15 martie - Ziua mondială a drepturilor consumatorilor

Data publicării: 15-03-2023

15 martie - Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor ("World Consumer Rights Day") este marcată în fiecare an, în data de 15 martie, ca mijloc de sensibilizare la nivel mondial cu privire la drepturile şi nevoile consumatorilor.

Sărbătorirea acestei zile reprezintă o şansă de a solicita factorilor de decizie respectarea şi protejarea drepturilor tuturor consumatorilor şi de a protesta faţă de abuzurile şi nedreptăţile sociale care subminează aceste drepturi, menţionează site-ul www.consumersinternational.org.

Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori - "Consumers International", reunind circa 200 de grupuri din peste o sută de ţări, propune o temă pentru această zi, de maxim interes pentru consumatorii din întreaga lume. În 2023, tema propusă este: "Responsabilizarea consumatorilor cu privire la tranziţia la energie curată" ("Empowering consumers through clean energy transitions"). Tema aleasă de Consumers International este legată de contextul în care preţurile globale ale energiei au crescut cu 50% până la sfârşitul anului 2022 şi vor rămâne ridicate în anul 2023.

Împreună cu creşterea preţurilor la alimente şi energie, consumatorii de pretutindeni îşi schimbă radical stilul de viaţă pentru a avea acces la nevoile esenţiale, arată sursa citată. Într-un recent sondaj de opinie privind obiceiurile de consum, peste 80% dintre cei chestionaţi au precizat că îşi ajustează bugetul pentru a-şi plăti facturile la energie. Creşterea accesului la energie accesibilă, fiabilă, durabilă şi modernă va juca, de asemenea, un rol major în prevenirea schimbărilor climatice catastrofale, schimbările de consum recunoscute în prezent, estimate că vor reduce emisiile viitoare de gaze cu efect de seră cu 40-70%. Prin semnalarea acestor probleme globale, Mişcarea de Protecţia Consumatorilor sprijină consumatorii prin criza costului vieţii şi prin promovarea accesului la energia durabilă la scară mondială.

Provocarea actuală a instituţiilor şi asociaţiilor pentru drepturile consumatorilor este de a ajuta oamenii să treacă peste dificultăţile prezente, permiţând în acelaşi timp o tranziţie rapidă care să garanteze durabilitatea, securitatea şi accesibilitatea pe termen lung. Drept urmare, în perioada 13-17 martie 2023, sub "umbrela" Consumers International, vor fi reuniţi membri ai guvernelor, oameni de afaceri, reprezentanţi advocacy ai consumatorilor şi experţi în energie, în cadrul unei conferinţe care explorează inovaţia, abordarea şi legislaţia necesare pentru a sprijini consumatorii.

InfoCons se alătură şi implementează strategia globală prin demararea campaniilor de educare şi informare a consumatorilor, conform unui comunicat al InfoCons, organizaţie de protecţia consumatorilor, membră în Consumers International şi fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori din România. Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, Aplicaţia InfoCons pune la dispoziţia acestora posibilitatea scanării codului QR de pe eticheta energetică a produselor electronice şi electrocasnice. Odată cu aceasta, consumatorii pot alege în cunoştinţă de cauză produsele electronice şi electrocasnice potrivite nevoilor lor.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor, recunoscută la nivel mondial, a fost lansată, pentru prima dată, în anul 1983, fiind coordonată de Consumers International. Ideea pe care este fundamentată Ziua mondială a drepturilor consumatorilor se referă la promovarea, pe de o parte şi conştientizarea, pe de altă parte, a drepturilor consumatorilor. Conform sursei citate, Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este momentul în care provocările întâmpinate de consumatori sunt aduse în lumină, iar această zi este, totodată, şansa de a promova pe întregul mapamond protejarea şi respectarea nevoilor consumatorilor.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost inspirată de preşedintele american John F. Kennedy, primul lider mondial care a făcut acest lucru. La 15 martie 1962, J.F. Kennedy, preşedintele Statelor Unite ale Americii, rostea către Congresul American un mesaj în care susţinea, pentru prima dată, existenţa a patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii. Ziua de 15 martie 1962 reprezintă, astfel, momentul istoric al naşterii mişcării mondiale a consumatorilor, menţionează site-ul https://anpc.ro.

Această zi a fost marcată pentru prima dată la 15 martie 1983, conform site-ului https://asfromania.ro. Ziua a fost sărbătorită de către mişcarea consumatorilor "Consumers International", care reprezintă o mişcare internaţională de consum puternică, al cărei scop este de a ajuta la protejarea consumatorilor de pretutindeni.

Ziua mondială a drepturilor consumatorilor a fost proclamată şi prin Rezoluţia nr. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a ONU, intitulată "Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor". Potrivit rezoluţiei ONU, consumatorul trebuie protejat de pericolul de a achiziţiona produse ce îi pot afecta viaţa, sănătatea, siguranţa. Drepturile consumatorului sunt de a alege, de a fi informat, de a nu fi înşelat, dreptul de a fi despăgubit şi dreptul de asociere. Pentru preţul pe care l-a achitat în condiţii contractuale bine definite, cumpărătorul trebuie să beneficieze de serviciul pe care l-a achiziţionat.

În România, acte normative care să reglementeze acest domeniu au apărut după anul 1990. La crearea sa, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor nu avea autonomie, ci era parte integrantă a organismului ce se numea, pe atunci, Comisia Naţională pentru Standarde, Metrologie şi Calitate. Ordonanţa nr. 18/1992 reprezintă actul de naştere al instituţiei care acţionează pentru realizarea strategiei politicii şi a obiectivelor guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor, precum şi al intereselor legitime ale acestora. Un nou context de funcţionare este stabilit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 2/2001, care reglementează înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. În prezent, actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor este Hotărârea Guvernului nr. 700 din 11 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 491 din 18/07/2012, modificată şi completată.

Pornind de la tema zilei, şi la noi în ţară, în multe oraşe, sunt organizate numeroase evenimente - precum seminarii, acţiuni de informare în şcoli şi pieţe, supermarketuri etc. - pentru creşterea gradului de conştientizare a drepturilor de care beneficiază consumatorii şi stimularea acestora de a acţiona în acord cu aceste drepturi, pentru a fi informaţi corect şi transparent.
Sursa: Agerpres, 15-03-2023, Vizualizari 107
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.