Depresie și panica dusă la extrem

Totul a inceput printr-o deprimare care se accentua pe zii ce trece!
Chiar mă simțeam vinovat de tot ce auzeam rău că se întâmplă la tv!
Am cedat într-o zii(deprimare extrema).
Am ascuțit un cuțit în fața tatălui meu și l-am amenințat că mă automutilez!
Tata a încercat să îmi explice că nimic rău nu sa întâmplat și că nu am niciun motiv să îmi fac rău!
Era să îl tai când a încercat să îmi ia cuțitul.
Am izbucnit în țipete:vreau sa mor!
Nu am putut să mănânc 2 zile!
Al doilea episod a venit a doua săptămână cu plâns toată ziua, straniu este că am ieșit afară cu un amic și în 5 minute mi sa făcut și mai rău așa că am venit acasă și am făcut alta criza când am aflat că rata ia dat o palmă mamei!
Simțeam o neliniște și senzația că voi murii în mod subit, fara niciun motiv!
De disperare era să înghit monede pentru a mă asfixia!
Am zis că decât să mă omoare acea stare mai bine mă omor eu!și am luat un pumn de pastile!
O săptămână după ceea a fost in regula!
La internare a revenit acea stare:
Țipăm plângeam eram convins că moartea este inevitabilă iar medicii HABAR NU AVEAU CE AM!!!
Mi-au făcut și injecție și mi-au dat si un antipsihotic care începe cu Lenovo parcă, a doua săptămână nu mai simțeam nimic!
Simțeam că nu mai am reacții și că sunt blazat!
A mai trecut cineva prin așa ceva?
A fost atac de panica?

Ce ai povestit tu acolo pare a fi depresie majora, pare descris un episod depresiv ca la carte. Probabil asta ai avut sau se parea ca ai cand ai fost internat si doctorii -spui tu- ca habar n-aveau ce ai. Aveau ei habar, dar daca tot au pus mana pe tine - in sensul ca ai ajuns internat - nu s-au grabit cu diagnosticul. Oricum, un diagnostic initial se poate schimba in timp -chiar daca a fost corect pus la momentul respectiv- prin aparitia unor elemente noi, care schimba incadrarea medicala. Din ce ai mai scris, eu banuiesc ca tu ai o tulburare din sfera bipolara. Care anume, depinde de ponderea si durata fenomenelor psihotice aparute impreuna sau nu cu episoadele afective (depresie si hipomanie). Ce pare cert e ca ai o tulburare afectiva si elemente psihotice. Sentimentul ala de vinovatie -vinovat pentru toate nenorocirile din lume- precum si atacurile de panica par a fi de nivel psihotic. Dupa ce ai luat dozele prescrise de antipsihotic te-ai mai simtit vinovat pt. nenorocirile de la tv? Sau ai mai avut senzatia de moarte iminenta si nelinistea de care vorbesti? Ar trebui sa nu te joci cu dozele, sa iei exact cat ti s-a prescris si apoi doar urmarit atent de medic si de cineva din anturaj (tata!) sa le scazi, eventual. Din pacate, suferindul de psihoza, oricat de destept e altfel, nu e in masura sa-si dea seama cand ii patineaza mintea...asta e.

Intrebi daca a mai trecut cineva prin asa ceva: nu chiar, dar faza cu cutitul mi-a amintit ca am fost de partea varfului cutitului tinut in mana de fiica-mea si miscat amenintator in directia mea. Asta e: suferinzii de paranoia ataca -daca ataca- pe altii, pe cei ce-i considera dusmani sau vinovati de nefericirea lor, pe cand marii depresivi (adica cei in episod depresiv major) daca ajung sa face rele cu cutite, isi fac lor si -ce tragedie!- copiilor lor.

Tu ia-ti frumos medicamentele si o sa fii cat de bine se poate, alta cale nu ai.
P.S. Habar n-am avut ca si bajetii plang...