Legale vs ilegale.. care sunt mai daunatoare?
Care sunt mai daunatoare asupra organismului? Cele legale sau cele ilegale?
8 comentarii
Ambele sunt foarte daunatoare; deosebirea este ca despre cele ilegale se cunoaste mai mult, se stie compozitia lor, in timp ce drogurile asa numite legale nu se prea stie exact ce contin sau cum e posibila dezintoxicarea in cazul lor.
Nu inteleg cum naiba nu se stie din ce sunt facute drogurile 'legale'. Doar cei care le fac stiu ce baga in ele, nu? Mai degraba cred ca nu se vrea sa se afle, ca apoi cine mai omoara populatia?
@TicTac222 uite de exemplu un drog legal ar fi ingrasamantul pentru flori, care in unele tarii se vinde la florarii, si aici ca drog. Referitor la intrebarea ta, din cate am auzit cele mai periculoase sunt cele "legale"
Toate drogurile pot fi dăunătoare organismului, indiferent de natura acestora (sintetice sau naturale).
De asemenea, drogurile dau dependenţă iar în timp afectează creierul, ficatul şi rinichii, putând fi astfel punctul de plecare al unor boli cu consecinţe dramatice.
Consumul oricărui drog trebuie evitat şi trebuie conştientizate reacţiile adverse ale acestora, mai ales pentru un adolescent al cărui organism este încă în curs de dezvoltare.
De asemenea, drogurile dau dependenţă iar în timp afectează creierul, ficatul şi rinichii, putând fi astfel punctul de plecare al unor boli cu consecinţe dramatice.
Consumul oricărui drog trebuie evitat şi trebuie conştientizate reacţiile adverse ale acestora, mai ales pentru un adolescent al cărui organism este încă în curs de dezvoltare.
:)) Romania, tara de cacat, din toate punctele de vedere. Băi frate drogurile legale, coffe-shop, Moja, etc. te omoara..Am fost dependent 6 luni de zile, iar in acele luni stateam doar cu prietenii mei drogati, nu ma mai duceam la scoala, nu vorbeam cu prietenii mei, m-am certat cu iubita mea din cauza ca nu aveam timp sa stau cu ea, am inceput sa vand lucruri, telefoane, haine, doar pentru asa ceva..Nu e deloc ok. In accest moment nu mai consum legale, ci ilegale vorba fiind despe cannabis, marijuana. Nu ascultati tot ce se vede la tv, sau pe niste site-uri de cacat, nu iti dau dependenta, dar romanii nu stiu asa ceva, beau la greu pana isi omoara ficatul se imbolnavesc iar apoi mor. In toata lumea a inceput sa se legalizeze marijuana in scop recreational. Politia, Diicot-ul iau copiii de pe strazi pentru un 0, 5 gr 1, 0 gr si fac puscarie, cat despre drogurile legale nu se face nimic, te duc la sectie si apoi iti dau drumul, acceste droguri te omoara, nu marijuanna..
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 11prietenul meu se drogheaza?
- 16o mana de ajutor intinsa celor dependenti de droguri
- 4Tomograf zona cranio-cerebrala
- 11drogurile...ma termina...
- 5droguri.urgent!
- 6Drogurile - un pas gresit pana la ele
- 29Spuneţi NU drogurilor, alcoolului, tutunului; cereţi ajutor!
- 8De la droguri sau nu? ajutati-ma va rog
- 8Ce este cu mine?
- 3In legatura cu consumul de etnobotanice...
- 3Panica THC...
- 19vrea sa scap de metadona fara sa sufar foarte rau.
- 7dependenta boala grea
- 13problema cu capul
- 1Adevarul despre toate 'legalele'
- 22Iubitul meu consuma droguri usoare, gen iarba
- 4Legatura dintre droguri si anxietate...
- 5Dependenta cristale și pastile
Mai multe informații despre: dependenta de droguri drogurile
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: