De ce e asa de scump la psiholog si de ce nu e decontat de C.A.S?

Buna seara,
Desi am mai raspuns unor astfel de intrebari, raspund si acum, fiind "pe aici" si inainte de somn :). Sunt intrebari pertinente si mi se pare firesc sa informam publicul larg, mai ales din cauza faptului ca noi psihologii nu beneficiem de o buna promovare din partea Colegiului psihologilor, astfel ca publicul ramane fara informatii utile si important de stiut, pentru a putea alege in cunostinta de cauza.

1. Serviciile psihologice par scumpe, dar nu sunt - dupa parerea mea, evident, subiectiva. Atat eu, cat si colegii mei, stabilim tarifele in functie de criteriile proprii, dar incercand sa tinem cont si de piata. Astfel, veti intalni tarife intre 100 si mai nou, 300 lei/sedinta pentru adulti - la copii, tarifele sunt mai mici putin, in functie de nevoi. Nu stiu daca e mult sau putin, nu judec alegerile colegilor mei. In ceea ce ma priveste, consider ca un tarif sub 100 lei (pt un adult), inseamna umilinta pentru acel psiholog si nerecunoasterea (propria nerecunoastere in primul rand) anilor de pregatire intensa si enorme sacrificii personale, pentru a profesa ceea ce ii place. Unii oameni considera (total eronat), ca psihologul ar trebui sa lucreze cat mai ieftin, gratuit chiar. Orice serviciu se plateste - daca mergi la paine, platesti. Psihologia este o stiinta care necesita multa pregatire pentru a putea profesa si a putea trai doar din asta. Aceeasi opinie apare si in cazul medicinei - din nou, opinie eronata. Chiar daca serviciile psihologice si cele medicale (sunt pe alocuri comparabile, de asta le pun alaturi) presupun multa daruire fata de oameni, asta nu inseamna ca ar trebui sa lucram gratuit, sau pe aproape - totusi, "dragostea trece prin stomac", iar facturile, chiria, ANAF-ul si cursurile continue, conferintele (la care ambele categorii mergem mai mult pentru creditele anuale obligatorii - rareori se intampla chiar sa mai afli noutati din domeniu si sa nu ajungi sa plangi dupa caruta de bani dati - mai ales psihologii au costuri uriase pentru credite), licentele testelor (doar psihologii), instrumentarele (in cazul unor medici), plus alte cheltuieli, nu se platesc cu zambete si bunavointa.
Sunt sigura ca atat medicii, cat mai ales psihologii fac voluntariat, ofera sedinte gratuite (aici ma includ - chiar si faptul ca raspund pe forum cand pot, e un act gratuit, o bucatica din timpul meu si asa foarte limitat, act pe care unii nu-l apreciaza - si aici nu ma pot plange, nu ma refer la mine, ci am vazut destule reactii negative fata de colegi psihologi, sau fata de medicii care mai raspund). Avem in trasaturile de personalitate, orientarea catre oameni, dar nimeni nu ar putea trai fara venituri - sa fim realisti. Si noi psihologii, chiar nu avem alte venituri, majoritatea - dar cititi mai jos de ce :)

2. Serviciile psihologice sunt decontate, insa doar 3-4 sedinte la 3 luni (praf in ochi, total fara folos), din cate stiu eu si in functie de gravitatea problemei prezentate. Au prioritate copiii cu autism, dar si cei aflati in situatii de criza (cu risc de suicid, de ex). Sunt clinici private, care au contract cu casa si deconteaza o parte din serviciile psihologice - una din ele este Anima si o mentionez nu pentru a face reclama, dar la ei stiu sigur ca se deconteaza (acolo e colaborator, o colega).
Serviciile psihologice putem spune din acest motiv, ca nu se deconteaza - decontarea e insuficienta si nu acopera toata gama de nevoi psihosociale. Stiu ca nevoile exista si sunt la fel de nemultumita, ca si voi. Cauza acestui fapt, e una complexa si cam dintotdeauna. Daca ma intrebati pe mine, e si o boala fara leac pentru noi psihologii (desi sunt o fire optimista, am intalnit si intalnesc atatea piedici, ca nu mai pot crede in vreo rezolvare a problemelor pe care colegiul nostru ar trebui sa le rezolve). Ca sa intelegeti mai bine: colegiul psihologilor e doar un soi de ONG, nu apartine niciunui minister, nu primeste fonduri de la stat (se autosustine, din fonduri proprii, adica de la noi, membrii, pe care ne stoarce pana la ultimul leu), psihologii nu sunt platiti de undeva (doar cei aprox 1000 care lucreaza in spitale sunt platiti, jignitor, cu mult sub salariul unei asistente, care abia daca are o postliceala, ca nivel de studii). Suntem aprox 20000 de psihologi cu atestate de libera practica si tot suntem foarte putini pentru nevoile populatiei, care are aprox 19 milioane. In acest total de aprox 20000, includ absolut toate specialitatile psihologiei: consilieri scolari, psihologi clinicieni (aici introducem si serviciile logopedice - multi nu stiu ca psihologul clinician are aceste competente), psihoterapeuti, psihologi judiciari, psihologi de psihologia muncii si transporturilor, cei de siguranta nationala si apararii. Foarte-foarte putini. Si locuri de munca 0! Singura cale de a profesa ca psiholog, e sa iti deschizi un cabinet - daca nu gasesti un post la stat. Chiar si pentru a colabora cu o clinica privata iti trebuie cabinet - nu ai cum altfel, ca ei nu fac angajari.
Acum, motivul pentru care nu gasiti destui psihologi care sa deconteze serviciile, e acela ca noi nu avem cum sa incheiem contract direct cu o casa de asigurari, ci suntem obligati sa incheiem contract cu un medic specialist (sunt doar vreo 6-7 specialitati medicale admise la CNAS pentru decontarea serviciilor psihologice). Acel medic incaseaza intre 30 si 60% comision din banii decontati (nu ma intrebati de ce si pentru ce, ca nu va pot raspunde), psihologului virandu-i restul (cand considera el, bineinteles). Decontarea se face in limita a 3 sedinte/zi pentru psiholog si la un scor intre 30 si 90 de puncte (unde 30 inseamna ceva usor, 90 pentru o situatie de criza, risc de suicid, etc), un punct valorand aprozimativ 1-2 lei. E foarte probabil sa am date eronate, dar asta aparea in contractul cadru de anul trecut - nu cred ca au mai marit cu mult valoarea punctelor si sigur nici nr-ul sedintelor decontabile (nu mi-am actualizat informatia, pentru ca nu ma ajuta personal cu ceva, dar puteti gasi toate datele pe site-ul CNAS). Un pacient nu poate beneficia de mai mult de 4 sedinte la 3 luni si in functie de gravitatea problemei. In aceste conditii, credeti ca noi psihologii ne vom inghesui vreodata sa incheiem contracte cu vreun medic? Colegiul psihologilor nu ne reprezinta eficient interesele si nici nu ne promoveaza, nu se lupta pentru ca decontarea sa se faca direct cu CNAS si in beneficiul pacientilor, dar si al nostru.
Stiu, am vorbit mult, dar am fost "nevorbita" de la cabinet si am vrut sa fiti informati, daca tot ati intrebat. (Solariux, nu esti singura persoana care intreba asta pe aici)
O noapte linistita si odihnitoare si vremuri mai bune pentru noi toti!

Probabil ca adevarul e la mijloc, Stevens: nici cum zic eu, nici cum zici tu. Cunosc colegi care lucreaza mult in spital si au cazuri grele, dar cunosc si multi colegi din Spital, care recunosc un lucru: nu considera ca s-ar descurca lucrand doar in cabinet, sa il intretina, sa fac si pe contabilul, etc. De asta si prefera un loc caldut, fara prea multe responsibilitati - e alegerea lor, pana la urma.