Exercițiile fizice aduc efecte benefice pacienților cu „ficat gras”

©

Autor:

Exercițiile fizice aduc efecte benefice pacienților cu „ficat gras”
Exercițiile fitness pot ajuta mult mai mult pacienții diagnosticați cu ficat gras (steatoză hepatică) decât slăbitul în greutate.
Steatoza hepatică sau ficatul gras așa cum este cunoscută această afecțiune, este caracterizată prin acumularea grăsimilor în ficat. Aceasta reprezintă principala cauză a bolilor cronice de ficat și este una dintre cele mai importante cauze ale cirozei și cancerului hepatic. Rolul acestui organ este esențial, fiind implicat în procesele de digestie, coagulare și generarea energiei. În lipsa tratamentului corespunzător, pacientul este expus riscului unor complicații grave precum fibroza hepatică, insuficiență hepatică, ciroza hepatică, cancer hepatic sau alte afecțiuni cardiace și metabolice.

Persoanele predispuse să dezvolte această afecțiune sunt cele cu diabet zaharat tip 2 și cele obeze.

Până de curând, tratamentul era bazat pe o scădere în greutate asociată cu sporirea activității fizice individuale. Însă autorii unui studiu publicat recent au scos în evidență faptul că doar sporirea activității fizice individuale ar putea reduce cantitatea de grăsime și de la nivelul ficatului. Aceste rezultate au fost evaluate prin metode noninvazive precum elastografia tranzitorie și ecografia, nefiind astfel concludente în lipsa evaluării histopatologice a țesutului hepatic.

Numărul pacienților cu steatoză hepatică a crescut considerabil la nivel global, prevalența nefiind cunoscută cu exactitate în unele țări precum Irlanda unde nu exista implementat un program de screening pentru această afecțiune.

Autorii studiului Trinity au evidențiat pentru prima dată efectele favorabile ale sporirii activității fizice individuale asupra ficatului, studiul fiind bazat pe rezultatele biopsiilor unui grup semnificativ de pacienți cu steatoză hepatica. Pacienții au fost îndemnați să se concentreze asupra exercițiilor de fitness mai mult decât pe scăderea în greutate.

Cercetătorii nu au observat aceste beneficii și în timpul urmăririi longitudinale a pacienților incluși în studiu. Spre deosebire de alte două studii realizate, acest studiu se remarcă prin faptul că este singurul care a folosit biopsia hepatică ca metodă de evaluare a pacienților. Cele două studii publicate anterior au avut limitări metodologice semnificative, bazându-se pe exerciții de rezistență de intensitate scăzută.

Rezultatele studiului arată un beneficiu cert al acestor exerciții fizice, impunând realizarea lor într-o manieră constantă cel puțin 12 săptămâni.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 04-08-2020 | creare: 04-08-2020 | Vizite: 2915
Bibliografie
Aerobic exercise could have the final say on fatty livers, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/07/200729114728.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Ficat mărit și gras - cauze (hepatomegalie și steatoză hepatică)
  • O nouă terapie pentru boala hepatică așteaptă aprobarea FDA
  • Incidența tot mai mare a ficatului gras la tineri pusă pe seama epidemiei de obezitate
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum