Cele mai frecvente accidente sportive

©

Autor:

Cele mai frecvente accidente sportive
Cu toţii ştim faptul că sportul reprezintă una dintre cele mai bune modalităţi de a ne menţine în formă. Fie că este un hobby, fie că îl practicăm la nivel profesionist, se întâmplă ca uneori, fără voia noastră, să ne accidentăm. Vă vom prezenta, în continuare, cele mai frecvente accidente sportive, precum şi modul în care le puteţi trata.

Întinderile musculare

Sunt, poate, leziunile cu care se confruntă cel mai des un sportiv. Chiar dacă vă efectuaţi atent şi fără grabă exerciţiile de întindere şi încălzire, este posibil să suferiţi o întindere a muşchilor. Perioada de vindecare diferă în funcţie de gravitatea accidentului, astfel:
• În cazul leziunilor uşoare, recuperarea durează până la două săptămâni;
• Dacă accidentul este mai grav, dar ruptura musculară nu s-a produs, timpul necesar recuperării se prelungeşte de la trei până la şase săptămâni;
• Când avem de a face cu rupturi musculare, leziuni care necesită intervenţie chirurgicală, perioada de recuperare este mai îndelungată, acoperind aproximativ trei luni.

Pentru o recuperare cât mai rapidă şi uşoară, vă recomandăm să aplicaţi gheaţă pe locul afectat, deoarece aceasta va ajuta la relaxarea muşchiului şi la reducerea umflăturii. Nu ţineţi gheaţa pe muşchi mai mult de 20 de minute. După ce o îndepărtaţi, aşteptaţi alte 20 de minute până a repeta procedeul. Puteţi, de asemenea, să apelaţi la medicamentele antiinflamatorii, pentru o accelerare a procesului de vindecare. Cât de curând posibil, masaţi uşor zona afectată. Veţi fi capabili să vă reluaţi activitatea atunci când veţi constata că, la întinderea muşchiului, nu veţi mai simţi durere.

Durerile muşchilor de la nivelul gâtului

Reprezintă, la rândul lor, un alt tip de afecţiune cu care se confruntă sportivii, fiind frecvente la cei care practică tenisul sau ciclismul. Ca şi în cazul întinderilor musculare, perioada de recuperare variază în funcţie de gravitatea accidentului. Aşadar:
• În cazul în care aţi fost implicat într-un accident, aţi suferit o traumă sau, pur şi simplu, muşchii gâtului au fost supuşi unui efort exagerat, vă va fi recomandată odihna la pat pentru o perioadă de una şi până la trei zile. Dacă afecţiunea este acută, e posibil să fie nevoie să purtaţi şi un guler protector.
• Dacă durerile sunt cronice, de lungă durată, apelaţi la compresele calde sau gheaţă.

Pentru a trece mai repede peste disconfortul acestor dureri, încercaţi să efectuaţi anumite exerciţii. Spre exemplu, rotiţi uşor capul, descriind un semicerc, de la stânga la dreapta sau mişcaţi-l încet înainte şi înapoi. Aceste exerciţii ar trebui să fie de folos dacă simţiţi că aveţi gâtul înţepenit.

Probleme la umăr

Sindromul coafei rotatorilor sau, altfel spus, durerile de umăr, se numără, la rândul lor, printre afecţiunile suferite de sportivi, mai ales de cei care, în mişcările lor, suprasolicită muşchii umărului. Ne referim aici la jucătorii de golf, de tenis, volei, înot sau la cei care ridică greutăţi. Dacă la o zi sau două după accidentare nu simţiţi o îmbunătăţire a situaţiei, în ciuda faptului că medicul v-a administrat medicamente antiinflamatorii şi injecţii cu corticosteroid, vă sfătuim să apelaţi cu încredere la fizioterapie, pentru a grăbi procesul de vindecare. Adiţional, puteţi încerca şi terapia cu ultrasunete sau electrostimularea musculară, urmate de exerciţii de recuperare.

Durerile muşchilor spatelui

Afectează, în general, pe acei sportivi care efectuează intens mişcări unilaterale. Printre aceştia, se numără jucătorii de golf, tenis, practicanţii artelor marţiale şi cei care ridică greutăţi. Din fericire, aceste dureri dispar în câteva săptămâni, chiar dacă urmaţi sau nu un tratament. Trebuie să menţionăm, de asemenea, că nu trebuie să daţi crezare celor care vă recomandă odihna la pat până vă veţi simţi mai bine, deoarece studiile au dovedit că este indicat să reluaţi activităţile – moderat, totuşi – chiar la o zi sau două după incident.

Pentru a vă recupera mai uşor, vă sfătuim ca, timp de două-trei zile, să aplicaţi comprese cu gheaţă la trei-patru ore, câte 20 de minute. Puteţi apela la comprese calde abia după ce inflamaţia s-a redus. De asemenea, medicamentele antiinflamatorii şi fizioterapia vă vor fi de folos. Pentru ca în viitor să evitaţi aceste dureri de spate, care uneori pot fi cu adevărat insuportabile, ar fi indicat să efectuaţi exerciţii menite să tonifice muşchii spatelui şi ai abdomenului.

„Cotul jucătorului de tenis‟ sau epicondilita laterală

Jucătorii de tenis, golf sau baseball (ne referim aici la aruncători) sunt cei mai vizaţi atunci când discutăm despre această accidentare. Perioada de recuperare în cazul acestei afecţiuni se poate prelungi şi până la două luni, acest fapt depinzând, în mare parte, de gravitatea şi cronicitatea situaţiei. Injecţiile cu cortizon se pot dovedi eficiente în a reduce inflamaţia şi a calma durerea. Cu toate acestea, cauza problemei nu este exclusă. Recomandat este ca sportivii să înveţe şi să aplice diverse tehnici, care să-i ajute să evite această afecţiune. Printre exerciţiile care întăresc musculatura antebraţului se numără strângerea în palmă a unei mingi uşoare de cauciuc sau flexări ale încheieturii, înainte şi înapoi.

Durerile de genunchi

Sunt cauzate, de obicei, de ceea ce se numeşte „genunchiul alergătorului‟ sau sindromul dureros patelofemural. Această afecţiune se poate manifesta în cadrul oricărui sport care implică alergatul. Dacă durerea pe care o simţiţi este una minoră sau moderată, nu vă îngrijoraţi, deoarece aceasta va trece de la sine, perioada de recuperare fiind strict corelată cu organismul fiecăruia. Pentru a grăbi timpul de vindecare, evitaţi să forţaţi genunchiul afectat şi recurgeţi la medicamente antiinflamatorii. Ca să vă protejaţi, purtaţi un bandaj elastic şi aplicaţi-vă comprese cu gheaţă timp de două-trei zile. Acestea trebuie ţinute maxim 20 de minute şi pot fi reaplicate la un interval de trei sau patru ore. În cazul în care observaţi că durerea nu se diminuează, cel mai bine este să consultaţi un medic, deoarece e posibil ca accidentarea să fi fost mai gravă decât vă închipuiaţi. În aceste condiţii, intervenţia chirurgicală este cea mai bună opţiune.

Lezarea gleznei

Fie că spuneţi că aţi suferit o entorsă sau că „v-aţi scrântit” glezna, durerea rămâne aceeaşi, timpul de recuperare fiind diferit, în funcţie de gravitatea accidentului. În mod normal, veţi putea să păşeşti după una sau două săptămâni, dacă vă confruntaţi cu un grad scăzut de durere, iar peste şase sau opt săptămâni veţi fi capabil să mergeţi fără să şchiopătaţi. Activităţile fizice mai dificile şi cele sportive le veţi relua cel mai sigur peste aproximativ două sau trei luni. Atunci când vă confruntaţi cu o entorsă la nivelul gleznei, trebuie să aveţi în vedere reducerea inflamaţiei şi limitarea sângerării interne care se poate produce. În scopul unei recuperări mai rapide, vă sfătuim să folosiţi creme şi unguente destinate acestei afecţiuni, pe care să le aplicaţi local, de două-trei ori pe zi şi să apelaţi la medicamentele antiinflamatorii. De asemenea, aplicaţi comprese reci, iar când vă aflaţi în poziţie orizontală, plasaţi o pernă sub piciorul accidentat, pentru a nu forţa glezna şi pentru a îmbunătăţi circulaţia. Un exerciţiu util ar fi să vă aşezaţi într-un scaun, picior peste picior, iar cu degetul mare de la piciorul afectat, să desenaţi în aer literele de la A la Z. Pentru efectuarea corectă a acestui exerciţiu, este important să menţineţi cât mai rigid degetul, astfel încât mişcarea să fie realizată, în cea mai mare parte, cu ajutorul gleznei.

Leziunea tendonului lui Ahile

Este o altă afecţiune care poate fi întâlnită la sportivi, în special la atleţi. Dacă tendonul este doar uşor inflamat, perioada de recuperare va fi una relativ scurtă, de doar câteva săptămâni, în comparaţie cu cazurile în care accidentul a produs o leziune mai severă sau chiar foarte gravă, cauzând ruptura acestuia. În cea din urmă situaţie, recuperarea poate dura şi câteva luni. Dacă veţi fi nevoiţi să apelaţi la intervenţia chirurgicală, trebuie să ţineţi cont de faptul că timpul de recuperare va fi prelungit cu cele şase şi până la douăsprezece săptămâni în care piciorul dumneavoastră va fi imobilizat în ghips. În cazul în care leziunea nu necesită o operaţie, pentru o recuperare mai rapidă, vă propunem să reduceţi pe cât posibil activităţile fizice, să apelaţi la medicamentele antiinflamatorii şi la compresele cu gheaţă, aplicate local. Când veţi considera că puteţi face mişcare, vă recomandăm exerciţii uşoare, cum ar fi statul pe vârfurile degetelor timp de zece secunde, după care să reveniţi în poziţia în care tălpile sunt lipite de podea. Acest exerciţiu poate fi efectuat de trei ori, după care puteţi încerca să staţi când pe un picior, când pe altul.

Dacă vi se întâmplă să vă accidentaţi, indiferent de natura şi gradul de intensitate a leziunii, încetaţi orice activitate fizică şi încercaţi să remediaţi problema. În cazul în care soluţiile propuse de noi nu vă ajută, iar durerea persistă, adresaţi-vă unui medic specialist!

Data actualizare: 30-10-2013 | creare: 30-05-2013 | Vizite: 6258
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Riscul de accidentare în practicarea sporturilor (studiu)
  • Comoțiile cerebrale la sportivii de performanță nu sunt neapărat legate de un declin cognitiv ulteior
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum