Adulții tineri transformă îndrăgostirea în iubire

Pentru a realiza acest studiu, echipa a oferit chestionare unui eșantion compus din 208 adulți heterosexuali, acestea cuprinzând informații referitoare la obiceiurile asociate cu întâlnirile amoroase și diferitele plăceri și antipatii pe care aceștia le resimțeau cu privire la potențiali parteneri.
Informațiile au fost strânse pe o perioadă de șapte luni, timp în care cercetătorii au primit aproximativ 7.000 de astfel de rapoarte ale participanților cu privire la potențialii parteneri pe care aceștia îi cunoșteau, rezultatele arătând că, în medie, 15% din întâlnirile amoroase care au început în timpul studiului s-au transformat în relații de lungă durată. Paul Eastwick, profesor la Departamentul de Psihologie din cadrul universității americane și autor principal al studiului, afirmă că majoritatea factorilor de care a depins caracterul relațiilor potențiale ce au fost analizate în decursul cercetării au fost similari cu cei întâlniți în cadrul relațiilor de lungă durată.
Predictorii interesului romantic al participanților au fost evaluați prin intermediul unor algoritmi de „machine learning”, prin intermediul căror se pot obține date concrete și exacte. Autorii afirmă că cei mai buni astfel de predictori ce au reieșit din studiu au fost reprezentați de factori asociați cu atașamentul persoanelor, în care aceștia au inclus și nevoia de a simți prezența unei anumite persoane, sau senzația de suferință atunci când acestea sunt despărțite. Conform profesoarei de psihologie Samantha Joel, sentimentele de atașament și conexiune emoțională sunt, pentru tineri, un semn că relația ar putea să aibă un caracter stabil și să fie de durată, dorind să o continue și dezvolte. În plus, aceasta menționează și faptul că atracția sexuală este foarte des asociată cu cea emoțională, ambele fiind definitorii pentru materializarea unei relații.
De menționat este și faptul că, în urma evaluării obiective, pe o scară de la 1 la 10, de către persoane terțe, a atractivității partenerilor participanților la studiu, s-a certificat faptul că acest factor nu a influențat deloc interesul pe care aceștia îl simțeau pentru persoanele față de care prezentau interes.
sursa: Science Daily
foto: Getty Images
Data actualizare: 07-06-2022 | creare: 07-06-2022 | Vizite: 575
Bibliografie
Young adults turn crushes into love, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/06/220601185639.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Stări modificate de conștiință cauzate de un program bazat pe mindfulness (studiu controlat randomizat)
- Rolul dotării cu personal și al mediului organizațional în reducerea epuizării profesionale a medicilor
- 40% dintre cazurile de cancer din SUA sunt legate de stilul de viață
- Metodă contraceptivă masculină reversibilă, ghidată către testicule cu ajutorul magneților
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Cred ca m-am indragostit, dar ea nu ma vrea...
- L-am parasit cu speranta ca se poate schimba, dar dupa numai o luna e cu alta
- Exista iubire posesiva ? sau e vorba doar despre egoism?
- M-am indragostit de o persoana minunata dar cu probleme - ce sa fac?
- Sa accept sau nu?
- Cum sa-i demonstrez?
- Nu stiu ce sa mai fac cu viata mea ajutati-ma sa gasesc un raspuns
- Sfarsitul unei casnicii?
- Iubire?
- Nu vrea in ruptul capului sa mute la mine