Aparatele dentare ortodontice

©

Autor:

Aparatele dentare ortodontice
Aparatul dentar este un dispozitiv utilizat pentru îndreptarea dinților strâmbi sau nealiniați corect, sau pentru corectarea mușcăturii greșite. De cele mai multe ori, pacienții se îndreaptă către cabinetul medicului ortodont din dorința de a avea un zâmbet mai frumos, însă medicul va alege soluția potrivită după ce va analiza radiografiile complete ale danturii, mușcătura și posibilitatea dinților de a suporta presiunea aparatului.

Tratamentul ortodontic poate dura între 6 luni și 3 ani, sau chiar mai mult, în funcție de gravitatea problemei. Există și cazuri extreme, de poziționare greșită a întregului maxilar, în care efectul aparatului dentar trebuie completat de o intervenție chirurgicală.

Până acum câțiva ani, singura opțiune era aparatul dentar metalic, cenușiu, însă astăzi există mai multe tipuri de aparate ortodontice. Acestea sunt create pentru a permite medicului să miște dinții în trei dimensiuni. Pacienții pot alege între aparate din oțel inoxidabil, aur, ceramică, plastic, sau aparate practic invizibile (transparente). Alegerea ține de mai mulți factori: ceea ce implică tratamentul (cât de grav este afectată mușcătura, cât de strâmbi sunt dinții, dacă este necesară intervenția chirurgicală, timpul necesar purtării aparatului), preferințele medicului, bugetul disponibil, durata tratamentului și dorința pacientului.

Ce se întâmplă?

În momentul în care vă decideți și aveți determinarea necesară urmării unui tratament ortodontic, trebuie să faceți o vizită la stomatolog, pentru a vă repara eventualele carii și pentru a efectua un detartraj. Aceste operațiuni nu mai sunt posibile odată ce aparatul este montat. La cabinetului medicului ortodont, acesta va examina radiografiile complete și va stabili cursul tratamentului. Următorul pas consta în efectuarea unui mulaj al danturii, în funcție de acesta urmând a se crea aparatul ortodontic.

În cazul unui aparat clasic, medicul va supune dinții unui proces de abraziune ușoara, ce creează microporozități pe suprafața dinților. Se adaugă un liant, ce facilitează aderarea cimentului la suprafața dintelui. Se fixează apoi pe fiecare dinte în parte ciment și câte un bracket metalic. Prin acești brackeți va trece o sârmuliță ce urmează a fi strânsă și contorsionată pentru a obține deplasarea dinților. Sârma este prinsă de brackeți prin ligaturi elastice, care pot avea diverse culori și dimensiuni. Pe lângă acestea, se plasează benzi metalice pe molari, pentru a asigura aderarea bracketului.

Sunt cazuri în care, pentru a obține o aliniere corectă, nu există spațiu pe arcadă pentru toți dinții. Atunci medicul are posibilitatea să extragă dinții care nu sunt necesari, ori să extindă arcada sau palatul.

Urmează o perioadă de acomodare, în care sunt recomandate analgezice și consumul de alimente moi. Aparatul trebuie ajustat în fiecare lună sau o dată la două luni, operațiune care poate fi însoțită de dureri.

Acțiunea aparatului constă în presiunea asupra dinților pe o perioadă îndelungată de timp. Sub presiune, dinții se mișcă în direcția dorită, fapt ce duce la remodelarea spațiului din os în care se afla dintele. Această remodelare are loc prin depozitarea și resorbția osului, pentru a sprijini noua poziție. Timpul este esențial și există și o limită a forței suportată de dinți. În general, dintele se mișcă cu aproximativ 1 mm pe lună.

Tipuri de aparate ortodontice

Aparat ortodontic clasic, metalic

aparat dentar metalicAcestea sunt alcătuite din brackeți metalici prinși de sârma din oțel. La început este posibil ca metalul să irite mucoasa bucală, însă după câteva săptămâni apare obișnuința și nu mai este nicio problemă. Acum există și aparate clasice cu brackeți și sârmulițe din aur, alese pentru motive estetice și de către pacienții alergici la nichel. Ligaturile elastice pot avea o varietate de culori, în funcție de preferințele pacientului.

Bracketi ViazisBracketii Viazis au forma triunghiulară și utilizează o sârmă cu o forță mai mică. Această tehnică este mai puțin dureroasă, iar tratamentul este mai scurt. Acest aparat mută coroana și rădăcina dintelui odată, în vreme ce aparatul clasic mută coroana în primul an și rădăcina în al doilea an.

WildSmiles BracketsPentru copii sau pentru persoanele mai aventuroase există brackeți în diverse forme - inimioare, steluțe, flori - numite WildSmiles Brackets.

Există și brackeți care nu au nevoie de ligaturi pentru a se prinde de sârma, fiind autoligaturanți (self-ligating).

Damon Brackets folosesc tehnologia „ușii culisante” pentru a permite sârmei să culiseze. Acest lucru permite ajustări mai puține ale aparatului și mai puține vizite la medic. Acești brackeți autoligaturanți folosesc o clăpiță pentru a ține sârma fixată. Sunt mai mici decât brackeții tradiționali și „stochează” mai puține resturi alimentare în timpul mesei. Există și o variantă a acestui tip de bracket, numita Damon 3 și constituită din ceramică în combinație cu metal. Avantajul este că pare mai mic și este mai confortabil.

Alt tip de bracket autoligaturant este In-Ovation - un bracket dublu din metal cu o clemă incorporată. Tensiunea sârmei activează clema ce răsucește fiecare dinte.

Un ultim tip de bracket autoligaturant este SmartClip, ce ține sârma fixată cu ajutorulunei cleme speciale, incorporate.

Argumente pentru:
  • În general, este mai puțin costisitor decât celelalte tipuri de aparate.
  • Tratamentul este în general cel mai scurt.
  • Puteți alege ligaturi mai închise la culoare, pe care nu se vor evidenția petele.
  • Brackeții autoligaturanți nu au ligaturi elastice, eliminând problema petelor și a fricțiunii.
  • Este un aparat puternic, ce rareori cedează.
  • Brackeții aurii reprezintă o noutate și arată mai bine.
  • Brackeții Viazis și brackeții autoligaturanți pot completa tratamentul într-o perioadă mai scurtă de timp și cu mai puțină durere. Cu toate astea, medicii necesită pregatire specială pentru a-i folosi și nici nu sunt disponibili oriunde.

Argumente împotrivă:
  • Este mult mai vizibil decât aparatul ceramic sau Invisalign.
  • La început deranjează și produce disconfort (senzația dispare după câteva săptămâni).
  • În cazul unei afte ulceroase, irită gingiile mai mult decât aparatele ceramice.

Aparat dentar din ceramică

Brackeții din ceramică sunt constituiți din materiale compozite, foarte puternice și în general rezistente la pătare. Ceramica este adesea preferată, deoarece nu iese atât de mult în evidență, sau aproape nu se vede. Ligaturile elastice care țin prinsă sârmulița metalică de brackeți poate fi albă sau transparentă. Acestea se pot păta în timp, de aceea trebuiesc evitate alimentele problematice în acest sens.

Argumente pentru:
  • - Se confundă cu majoritatea dinților naturali, mai ales daca nu sunt foarte albi. Nu se observă de la distanță sau în fotografii.
  • - Unele persoane se simt mai confortabil și cred că irită gingiile mai puțin decât brackeții metalici.
  • - Brackeții din ceramică sunt destul de puternici și nu se rup sau alunecă de pe dinți.

Argumente împotrivă:
  • Ligaturile elastice se pot păta, afectând estetica aparatului, însa se schimbă la fiecare ajustare.
  • Brackeții ceramici sunt de regulă mai costisitori decât cei metalici.
  • Tratamentul poate dura cu câteva luni mai mult la brackeții ceramici.
  • Din punct de vedere estetic, sunt puțin mai mari decât brackeții metalici.
  • În cazul unor probleme severe, de cele mai multe ori medicul va evita brackeții ceramici, din cauza faptului ca nu sunt destul de rezistenți pentru tratamente complexe.

Aparat ortodontic lingual



Aparatul lingual arată aproximativ la fel ca cel clasic, doar că brackeții sunt dispuși pe partea interioară a dinților, astfel nefiind vizibili la exterior. Însă tocmai din cauza acestei poziționări aparatul intră constant în contact permanent cu limba, fapt ce poate produce disconfort, iritații și dificultăți de vorbire.

Argumente pentru:
  • Nicio persoană nu-și dă seama de prezența aparatului, decât dacă se uită în interiorul gurii.

Argumente împotrivă:
  • Există tendința apariției durerilor la nivelul limbii, iar la început vorbitul este mai dificil.
  • Sunt mai scumpe decât aparatele tradiționale, deoarece necesită specializare din partea medicului.
  • Tratamentul poate dura cu câteva luni mai mult decât la aparatele clasice.
  • Medicul trebuie să fie specializat în utilizarea acestui aparat. Nu orice ortodont poate instala un aparat lingual.
  • Tratamentul lingual nu se poate folosi de către persoanele care au probleme grave sau necesită anumite dispozitive.

Invisalign

invisalignTratamentul Invisalign este ideal pentru persoanele care nu au probleme grave și constă în purtarea unor gutiere din plastic, practic invizibile. Invisalign este alegerea ideală atunci când mușcătura nu este mult deplasată și dinții nu sunt foarte strâmbi. Faptul că dinții se îndreaptă fără ca cineva să observe, este un element de atracție pentru mulți adulți si persoane care au avut probleme în copilărie și acum își continuă tratamentul. Din păcate, Invisalign nu poate fi folosit pentru persoanele cu dinții foarte strâmbi, sau care au nevoie de extracții.

Medicul ortodont are control limitat asupra tratamentului - gutierele Invisalign sunt fabricate computerizat de către compania Align Technologies.

Argumente pentru:
  • Sunt practic invizibile, doar pacientul știind de existența acestora.
  • Sunt mai ușor de curățat decat aparatele tradiționale.
  • Nu irită gingiile la fel de mult ca aparatele tradiționale, astfel încât aproape nu este nevoie de ceară dentară.
  • Nu se pătează deloc.
  • Gutierele sunt numerotate și purtate câte două săptămâni fiecare, astfel încțt tratamentul este bine programat.
  • Puteți vedea o simulare pe computer a aspectului final al danturii.

Argumente împotrivă:
  • Costa la fel de mult ca aparatele tradiționale, sau chiar mai mult.
  • Tratamentul poate dura la fel de mult ca cel cu un aparat tradițional.
  • În unele cazuri este posibil să aveți oricum nevoie de un aparat clasic, pentru câteva luni dupa tratamentul cu Invisalign, pentru a rezolva unele eventuale probleme.
  • Durerea nu este exclusă, deoarece dinții sunt repozitionați. Invisalign nu este un tratament fără dureri.
  • Gutierele din plastic sunt fabricate de către Align Technologies. Medciul deține doar o parte din controlul asupra tratamentului.
  • Durează 6 săptămâni până la sosirea comenzii de gutiere Invisalign.
  • În funcție de problemele ortodontice pe care le aveți, este posibil să nu fiți un candidat acceptat pentru tratamentul cu Invisalign.

Aparate ortodontice de contenție

Acestea sunt purtate după încheierea tratamentului ortodontic, pentru a ajuta la păstrarea noii poziții a dinților, astfel încât aceștia să nu revină la poziția inițială. Aparatele de contenție sunt individualizate pentru fiecare pacient și sunt esențiale în succesul final al tratamentului.

Aparatul Hawley constă în cârlige metalice care înconjoară dinții și care sunt ținute împreună de un palat acrilic ce se mulează pe cerul gurii. Aparatul Essix este asemănător cu gutierele Invisalign - o formă transparenta a dinților, care stă fixată pe dinți prin aspirație. Aparatul atașat este o sârmă lipită permanent de dinți pe partea interioară (de obicei doar pe dinții de jos).

Data actualizare: 25-09-2022 | creare: 04-06-2009 | Vizite: 43728
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Sfaturi pentru purtătorii de aparate dentare ortodontice
  • Cum îngrijesc aparatul dentar fix?
  • Copilul meu are nevoie de aparat dentar?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum