GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Total de acord cu dl. dr. Rares.Problema cea mai mare a celor cu toc o reprezinta convingerea ca ar suferi de o boala, unii o considera chiar boala incurabila.In momentul in care veti elimina cuvantul "boala" din mintea voastra, si veti urma psihoterapia, meditatia, rugaciunea, sau orice alta tehnica de "reprogramare" a mintii, cu siguranta rezultatele nu vor intarzia sa apara.Adica, cu alte cuvinte, trebuie putin efort si din partea "bolnavului", putin mai mult chiar.Ceea ce faceti voi este decat invartitul in jurul cozii, incercati tratamente medicamentoase pana epuizati lista, dar CAUZA o lasati netratata.No offense. :)

Haide mai David, las-o incolo de treaba...

You must think like a computer programmer to understand this aspect of the human mind.:) Am mai spus eu cum sta treaba cu scoaterea virusului informatic cu patentul sau surubelnita.:))

@Casyo: Trebuie sa faci cumva sa renunti la 'plansul de mila', asta te trage cel mai mult in jos, asta te impiedica sa preiei controlul asupra ' bolii'.Si incearca sa nu te mai raportezi la ceilalti, tu trebuie sa fii tu insuti, fiind tu insuti esti mai bun decat ei.Fii original! :)

@David:Nu stiu ce sa zic, David.Eu nu am luat tratament doar pe perioade foarte scurte de timp;ma simteam mai rau si il intrerupeam.Nu am fost la doamna psihiatra pentru ca necesita o investitie in plus pe langa medicamentele necompensate.Am lucrat foarte mult la reincadrarea cognitiva, dar cu toate acestea ma subrezeam continuu in pofida eforturilor depuse.Am inteles ca, atunci cand doresc sa corectez un lucru la mine, trebuie sa fiu multumit cu stadiul la care ma aflu pentru ca s-ar putea ca nemultumirea sa inhide dorinta de crestere si sa decad mai mult.Dar cu toate astea, pe zi ce trece obsesia se intarea tot mai mult iar eu cautam alte strategii.TOC-ul nu e doar o deficienta psihica, ceva care poate fi rezolvat prin gandire pozitiva si actiune, ci e o tulburare care necesita tratament.Stiu cel putin doua persoane care au TOC:un prieten din copilarie care a fost oripilat de imaginea unui vecin spanzurat si a dezvoltat obsesii, dar familia a actionat rapid si l-au dus la psihiatru care i-a prescris tratament.De trei ani, nu mai are probleme, e vesel, are un cerc de prieteni si se simte ok.Andreea de la mine din camin are TOC care a scazut foarte mult dupa ce si-a facut prieten, dar nu in totalitate.Inca nu poate dormi cu cineva in pat sau fara sa se uite inainte la desene animate.Mai are cateva obsesii care o deranjeaza.Deci, crede-ma, in starile acelea de disperare si de anxietate maxima am incercat o groaza de tehnici psihologice dar in zadar.Nu spun ca terapia nu are un rol major in insanatosirea persoanei in cauza, dar in ce ma priveste am senzatia ca pedalez in gol.Deci nu cred ca ai dreptate in cazul asta...

Casyo, mergi si ia-ti tratament, nu te va repara in totalitate dar iti va fi mai bine decat fara el.
Chestiile astea mentaliste nu merg la toti..

Si crezi tu ca tratamentul medicamentos l-a scapat pe acel prieten din copilarie de obsesiile sau fricile induse de acel eveniment?! Eu, unul, nu cred.Avem si noi un caz pe forum, cel al lui Eduard, care avea frica de lifturi dupa ce un prieten foarte bun de-al lui a murit in lift.Eduard de ce nu s-a dus la psihiatru sa scape de frica de lifturi?
Ca sa iti dai seama ca nu tratamentul medicamentos l-a scapat pe acel prieten al tau, iti mai dau un exemplu... Ai observat ca majoritatea oamenilor, mai ales cei mai slabi de inger, daca vizioneaza un film horror noaptea, iar dupa, sa zicem ca au nevoie sa se deplaseze undeva(la toaleta, la magazin, etc) au tot timpul o frica virgula ca ar fi urmariti de personajul negativ al filmului, mai ales daca se deplaseaza singuri? Dar acea frica dispare a doua zi, cand nu mai acordam importanta filmului vizionat cu o seara inainte, mintea noastra fiind preocupata cu alte lucruri.Sa nu mai zic de situatiile din copilarie, cand, dupa un film cu scene mai horror vizionat impreuna cu parintii, aveam tot timpul impresia ca monstrul, sau criminalul, etc, s-ar ascunde sub pat.Solutia, in cazul asta, ar fi fost taierea picioarelor patului.:)) Ce ar insemna sa mergem la psihiatru dupa fiecare film horror vizionat?! :))

p.s. Eu, unul, am devenit imun la orice scena horror, din film sau din viata reala, de cand imi imaginez realitatea la nivel subatomic.Electron spinning like this, photon spinning like that, proton spinning like that, everything is just an illusion, an illusion that seems so real.:))

@Katy:mi-am facut programare;din pacare e abia vineri...

@Casyo: Lasand gluma la o parte, pana la urma, mergi la psihiatru, probeaza n tratamente, si sunt convins ca tu singur vei trage concluziile...Numai ca, o sa te coste timp si bani, si eventual cativa neuroni morti.It's your choice.You are free to choose but you are not free from the consequences of your choices.:)

Been there, done that...

@Bani, nu...am ales un medic la care merg cu trimitere si care ofera reteta compensata.

Chiar si compensata, medicatia psihiatrica e foarte scumpa. Dar na, calitatea marfii costa... :)) Cine nu isi permite, se rezuma la diluant in punga.:))

Va las, nu va mai amagesc.:)

David, nu poti sa compari efectele unui film horror cu o boala psihica, e muuult prea mare diferenta.
Casyo, bv, sper sa iti fie de folos.

Mecanismul e acelasi in ambele cazuri, doar ca, in cazul dezvoltarii tulburarilor psihice, individul e expus unor situatii ce tin de viata reala, nu de cea a filmului, a fantasticului, iar experientele din viata reala pot fi foarte traumatizante pt ca le traiesti pe pielea ta, nu virtual, prin intermediul unui personaj.

@David: În TOC, nu eşti cel ce vizionează un film horror. Eşti personajul principal, cel bântuit şi urmărit şi hăituit de toate ororile pământului. Şi ca-n orice film horror, trebuie să faci tot posibilul şi imposibilul să scapi de monştrii care te urmăresc. Ajungi în situaţia inumană, limită, în care trebuie să hotărăşti cine trăieşte până la sfârşitul filmului, tu sau demonii tăi...

De acord, dar mecanismul ramane cam acelasi, doar ca o experienta e mai intensa(cea din viata reala) si automat cu efect mai mare asupra psihicului, iar cealalta experienta mai putin intensa(cea din lumea virtuala, fie ca e film, joc video, etc).Dar sunt convins ca poti fi traumatizat intr-o oarecare masura si de filmele horror, jocurile video cu continut violent, mai ales daca urmaresti sau joci asa ceva de la o varsta frageda, cand nu prea stii sa distingi binele de rau, lumea reala de cea virtuala.

E, eu unul nu cred in teoria circuitelor neuronale.Mintea umana vine de la un nivel mai 'adanc' al creierului, mai complex, decat cel clasic, considerat de majoritatea.Nu stiu daca ati citit despre mintea cuantica, sau despre modelul constiintei propus de dr. Stuart Hameroff si fizicianul englez Roger Penrose.Chestia e ca ultimele cercetari din domeniul neurostiintei, tind sa sustina tot mai mult aceasta teorie, spre nemultumirea multora.:))

David, tu vezi bine ca toti ti-am explicat ca nu ai dreptate, eu sunt convinsa ca nu ai avut toc, altfel ai fi inteles cum sta treaba..

Katy, dar nu trebuie sa fiu de acord cu ce imi explicati voi.Eu am parerea mea.Fiecare om e liber sa isi exprime opinia, iar acea opinie trebuie respectata.(mai ales daca acea opinie e sustinuta si cu argumente pe care unii nici nu se obosesc sa le verifice)

De acord. :)

Am mers astazi la consultul psihiatric si am dat peste un domn tanar foarte calm si calduros care este si psihoterapeut.I-am povestit succint evolutia mea, iar dansul m-a ascultat cu empatie si intelegere si mi-a recomandat sa respect administrarea tratamentului medicamentos cu strictete pentru ca atfel nu pot avea sorti de izbanda.Asta mai ales, in cazul personalitatii mele fluctuante care aluneca usor de la o stare la alta, deci este predispusa schimbarilor.Pentru ca tratamentul sa nu imi afecteze performantele intelectuale mi-a prescris un antixiolitic usor pana termin sesiunea, iar apoi voi lua antidepresive.Intre timp, psihoterapeutul m-a luminat in privinta starii pe care o avusem in practica;am dezvoltat o anxietate sociala, deoarece ma feream de situatii;nu era vorba de OCD, pentru nu erau prezente gandurile nedorite.In ultimele zile, m-am simtit mai linistit si sunt pe un trend ascendent.Sper ca lucrurile sa evolueze in aceasta directie in continuare.

bv Casyo
Cred ca anxietate sociala am si eu, ca nu prea imi vine sa interactionez cu nimeni, simt ca obosesc rau daca o fac.
Si acum ma simt sleita de puteri, imi e un somn de-mi pica capatzana pe birou si dc ma intreaba careva de vb mi se strica instant dispozitia..

Salut.
Cum vi se pare tratamentul meu?
Olanzapina, venlafaxina, anafranil si pramistar..

Marea mea suparare e ca nu imi permit sedinte la un psiholog..si am cumparat niste carti motivationale si de psihologie..

Ma simt bine cu tratamentul dar il iau in doze destul de mari, in trecut cand fostul doctor mi-a scazut pastilele am dat si in episod psihotic..Consider ca mai bine il iau in doze mari decat sa imi fie rau cu doze mici.

Dar am auzit ca afecteaza ficatul...

Faza e ca am dezvoltat o fobie sociala, nu ma simt bine cand e multa lume, nici la scoala nici la bisericanuci intr-un magazin, ma apuca emotiile si nesigurants'tensiunea, ma pierd...iar tratamentul ma ajuta in TOC dar nu si in fobia sociala..

Sunt la invatamant cu frecventa redusa ca la zi nu fac fata din cauza starilor de fobie sociala si uneori de TOC..
Din cauza inrautatirii starilor de TOC si FS in trecut am amanat deja 3 ani de scoala si mor de ciuda iar acum problema a ramas cu fobia sociala, ma pierd unde-i mults lume sau cand trebuie sa ma descurc in fata unor persoane, la profesori, doctori, institutii, examene...nu am incredere in mine iar cand vad un grup de baieti sau de fete tinere ma apuca tensiunea, frica si nesuguranta..


Deci cu TOC-ul e sub control si datorita medicatiei crescute dar cu fobia sociala ce as putea face?Cu nesiguranta, neincrederea, tensiunea..?

Am 21 de ani.
Deci am TOC si fobie sociala cu anxietate cateodata

Ce as putea face?Unde si cum pot sa ma ajut?
Merci

Casyo, dar de psihoterapie n-a amintit nimic medicul respectiv, nu ar trebui sa combini medicatia cu psihoterapia?

A zis ca nu isi permite, deci degeaba i-ar fi spus dr..

Am inteles.Fara psihoterapie o sa fie cam dezamagit de rezultat...

Da, cam asa ceva.
Psihoterapia in cazul asta l-ar fi ajutat mult.

La fobie sociala merge ff bine Seroxat-ul si un betablocant precum propranolol sau metoprolol ! Deci inlocuieste venlafaxina cu o doza mica de paroxetina plus o pastila de Distonocalm si vei putea face cam orice iti doresti !

Bafta !

Asa zici, inseamna ca voi rezolva si eu problema..
Desi la mine nu e chiar fobie sociala, e mai mult o tendinta de izolare, cand sunt in public nu am nici un fel anxietate.

@david:fac in continuare psihoterapie...Am spus ca nu imi permit sa merg si la psihiatra o data pe luna si sa cumpar si medicamente necompensate.Dar domnul psihiatru mi se pare super de treaba si intelegator..