Bilirubina crescută

Determinarea bilirubinei are drept scop măsurarea cantitătii de bilirubină prezentă la nivelul sângelui circulant, utilă pentru monitorizarea funcției hepatice şi identificarea anumitor afecțiuni, precum anemie, icter sau alte afecțiuni hepatice.
Bilirubina este o substanță de culoare galben-maronie, formată la nivel biliar, în macrofage, în urma catabolismului enzimatic al fracțiunii hem aflată în componența hemoproteinelor.

Conform datelor din literatura de specialitate, o mare parte din bilirubina aflată în sângele circulant provine din eritrocitele îmbătrânite. Durata de viață a eritrocitelor este de aproximativ 120 de zile. Când eritrocitele îmbătrânesc şi se apropie de sfârşitul duratei lor de viață, sunt distruse de către celulele reticuloendoteliale. În urma distrugerii eritrocitelor are loc oxidarea grupării hem aflată în componența acestora, cu eliberarea de biliverdină care, în urma procesului de metabolizare la care este supusă, se transformă în bilirubină. Astfel se explică faptul că, aproximativ 80% din bilirubina aflată în circulație provine din degradarea eritrocitelor.

Restul de bilirubină circulantă, aflată în organism, provine din metabolizarea altor tipuri de proteine care dețin grupare hem în componență (precum mioglobina musculară, etc.) sau din degradarea eritrocitelor mature aflate la nivelul măduvei osoase hematogene).

În organism, bilirubina se află în componența sângelui circulant; de aici este transportată la nivel hepatic, unde are loc conjugarea cu acidul glucuronic, rezultând astfel bilirubina conjugată (sau bilirubina directă).

În urma procesului de conjugare, bilirubina este transportată la nivel biliar de unde este vărsată, împreună cu bila, la nivelul căilor biliare şi ulterior în intestin. La nivel instestinal, bilirubina conjugată este transformată în urobilinogen şi stercobilinogen. Cea mai mare parte din urobilinogen este reabsorbită la nivel intestinal, de unde ajunge în circulația hepatică şi ulterior este excretată prin bilă. Restul de urobilinogen, împreună cu stercobilinogenul, sunt excretate prin fecale.

Bilirubina crescută poartă denumirea de hiprbilirubinemie şi apare în contextul producției excesive de bilirubină, care depăşeşte procesele de metabolizare şi excreție ale ei.

Din punct de vedere clinic, bilirubina crescută este caracterizată prin apariția icterului sclero-tegumentar - frecvent înregistrat la nou-nascuți-icterul neonatal şi la persoanele cu diferite afecțiuni hepatice sau biliare. icterul sclero-tegumentar poate apărea atunci când valorile bilirubinei sunt cuprinse între 2 şi 2,5 mg/dL.

Principalele mecanisme care duc la perturbarea metabolismului bilirubinei, cu creşterea valorilor biliriubinei totale, sunt:

• Scăderea excreției de bilirubină conjugată de la nivel hepatic sau biliar
• Creşterea producției de bilirubină
• Conjugarea inadecvată a bilirubinei la nivel hepatic.

Dintre aceste trei aspecte, ultimele două sunt datorate perturbării bilirubinei indirecte, iar primul este datorat perturbarii metabolismului bilirubinei directe.

Bilirubina conjugată (directă) este hidrosolubilă, pe când bilirubina neconjugată (indirectă), obținută în urma scăderii bilirubinei conjugate din bilirubina totală, este liposolubilă. În mod normal, bilirubina este determinată din sânge. În anumite circumstanțe, bilirubina poate fi determinată si din urină sau din lichidul amniotic (în cazul nou-născuților cu risc de eritroblastoză fetală). În mod normal, urina nu conține bilirubină. Prezența bilirubinei în urină indică perturbarea eliminării fiziologice a bilirubinei la nivel hepatic.

Determinarea valorilor bilirubinei este recomandată în următoarele circumstanțe:

• Pentru evaluarea funcției hepatice
• Pentru monitorizarea diferitelor afecțiuni hepatice, precum hepatitele, ciroza hepatică sau litiaza biliară
• Pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni care duc la distrugerea masivă a eritrocitelor (precum anemiile hemolitice, etc.). [1], [2], [3]
  

Valori normale ale bilirubinei

Valorile normale ale bilirubinei totale variază în funcție de vârsta individului în cauză. La nou-născuții aflați din a doua lună de viață şi la copiii, valorile normale ale bilirubinei totale se află sub 1 mg/dL. La adulți, valorile normale ale bilirubinei totale se află sub 1,2 mg/dL.

Valorile normale ale bilirubinei directe se află sub 0,3 mg/dL, iar ale bilirubinei indirecte se află sub 1 mg/dL. [1]

Bilirubina crescută

Creşterea valorilor bilirubinei poate semnifica incapacitatea ficatului în a metaboliza întreaga cantitate de bilirubină prezentă in sângele circulant, incapacitatea de eliminare corespunzătoare a bilirubinei la nivel intestinal sau descompunerea eritrocitelor într-un ritm anormal.

Creşterea valorilor bilirubinei totale a fost înregistrată în următoarele circumstanțe:

• Icter hepatocelular
• Hepatita virală
• Hemoliza lipsită de complicații
• Hepatita alcoolică
• Ciroza hepatică
• Anemie
• Litiază biliara
• Sindromul Gilbert (caracterizat prin perturbarea mecanismului de procesare a bilirubinei la nivel hepatic)
• Obstrucția biliară extrahepatică
• Colecistită (scăderea eliminării de bilirubină)
• Mononucleoza infecțioasă
• Ca reacție apărută în urma transfuziilor sanguine
• Lipsa de oxigen la nou-născuți
• Incompatibilitatea sângelui între mamă şi fiu
• Exercițiul fizic intens
• În urma administrării următoarelor medicamente: Acetazolamidă, anticoncepționale, Amitriptilină, Alopurinol, Acebutolol, Amilorid, Acetaminofen, Acyclovir, Alprazolam, Amfotericină, Atorvastatin, Asparaginază, Amoxapin, acid ascorbic, antimalarice, Bleomicină, barbiturice, cefalosporine, Clonidină, Citarabină, Ciclofosfamidă, Colchicină, Clindamicină, Clopidogrelor, Clofibrat, Diazepam, Diltiazem, Dapsonă, Doxorubicină, Disopiramida, Enalapril, Eritromicină, Etopozid, Enoxaparină, Fluconazol, Furosemid, Famotidină, Gentamicină, Hidralazină, Imipramină, Ibuprofen, Isotretinoin, Ketoprofen, Kanamicină, Lamivudină, Lincomicină, Medroxiprogesteron, Metotrexat, Metoclopramid, Nitrofurantoin, Ofloxacină, Penicilină, Piroxicam, Propiltiouracil, Pentoxifilină, Penicilamină, Ranitidină, Streptomicină, Tacrolimus, Ticarcilină, Tobramicină, vaccinul BCG, tiazide, vaccinurile pentru Hepatita a, Trimetoprim, Zidovudină, Verapamil, vaccinurile pentru hepatită B.

Bilirubina indirectă (neconjugată) crescută - cauze:

• Icter secundar creşterii producției de pigment în urma apariției infarctelor tisulare
• Anemii hemolitice
• Icter neonatal
• Deficit congenital sau dobândit de glucuroniltransferază
• Icter neonatal
• Icterul laptelui de sân
• Sindromul Crigler Najjar
• Sindromul Gilbert
• În urma administrării anumitor medicamente, precum Novobiocină sau acid flavaspidic.

Bilirubina directă crescută - cauze:

• Sindromul Rotor
• Obstrucție intrahepatică şi extrahepatică
• Sindromul Dubin Johnson
• Icter postoperator
• Colestaza medicamentoasă
• Hepatite
• Ciroza hepatică.

Trebuie reținut faptul că, în primele trei zile de viață la nou-născuți apare icterul neonatal cu creşterea valorilor bilirubinei serice. Acest icter neonatal se datorează unor mecanisme fiziologice, precum distrugerea eritrocitelor imediat după naştere şi dispare spontan intr-o săptamână, nefiind necesar tratament specific. [1], [2], [3]