Conştientizarea emoţională în relaţia de cuplu

"A-i acuza pe alţii de propria nefericire este semnul unei nevoi de educaţie.
A ne acuza pe noi înşine arată am început propria educaţie.
A nu ne acuza nici pe noi înşine nici pe alţii arată că ne-am desăvârşit educaţia. "
Epictet

I.De ce este importanta inteligenta emotionala in relatia de cuplu

Sigmund Freud remarcă faţă de discipolul său Erikson faptul că a iubi şi a munci sunt cele două capacitati umane care determină maturitatea completă. (Daniel Goleman, Inteligenţă Emoţională, 1995).

Inteligenta emotionala include cinci domenii principale extinse (Salovey) :
1. Cunoaşterea emoţiilor personale: conştientizarea de sine, capacitatea de a recunoaşte un sentiment atunci când el apare şi de a-l supraveghea, de a reacţiona conştient, de a lua cele mai bune decizii şi de a gestiona corect relaţiile.
2. Gestionarea emoţiilor: Conştientizarea de sine este dată de capacitatea de a stăpâni emoţiile: calm, fără anxietate, depresii sau irascibilitate. Dacă lipsa stăpânirii de sine duce la dezamăgiri şi disperare, cei care au această calitate se pot reechilibra în fata obstacolelor şi greutăţilor din viaţă.
3. Motivarea de sine: consta în punerea emoţiilor în serviciul unui scop. Este nevoie de autocontrol emoţional şi de prezenţă în „aici şi acum”.
4. Recunoaşterea emoţiilor în ceilalţi: Empatia este capacitatea dea a recunoaşte semnalele subtile prin care ceilalţi indica de ce au nevoie sau ce vor. O relaţie reuşită se dezvolta pe grijă faţă ce celălalt, care este eficienta când ştii ce îşi doreşte el şi nu când îi oferi ce crezi tu că are nevoie.
5. Manevrarea relaţiilor: eficienta relaţiilor interpersonale depinde de capacitatea de a gestiona emoţiile celorlalţi.

Manifestarea iubirii şi durabilitatea relaţiei de cuplu este în mare parte influenţată de forţele emoţionale dintre cei doi parteneri. Emoţiile dificile care nu sunt stăpânite bine ne afectează capacitatea de a gândi, de a ne focaliza şi de a ne îndeplini sarcinile pe care ni le propunem.
O persoană inteligentă emoţional înţelege modul în care personalităţile diferite pot relaţiona armonios şi profitabil pentru toate părţile implicate, mai ales când apar diferenţele specifice lumii emoţionale a sexului feminin şi respectiv a celui masculin.
Aceste diferenţe îşi au rădăcinile în tiparul biologic, în zestrea emoţională primită în mediul în care a crescut fiecare (familie, cercurile de prieteni, jocurile tipice între fetiţe şi respectiv băietei, etc.).
 Din punct de vedere al inteligenţei emoţionale “Poartă-te cu ceilalţi cum ai vrea să se poarte ei cu tine!” devine “Poartă-te cu ceilalţi cum ei ar vrea să te porţi cu ei!” (Daniel Goleman).
 Şi pentru că acest lucru să-ţi reuşească, există în tine acea inteligenţă emoţională care îţi oferă acele instrumente precum empatia, calmul, răbdarea, care te ajuta să fii prezent conştient şi eficient în relaţiile cu cei din jurul tău.

II. Diferente emotionale si comportamentale care determina neintelegeri in cuplu

Fiecare din noi are capacităţi diferite în aceste domenii, determinate neuronal, dar, întrucât creierul este foarte plastic, învăţând mereu, cu puţin efort, îşi îmbunătăţeşte aceste abilităţi şi apoi, obiceiurile şi reacţiile.
Într-o relaţie forţele emotionale dintre parteneri sunt foarte importante, dacă ei vor ca relaţia să dureze. S-au făcut măsurători psihologice foarte sofisticate, care permit urmărirea clipa de clipă a nuanţelor emoţionale la nivelul cuplului. Au detectat valuri invizibile de adrenalină şi creşteri bruşte de tensiune ale soţului, dar şi microemotii pe chipul soţiei (sistemul de citire al microemotiilor, creat de Paul Ekman). Se poate determina un nivel critic al realităţii moţionale, se pot studia forţele emoţionale care păstrează o căsnicie sau o distrug.
Carol Gilligan de la Harvard subliniază o deosebire cheie dintre sexe: băieţii se mândresc cu autonomia şi independenta lor, rezistând cu stoicism şi singuri la greu, în timp ce fetele se considera o parte a unei reţele de legătură. Pentru băieţi reprezintă o ameninţare orice le pune în pericol independenta, pe când fetele se simt mai ameninţate de o ruptură la nivel relaţional.
Comportamentul tipic pentru reprezentantele sexului feminin este de implicare, iar cel al reprezentantilor sexului masculin este de retragere.
Un exemplu mai clar este acela in care EA, intr-o discutie, si mai ales intr-un conflict, ii solicita LUI sa revina la un comportament de colaborare sau de implicare in discutie, pe cand EL este deja in retragere, dincolo de bariera pe care tocmai a lasat-o.
Implicarea emotionala este diferita, deoarece si realitatile lor emotionale nu coincid: EL considera ca EA e nerezonabila prin solicitarile ei, iar EA il vede indiferent pe EL la ceea ce spune ea.
Deborah Tanner explica în cartea „You just don’t understand” (pur şi simplu nu înţelegi) faptul că expectanţele bărbaţilor şi ale femeilor sunt diferite, dacă ei doar spun „lucruri”, ele caută legăturile emoţionale. Încă din perioada adolescentei, fetele devin „apte să interpreteze atât semnele verbale cât şi nonverbale”, iar băieţii sunt apţi să „minimalizeze emoţiile care duc la vulnerabilitate, sentimente de vinovăţie, teama sau durere”. (Brodi şi Hall, „Tender and emotion”, p.456).
Importanţa unei bune comunicări pentru femei a fost prezentată de Mark H Davis şi H Alan Oathout în „Maintenance of Satisfaction in Romantic Relationships: Empathy and Relational Competence”, Journal of Personality and Social Psycology. În cazul unui bărbat contează mai puţin acest lucru, ei văd mai în roz întreaga relaţie (actul sexual, finanţele, relaţiile cu rudele şi prietenii, neajunsurile, cât de bine se ascultă unul pe altul) şi ei tac şi prefera să treacă la acţiune, pe când femeile vor să-şi exprime nemulţumirile, să împărtăşească, să creeze o legătură emoţională.
După un studiu făcut de dr. Ruben C Gur (Pennsylvania) – Descifrarea chipurilor triste – detectează mult mai uşor faţă de bărbaţi tristeţea de pe chipul partenerului, di deci trebuie să fie mult mai triste decât bărbaţii pentru că aceştia să poată observa.

III. Comunicarea – puntea de echilibru in cuplu

Problemele care apar într-o căsnicie nu sunt cauza pentru care se deteriorează o relaţie, ci modul cum se discută într-un cuplu, despre acestea. Partenerii pot ajunge la o înţelegere despre cum pot depăşi momentele de forţă emoţională care provin din diferenţele înnăscute (şi uneori formate în copilărie şi adolescenţa) dintre sexe.
Pentru a ajunge la „cum”, este necesar ca partenerii să fie empatici, adică să aibă capacitatea de a se transpune în situaţia celuilalt; Empatia presupune capacitatea de „conţinere” prin situarea „E-ului observator” într-o poziţie mediană faţă de sine şi celălalt.
Într-o relaţie sănătoasă, partenerii se simt liberi să-şi exprime nemulţumirile, celălalt este acceptat condiţionat ca personalitate, dar necondiţionat ca partener: alteritatea este acceptată şi nu conduce la ruperea relaţiei. Problemele din cuplu sunt discutate şi precizate, fără implicaţii asociative ale întregii relaţii.
Atunci când problemele nu pot fi precizate fără a angrena întreaga relaţie şi a o pune sub semnul întrebării, celălalt este considerat ameninţător ca personalitate şi, de aceea, existenţa relaţiei este condiţionată de modificări ale personalităţii şi comportamentului.
Din perspectiva comunicării nonviolente, unica schimbare posibilă a „lumii” sub aspectul violenţei se poate petrece numai în spaţiul intern al propriei persoane, prin exersarea compasiunii faţă de sine şi nu prin condiţionarea şi schimbarea persoanelor care ne supără sau ne agresează;
A simţi furie pentru altcineva înseamnă de fapt că trebuie să te ierţi pe tine însuţi, pentru sentimentele pe care le ai faţă de celălalt.
 Datorită mâniei, problemele ajung să fie puse într-o formă distructivă, transformandu-se in atacuri la adresa caracterului partenerului (care simte ca reproşurile sunt nebăgate în seamă), apar emoţii, ceea ce duce la fisuri sau chiar ruperea relaţiei.
Într-un reproş, explica Daniel Goleman, în cartea sa, Inteligenta Emoţională, partenerul specifică ce l-a supărat, ce a simţit şi critică fapta şi nu pe celălalt.  Într-un atac la persoană, se aduce o critică globală, cu intenţia de a-l face să simtă ruşine, că nu este iubit, poate şi cu nuanţe de dispreţ, este acuzat că are defecte.
La nivel nonverbal, furia care însoţeşte dispreţul se manifestă prin tonul vocii sau mimica fetei (strâmbături din gură, contracţia muşchilor „gropitelor”, a colţurilor gurii, mai ales spre stânga, sau datul ochilor peste cap – „Of, Doamne!”).
Celălalt partener înregistrează o creştere a bătăilor inimii, cu câteva pulsaţii pe minut.
Gotman a constatat că dacă soţul îşi manifesta permanent dispreţul, apare o gamă din ce în ce mai largă de probleme de sănătate, (răceli şi gripe, infecţii urinare stare de neliniste pana la depresie, precum şi simptome gastrointestinale).
O simplă manifestare a dispreţului nu este periculoasă pentru relaţie, dar dacă apar des astfel de exprimări emoţionale, devin un factor de risc, cu cât sunt mai dese şi mai de lungă durată, devin o obişnuinţă, indicând că o persoană şi-a judecat partenerul. Este o atitudine negativă şi ostilă, ce determina în celălalt o poziţie defensivă sau de contraatac.
Acesta poate reprezenta o reacţie de luptă sau fugi: în prima variantă este exprimată mânia, care duce la o ceartă plină de ţipete fără rost, iar a doua duce la o izolare într-o tăcere încremenită, care este şi mai dăunătoare şi care exprimă răceală, superioritate şi detaşare. Urmărea sigură este ruperea relaţiei, după cum spun experţii, în proporţie de 85%, pentru că taie toate punţile de rezolvare a diferendelor.
"If you have no interest in a thouhgt, it has no power. No need to transcend it, to overcome it, to possess, to go beyond that interest! He simply does not exist!" (Dacă nu aveţi nici un interes într-un gând, nu are putere. Nu trebuie să-l transcendeţi, să-l depăşiţi, să-l stăpâniţi, să treceţi interesele dincolo de el! El pur şi simplu nu există!) (Mooji - Puterea gândului).

IV. Ganduri toxice – declansator al emotiilor negative si bomba cu efect intarziat

Un gând poate construi, poate distruge sau poate fi neutru, în funcţie de ceea ce fiecare alege. Fără să ai un interes pentru un anume gând, acesta nu are putere. Sigur de asta auzim mereu că puterea este în tine, ca alegerea este "în mâna" ta. Partea importantă nu este să opreşti gândurile, ci să nu le mai dai energia/atenţia ta sau să dai atenţie gândului care-ţi convine, intuitiv, în fiecare moment.
Multe gânduri sunt toxice, determina emoţii care nu ar trebui să fie declanşate, întrucât nu au legătură cu realitatea ci doar cu ceea ce mintea crează paralel cu aceasta.
Aaron Beck, fondatorul terapiei cognitive, dezbate exemplele de gândire ce pot otrăvi o căsnicie în cartea sa „Love Is Never Enough” (1988).
Deşi cei doi parteneri poartă o conversaţie verbală coerentă, unul său fiecare dintre ei mai are o conversaţie paralelă cu celălalt, de data aceasta în gând şi aceea este adevărata reflectare la nivel emoţional.
Beck le numeşte pe acestea „gânduri automate” – trecătoare presupuneri făcute în avans, fără legătură cu realitatea din acel moment, care de fapt reflecta atitudinile emoţionale cele mai profunde ale persoanei.
E posibil ca el sau ea să se considere o victimă, un neînţeles, sau că este tratată incorect.
Aceste emoţii devin o obişnuinţă, alimentând permanent mânia şi suferinţă din orice detaliu care confirmă acest punct de vedere şi ignorând gesturile frumoase care l-ar pune la îndoială.
Gândurile determinate de aceste emoţii declanşează sistemul de alarmă neural.
Soţul care se considera o victimă declanşează un atac emoţional, devine sensibil la microexpresii faciale ce exprima nemulţumire, care îi vor confirma că a fost transformat într-o victimă.
Dacă soţul nu are asemenea repere declanşatoare, chiar dacă se ajunge la deturnări de la o relaţie emoţională bună, partenerii îşi revin mai repede. Psihologul Martin Seligman precizează că gândirea care alimentează nefericirea urmează un tipar de perspectiva pesimistă sau optimistă:
În primul caz partenerul porneşte de la premisa că partenerul de viaţă are defecte inerente care nu pot schimbate şi care generează suferinţa, pe când în cel de-al doilea, partenerul îi atribuie celuilalt o stare de moment proastă, trecătoare şi este dispus să treacă uşor peste diferende, chiar înţelegându-l pe celălalt şi acordându-i simpatia să.
Partenerii care privesc problemele din perspectiva pesimistă suferă blocaje emoţionale, se înfurie sau se simt jicniţi, nefericiţi, vor declanşa atacuri de reproş şi dispreţ, ceea ce va determina în celălalt unul din cele două răspunsuri - luptă sau fugi, cu deznodământ nefast în orice alegere ar face.
Deci o alegere înţeleaptă ar fi evitarea blocajelor, alegerea atitudinii care elimină tensiunile.
Un scenariu tipic care declanşează tensiuni emoţionale distructive se constată la soţii violenţi, care detectează intenţii ostile chiar şi în lucrurile cele mai neutre pe care le fac soţiile lor, justificând astfel propria atitudine agresivă. Ei percep atitudini pe care le interpretează ca o posibilă respingere sau abandonare, se declanşează un blocaj emoţional, reacţionează prin indignare sau revolta, şi, mai mult, devin violenţi.

V. Potopul – intensitatea emotionala negativa duce la blocaj, scapand de sub control comunicarea

Când blocajele emoţionale devin mai dese, se declanşează o criză permanentă, iar suferinţa şi mânia nu mai pot fi depăşite. Gotman foloseşte ca termen pentru tulburarea emoţională „potopul”, termen sugerat de faptul ca partenerii sunt copleşiţi de negativismul partenerului şi de propria reacţie faţă de acesta şi „înghiţiţi” de sentimente cumplite, scăpate de sub control;
Ei receptează distorsionat realitatea, nu mai raţionează cu claritate şi organizare în gândire, devin primitivi în reacţii. Îşi doresc fie să înceteze cauza blocajului, fie să fugă de ea, fie să lovească la rândul lor. Din păcate se pare este un blocaj emoţional care se prelungeşte de la sine. Intrarea în acest blocaj se face uneori mai greu, alteori şi cel mai mic gest constituie un declanşator; ca şi semne fizice sunt creşterea pulsului cu peste 10 bătăi pe minut, faţă de ritmul de repaos; dacă pulsul creşte la 100 bătăi pe minut se pompează adrenalină şi alţi hormoni, ceea ce duce la păstrarea stării de nemulţumire mai mult timp.
Este firesc să apară momente de mare intensitate când apar conflicte, între parteneri.
Însă atunci când unul din ei este permanent invadat, „potopit”, va fi copleşit de situaţie, mereu gata să reacţioneze exagerat la cel mai mic semn de atac sau a unei nedreptăţi chiar neînsemnate. Astfel, la orice mesaj este posibil să aleagă un gând negativ. Astfel, în timp, partenerul potopit va ajunge să gândească ce e mai rău despre celălalt, interpretând într-o lumină negativă probleme neînsemnate şi generând bătălii majore. Cei doi ajung să ducă vieţi paralele, izolându-se în singurătate, sau într-o altă relaţie.

 

VI. Diferenta intre modul in care EL si EA privesc conflictele emotionale

Diferenţa dintre modul în care privesc conflictele emoţionale cei doi parteneri există indiferent de vârstă şi de durata căsniciei. În urma unui studiu de cercetare cu 151 cupluri cu casnicii de lungă durată, Robert Levenson a constatat că cei care se simt inconfortabil în cazul apariţiei unei tensiuni în discuţii pe teme casnice sunt bărbaţii, apare fenomenul de declanşare a a adrenalinei în sânge datorită receptării reproşurilor, partenerei, care duce la o reacţie negativă, stare din care revin mai greu la normal. În concluzie se pare că bărbaţii considera că o forma de apărare atitudinea stoică şi imperturbabilă urmată de izolare; Ei se autoprotejează, ca reacţie fizică ritmul cardiac scade cu 10 bătăi pe minut, apărând senzaţia de uşurare. Paradoxal, în acest moment, ritmul cardiac al soţiilor creşte, indicând o profundă nemulţumire.
 Spre comparative, dacă bărbaţii doresc să evite conflictul, femeile îşi asumă rolul de administrator emoţional, încercând să declanşeze discuţiile cu scopul de a rezolva neînţelegerile. Scenariul arata în felul următor: Dacă soţia constata că soţul refuza să se implice, aceasta nu face decât să sporească volumul şi intensitatea nemulţumirii, el devine defensiv, ea se simte frustrată şi furioasă, el crede că este o victimă nevinovată, se indignează, ea devine dispreţuitoare, şi astfel soţii se izolează, iar soţiile se simt complet descurajate.

VII. Modelarea unor comportamente care fac relatia sa dureze

Cercetările efectuate asupra interacţiunilor în relaţie, la nivelul cuplurilor durabile au dus la concluzia că, deşi femeile şi bărbaţii reacţionează atât de diferit când apar sentimente neplăcute, se pot modela anumite comportamente care permit evitarea destrămării relaţiei.
Acestea nu sunt universal valabile dar procentul în care au funcţionat este mare.
O schimbare a comportamentului tipic bărbaţilor este de a privi nemulţumirea sau mânia exprimată de soţii, ca o emoţie pe care aceasta o aduce în discuţie ca făcând un act de iubire, din dorinţa de a păstra o relaţie sănătoasă şi pe un drum bun. Dacă şi ea s-ar retrage stoic, vă închipuiţi în cum ar creşte rata despărţirilor?
Soţia aşteaptă ca soţul să vină în întâmpinarea ei, să-i asculte nemulţumirea şi să nu se grăbească cu soluţia, să arate empatie pentru ceea ce simte ea. Dacă bărbatul va acorda importanţă cuvenită şi sentimentelor pe care le trăieşte femeia, ea se simte auzită şi respectată.
În întâmpinarea dezamorsării conflictului, este sănătos ca femeile să-şi spună punctul de vedere, dar strict referitor la fapte, şi nu să atace personalitatea lor sau să arate dispreţ. Astfel ele trebuie să indice clar faptul care nu le convine.
Dacă avem de a face cu o persoană inteligentă emoţional, aceasta va reafirma în discuţie inclusiv iubirea faţă de celălalt.
Cuplurile durabile în timp dezbat un singur subiect şi îşi oferă unul altuia şansa de a-şi exprima punctul de vedere în legătură cu aceasta. Ei îşi arata că se ascultă unul pe celălalt, şi asta este ceea ce de fapt urmăreşte fiecare.
Dacă nici măcar unul dintre parteneri nu încearcă să detensioneze atmosfera, se ajunge la despărţire.
Prezenţa sau absenţa căilor de comunicare, de ascultare a celuilalt, face diferenţa.
Mecanismele de reparare, cum le numeşte Daniel Goleman în cartea Inteligenta Emotională, sunt menţinerea discuţiei pe o anumită linie, empatia şi reducerea tensiunii.
Cei doi parteneri trebuie să-şi cultive conştient inteligenta emoţională şi, în special, câteva calităţi: capacitatea de a se calma, de a-l calma pe partener, empatia şi ascultarea atentă.
Fiecare trebuie să fie perseverent şi vigilent cu sine însuşi, motivat, să schimbe tipare modelate de părinţi, de cei din jur sau chiar învăţate şi experimentate deja în cuplu, dar care au avut rezultate nefericite.
O soluţie pentru calmare o reprezintă o pauză de 20 minute în discuţie, şi oricât de nefiresc ar părea, acesta de poate face dacă anterior s-a convenit să se procedeze aşa în momentul în care unuia din parteneri îi creşte pulsul, sau simte un alt simptom prevestitor al blocajului emoţional, al „potopului”.
Vorbitul în gând pentru îndepărtarea atmosferei otrăvite este un mod inteligent emoţional de a transforma un obicei care aduce false probleme în ceva folositor: Astfel se poate reformula orice gând negativ într-unul de genul: „Ei bine, uneori îmi arata că îi pasă de ceea ce simt eu, chiar dacă ceea ce tocmai a făcut dovedeşte egoism, şi mă deranjează tare.”
Astfel se evita o stare de victima, care ar da drumul mâniei şi suferinţei, prin deschiderea unei unei căi de a găsi o soluţie pozitivă.
Un alt instrument puternic în dezamorsare conflictelor este arta de a asculta şi a vorbi fără a aborda un ton defensiv.
Dacă mânia cuprinde pe unul sau pe cei doi parteneri, ei nu mai reuşesc să audă, şi în nici un caz să şi răspundă propunerilor de împăcare ce pot fi subînţelesese din ceea ce spune celălalt.
În orice ceartă, cei implicat pot discerne ce aud şi ce văd, ignorând părţile ostile sau negative (ton, reproş, insultă), şi căută cu abilitate să răspundă la obiect, fără a reacţiona în mod deschis la ostilitatea celuilalt.
Empatia înseamnă sesizarea sentimentului (real – şi nu gânduri toxice) dincolo de ceea ce se spune. Fără ca o persoană să fie suficient de calmă, ea nu va fi destul de receptivă pentru a intui starea de spirit a celeilalte.
O metodă eficienţa este „oglindirea” şi se foloseşte des în terapia pentru recuperarea cuplului. Când unul din soţi îşi exprima o nemulţumire celălalt o repetă cu cuvintele sale, şi odată cu această captează nu numai gândul ci şi sentimentul care îl însoţesc. Dacă observă că nu a înţeles bine, încearcă iar şi iar, până reuşeşte, şi atunci a ajuns la o armonizare emoţională cu partenerul.
Formula ideală de a se exprima nemulţumirea este „XYZ”: „Când ai făcut X m-am simţit Y şi aş fi preferat să faci Z”.
 Comunicarea deschisă este absolut necesară, dar ea nu înseamnă nici violenta verbală, jicnire, dar nici scuze, negarea răspunderii, contraatac, ori altele de acelaşi gen.
 O dată ce dai de înţeles partenerului că poţi vedea lucrurile din perspectiva lui, chiar dacă nu eşti de acord cu el, are valoare în sine, demonstrează respect şi iubire. Uneori este suficient să-i afirmi partenerului „înţeleg punctul tău de vedere”, sau, mult mai bine, „înţeleg ce simţi!”.
Un mod de a recunoaşte ce înseamnă celălalt pentru tine şi de a aduce atmosfera către sentimente pozitive este de a-i face complimente sau prin aprecierea sinceră a unui aspect sau lucru făcut de el.
Un psiholog sau un coach te fac sa sesizezi unde este necesara o intelegere mai profunda a fatetelor relatiei, sunt alaturi de tine in procesul de schimbare a comportamentelor si te antreneaza in a invata sa le aplici constient si constant.
Aceste modele trebuie exersate şi în conflicte minore şi în momente de criză, pentru a căpăta un nou patern în abordarea emoţională a acestora. Perseverenţa şi conştientizarea evoluţiei relaţiei poate face diferenţa.