Confuzie maxima

11-07-2016
Iuly214
Nu este medic/terapeut
Iuly214
Salut! Va scriu intr-un moment in care sunt mai confuza ca niciodata si nu stiu ce sa fac. Ideea principala e ca sunt casatorita de 3 ani cu barbatul vietii mele. Avem 5 ani de relatie superba, in care am fost cea mai fericita si norocoasa persoana, relatie care am crezut cu incapatanare ca va fi perfecta pana cand vom imbatrani impreuna. Ne potrivim si ne iubim enorm. Problema a inceput in urma cu 3 luni, cand am avut niste crize depresive care m-au socat. Ma simteam de cateva saptamani obosita de viata in general, de rutina si de faptul ca nu aveam destul timp pt mine, dar consolarea mea cea mai mare era ca il aveam pe sotul meu care ma facea fericita oriunde si oricand. Ei, intr-o seara fara sa-mi dau seama m-a apucat o criza de plans salbatica de nu ma mai recunosteam. Imi doream sa fiu din nou copil, sa locuiesc cu parintii, sa nu mai am casa, sot si responsabilitati. M-am speriat de mine si de sentimentele care au reiesit atunci. Mi-am pus intrebarea oare nu imi mai iubesc sotul? Sau de ce ma revolt asa? Crizele astea serioase au durat vreo 2-3 sapt, timp in care am avut insomnii crunte si stari fizice de rau (lipsa poftei de mancare, diaree, palpitatii, intoleranta la parfumuri). In acelasi timp simteam un fel de respingere psihica fata de sotul meu, respingere care ma facea sa ma simt atat de vinovata!! El era la fel de iubitor ca inainte si nimic nu se schimbase decat in capul meu.

Am ajuns la psihiatru, unde mi s-a spus ca am un episod depresiv usor, ce tine de structura mea interioara. In fata marilor schimbari ale vietii sau cand acumulez multe frustrari izbucnesc asa. E al 3-lea episod cand ajung la psihiatru, dar nici de aceasta data nu am vrut sa fac tratamentul medicamentos. Am incercat sa il fac prima data, acum 7 ani, dar am avut niste efecte secundare care m-au facut sa ma simt nebuna, a fost un cosmar, asa ca am renuntat. Mi-am revenit fara tratament si asa speram sa imi revin si acum. Am facut un tratament naturist cu sunatoare (poate o fi functionat, ma simt mai bine ca atunci) si am inceput sa merg la psiholog. Problema e ca acolo am facut niste teste si nu a reiesit ca as avea depresie decat intr-un grad ff mic, care nu necesita tratament. De asemenea anxietatea e destul de ridicata, dar nu patologica. Atunci am inceput sa ma intreb din nou: oare chiar nu imi mai iubesc sotul?? Inainte ma consolam cu ideea ca lipsa mea de sentimente pt el se datoreaza depresiei. Ma obsedeaza crunt intrebarea asta, mi-o pun zi si noapte si nu dorm nopti intregi. Ma autoanalizez non stop. Cum ma simt cand sunt cu el, cum ma simt cand ma gandesc la el... Am perioade in care sunt bine, normala si imi dau seama ca il iubesc si nu stiu ce e cu nebunia din capul meu in restul timpului. Dar cateva zile mai tarziu iar o iau de la capat cu dilemele si am impresia ca nu mai simt ca inainte pt el.

Problema are 3 posibile cauze in mintea mea:
1. Cu cateva luni inainte de depresie corespondam pe mail cu un coleg despre lucruri perfect nevinovate: tenis, videoclipuri amuzante, hobby-uri etc. Am ajuns apoi sa vorbim foarte mult despre noi ca personalitati si defecte si ne-am dat seama ca suntem f asemanatori. E la fel de visator si de timid ca mine. Cred ca asta m-a atras la un anumit nivel, pentru ca am fost obsedata de el cateva zile. Niciodata nu mi-am dorit o relatie cu el, nu ma simt atrasa de el ca un posibil partener, dar imaginatia mi-a luat-o razna. Imi imaginam cum ar fi sa fiu cu el, desi nu as fi vrut asta, dar cred ca sentimentul de vina fata de sotul meu s-a manifestat intr-o tristete pe care o simteam cand era extrem de dragastos cu mine si pe moment imi dadeam seama ca nu-i mai pot raspunde la fel si ca ceva s-a schimbat in mine. Situatia asta m-a speriat si am intrerupt orice contact cu colegul meu pe care acum aproape il detest.
2. Cu cateva saptamani inainte de depresie ma gandeam serios la a avea copii si asta m-a speriat ff tare. Mi-as fi dorit sa am copii la varsta asta, dar nu ma simt deloc pregatita. Ma simt eu insami un copil desi am 28 de ani si nu stiu daca as putea avea grija de cineva care sa se bazeze pe mine. In plus, mi-e foarte teama de perioada sarcinii in care nu ai voie sa iei medicamente si eu mai iau un somnifer la cateva saptamani, acum mai des, de cand cu problemele astea. Psihiatrul mi-a spus ca o sa am episoade dificile legate de schimbari de viata si am mai avut o perioada asemanatoare si inainte de nunta, dar nu atat de intensa.
3. Nu stiu ce sa cred pentru ca eu imi imaginez fff multe scenarii, mai multe decat e normal si e posibil sa imi fi inoculat faptul ca nu il mai iubesc. De la o saptamana la alta trec de la o stare la alta: ba il iubesc, ba mi se pare uneori ca nu il reucunosc sau ca nu ma recunosc pe mine. Mi-e foarte teama de gandul ca poate nu il mai iubesc. Ne potrivim atat de bine si am fost atat de fericiti! Nu am niciun motiv sa nu-l mai iubesc asa dintr-odata. In plus, mi-e teama sa nu preiau eu rolului primului meu prieten care m-a ranit enorm fiindca nu ma mai iubea. Ar fi ironia sortii. Desi in anul acesta soarta a facut sa ne intalnim mai des decat in ultimii 5 ani. Simt ca destinul se joaca cu mine si nu stiu ce trebuie sa fac!!

Stiu ca sunt fff multe informatii si ar mai fi inca pe atatea de dat care au o oarecare legatura (perioade triste din copilaria mea, certurile parintilor, etc). Intrebarea mea e: se poate sa nu mai iubesti pe cineva peste noapte? Se poate sa iti induci senzatia asta tocmai din teama de a nu mai iubi persoana care ai fost sigura ca era barbatul vietii tale? Sunt complet bulversata, dupa 2 saptamani de calm si normalitate (desi n-am mai fost la fel de fericita niciodata ca inainte de epsiodul depresiv) acum iar am 2 zile de chin. Am incercat sa ii transmit si lui anumite lucruri pt ca ma vede ca sunt trista si nu dorm noaptea, dar nu pot sa-i spun tot. N-ar intelege. :( Sufera cand ma vede cum ma chinui mai ales neintelegand de ce, sufera si parintii mei. Ce pot sa fac sa scap de cercul asta vicios al gandurilor care ma inghit? Ma simt ca intr-un cosmar, nu-mi vine sa cred ca mi se intampla asta, nu m-as fi asteptat niciodata.
20 comentarii
0
11-07-2016, ora 17:56
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Test Anxietate, Test Depresie pe net.
Nu mi se pare ca psihologul a fost tocmai sincer cu dv. in privinta rezultatelor la teste.
0
11-07-2016, ora 18:10
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Mai dati cautare pe Google "fluturasii in stomac nu dureaza o viata" si vedeti articole.

Cu tratament pentru Depresie potrivit pt dv si pe care sa il suportati, revin sentimentele.
0
11-07-2016, ora 20:59
elena_tonu
Nu este medic/terapeut
elena_tonu
Tu nu prea ai ocupatii iata de unde si depresia si scenariile si gindurile...preferi sa evadezi in fantezii, sa escogitezi solutii..dar de fapt tu nu te iubesti pe tine.Sotul tau n-are nici o vina, dar deoarece tu nu te iubesti consideri ca nu meriti nici el sa te iubeasca si tu nu poti sa-l iubesti pe el...Un sfat apuca-te de sport, iti ia multe puteri si obosesti asa ca seara cazi adormita, cauta-ti de lucru puneti ca scop sa te autocultivezi...citeste carti in domeniul care te intereseaza sau s-ar putea sa te intereseze, picteaza sau invata s-o faci...Ocupa-te de tine si prin realizarile tale ai sa incepi sa te iubesti si ai sa fii mindra de tine.Astfel o sa incepi sa ai incredere in tine si puterile tale, Dar daca continui in directia data ai sa ajungi sa traiesti numai in fantezii ca viata adevarata nu ai sa mai ai...si n-ai sa te mai intrebi daca iti mai iubesti sotul...ci cum ai ajuns sa nu te mai iubeasca nimeni?Nu astepta ca medicamentele sa-ti rezolve problemele...ele te amortesc, dar nu rezolva nimic, iar subconstientul va continua sa te turmenteze
1
12-07-2016, ora 01:59
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Doamna are nevoie de un antidepresiv. Ad-ul creste serotonina, da chef de viata, chef de activitati, creste energia, revin sentimentele.

Doamna Elena,

Sotul dv are nevoie de un neuroleptic. Neurolepticul ii scade pornirile, ii scade serotonina, nu va mai tipa, va constientiza ca are nevoie de dv si ca va iubeste. Mergeti la medic, prezentati cazul, sa va dea Haldol picaturi sau Rispolept solutie sa ii puneti in mancare. Daca nu faceti dv asta, nu o sa se implice nimeni sa va organizeze viata. Ati primit acest sfat acum un an. De ce asteptati ?
3
12-07-2016, ora 10:26
david90
Nu este medic/terapeut
david90
Clara, dar esti dusa cu pluta, nu gluma...
1
15-07-2016, ora 21:55
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Iuly214: eu nu iti voi recomanda sa dai cuiva medicamente fara voia sau stirea lui. Dispozitia nu are legatura cu iubirea - ar fi f simplu asa: nu ne iubeste barbatul, hop pastila si devine lesinat dupa noi :). Glumesc desigur, dar nici Clara nu e chiar pe langa adevar total - si ma refer aici doar la ideea ca "fluturasii din stomac ce nu tin o vesnicie", ca fiind realista. Mai bine schimba psihoterapeutul daca nu ai reusit sa ajungi la un rezultat, sau du-te la unul, daca nu ai fost decat o scurta perioada.
0
15-07-2016, ora 22:56
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Doamna psiholog,

Eu vorbesc din experienta. Am avut depresie de n ori. Mi-au disparut sentimentele. Am facut tratament. Au revenit.

Dv din ce vorbiti ?

Luly si Elena sunt doua cazuri diferite. Incercati sa va concentrati cand raspundeti pe un topic. Cititi cu atentie subiectele. Am mai observat psihologi care nu au inteles subiectul pt ca il citesc in fuga si se reped sa dea sfaturi exact invers. Medicul psihiatru hotaraste daca da unui pacient antipsihotic in mancare. Nu pacientul, nu rudele, nu psihologul.

Un pacient netratat psihotic poate face viata familiei un cosmar. Si de cele mai multe ori nu poate fi internat pt ca nu avem legi. Dar dv personal nu aveti de unde sa stiti. Nu aveti un caz in familie propriu care va face viata un cosmar. Daca cineva v-ar face viata un cosmar 7 zile si nu ati putea sa il internati, probabil l-ati parasi, dar nu l-ati trata fara sa stie.
1
03-08-2016, ora 13:49
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Daca o sa reusesti sa accepti sugestia de a urma si terapia medicamentoasa recomandata de medic, in paralel cu sesiunile de psihoterapie, vei avea probabil mai multa claritate in a identifica acele ganduri disfunctionale, ce nu te prea ajuta in viata.

Scopul asocierii tratamentului antidepresiv cu psihoterapia este in principal de a indeparta suficient ‘norii tristetii patologice’ pentru a putea, alaturi de psihoterapeut, sa identifici schimbarea in bine a gandurilor si emotiilor tale.

Dr Rares Ignat
psihoterapeut de cuplu - psihosexolog
0
17-08-2016, ora 05:26
Siux
Nu este medic/terapeut
Siux
Draga Clara, asta m-a lasat masca. Tu inveti un om care simte ca are probleme cu autocontrolul sa puna in mancarea sotului medicamente? Hai ca as intelege un paracetamol dar.
Cred ca ar trebui sa dai mai mult sfaturi despre credinta ca la asta te pricepi, decat bazaconii.
Vezi ce imi raspunzi ca nu orice ii e ingaduit femeii in fata unui barbat. Ca sa discutam dupa scriptura
0
17-08-2016, ora 14:05
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Ce sa mai zic, m-ai prins, Clara! Am raspuns pe fuga (aveam mai mult de scris si nu aveam timp, asa ca am cam incurcat borcanele, recunosc :)), dupa ce m-am "aprins" vazand comentariul tau nastrusnic! :) Nici eu si nici psihiatrii nu cred ca vor recomanda asa ceva (sa pui pastile in mancare), decat in cazuri extreme si foarte rar, dar sa recomande oricine aici pe forum sau aiurea asa ceva, nu e deloc o gandire ok.
Sa inteleg ca ar cam trebui sa am si eu "putina" schizofenie, pt a putea lucra cu o persoana cu schizofrenie?! Interesanta abordare, dar nerealista.
Stiu foarte bine ce greu e sa traiesti alaturi de persoane psihotice (chiar daca nu am avut in familie) sau cu alte boli psihice si mai stiu ca e posibil sa internezi acel om, iar legea te ajuta la asta. Hibe sunt peste tot in sistemul de sanatate, dar cu rabdare, perseverenta, ele se pot depasi si se pot gasi solutiile potrivite si in interesul bolnavului, al rudelor. E adevarat ca sunt si cazuri irecuperabile, dar nu le tratam cu pastile in mancare pt asa ni se pare noua mai simplu, nu le parasim la greu, ci le internam de atatea ori cat e nevoie si le ajutam atat cat putem, din toate punctele de vedere. Medicatia se da numai sub control medical si din pacate, nu rezolva problema pe care tu Clara, o ridici (si sper ca am inteles bine) - aceea a bolnavilor agresivi, dificili, periculosi pentru ei si cei din jur, insa medicatia poate tine sub control crizele acestora. Dar repet, nu o dam de capul nostru in mancare, pt ca putem face mai mult rau decat bine - orice hotarare se ia numai impreuna cu personalul medical care ii gestioneaza cazul respectivului pacient.
Psihologul nu da sfaturi, deci m-as bucura sa ne scoateti din zona asta a prieteniei - pt ca prietenii va pot da sfaturi :). Relata terapeutica ideala e una de cooperare, nu una de subordonare, dar nici de prietenie.

In depresie, poate aparea aplatizarea emotionala, dar iubirea nu dispare si reapare de la pastile :). Iubirea e un sentiment si nu doar o emotie, iar emotiile, spre deosebire de sentimente, sunt niste stari de moment. Sentimentele sunt mai intense/profunde si dureaza mai mult in timp, deci nu pot disparea peste noapte, pt ca ne-a scazut serotonina/dopamina din creier. Ceea ce o macina pe Luly, sunt gandurile si pe alea trebuie sa le schimbe, insa o poate face doar cu ajutorul psihoterapiei, deoarece, asa cum a zis si dna Elena, pastilele nu ajung la cauze, ci se opresc in simptome.

Luly: te simti furioasa, trista si vinovata pt ca ai astfel de ganduri, insa e firesc sa le ai, cata vreme nu te simti suficient de pregatita pt o relatie de durata si mai complexa, cu copii si tot ce vine la pachet. Din cate stiu eu, nimeni nu pare sa fie vreodata complet pregatit pentru aceasta responsabilitate si mereu apar surprize, pt ca asa e viata: nu e totul roz si nici pt totdeauna. Asa ca nu esti singura persoana aflata in aceasta dilema, dar poti depasi toate aceste framantari cu ajutorul psihoterapiei, combinata cu medicamente, asa cum ti-a recomandat si colegul Rares. Pt ca in tine se duce o lupta si nu ti-e deloc eficient sa o duci singura. Mai ales ca deja se observa si in exteriorul tau faptul ca nu te simti bine, iar persoanele dragi sufera si ele. Nu e vina ta pt ce simti si in momentul in care vei depasi dezechilibrul chimic din creier, care nu prea te lasa sa gandesti limpede, vei reusi s-o vezi si pe luminița (de la capatul tunelului :))
Sanatate!
0
25-08-2016, ora 07:32
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Statul ar interna pacientii instabili, psihiatrii ar pune un diagnostic si le-ar prescrie tratament. Numai ca din cauza stigmei ei si familiile lor nu doresc acest lucru. Daca nu actioneaza ei in interiorul familiei, statul nu vine la usa sa ia tratamentul sa trateze bolnavul.

Observ ca tinerii au devenit mai deschisi asupra acestor fenomene si accepta mai usor tratament si psihoterapie.

Eu nu sunt de acord cu pusul medicamentelor in mancare. Dar cunosc cazuri. Pacientii sunt dusi la medic lunar doar sa vorbeasca. Dupa ce au iesit din cabinet, ramane un parinte inauntru, ia reteta si le dau medicamentele fara sa stie, ca altfel nu le-ar primi.

Nu eu dau medicamentele. Psihiatrul vede cazul, el le prescrie. Medicamentele nu cresc precum floricelele pe campii, cele la care ne referim costa milioane bune in bani vechi, nici vorba sa ti le iei singur de la farmacie. Nu imi place sa imi rastalmaceasca cineva ce scriu.

Persoanele netratate pot face viata amara unei familii care le lasa de izbeliste.

Consider ca in sec 21, cand avem atatea medicamente la dispozitie, a nu te trata de o boala a unor hormoni denumiti neurotransmitatori e o mandrie nejustificata. Iti bati joc de propria familie in care traiesti cu simptomele tale si ii faci sa sufere.

In acest sens recomand ca primele sedinte de psihoterapie sa se puna accentul pe constientizarea bolii si pe faptul ca trebuie sa ne ingrijim.

Am 22 de ani de experienta cu aceste boli si cu persoane din familie pe care mama refuza sa le trateze. Stiu bine ce spun si ce scriu.

Cei ce rastalmacesc cuvintele o fac in detrimentul lor, nu al meu. E o problema care ii priveste pe ei, nu pe mine.
0
25-08-2016, ora 16:03
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ Siux

Credinta vine in timp. Unii o au din familie. La altii vine in timp.
Nu stiu daca eu o am pe deplin dar cat am a venit dupa 20 - 30 - 35 de ani, in etape, si m-a ajutat mult in purtarea bolii.
Eu am boala de 22 de ani, de la 16 ani.
Credinta ajuta in orice boala. Enorm. Poti sa te rogi si prin cuvintele tale sau sa faci fapte bune si sa te comporti ca un om credincios fara sa spui ca esti credincios.
Am vazut astfel de cazuri. Sunt multe.

Cunosc persoane care cauta un psiholog ortodox prin gandire si filosofie si nu gasesc.
0
25-08-2016, ora 17:25
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologie, Bucuresti, sector 1
Psiholog Cristina-Mihaela Stoian
Psihologia si religia prietene :))! Stiinta si religia nu-si dau mana - de asta nu gasesc acei oameni un psiholog prea religios. Sunt si mai religiosi, dar unde-s habotnici, deja e o buba si ma intreb cum naiba si-au luat atestatul(daca exista).

Dar spiritualitatea se regaseste peste tot, inclusiv in stiinta - iar religia si spiritualitatea nu-s acelasi lucru. Recomand cartile dr-ului Constantin Dulcan, in special "Inteligenta materiei".

Cand primesti un copil de 7 ani care prezinta enurezis si cosmaruri pt jumatate de an, carora nu li s-a gasit explicatia, dar care pornisera de la inocularea ideii ca e "un pacatos si o sa-l manance focul iadului pt ca nu isi asculta parintii!", parca nu-ti vine sa mai trimiti oamenii la preot. Pt ca preotul a fost pt mama copilului, calea ei de eliberare emotionala (evident, gandirea ramane distorsionata si revin simptomele, pt ca nu e suficient sa nu faci rau altora, sa tii post, sa plangi si sa te rogi, sa traiesti in frica de a nu pacatui si cand respiri), ea s-a gandit ca ar cam trebui sa-si duca si baiatul, pt ca "era foarte rau"!
Deci, nu exista "leacuri minune", ci doar incercari si erori. Dar si reusite - insa nu peste noapte, sau prefacandu-te ca nu e ok sa traiesti "in lume si cu lumea", ci retras din social.
0
25-08-2016, ora 18:06
Siux
Nu este medic/terapeut
Siux
Clara, stinta si credinta sunt doi poli opusi care nu numai ca functioneaza separat, se resping.
Nu stiu cat cunosti din istoria adevarata a religiei crestine. Nu stiu cata educatie religioasa ai dar stinta functioneaza fara credinta.
Nu vreau sa nasc o polemica. Gandul bun este benefic pentru oricine dar acela care are nevoie de o religie ca sa fie bun, nu este decat un animal dresat.
Exista dumnezeu ca si creator al universului si mai exista un dumnezeu creat de om, dupa chipul si asemanarea lui adica gelos, iute la manie, asupritor, razbunator care domneste asupra celor mici prin santaj si amenintare, care este dispus sa ierte daca marturisesti unor alesi toate secretele tale( nu ca nu le-ar sti dar nu e suficient) si de asemenea are nevoie de multi bani pe care ii aduna tot prin aceiasii alesi.. Dar totusi, el ne iubeste.
Tu in care dumnezeu crezi?
0
25-08-2016, ora 18:19
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Nu confundati credinta cu habotnicia, incultura. Copiii pina la 7 ani au voie sa se impartaseasca nespovediti.

Dati-mi si mie cateva exemple despre locuri unde psihoterapia contravine credintei.
De ce la coada la unii preoti stau sute de suflete care vin sa se spovedeasca si la psiholog nu e asa coada?
Si la preot se dau bani si uneori bani mai multi ca la psiholog.

Dv. inseva ati oferit 500 de raspunsuri pe Romedic gratuit in dorinta de a ajuta. Aveti atitudine de crestin autentic.

Unii psihologi, doctori sau chiar pacienti s-ar putea reintoarce pe Romedic sa ofere raspunsuri dar cunoasteti rezultatele... Elipsa, cum spunea fostul meu profesor de mate.
0
25-08-2016, ora 20:04
Siux
Nu este medic/terapeut
Siux
In biblie spune. Marturiseste-ti pacatul! Nu spune cui. Psihologul, in viziunea mea este cel mai indicat. Soacra mea a avut ceva probleme. A mers la preoti. Au trimis-o la post si rugaciune. Au urmat luni de mormait din carti de rugaciune cu o dieta alimentara care au produs dezechilibre metabolice. Toate au aruncat-o in temeri si indoieli mai mari. La rugamintile mele a mers la psiholog pentru ca ajunsese la limita iar psihologul cu psihiatrul au inceput sa o puna pe picioare. Au trimis-o la analize si s-au descoperit si alte probleme. Iacata medicii au adus-o pe linia de plutire. Era pe punctul de a dona toata averea, casa, terenurile, bisericii convinsa ca numai asa obtine starea de bine. Fusese indobitocita de popi si nu vedea alta scapare.
Asta e calea cea dreapta?
0
26-08-2016, ora 09:58
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
Nu avem voie polemici religioase pe acest Forum. Scrie in Regulament.
0
26-08-2016, ora 11:41
Siux
Nu este medic/terapeut
Siux
Pai nu tu semeni vant?
0
02-09-2016, ora 14:24
Iuly214
Nu este medic/terapeut
Iuly214
Va multumesc pentru raspunsuri! Intre timp s-au mai schimbat lucrurile (in bine), mi s-au mai clarificat, dar inca nu pot sa spun ca ma simt tot timpul normal. Nu am dorit sa urmez tratamentul medicamentos, de teama urmarilor si gandindu-ma ca nu e chiar asa de grav prin ce trec, nu mi-as dori sa stiu ca am ajuns la antidepresive doar datorita unui episod de confuzie sentimentala. Nu mi se pare suficient de important, am incredere ca pot trece singura peste el, cum am mai facut-o o data. Am urmat in schimb un tratament naturist cu sunatoare. Nu stiu daca din cauza lui sau nu, dar sunt din ce in ce mai bine per total. Desi mai am zile in care simt ca nu e totul ok.

Zic ca mi s-au clarificat lucrurile in minte pentru ca stiu de unde provin starile mele de anxietate si de confuzie. Imi e clar ca imi iubesc in continuare sotul, desi am avut niste stari de neinteles, dar cand sunt calma, ceea ce se intampla din ce in ce mai des, totul e foarte bine intre noi. Dificultatea vine din reactia mea la gandul de a avea copii, in sensul ca imi doresc si nu imi doresc in acelasi timp. Adica simt ca la varsta mea ar trebui sa merg in directia asta, mereu mi-am imaginat ca asa va fi si imi plac copiii foarte mult, dar uneori ma trezesc absolut blocata intr-un gand care ma ingrozeste si imi spune ca nu sunt pregatita pt asta, ca nu vreau asta, ca nu as face fata, ca nu imi iubesc suficient partenerul, ca nu sunt sigura pe viitor, etc. E ca un blocaj psihic in care efectiv simt “peretii” gandirii mele care ma tin inchisa si nu pot accepta ca am ajuns deja la varsta la care sa ma gandesc serios la copii. Pe langa gandurile astea negative am si nopti de insomnie uneori si stari efectiv de teama din cauza asta.

Am avut si ceva probleme in copilarie, probabil ca si asta e un motiv, pe langa faptul ca de obicei sunt foarte stresata de schimbari, iar asta mi se pare cea mai mare schimbare din viata. Am fost un pic socata chiar si cand s-a nascut nepotelul meu. Aproape un an de zile nu am putut sa il iubesc pentru ca adusese o schimbare mare in familia noastra, desi nu eram eu direct implicata. Ma simt vinovata ca am ganduri atat de egoiste, nu stiu de ce sunt asa o persoana ingrozitoare uneori...

Acum ma trezesc zile in sir meditand la ideea de a avea un copil si totul merge bine, simt ca abia astept, pana ce dintr-o data am iar un moment de cadere in care ma panichez si imi spun “ce bine ca inca nu am copii, nu as putea face fata la asa ceva”. Spre exemplu, de ceva timp eram hotarata sa renunt la protectie si sa vad ce se intampla, sa fac un copil nu cand vreau eu, ci cand vrea Dumnezeu. Eram foarte multumita de decizia asta pana ieri, cand ma anunta o colega ca e insarcinata. M-am bucurat foarte tare pentru ea, stiu cat de mult isi dorea si cate probleme a avut, chiar ii doresc sa ii mearga totul bine. Dar faptul ca cineva asa apropiat de mine trece prin asta m-a speriat si din nou nu mai stiu ce vreau. Adica ma gandesc cu mare drag la ea si la bucuria ei, dar cand ma gandesc la mine nu ma vad deloc in aceeasi situatie, nu mi-as dori sa fiu in locul ei.

Am uitat sa mentionez ca am terminat cu sedintele la psiholog, pentru ca dna psiholog a considerat ca sunt bine si ca nu mai am nevoie sa merg. Mi-a spus sa apelez la ea doar la nevoie. Intr-adevar eram foarte bine in zilele acelea, dar am tot avut perioade bune si perioade rele inca de la inceput. Oricum mi s-a parut ca ea nu a fost niciodata convinsa ca am o problema, ci mai mult ca am nevoie sa vb cu cineva. Intr-adevar poate nici nu am o problema serioasa, poate se va rezolva de la sine pe masura ce ma maturizez si ma obisnuiesc cu toate schimbarile astea, dar deocamdata totul mi se pare foarte departe de mine si foarte greu. Oricum, in caz ca voi intampina probleme mai mari pe viitor, intentionez sa incerc si un tratament homeopat. Imi e teama totusi ca daca o sa raman insarcinata in viitorul apropiat sa nu reactionez si mai urat decat acum si sa nu imi creez probleme mai mari, atat pt mine, cat si pt un copil nevinovat...
0
17-10-2016, ora 17:30
Psiholog Andreea Chifu
Psihologie, Bucuresti, lg.pta.Constitutiei
Psiholog Andreea Chifu
Din ceea ce ne-ati povestit suna ca si cum cel mai probabil aveati un tip de gandire care nu va era de ajutor. Nu stiu cat de eficient e tratamentul cu sunatoare, asta dumneavoastra puteti decide cautand studii care vorbesc despre asta. Ceea ce va pot spune, in schimb, este ca din cele povestite suna ca si cum aveti, in urma unor experiente din copilarie si de pe parcursul vietii, aceste "capcane ale gandirii" (noi le numim ganduri disfunctionale in terapie) care va dau o vulnerabilitate la aceste episoade depresive. De aceea observati faptul ca depresia si aceste stari de confuzie si anxietate tot revin, intrucat tiparele de gandire nu au fost schimbate. Nu este suficient doar sa vorbesti cu o persoana, chiar si un specialist. Aceasta te va linisti pe termen scurt dar nu va trata cauza.

Trebuie exersat un stil de gandire care sa iti ajute sa te adaptezi la situatiile si cerintele vietii si sa dezvolti niste obiceiuri sanatoase mintal. Problema c.m.recenta a aparut deoarece aveai aceasta vulnerabilitate in gandire si treceai printr-o perioada de tranzitie (casatoria, te gandeai la copii, s.a. lucruri care implica asumarea unor noi roluri sociale), care cel mai des activeaza aceste tipare de gandire disfunctionale. Trebuie sa exersezi o mai buna igiena mentala si vei observa ca aceste stari se vor ameliora.

Numai bune si succes in continuare!
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:

Mai multe informații despre: fericirea in cuplu

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să ai o viață sexuală fericită în cuplu, potrivit științei
  • iHeartUs - aplicația care îmbunătățește relația de cuplu
  • Ținutul de mână poate reduce senzația de durere din corp
  • Timpul înlocuiește micile ciondăneli din cuplu cu umorul
  • Secretele unui cuplu fericit
  • Despărțirile iminente, prezise prin analiza limbajului utilizat de parteneri
  • Egalitatea în decizii, un factor determinant al unei relații de cuplu fericite
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.