ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate la copil

ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate la copil

©

Autor:

ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate la copil
ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate, sau THDA - tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie, reprezinta aceeasi afectiune neurobiologica, intalnita in primii ani de copilarie - pana la varsta de 7 ani. Aceasta boala afecteaza anumite zone ale creierului care ii ajuta pe copii sa rezolve probleme, sa planifice lucrurile, sa inteleaga actiunile celorlalti si sa isi controleze impulsurile. Principalele simptome ale ADHD sunt hiperactivitatea - copilul nu poate sta locului, se misca si vorbeste in continuu, impulsivitatea - copilul are un comportament si un limbaj necontrolat si tulburarile de concentrare - copiii se plictisesc si sunt distrasi repede de la activitatile de care nu sunt interesati.

Aceste simptome fi prezente la copilul bolnav in combinatii de cate doua, toate trei sau doar unul. In functie de preponderenta simptomelor, ADHD are trei forme:

• ADHD predominant deficit de atentie - Attention Deficit Disorder (ADD) - Este o forma mai intalnita la fete. Majoritatea simptomelor se incadreaza in categoria deficitului de atentie, hiperactivitatea si impulsivitatea fiind mai putin prezente. Acesti copii sunt mai putin predispusi la dificultati de comunicare cu ceilalti copii, insa lipsa concentrarii poate fi un simptom usor de trecut cu vederea.

• ADHD predominant impulsiv / hiperactiv - Este cea mai putin intalnita forma de ADHD, fiind caracterizata de comportamentul impulsiv si hiperactiv, fara sau cu un minim deficit de atentie.

• ADHD de tip combinat impulsiv / hiperactiv /deficit de atentie - Cea mai intalnita forma de ADHD, caracterizata de comportament hiperactiv si impulsiv, deficit de atentie si distractibilitate.

Parintii copiilor care sufera de ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate - trebuie in primul rand sa constientizeze faptul ca boala nu "se vindeca" de la sine, ci de multe ori continua si la maturitate; tratamentul specific - medicamente, terapie comportamentala, sprijin din partea familiei si a scolii, nutritie corespunzatoare, exercitii fizice, etc. - este singura solutie. Apoi, trebuie sa retineti ca nu toti copiii cu ADHD sunt hiperactivi - o mare parte din acesti copii nu se pot concentra asupra unei activitati, in special daca este vorba de o activitate plictisitoare sau repetitiva. Lipsa hiperactivitatii la copiii cu ADHD ii poate face pe unii adulti sa nu banuiasca prezenta acestei afectiuni - copilul neatent pare a fi linistit si vazandu-si de treaba sa, insa de fapt nu se concentreaza la ceea ce face.

Simptome si diagnostic ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate la copil

Se poate spune despre majoritatea copiilor ca sunt usor hiperactivi si ca nu isi pot mentine atentia pentru mult timp, insa la copiii bolnavi aceste simptome afecteaza invatarea, adaptarea la mediul scolar si deseori relatiile cu ceilalti copii. Pentru a fi diagnosticat cu aceasta boala copilul trebuie sa prezinte tulburarile de comportament pana la varsta de 7 ani, iar simptomele trebuie sa continue cel putin 6 luni. Aceste simptome trebuie de asemenea sa afecteze cel putin doua sfere din viata copilului - scoala, terenul de joaca, familie, intruniri sociale. Daca hiperactivitatea, impulsivitatea sau tulburarile de concentrare se intalnesc doar intr-un context social, atunci este posibil ca problemele sa aiba o alta cauza.

Tulburarile de comportament specifice ADHD - deficit de atentie, hiperactivitate, impulsivitate - pot fi intalnite si in alte situatii speciale: deces, divort sau o alta situatie stresanta in familie, comotii cerebrale, o infectie la ureche ce poate produce scaderea auzului, dizabilitati de invatare, anxietate sau depresie. Multi copii cu ADHD sufera si de alte afectiuni asociate: dizabilitati de invatare, depresie, anxietate, tulburare bipolara (la adolescenti), tulburari comportamentale.

• Hiperactivitatea la copiii cu ADHD - Cel mai evident simptom al acestei afectiuni. Copilul se afla intr-o miscare continua, incearca sa faca mai multe lucruri deodata, trece de la un lucru la altul si cand este fortat sa stea cuminte da din picioare si din degete; tot timpul este "pornit" sa faca ceva, ca si cum ar avea o energie inepuizabila; vorbeste excesiv si nu se poate juca in liniste; uita in repetate randuri; ii vine foarte greu sa stea linistiti la masa sau in banca la scoala.

• Deficitul de atentie / tulburarile de concentrare la copiii cu ADHD - Daca activitatea este interesanta sau placuta, copilul reuseste sa fie atent, insa in situatiile repetitive sau plictisitoare copilul cu ADHD isi pierde repede interesul si atentia. Adesea trece de la o sarcina la alta, inainte de a o completa pe cea anterioara, sare peste etapele unei actiuni, nu este atent la detalii si face greseli din heglijenta, nu isi aminteste si urmareste cu dificultate instructiunile, rataceste des lucrurile, se uita in gol si viseaza cu ochii deschisi. Totodata, copilul cu ADHD se concentreaza foarte greu daca sunt prezenti in jurul sau stimuli care ii pot distrage atentia.

• Impulsivitatea la copiii cu ADHD - Acest simptom este cauzat de lipsa autocontrolului in gesturi si vorbire. Copilul ii intrerupe deseori pe ceilalti, nu isi asteapta randul la o activitate, vorbeste si actioneaza fara a gandi inainte, nu isi poate controla emotiile si izbucneste in crize de furie, nu are rabdare, comenteaza nepotrivit.

Cauzele ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate la copil

Cauza exacta a acestei afectiuni neurobiologice la copii este inca necunoscuta, luandu-se in considerare o combinatie de cauze genetice (preponderente), factori de mediu si caracteristici fizice ale creierului. Exista mai multi factori de risc pentru aparitia ADHD la copii:
• Factori genetici - un frate sau un parinte cu ADHD creste riscul aparitiei bolii la copil. In prezent se cauta genele care sunt raspunzatoare pentru transmiterea bolii.
• Factori de mediu - Studiile au sugerat existenta unei legaturi intre consumul de tutun si alcool in timpul sarcinii si aparitia ADHD la copil. Expunerea copilului cu varsta de pana la 6 ani la plumb poate fi o alta cauza.
• Alterarea functiilor cerebrale.
• Sexul - baietii sunt de 4 ori mai predispusi la aparitia ADHD decat fetele.
• Leziuni cerebrale aparute in timpul sau inainte de nastere - doar un procent foarte mic din acesti copiii au dezvoltat ADHD.
• Zaharul rafinat poate produce sau accentua simptomele ADHD.
• Aditivi alimentari.

Tratamentul ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate la copil

Copilul care prezinta simptome specifice ADHD necesita o evaluare din partea unui medic pediatru sau neuropsihiatru, acesta stabilind tratamentul in functie de varsta copilului, sanatatea generala, severitatea simptomelor, toleranta la anumite substante, prognosticul bolii si preferinta parintilor. In absenta tratamentului, simptomele se vor agrava si copilul nu va reusi sa se integreze cu succes in mediul scolar si social - adultii cu ADHD netratat inregistreaza o rata mai mare a divortului si somajului, sunt mai predispusi la consum de tutun, alcool si droguri, precum si la activitate infractionala. Terapia pentru ADHD inlcude tramanent medicamentos, terapie comportamentala, educatia familiei, psihoterapia si practicarea unor sporturi. Scopul tratamentului este controlarea simptomelor si ajutarea copilului sa functioneze normal in societate.

• Tratamentul medicamentos - acesta nu trateaza ADHD, insa controleaza simptomele afectiunii, echilibrand substantele chimice din creier. Medicamentele utilizate sunt de doua tipuri: psihostimulante si inhibitoare - metilfenidat, dextroamfetamine, amestec de saruri amfetamine, atomoxetine. Aceste medicamente sunt administrate doar sub supravegherea medicului si pot avea reactii adverse - scaderea apetitului, insomnie, dureri abdominale, etc.

• Terapie comportamentala
- ajuta copilul sa se controleze si sa isi stabileasca obiective comportamentale realiste. Terapia comportamentala implica invatarea unui comportament folosindu-se un sistem ce pune accentul pe recompense si laude, dar totodata stabileste limite si consecinte clare. Principiile de baza ale acestei terapii sunt: stabilirea unor obiective specifice, oferirea recompenselor si a consecintelor, si utilizarea constanta a recompenselor si consecintelor. Invatarea aptitudinilor sociale ii ajuta pe copii sa interactioneze mai bine cu ceilalti.

• Educarea si instruirea
parintilor, copilului si a educatorilor cu privire la ADHD. Pentru reusita tratamentului, copiii cu ADHD au nevoie de consecventa. De exemplu, comportamentul invatat la orele de terapie trebuie sa continue si acasa sau la scoala. Din acest motiv, parintii si educatorii trebuie sa invete cum sa aplice tehnicile de terapie comportamentala. Consecventa se refera la mai multe planuri: reactiile la comportamentul copilului trebuie sa fie aceleasi de fiecare data si indiferent de loc si context; totodata parintii trebuie sa se puna de acord, pentru a actiona in acelasi fel fata de copil.

• Psihoterapie
- pentru tratarea situatiilor de anxietate sau depresie.

ADHD seminte de in• Alimentatia.
Pentru copiii cu ADHD sunt recomandate alimentele bogate in acizi grasi esentiali (seminte de in, peste, nuci), vitaminele B (ficat, cereale integrale, orez, nuci, lapte, oua, carne de pasare si peste, fructe, verdeturi, soia), proteine (in special la micul dejun si pranz), calciu si magneziu (lactate si verdeturi), zinc si fier. Totodata evitati zaharul, aditivii alimentari, grasimile hidrogenate, cofeina si sarea.

• Activitate fizica.
Toata aceasta energie a copiilor hiperactivi poate fi utilizata in practicarea unui sport organizat sau a altor activitati fizice. Beneficiile sunt multiple: imbunatatirea puterii de concentrare, ameliorarea depresiei si anxietatii, dezvoltarea cerebrala, un somn mai bun, etc. Incercati sa gasiti o activitate potrivita pentru aptitudinile copilului.

• Tratament homeopat pentru ADHD - remediile homeopate utilizate in tratamentul acestui sindrom sunt Datura stramonium (laur), Cina (Chinchona - chinina) si Hyoscyamus niger (maselarita).

Sfaturi pentru parintii copiilor cu ADHD - deficit de atentie si hiperactivitate

Nu uitati ca un copil cu ADHD nu inseamna doar probleme - aceasta boala nu afecteaza inteligenta sau talentul. Multi copii cu ADHD sunt foarte creativi si au o imaginatie foarte bogata. Simptomele acestei afectiuni pot fi un avantaj pentru copil: datorita faptului ca iau in considerare mai multe lucruri deodata, gandirea este foarte flexibila; hiperactivitatea poate fi transformata in energie si motivatie pentru a face lucruri inedite; copiii cu ADHD sunt rareori plictisitori - de cele mai multe ori au pasiuni diverse si au o personalitate colorata.

Ajutati-l pe copil sa fie organizat: mentineti rutina, inclusiv somnul, ora de masa, temele, si eventual afisati programul zilnic intr-un loc vizibil din casa. Pastrati toate lucrurile la locul lor. Eliminati factorii care le pot distrage atentia copiilor in timpul temelor. Este foarte important sa gasiti activitatile care sunt placute pentru copil si sa il incurajati sa le urmeze.

Copiii cu ADHD pot fi usor perturbati si predispusi la crize de nervi, insa de multe ori parintii pot anticipa situatiile - de multe ori inevitabile - care declanseaza aceste crize. In acest caz, opriti-va chiar inainte de a aparea situatia problematica si discutati cu copilul pentru a revizui regulile pe care acesta le respecta cu dificultate, recompensa primita daca urmeaza regulile si pedeapsa aplicata in caz contrar. Dupa ce ati urmat acesti pasi continuati activitatea obisnuita si aveti grija sa oferiti copilului un feedback imediat la comportamentul sau.

Copiii cu ADHD retin mai greu regulile, insa comportamentul lor poate fi controlat mai bine prin aplicarea consecintelor / raspunsurilor imediat si mai frecvent. De exemplu, daca un copil normal are un comportament dorit, parintele il va lauda de cateva ori pe zi; un copil cu ADHD are insa nevoie de reactii mai frecvente (chiar si la fiecare 20 de minute) si imediate din partea parintilor. Indiferent de natura feedback-ului - lauda verbala, recompensa fizica, cu cat acesta este mai imediat si mai frecvent, cu atat va avea mai mult succes. Rolul parintelui este de a il face pe copil sa aiba tot timpul incredere in fortele proprii.

Pubertatea si adolescenta reprezinta o perioada plina de provocari si pentru un copil normal, dar cu atat mai mult pentru un copil cu ADHD. Acesti tineri au nevoie de o evaluare medicala anuala, pentru a le fi ajustata terapia conform necesitatilor care se schimba odata cu cresterea. Este important pentru acesti copii sa poata conta pe sprijinul si intelegerea parintilor, dar totodata sa fie tratati ca niste adolescenti normali - cu "toane" si rebeliuni impotriva ingradirii libertatii.

Data actualizare: 05-11-2013 | creare: 02-02-2010 | Vizite: 45258
Bibliografie
1. ADHD - un ghid pentru familie, link: https://www.aacap.org/cs/adhd_a_guide_for_families/resources_for_families_adhd_a_guide_for_families

2. Ajutor ADHD, link: https://www.parenting.org/discovery/p_current.asp

3. Copiii care nu pot fi atenti / Deficit de atentie / Hiperactivitate, link: https://www.aacap.org/cs/root/facts_for_families/children_who_cant_pay_attention/attention_deficit_hyperactivity_disorder

4. Deficit de atentie / Hiperactivitate (ADHD), link: https://www.musckids.com/health_library/growth/adhd.htm

5. www.adhd.com.au ; www.adhdchild.org

6. Deficit de atentie si hiperactivitate la copil, link: https://www.nimh.nih.gov/health/publications/attention-deficit-hyperactivity-disorder/complete-index.shtml

7. ADHD - Deficit de atentie si hiperactivitate, link: https://www.netdoctor.co.uk/diseases/facts/adhd.htm

8. ADHD la copii, link: https://www.helpguide.org/mental/adhd_add_signs_symptoms.htm

9. Copilul tau are ADHD?, link: https://pediatrics.about.com/cs/adhd/l/bl_adhd_quiz.htm

10. Principii de educare la copiii cu ADHD, link: https://users.rcn.com/peregrin.enteract/add/8hints.html

11. Alimente indicate si alimente de evitat pentru copiii cu ADHD, link: https://health.msn.com/health-topics/adhd/slideshow.aspx?cp-documentid=100163625
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum