Autocontrol nu înseamnă sacrificarea plăcerii

©

Autor:

Autocontrol nu înseamnă sacrificarea plăcerii

Autocontrolul este abilitatea de a ne abţine de la consumul unor alimente care ne fac plăcere pentru că sunt percepute ca fiind mai gustoase. Adesea, aceste mâncăruri sunt bogate în zaharuri şi grăsimi. Conform acestei definiţii, deciziile alimentare se bazează pe o negociere între ceea ce este gustos şi ceea ce este sănătos, iar atunci când se ia o decizie bazată pe principiul plăcerii, se încalcă principiul stăpânirii de sine.

Autorii studiului „Exerting Self-Control ≠ Sacrificing Pleasure” consideră, însă, că o încălcare a stăpânirii de sine se produce doar atunci când decizia de a consuma un anumit aliment este precedată de sentimentul de vinovăţie sau regret şi atunci când această alegere încalcă un scop de lungă durată. „Având de ales între a mânca o prăjitură sau nişte bastonaşe de morcov, o persoană care inteţionează să slăbească şi-ar pierde autocontrolul doar atunci când ar alege să mănânce prăjitura şi s-ar simţi vinovată pentru această decizie. Regretul semnalează faptul că prăjitura mâncată ar putea încălca scopul pe termen lung, acela de a slăbi.”, explică Dr. Irene Scopelliti, profesor asociat în marketing la Cass Business School.

Cu toate acestea, dacă persoana ar mânca doar o bucăţică de prăjitură, nu s-ar considera o lipsă de autocontrol. Această mică excepţie de la regulă nu ar fi urmată de niciun regret şi nici nu ar împiedica realizarea scopului de a slăbi.

Studiul demonstrează faptul că alegerile de alimente sănătoase nu intră în conflict cu alegerile ce au la bază plăcerea gustului. A considera că doar ceea ce este sănătos este acceptabil şi că trebuie să ne abţinem de la ceea ce este gustos reprezintă un tip de gândire simplist. Conform acestei gândiri, alimentele pot fi împărţite în două categorii - bune şi rele, lucru complet neadevărat, ce poate influenţa în mod negativ alegerile alimentare ale unei persoane.

Astfel, Dr. Scopelliti şi co-autorii studiului, profesorul Joachim Vosgerau de la Universitatea Bocconi şi dr. Young Eun Huh de la School of Business and Technology Management (Coreea), au susţinut că obezitatea nu poate fi asociată cu lipsa stăpânirii de sine. Autorii studiului pun la îndoială capacitatea cercetătorilor şi a psihologilor care se ocupă cu studiul comportamentului consumatorilor de a oferi sfaturi utile referitoare la alegerile alimentare sau cu privire la un stil de viaţă sănătos:


„Considerăm că această sarcină revine nutriţioniştilor, biologilor şi profesioniştilor din domeniul medical deoarece aceştia pot determina în mod obiectiv ce alimente şi în ce cantităţi pot fi ele considerate bune sau rele”, afirmă dr. Huh.

sursa: Science Daily


Data actualizare: 05-11-2019 | creare: 05-11-2019 | Vizite: 599
Bibliografie
Exerting self-control does not mean sacrificing pleasure, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/10/191029080726.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Noi perspective asupra importanței voinței în autocontrol
  • Educarea copiilor cu privire la modurile de reglare a propriilor emoții poate influența pozitiv rezultatele educaționale ulterioare
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum