Dependența de jocuri video

Jocurile video sunt o modalitate de destindere, de petrecere a timpului liber, care poate trece drept foarte agreabilă și reconfortantă printre persoanele de toate vârstele.

Ca orice altă activitate de timp liber care, în acest caz, presupune implicarea ludică a persoanei, diferența stă în moderație: câtă vreme jucatul pe calculator nu ocupă prea mult timp și nu devine un scop în sine, acesta poate chiar avea un impact pozitiv: stimulează creativitatea, spiritul competitiv și capacitatea de a rezolva probleme și mută atenția de la problemele cotidiene generatoare de stres.

Când însă moderat devine „prea mult” se poate ajunge la dependență și în timp, la tulburări psihice.

Mecanismul dependenței de jocuri video

Cel mai adesea, depedența patologică de jocuri video se instalează mai degrabă la persoanele care joacă frecvent jocuri de strategie, de rol sau în care persoana trebuie să împuște, să lichideze personaje așa-zis negative.

Starea de dependență de jocurile video se instalează atunci când această activitate se prelungește excesiv, ajungând să interfereze cu relațiile sociale și cu activitățile care țin de atingerea obiectivelor fiecărei persoane.

Jocurile video de strategie creează „povești”, în care jucătorul, devenit „erou”, trebuie să ducă la îndeplinire anumite sarcini, pentru a debloca anumite nivele și a descoperi mai mult. Plăcerea descoperirii pas cu pas a unor niveluri noi, cu lumi virtuale tot mai complexe, cu abilități tot mai avansate alimentează dorința de a petrece tot mai mult timp în fața ecranului.

Acest nou status e tentant: jucătorul se tranformă preț de câteva ore într-un „erou”, înzestrat cu abilități pe care nu le are în viața reală (de ex: poate zbura, poate sări, poate folosi arme, poate lua și da viață, stăpânește un teritoriu, are putere de decizie, poate coordona echipe, poate deveni lider ș.a.), cu responsabilități neobișnuite, mult mai interesante decât cele din viața reală (de exemplu, a ucide un dragon pare mult mai interesant decât a ține o evidență contabilă).

Jocul video devine un adevărat prilej de evadare, e un mijloc de refulare a frustrărilor și dorințelor neîndeplinite, care pot lua o formă avantajoasă în lumea virtuală. Acest aspect nu e neapărat rău, câtă vreme stresul ajunge să domine viața multora dintre noi, însă limitele pot fi foarte subțiri, iar lumea virtuală poate lua locul celei reale.

Mecanismul e alimentat și de un sistem de recompense, care alimentează acțiunile jucătorului: știe că dacă depune efort și investește timp pentru a rezolva problemele A, B, C va primi un stimulent, un bonus, o facilitate, un avantaj în joc, care, în plan psihologic, funcționează ca o formă de recunoaștere a priceperii.

În cadrul jocurilor video, recompensele apar la anumite intervale de timp, nici prea rar (încât motivația să scadă), nici prea des, încât să devină nesemnificative, pentru ca jucătorul să continue să joace, din dorința de a retrăi senzația gratificării.

Există și anumite jocuri video unde aceste recompense apar în mod strategic în mod întâmplător, pentru ca jucătorul să nu poată deduce în timp când vine momentul gratificării și să joace în continuare, în speranța că va primi un bonus.

Poate părea ciudat la o primă vedere, ca un adult, mai ales, să investească cantități mari de timp pentru a obține recompense aparent atât de nesemnificative (ex: o armă nouă de joc, o abilitate ș.a.), însă explicația e legată de faptul că persoana încearcă să trăiască prin intermediul jocurilor video ceea ce nu experimentează în viața reală.

Altfel spus, este mult mai probabil ca o persoană nemulțumită de recompensele pe care le primește în viața reală (salariul pentru munca depusă, afecțiunea și sprijinul partenerului de viață, recunoașterea aportului în treburile casnice) să se refugieze într-o lume în care există o corelație între acțiune și recompensă.

În privința sistemului de recompense din jocurile video, acestea joacă un rol-cheie în problema dependenței; practic, se bazează pe sistemul de recompense după care funcționează creierul.
Facem ceva pentru a primi altceva: îmi fac treaba - primesc salariul, învăț lecția – primesc o notă mare; analog: rezolv încă două misiuni – deblochez nivelul următor, trec la nivelul următor – primesc o „armură” nouă.

Un alt aspect interesant este cel al faptului că unele jocuri nu rețin activitatea și, implicit, progresele făcute de jucător, în momentul în care aplicația este închisă, astfel că acesta este impulsionat să joace în continuare, pentru a nu „pierde” ce a construit, deși poate are alte lucruri de făcut.
Alteori, pentru că jocul are loc în echipă, nu poți abandona când dorești, pentru a nu fi exclus – intervine din nou nevoia de apartenență și teama de excludere.

În plus, jocurile video de rol, de tip multiplayer, în care se fac echipe, se încheagă comunități și se generează un sentiment de adeziune la „poveste”, la grup, dau senzația de acceptare, de validare a persoanei dependente, care adesea se confruntă cu probleme de integrare în viața reală.
În acest mod se creează falsa senzație de apartenență și de viață socială, care în fapt este o simplă aparență ce nu se transferă și în planul real.

Cum poate fi recunoscut un dependent de jocurile video?

Deși în privința aspectului patologic, singurul care se poate pronunța cu exactitate este psihologul, psihoterapeutul sau medicul psihiatru, există anumite semne care pot indica o dependență de jocurile video:

• persoana pune jocurile video în centrul preocupărilor sale și își programează celelalte activități în funcție de acestea
• partidele de joc se întind pe durata a ore întregi și chiar a unei zile sau două
• persoana manifestă dezinteres pentru orice altă activitate de timp liber, în afara jocurilor video
• atunci când este în imposibilitatea de a juca (lipsa conexiunii la internet, necesitatea de a executa o altă activitate), persoana este iritată și chiar irascibilă
• jucătorul  ajunge să mintă asupra timpului pe care îl petrece în fața calculatorului cu această activitate, ajungând chiar să invoce scuze pentru a-și justifica această preocupare
• câștigarea sau pierderea jocului determină emoții puternice: de la euforie, entuziasm, mulțumire de sine și până la angoasă, furie, frustrare.
• parcursul jocului influențează vizibil starea de spirit a persoanei – poate trece de la o stare la alta într-un timp scurt și relativ imprevizibil, în funcție de succesul obținut.
• persoana ajunge să investească sume tot mai mari de bani în activitate: console, DVD-uri cu jocuri, upgrade-uri, joystick-uri
• dacă întâlnirile cu prietenii sunt tot mai rare, fiind preferată „compania” calculatorului sau a consolei, iar revederile, și așa rare, devin un prilej de „joc în grup”
• ca urmare a izolării sociale, jucătorul pasionat de jocuri video ajunge să neglijeze igiena personală și aspectul fizic
• jocul video nu este întrerupt nici măcar pentru pauzele de masă  - persoana mănâncă în fața calculatorului, cel mai probabil alimente nesănătoase, de tip junk food, în cantități nesupravegheate
• din cauza jocului prelungit, persoana ajunge să manifeste tulburări și dereglări ale somnului: insomnii, nevoia stringentă de a dormi pe parcursul zilei, oboseală excesivă din cauza partidelor nocturne de jocuri video

Factorii de risc pentru dependența de jocuri video și efectele sale

Anumite cercetări indică faptul că adolescenții sunt mai expuși dependenței de jocuri video, prin prisma etapei de dezvoltare în care se află, marcată de sentimente contradictorii și relații problematice cu părinții, în special.
Copiii cad și ei mai ușor în mirajul jocurilor video, pentru că se plictisesc cu ușurință și găsesc o plăcere specifică vârstei în activitate, care însă, în jocurile de rol, nu păstrează nimic din inocența vârstei.

Cu toate acestea, dependența de jocuri video poate să intervină la persoane de toate vârstele, chiar și la adulți activi profesional.

Factori de risc

• Se pare că cele mai predispuse persoane sunt cele cu o personalitate impulsivă, introvertită, cu dificultăți de integrare și relaționare și cu o tendință de a reacționa violent.
• Dependența de jocuri video mai poate fi favorizată de un nivel mare al stresului profesional (probleme și nemulțumiri față de locul de muncă, incapacitatea de a găsi serviciu, eșecurile), cât și de dezechilibrele în viața de familie.
• Persoanele singure, fără partener sau prieteni cu care să poată relaționa, găsesc și ele mai adesea refugiu în jocurile video decât cele care se bucură de o viață socială și amoroasă împlinită.
• De asemenea, izolarea la domiciliu, ca urmare a  unei boli, difuncții, incapacități de deplasare poate fi favorizantă, pentru că nu permite o mare varietate a activităților.
• Jocurile video tind să acapareze și să de dependență asemenea unui cerc vicios: prinde în capcane persoane cu dezechilibre și neajunsuri sociale și familiale, cu probleme de relaționare și acceptare a sinelui și în timp, accentuează aceste comportamente.

Efectele jocurilor video

Un studiu realizat în 2011 asupra efectelor dependenței patologice de jocuri video de vârstă tânără a arătat că jucătorii înrăiți, care se refugiază în acest mod, prezintă anumite tipare de comportament:

• tind să fie deprimați
• resimt o stare de anxietate în mod regulat
• manifestă teamă și reticență față de contextele sociale
• au performanțe școlare și/sau profesionale scăzute

Acest studiu concluziona că dependența de jocuri video este similară oricărui alt tip de comportament adictiv (alcoolism, dependență de droguri, dependența de jocuri de noroc), poate persista ani întregi și nu trebuie tratată ca un simplu simptom al altor afecțiuni psihice.

Și alte cercetări arată că efectele nu sunt de neglijat:

• jucătorii dependenți ajung să se izoleze treptat de grupul de prieteni și de cercurile pe care le frecventau
• persoanele nu mai găsesc satisfacție în activități odinioară plăcute
• intervin probleme în viața de familie, ca urmare a neglijării membrilor
• apar probleme de sănătate, din cauza jocului prelungit: dureri ale ochilor și spatelui, atrofierea musculară generată de inactivitate, chiar dureri ale articulațiilor degetelor (de la mișcările repetitive și dese la tastatură sau joystick)

Cazuri extreme de dependență de jocuri video

Revista Psychology Today relatează despre câteva cazuri extreme de dependență de jocuri video, cu consecințe fatale.

• În 2005, un chinez din Shanghai a primit pedeapsa cu închisoarea cu viața după ce și-a înjunghiat un prieten ce îi vânduse pe eBay fără știrea lui o „sabie” virtuală obținută ca recompensă într-un joc.
• În 2009, un american și-a împușcat ambii părinți pentru că i-au confiscat CD-ul cu Halo 3, unul din cele mai populare jocuri video.
• În 2011, mama unei fetițe de 3 ani din New Mexico, și-a lăsa fiica să moară de foame, uitând să o hrănească, deoarece juca World of Warcraft ore în șir.
• De altfel, World of Warcraft este considerat unul dintre cele mai adictive jocuri din lume, care ademenește foarte multe persoane, ce piere noțiunea timpului, printre echipe și „misiuni”.(2)

Dependența extremă nu este cauzatoare numai de victime colaterale, ci și de cazuri șocante de deces:

• BBC scria, în 2005, despre cazul unui sud-coreean care murit după ce a jucat Starcraft într-un Internet cafe timp de 50 de ore, cu foarte mici pauze în care a mers la toaletă sau a ațipit foarte puțin. Trebuie spus că în țara respectivă există o preocupare foarte serioasă pentru jocurile video, care sunt considerate un adevărat sport, care atrage finanțări, sponsori, se fac echipe; aproximativ o treime din populația țării este înregistrată pe site-uri de jocuri video online!
• În Taiwan, în 2012, un tânăr a fost găsit mort după un maraton de o zi de League of Legends, un alt joc multiplayer foarte popular în lume.

Deși, în mod evident, aceastea sunt cazuri izolate și nu pot fi extrapolate asupra fenomenului general, sunt grăitoare despre modul în care dependența poate conduce la comportamente deviante și chiar ignorare a instinctelor naturale.

Jocurile pe rețelele sociale – un fenomen aparte

Deși nu pot fi încadrate în aceeași tagmă cu jocurile de rol de tip multiplayer, care generează cele mai multe cazuri de dependență, în ultimii ani se poate observa o efervescență a jocurilor de pe rețelele sociale.

În ultimii, Facebook s-a impus ca principala rețea socială pe întreg mapamondul: milioane de utilizatori petrec ore întregi zilnic pentru a-și actualiza statusul, a fi la curent cu activitatea prietenilor, a se distra și a se informa. Speculând această tendință, mulți producători de jocuri online au încheiat parteneriate cu gigantul Facebook, pentru a integra în interfața rețelei sociale diferite jocuri video aparent simple, dar care generează o uimitoare dependență.

Mișcarea a avut priză la public, astfel că milioane de oameni au ajuns să-și „culeagă” zilnic „dovleceii” în Farmville, să îngrijească animale de companie virtuale, ori să se întreacă la rezolvat cazuri misterioase de crimă.

De aici, a început goana pentru scoruri tot mai mari, agasarea prietenilor cu invitații la joc, pentru a debloca noi nivele sau a obține bonusuri și update-urile repetitive care invadează fluxul general de noutăți de pe rețeaua socială, aspecte pe care majoritatea celor ce nu prezintă astfel de preocupări le găsesc deranjante.

La dependența de „construit” ferme virtuale a contribuit și dezvoltarea aplicațiilor de mobil, care permit persoanelor să fie în jocul lor preferat oricând: pe stradă, în mijloacele de transport, la restaurant (chiar și în compania altor persoane) etc.

Chiar dacă acest tip de jocuri nu generează neapărat o adicție care să pună semne de întrebare din punct de vedere al sănătății psihice și sociale pe termen lung, conduc la consecințe nedorite, atunci când domină rutina zilnică:

• jocul perturbă celelalte activități: persoana nu mai citește, nu mai ascultă muzică, nu se mai uită la filme, nu mai are alte hobby-uri și amână la nesfârșit responsabilitățile, pentru că gasește jocul mult mai interesant
• apar probleme de productivitate profesională; mai ales dacă persoana lucrează la birou și deci în fața calculatorului, rețeaua socială rămâne deschisă în fundal și există tentația de a juca în paralel cu sarcinile ce trebuie îndeplinite. Pot apărea probleme cu anagajatorul și se poate ajunge chiar la concediere.
• jocurile sociale sunt privite ca modalitatea principală de relaxare: fie că vine obosită de la muncă, are ceva timp liber sau se simte tensionată, persoana în cauză găsește jocurile drept cea mai plăcută alternativă
• ieșirile cu prietenii sunt amânate, scurtate sau alterate de jocurile de pe rețelele sociale (jucătorul este preocupat de aplicația de telefon mobil, în loc să acorde atenție apropiaților)
• apar tulburări de somn, pentru că jocul se prelungește uneori până târziu, pe telefonul mobil sau tabletă,în pat. În loc să încerce să adoarmă, persoana este preocupată de joc și nu realizează cum a trecut timpul

Cum se poate trata dependența de jocuri video?

Pentru că dependența de jocuri video se comportă asemenea oricărei alte adicții, cei care se joacă pe calculator periculos de mult trebuie să treacă printr-o „dezintoxicare”.
Principala piedică este dată de prezența calculatorului în viața și activitățile de zi cu zi, astfel că este dificil, dacă nu chiar imposibil, să fie evitat contactul cu calculatorul.

Astfel, depedentul de jocuri video e nevoit să intre zi de zi în contact cu mijlocul dependenței sale și trebuie să învețe să gestioneze această interacțiune. E foarte ușor să cedezi, atunci când nu te vede nimeni și nu ești supus presiunilor celor din jur și să deschizi jocul „doar pentru câteva minute”.

De altfel, în cazul jocurilor nu poate funcționa strategia dezobișnuirii treptate, așa cum se poate proceda în cazul dependenței de tutun, de exemplu.
Pentru că jocurile dau un nivel mare de dependență, o oră pe zi se poate transforma în două, trei, chiar jumătate pe zi și depedentul ajunge de unde a plecat – rezultă o insatisfacție chiar mai mare: cea a eșecului.

Ideal este ca dependentul de jocuri video să înțeleagă impactul negativ pe care îl au acestea asupra vieții sale sociale, personale și profesionale și să abandoneze de bună voie obiceiul, canalizându-se pe reușită. Acesta știe că e greu, dar nu imposibil și face toate eforturile să reziste tentației.

Totuși, lucrurile nu funcționează atât de simplu, din mai multe motive:

• unii jucător nu ajung să conștientizeze influența negativă la adevăratele sale proporții și prin urmare nu identifică niciun motiv valid să se lase
• alți jucători înțeleg că petrec mult prea mult timp cu această activitate, însă nu li se pare prea periculoasă, minimizând problema și neglijând-o
• unii conștientizează problema, însă nu se pot abține, deoarece (ei cred că) nu au variante mai interesante, se plictisesc, simt nevoia incontrolabilă

E bine ca dependentul de jocuri video să fie ajutat de familie, care să îl stimuleze să aibă alte activități, să îi acorde atenție, să îi explice prudent de ce greșește. Poate ajuta mult integrarea într-un grup: o echipă de sport, un atelier de creație, un ONG, cât și ieșirile mai dese cu prietenii.

Important este ca cel în cauză să ajungă să conștietizeze că trebuie să schimbe ceva și să muncească pentru a depăși dependența, care nu face decât să îl erodeze ca persoană.

Atât în cazul copiilor, cât și al adolescenților și adulților, primii care pot sesiza pericolul unei dependențe de jocurile video sunt membrii familiei. În ceea ce privește copiii este foarte important ca părinții ori alt adult responsabil de educația copilului (bunici, bonă etc.) să inițieze activități care presupun implicarea copilului în activități alternative, care să-i ofere avantaje asemănătoare jocurilor video. Este de preferat ca această inițiativă să aibă loc în special în acele intervale orare în care copilul este mai predispus să petreacă timp în fața calculatorului.

Și în cazul în care un adolescent sau un adult prezintă un astfel de comportament problematic, măsura de prim ajutor este ca cel puțin un membru al familiei să conștientizeze posibila dependență și să încerce, tot într-o manieră strategică, să-l facă conștient și pe cel în cauză de faptul ca activitatea de a se juca pe calculator a depășit limita normalității. Și în acest caz este recomandată implicarea în activități alternative și incompatibile cu jocurile video însă, în funcție de gradul de dependență, de multe ori este recomandat ajutor de specialitate din partea psihologului, a psihoterapeutului și (sau) a medicului psihiatru.