Ligamente genunchi lezate

12-02-2017
Shado
Nu este medic/terapeut
Shado
Buna ziua,

Am 20 de ani, si acum 3 ani, la o ora de aerobic am facut intindere la ligmamente, de atunci inca am probleme cu piciorul drept, nu am stabilitate 100% in el, si sunt momente cand imi cedeaza. La momentul respectiv mi s-a spus sa stau 5 zile cu fasa elastica in jurul genunchiului, si cu gheata local.. de fiecare data cand cad/impiedic, ma doare genunchiul. Am facut un RMN atunci, dupa 4 luni, si rezultatul a fost : lichid la genunchi. Intru cat era putin, mi s-a recomandat sa nu il scot cu operatie, pentru ca oricum s-ar fi facut la loc, ci sa fac fizioterapie sau fitness.

Acum 2 zile, am alunecat pe scarile facultatii, era intuneric si nu am vazut pe unde calc, si m-am lovit din nou la acelasi genunchi. Nu pot indoi genunchiul de tot, pot merge fara sa ma doara, dar cand stau pur si simplu simt durere, suportabila, aproape ignorabila. in partea interioara a genunchiului, stanga (spre genunchiul stang) si simt cateodata ca pulseaza ceva. Genunchiul initial a fost umflat tot, dar dupa cateva sesiuni de coprese cu gheata, s-a dezumflat, si a ramas umflat doar osul din partea stanga.. care ma doare.

Ce e de facut?
2 comentarii
0
12-02-2017, ora 20:39
Dr. Enescu Dumitru Marius
Ortopedie si traumatologie, Constanta
Dr. Enescu Dumitru Marius
Buna seara
Foarte probabil a fost o entorsa de genunchi, care s-a repetat.
Sunt convins ca interpretarea RMN descrie si alte amanunte, poate neinteresante pentru Dvs, in afara de prezenta lichidului.
Cel mai probabil, umflatura perceputa si acum pe partea interna este sange (hemartroza) acumulat in fundul de sac quadricipital, de unde si senzatia de jena pe care o resimtiti. Ar mai putea fi o afectare a ligamentului colateral intern (frecvent afectat in astfel de leziuni, impreuna cu meniscul intern si ligamentul incrucisat anterior in asa numita triada "O'Donoghue"). Mai exista posibilitatea unei leziuni a aripioarei rotuliene interne (f. probabila).
Ce trebuie facut imediat: gheata local si imobilizare intr-o orteza sau atela, fara a se utiliza membrul inferior respectiv. Imobilizarea nu se face niciodata pe 5 zile (cine va dat acest sfat este necunoscator), pentru ca tesuturile lezate au nevoie de 2-3 satamani pentru cicatrizare.
Este important sa va prezentati imediat din nou la medic, eventual sa faceti si o radiografie, si, dupa ameliorarea simptomelor (2-3 sapt) sa mai faceti un RMN. Este bine de stiut daca ligamentul incrucisat anterior a fost leazat sau nu, dar si daca exista alte leziuni, (care ar putea fi decelate la examenul clinic initial).
Pana la prezentarea la medic puteti folosi antiinflamator local si general. Interzis masajul si baia fierbinte!!!!
Cu stima
SL Univ. DR Marius Enescu
Medic Primar Ortopedie-Traumatologie
Doctor in Stiinte Medicale
Constanta
0
13-02-2017, ora 11:28
Shado
Nu este medic/terapeut
Shado
mutumesc :)
Adaugă un comentariu / răspuns

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.