Expansiunea ţânţarului Aedes albopictus în Franţa şi riscurile emergente pentru sănătatea publică în Europa de Vest

Un studiu publicat în Global Change Biology evaluează contribuţia schimbărilor climatice recente la extinderea arealului speciei invazive Aedes albopictus în Europa de Vest, cu accent pe Franţa. Cercetarea, bazată pe un model mecanic de simulare climatică, a fost realizată de un consorţiu european multidisciplinar şi publicată în jurnalul Global Change Biology.
Aedes albopictus, cunoscut sub denumirea de „ţânţarul tigru asiatic”, este originar din sud-estul Asiei, dar în ultimele decenii a devenit o specie invazivă majoră în regiunile temperate. Adaptabilitatea sa remarcabilă (ouă rezistente la frig şi secetă, utilizarea habitatelor antropice) a facilitat colonizarea în afara ariei native. Este un vector competent pentru virusuri precum dengue, Zika şi chikungunya, iar expansiunea sa reprezintă o ameninţare emergentă pentru sănătatea publică europeană.

Despre studiu

Autorii au utilizat un model mecanic ghidat de date climatice (Metelmann et al. 2019) pentru a:

• simula distribuţia populaţiilor de Ae. albopictus între 2006–2023,
• evalua corelaţia cu datele reale de prezenţă/absenţă (GBIF şi ECDC),
• corela ovipoziţia simulată cu date din capcane (VECtAbundance, EID, Altopictus),
• estima riscul de transmitere autohtonă a virusului dengue folosind coeficientul R₀,
• evalua impactul parametrilor climatici şi demografici prin analiză de sensibilitate.

Modelul include 5 stadii de viaţă ale ţânţarului şi calculează tranziţiile între acestea în funcţie de temperatură, precipitaţii, fotoperioadă şi densitatea populaţiei umane.

Rezultate

Potrivirea modelului cu realitatea observată

• Modelul reproduce foarte bine distribuţia actuală a Ae. albopictus în Europa de Vest (AUC ROC = 0,90).
• Zonele deja potrivite pentru stabilirea speciei includ sudul Franţei, Italia, Peninsula Iberică şi oraşe nordice precum Paris, Frankfurt, Viena.

Colonizarea Franţei

Studiul arată că:

• Colonizarea a început în 2004 (Alpes-Maritimes), dar zonele climatice potrivite erau deja extinse în acel moment.
• Viteza de răspândire a crescut de la 10 la 40 km/an între 2006–2024.
• Modelul devine mai precis în timp (Cohen’s K = 0.64 în 2018), sugerând o invazie care urmăreşte un climat deja favorabil.

Activitatea ovipoziţională

Modelul a simulat activitatea de depunere a ouălor în 74 de situri. Pentru 70 dintre acestea, corelaţia cu datele din capcane a fost pozitivă, iar în 66 de cazuri semnificativă statistic (p < 0,01).

Influenţa schimbărilor climatice recente

• Între 2010 şi 2023, aria potrivită pentru stabilirea ţânţarului a crescut de la 21% la 27,6% din domeniul studiat.
• Densitatea adultă a crescut în sudul Europei şi în Paris, dar a scăzut în regiunile cele mai calde (Sevilla, Napoli), sugerând un impact negativ al temperaturilor extreme.

Riscul de transmitere a virusului dengue

• Zonele cu risc semnificativ (LTS > 3 luni) includ Barcelona (18 săptămâni), Napoli (15.8), Dubrovnik (14,8).
• Zone noi la risc în 2020s: Bordeaux, centrul Franţei, Paris, regiuni din Croaţia şi Spania centrală.
• Creşterea medie a duratei sezonului de risc (LTS) a fost de 3.6 zile între decadele analizate.

Sensibilitatea modelului

• În zone dens populate (Paris), densitatea umană are efect favorabil direct asupra capacităţii de suport pentru larve.
• În zone mai puţin populate, precipitaţiile devin mai importante pentru supravieţuirea larvară.
• Oraşele de dimensiuni medii par a fi cele mai vulnerabile la focare de dengue, susţinute de observaţii recente (Ravenna, Fano).

Concluzii şi recomandări

Constatări esenţiale

• Schimbările climatice recente au favorizat extinderea rapidă a Ae. albopictus în afara zonelor istorice.
• Modelul oferă o corelare solidă între datele climatice şi realitatea epidemiologică şi entomologică.
• Zonele urbane mari şi cele de densitate medie sunt vulnerabile, în special în contextul temperaturilor în creştere.

Recomandări pentru autorităţi

• Întărirea colaborării între operatorii de supraveghere entomologică şi cercetători pentru monitorizarea adaptărilor locale ale vectorului.
• Concentrarea supravegherii entomologice în zonele prognozate ca potrivite, chiar dacă sunt la distanţă de arealele curente.
• Recalibrarea eforturilor sanitare pentru a viza zonele cu risc real, în locul aplicării unor politici uniforme (ex. decretul francez din 2019).

În concluzie, modelul prezentat validează contribuţia semnificativă a schimbărilor climatice recente la extinderea Aedes albopictus în Europa de Vest şi oferă un cadru predictiv valoros pentru anticiparea riscurilor de transmitere a arbovirusurilor, în special dengue.