Modificările dietei pot fi o strategie potențială împotriva COVID-19: dietă mediteraneană, recomandată de cercetători

©

Autor:

Modificările dietei pot fi o strategie potențială împotriva COVID-19: dietă mediteraneană, recomandată de cercetători
Dieta mediteraneană, bazată pe consumul de leguminoase, pește, cereale nerafinate, fructe și legume, ar putea fi considerată o alternativă nutrițională viabilă în timpul pandemiei globale actuale. Un nou studiu arată că adoptarea dietei mediteraneene poate reduce susceptibilitatea la SARS-CoV-2.
Studiul actual a constatat că aderarea la dieta mediteraneană a fost corelată negativ cu cazurile și decesele COVID-19 în 17 regiuni spaniole. De asemenea, cercetătorii au observat că legătură dintre aderarea la dietă și numărul mai mic de infectări și decese a persistat chiar și după ce au fost luați în considerare o serie de factori care ar fi putut influența rezultatele.

Nivelurile crescute ale mai multor citokine, majoritatea de natură proinflamatoare, cum ar fi factorul de necroză tumorală alfa (TNF-alfa), interleukina-6 (IL-6) și proteina C-reactivă (CRP), sunt asociate cu COVID-19. Ca rezultat, tehnicile de tratament eficiente ar putea include reducerea inflamației pentru a reduce riscul de infecție sau pentru a reduce severitatea bolii COVID-19. Mai multe studii au descoperit că dietă mediteraneană are efecte benefice asupra inflamației și stresului oxidativ.

S-a demonstrat că fructele, cerealele integrale, legumele, peștele, acizii grași polinesaturați și acizii grași mononesaturați reduc inflamația în organism, în timp ce alimentele bogate în grăsimi saturate, cum ar fi carnea roșie procesată, brânza și lactate, s-a dovedit a crește inflamația. Este posibil ca efectele favorabile ale dietei mediteraneene să se datoreze abundenței sale de alimente sănătoase și lipsei de alimente grase (bogate în amidon, zahăr rafinat și acizi grași trans).

Deși niciun aliment nu are capacitatea de a preveni sau de a trata infecția cu SARS-CoV-2, modelul dietei mediteraneene are o varietate de alimente și nutrienți care pot ajuta la îmbunătățirea rezultatelor SARS-CoV-2.

sursa: News Medical

Data actualizare: 27-12-2021 | creare: 27-12-2021 | Vizite: 499
Bibliografie
Exploring the Mediterranean diet as a potential strategy against SARS-CoV-2, link: https://www.news-medical.net/news/20211222/Exploring-the-Mediterranean-diet-as-a-potential-strategy-against-SARS-CoV-2.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Dieta DASH pentru reducerea riscului de depresie
  • Dieta mediteraneană este benefică pentru prezervarea masei musculare și a densității minerale osoase la femeile în postmenopauză
  • Eficiență pentru scădere ponderală și risc cardiovascular: dieta vegetariană vs. dieta mediteraneană
  •