Auto-examinarea sânilor

©

Autor: Redacția ROmedic

Auto-examinarea sânilor
Cancerul de sân este cea mai frecventă maladie care afectează femeile, fiind de asemenea, pe locul al doilea în ceea ce privește rata mortalității. Auto-examinarea sânilor favorizează detectarea precoce a unor noduli sau a cancerului mamar.

Importanța depistării precoce a cancerului mamar

Detectarea timpurie a cancerului de sân poate crește șansele de vindecare și supraviețuire a persoanei afectate. Rolul screening-ului mamar este de a detecta aceste cancere înainte de a deveni simptomatice.

Majoritatea cancerelor detectate în urma apariției unor simptome sunt extinse și metastazate. În opoziție, tumorile canceroase detectate în urma screening-urilor sunt de obicei de dimensiuni mai mici și localizate. Dimensiunea tumorii și localizarea sunt factori decisivi pentru prognoza bolii.

O metodă de screening mamar este autoexaminarea regulată a sânilor.

Dacă vei face un obicei din a îți examina lunar sânii, poți găsi la timp orice formă de noduli sau alte semne ale cancerului la sân în forme incipiente, când boala poate fi tratată cu succes  și șansele de recuperare sunt maxime.

Cei mai mulți noduli mamari se dovedesc a nu fi canceroși, așadar nu trebuie să te panichezi și nici să privești cu resemnare orice semn care ți-ar putea indica o problemă mamară. (1)

Cum îți poți autoexamina sânii acasă

Cel mai bun moment  pe care îl poți alege pentru a-ți examina sânii este după menstruație, când aceștia sunt relaxați și nu sunt sensibili (dureroși) sau umflați.

Țesutul sânului are consistență variată. Țesutul glandular din zona superioară și exterioară poate avea consistență densă și nodulară. Țesutul adipos din jur, în special zona interioară si inferioară este moale și mai puțin nodular. Consistența se modifică în perioada ciclului menstrual, dar și în funcție de vârstă, devenind de obicei mai adipos și mai puțin dens.

Nu este necesară examinarea sânilor zilnic, dar este important de știut cum ar trebui să fie sânii în mod normal și să știi să detectezi anumite modificări. În timpul inspecției trebuie să urmărești mărimea, simetria și forma sânilor, culoarea pielii, zona mamelonară și areolară, creșteri anormale la nivel epitelial sau glandular, scurgeri mamelonare.

Atenție! După vârsta de 20 de ani orice femeie trebuie să își auto-examineze sânii pentru a observa eventualele modificări anormale.


Iată ce pași trebuie să urmezi pentru o examinare corectă a sânilor:
  • Poziționează-te în fața oglinzii și analizează forma sânilor, culoarea și alte modificări vizibile;
  • Urmează inspecția zonei mamelonare: analizează mamelonul pentru detectarea scurgerilor, pentru a observa eventualele retracții ale mamelonului sau modificări ale pielii;
  • Întinde-te pe spate și poziționează mâna dreaptă sub cap. Examinarea se realizează stând întinsă, nu în picioare. Asta deoarece  dacă stai întinsă țesutul sânului se întinde, fiind mai ușor de evaluat întregul țesut;
  • Se palpează sânul prin compresia acestuia între palma deschisă și torace prin mișcări circulare pentru a identifica zone de dimensiuni anormale, de consistență diferită sau dureroase;
  • Utilizează degetele 2-4 de la mâna stângă pentru a examina sânul drept prin mișcări mici circulare, mișcări dinspre centrul sânului către exterior (mișcări radiale) și mișcări tip sus-jos. Utilizează trei nivele de presiune pentru a simți întregul țesut: mișcările ușoare sunt pentru investigarea țesutului cutanat, mișcări  medii pentru țesutul intern și ferme pentru zonele din apropierea țesutului muscular;
  • Verifică neregularități inclusiv sub braț, zona de sub sân, cât și sub claviculă. Controlează sânul stang cu mâna dreaptă, și inver;
  • Palpați zona axilară pentru a depista eventualii noduli.

Orice modificare care apare la nivelul sânilor nu trebuie ignorată. După observarea oricăror neregularități, trebuie să te prezinți la medic. (2)

Dacă nu ai ințeles explicațiile de mai sus, sau nu ești sigură că poți realiza o autopalpare corectă a sânului, întreabă-ți medicul de familie, sau adresează unui cabinet de  planificare familială.

Când să consulți un doctor?

Cel mai comun simptom al cancerului mamar este prezența nodulilor (unul sau mai mulți). Un nodul este o masă dureroasă, de consistență tare cu margini neregulate în cele mai multe cazuri.

Se recomandă consultul medical dacă în urma autoexaminării se observă:
  • un nodul la nivelul sânului sau axilei;
  • o zonă inflamată ;
  • proeminențe sau zone de retractilitate ale tegumentului;
  • modificarea pielii -roșeață, descuamare, încrustare, prurit sau încrețirea pielii;
  • scurgeri mamelonare;
  • dureri la nivelul sânului, mamelonului sau axilei. (3)

Despre cancerul la sân, poți afla mai multe (simptome, factori de risc, depistare, tratament) în Biblioteca medicală.

Data actualizare: 22-05-2019 | creare: 29-01-2007 | Vizite: 27331
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Galactoreea - scurgerile mamare
  • Mastita - infecția sânului
  • Sânii
  •