Contactul vizual nu este un indicator definitiv al autismului, arată un nou studiu

Un nou studiu condus de Lu Qu și Qiaoyun Liu de la Institutul de Inteligență Artificială pentru Educație al Universității Normale din Estul Chinei, publicat în ECNU Review of Education contestă una dintre ipotezele fundamentale în diagnosticul autismului: evitarea contactului vizual. Cercetătorii au demonstrat că, în timpul jocului, copiii cu autism manifestă modele de atenție socială similare cu cele ale copiilor tipic dezvoltați, punând sub semnul întrebării aplicabilitatea universală a contactului vizual redus ca marker de diagnostic.
Contactul vizual redus a fost descris încă din 1943 de Leo Kanner ca un comportament caracteristic copiilor cu autism, sugerând o lipsă de interes pentru interacțiunile sociale. De atunci, această observație a devenit un element central în evaluarea clinică a autismului, prin instrumente precum Autism Diagnostic Observation Schedule (ADOS) sau Early Social Communication Scales (ESCS).

Totuși, aceste teste sunt realizate în medii standardizate de laborator, ceea ce ridică întrebări privind relevanța lor pentru comportamentele naturale ale copiilor. Studii recente, inclusiv unul publicat în Current Biology (2022), au sugerat deja că, în timpul jocului natural, chiar și copiii tipic dezvoltați rareori stabilesc contact vizual direct.

Despre studiu

Metodologie

Pentru a adresa limitele metodelor convenționale, cercetătorii de la Universitatea Normală din Estul Chinei au dezvoltat un laborator inovator de observare comportamentală multimodală, bazat pe inteligență artificială, care permite analiza non-invazivă a privirii, vocalizărilor și mișcărilor copiilor în timpul interacțiunilor naturale.

Au fost analizați copii din trei grupuri:

• Copii cu dezvoltare tipică
• Copii cu autism
• Copii cu întârzieri de dezvoltare

Studiul a beneficiat de aprobarea comitetului de etică și a fost finanțat de Fundația Chineză pentru Știința Postdoctorală și Programul Național de Cercetare și Dezvoltare.

Principalele rezultate

• Copiii, indiferent de grup, și-au concentrat 60%-80% din atenție asupra jucăriilor și doar 6%-14% asupra fețelor adulților.
• Nu au existat diferențe semnificative între copiii cu autism și cei tipic dezvoltați în ceea ce privește atenția acordată fețelor în timpul jocului.
• Gesticulațiile și mișcările mâinilor părinților au fost identificate ca elemente cheie de comunicare non-verbală, mai importante decât contactul vizual.

Aceste rezultate contrazic ideea că evitarea contactului vizual este specifică autismului și susțin ipoteza că alte canale de comunicare, cum ar fi gesturile, pot fi esențiale în dezvoltarea interacțiunilor sociale.

Rezultate

Analiza comportamentului vizual

Atât copiii cu autism, cât și cei tipic dezvoltați au manifestat un comportament similar în ceea ce privește atenția vizuală, concentrându-se preponderent asupra jucăriilor. Observațiile susțin concluziile anterioare din Current Biology care arătau că în timpul jocului natural, copiii privesc mai mult mâinile părinților decât fețele lor.

Implicații pentru diagnostic și intervenție

• Reevaluarea paradigmelor de diagnostic: Studiul sugerează că evitarea contactului vizual nu trebuie interpretată izolat ca indicator al autismului.
• Adaptarea intervențiilor: Programele care se concentrează exclusiv pe creșterea contactului vizual ar putea să nu fie adecvate pentru toți copiii cu autism. În schimb, stimularea altor forme de comunicare, cum ar fi gesturile părinților, poate aduce beneficii mai mari.
• Personalizarea strategiilor terapeutice: Intervențiile viitoare ar trebui să țină cont de diversitatea modurilor prin care copiii se angajează social, în special în contexte naturale de joc.

Concluzii

Aceste descoperiri subliniază necesitatea de a reconsidera presupunerile tradiționale despre simptomele de bază ale autismului. În era inteligenței artificiale și a analizei comportamentale avansate, înțelegerea noastră despre autism trebuie să evolueze, reflectând comportamentele naturale ale copiilor, nu doar cele observate în medii clinice standardizate.

Potrivit autorilor, sprijinirea copiilor cu autism necesită actualizarea paradigmelor de diagnostic și adaptarea intervențiilor pentru a valorifica întreg spectrul de indicii sociale utilizate de aceștia, dincolo de contactul vizual.