Dirijarea impulsivității la începutul adolescenței ar putea preveni tulburările de comportament ulterioare

Dan Romer, co-autor al studiului È™i director de cercetare la Universitatea din Pennsylvania, afirmă că problemele de control al impulsului ale copiilor îi predispun la dezvoltarea unor vicii precum consumul de droguri sau comportamentului antisocial. Acesta surprinde faptul că descoperirile obÈ›inute în cadrul studiului sugerează ca părinÈ›ii să încerce să le influenÈ›eze tiparele comportamentele care duc la aceste obiceiuri, întrucât pot fi prevenite dacă se iau măsuri suficient de devreme. De asemenea, autorul subliniază caracterul parÈ›ial ireversibil al acestor schimbări, întrucât odată ce adolescenÈ›ii dobândesc aceste comportamente, revenirea la un temperament normal este forte dificilă, prevenÈ›ia fiind soluÈ›ia mai bună.
Lucrarea are la bază datele provenite din Philadelphia Trajectory Study, un studiu în È™ase etape în cadrul căruia participanÈ›ii, a căror vârstă medie a fost de 10-12 ani, au fost chestionaÈ›i anual din anul 2004 până 2010, urmărirea finală fiind la doi ani ulterior, în 2012. EÈ™antionul de studiu pentru lucrarea prezentă a fost compus din 364 de tineri, aceÈ™tia având vârste cuprinse între 18 È™i 21 de ani, iar datele fiind colectate din etapele 3 È™i 4 ale studiului original. În plus, autorii subliniază că particularitatea acesteia este dată de faptul că este prima lucrare ce analizează legăturile dintre cei trei factori, legând astfel impulsivitatea de consumul de alcool È™i de comportamentele antisociale.
Rezultatele au arătat că impulsivitatea a prezis anumite tipare comportamentale doar în prima jumătate a perioadei adolescentine, întrucât aceasta nu mai avea o influență în cea de-a doua jumătate. Ivy Defoe, autorul principal al studiului È™i profesor la universitatea olandeză, afirmă că studiul arată, în realitate, faptul că o creÈ™tere a comportamentului antisocial prezice, la rândul său, o creÈ™tere suplimentară a nivelurilor de impulsivitate pe care adolescenÈ›ii le experimentează, ceea ce duce la apariÈ›ia unui cerc vicios, dacă aceasta nu este oprită la momentul potrivit, adică în prima jumătate a adolescenÈ›ei.
sursa: Science Daily
foto: University of Houston News
Data actualizare: 12-08-2022 | creare: 12-08-2022 | Vizite: 777
Bibliografie
Targeting impulsivity early in adolescence could prevent later behavioral disorders, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/08/220809194924.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Instruirea muzicală în copilărie este parțial asociată cu dezvoltarea abilităților socioemoționale
- Abuzul verbal din copilărie are efecte de durată asupra sănătății mintale, similare cu abuzul fizic
- Noi descoperiri ajută clinicienii să prevină recidivele de psihoză la tineri
- Suplimentele și dietele speciale la copiii cu tulburări din spectrul autist. Ce spun studiile?
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Tulburari obsesivo-compulsive (OCD). Exista medici in Cluj care trateaza aceasta boala?
- Cum sa scap de gandurile eronate si urate?Problema
- Am un baiat de 13 ani cu probleme de comportament atat acasa cat si la scoala
- Cum imi internez tatal fara voia lui
- Relatia dintre un profesor si o eleva
- Sindrom de surmenaj sau ceva mai grav?
- O problema destul de jenanta...
- Subiect comportament deviant al unei adolescente de 16 ani.
- Adolescent care vrea sa renunte la scoala