dureri de picioare, in special muschiul gambei

21-08-2010
Alain Crisan
Nu este medic/terapeut
Alain Crisan
Buna ziua. In primul rand, felicitari pt munca si amabilitatea d-voastra. Am 32 ani, 181 cm si 70 kg, fac munca de birou si problema mea e ca de vreo 2 ani de zile ma dor, tot mai tare, in special gambele. Am fost diagnosticat cu stafilococ auriu acum 5 ani, localizat in gat, apoi in nas, am incercat sa scap de el cu antibiotice, iar din aceasta iarna, dupa 21 zile tratament cu Augmentin nu-mi mai apare la analize. In schimb s-au accentuat durerile de coate, de genunchi si mai ales de gambe. Ma trezesc dimineata cu o durere cumplita a muschiului gambei si cu senzatia dureroasa de picioare grele, de parca as fi umblat toata noapte multi kilometri pe jos. Locuiesc in Belgia, am fost la ortoped si reumatolog aici, au ras cand le-am zis de stafilococ, mi-au spus ca nu e important, desi pe net am citit ca poate provoca inclusiv reumatism. Mi-au facut o radiografie osoasa a intregului corp, a iesit bine, desi cu cateva saptamani inainte ma durea ingrozitor osul dintre genunchi si glezna, iar muschiul gambei de asemenea. Analizele de sange arata ca nu am reumatism, doar carente de calciu, magneziu si vitamina D, pentru care iau vitamine intens. In cele din urma, mi s-a prescris Diprophos. Fiecare injectie - in coate sau la genunchi - mi-a luat durerea cu mana. Dar si bunica mea septuagenara e dependenta de aceste injectii. E normal ca de la varsta asta sa depind de tratamentul asta? Exista posibilitatea de identificare si tratare a cauzelor durerilor mele? Abia am venit de la mare, am inotat mult si am stat la soare si speram sa-mi faca bine, dar n-am prea observat nici o influenta. Va multumesc anticipat pentru ajutor. Toate cele bune si mult succes in tot ce faceti!
6 comentarii
0
22-08-2010, ora 12:02
rrox
Nu este medic/terapeut
rrox
DIPROPHOS..da pe moment e bun dar am inteles ca nu e bine sa faci mereu injectiile astea.am facut si eu una si mi-a trecut dar tot aici pe forum un domn doctor zice ca nu e bine sa facem injectiile astea pt ca riscam alte complicatii..eu am ajuns sa iau calmante de la aceste dureri de oase..la fel analize bune fara reumatism si totusi durerea este..de la calmante e mai bine dar si astea dau dependenta.poate te va sfatui un domn dr ce sa faci...numai bine.
0
23-08-2010, ora 13:39
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna ziua!
Va raspund punctual:
- infiltratiile ariculare cortizonice (de tip Diprophos) au, in afara perfectei inutilitati, efecte secundre grave, motiv pentru care utilizarea lor trebuie drastic limitata;
- nu stafilococul, ci streptococul beta-hemolitic provoaca reumatismul de tip articular acut, si acesta a fost motivul reactiei colegilor belgieni;
- analizele de sange nu pot infirma o maladie de tip reumatologic-autoimun, din simplul motiv ca exista multe asmenea afectiuni care evolueaza cu analize perfect normale. Prin urmare, diagnosticul acestor afectiuni se realizeaza 100% clinic, prin anamneza si examinarea clinica directa.
- suplimentele vitaminice si minerale sunt absolut facultative, si oricum nu pot inlocui un diagnostic precis si un tratament eficace, tintit.
Prin urmare ar fi indicat sa consultati un alt reumatolog, unul care sa aiba rabdarea necesara sa va asculte, sa va examineze si sa puna un diagnostic de suspiciune, chiar in prezenta unor analize perfect normale.
Cu deosebita stima,
Dr. Marius Uscatu
Ortoped cu supraspecializare franceza in Chirurgia Gleznei si a Piciorului
0
01-09-2010, ora 21:59
Alain Crisan
Nu este medic/terapeut
Alain Crisan
D-le Doctor, cu scuzele de rigoare pentru intarzierea datorata unei lipse temporare de acces la internet, va multumesc mult pentru recomandare si pentru promptitudinea raspunsului. Voi urma sfatul dvs si sper sa gasesc un medic belgian care sa-mi contrazica impresia de superficialitate pe care mi-am format-o pana acum. Mult succes in tot ceea ce faceti si numai bine!
0
01-09-2010, ora 22:00
Alain Crisan
Nu este medic/terapeut
Alain Crisan
PS: pentru a evita orice confuzii nedorite, precizez ca impresia mai sus amintita ii vizeaza pe medicii din Belgia.
0
05-09-2010, ora 18:31
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
OK
Tineti-ne la curent.
Cu stima,
Marius Uscatu
Chirurg Glezna si Picior
0
15-02-2014, ora 21:49
colindeata
Nu este medic/terapeut
colindeata
Salut ce ai rezolvat cu durerile? Am nevoie de ajutorul tau
Adaugă un comentariu / răspuns

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Durerea de picioare
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.