Tulburarea Afectiva Bipolara (Schizo-afectiva) Partea a III-a

multumesc marius si adnana si Sarbatori fericite tuturor

Pentru ca tocmai a fost Craciunul si Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos vreau sa va scriu ceva frumos:
"Si iata ingerul Domnului a statut langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s au infricosat cu frica mare.Dar ingerul le a zis:Nu va temeti.Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.Ca vi s a nascut azi Mantuitor, care este Hristos Domnul."


La multi ani!

La multi ani, tuturor!



Se pare ca mi-am facut totusi ordine in viata, numai ca.doare!Nu mai exista nici un el(cred ca acum pot renunta la majuscula)in viata mea, pt ca asa am hotarat eu, dar nu asta ma doare!Ma doare faptul ca mi-am calcat atat de mult pe suflet si am facut atatea compromisuri ce s-au dovedit a fi inutile!Nu a meritat efortul, desi.eu sper din tot sufletul sa mi se demonstreze ca nu e asa(speranta moare ultima:) ).

Din pacate, sau poate din fericire, cu totii suntem sortiti esecurilor!Numai ca prea multe esecuri deja te pun la un moment dat pe ganduri!Si atunci incerci sa vezi cu ce ai gresit, ce puteai face mai bine sau altfel.Concluzia e ca de multe ori situatia respectiva nu depinde numai de tine.In orice caz, eu mi-am descoperit "scriptul":lipsa de afectiune din copilarie si agresarea (fizica si psihica) din perioada adolescentei(alt moment crucial in viata unui om) m-au determinat ca acum si in trecut sa caut afectiune cu orice pret in alta parte, ba chiar am confundat sexul cu afectiunea(si asta nu doar o data, din pacate).Toate relatiile mele precedente au acelasi tipar:nevoia de afectiune, afectiune pe care o solicitam unor persoane, sa zicem, nepotrivite, ca sa nu spun incapabile sa-mi ofere ceea ce cautam.

In orice caz, ramane valabila o intrebare: o sa reusesc sa ma detasez de acest "script" implementat atat de adanc in psihicul meu?.nu stiu, sincer!

Intre timp, nu-mi ramane decat sa dismulez in fata unei lumi intregi si asta pt ca nu-mi pot permite luxul de a suferi in vazul tuturor.

However, life goes on! chiar daca asta inseamna sa zambesti cand sufletul plange!

Numai bine tuturor!

Bine v-am regasit !

Propun (si cred ca sunt in asentimentul majoritatii userilor activi pe acest topic) sa mutam un pic mai in fata aria problemei, in vederea eliminarii accesarii greoaie a paginii datorita numarului mare de mesaje.
Asa ca am deschis partea a IV -a a topicului Tulburarea Afectiva Bipolara. Momentan este pe prima pagina la Boli Psihice, dar sunt convins ca nu va ramane asa mult timp (explicatia se regaseste chiar in deschiderea thread-ului de pe forum).
Pt acces direct aveti adresa urmatoare (copy si paste, cel mai simplu) sau o puteti adauga la favorite sau bookmarks :

http://forum.romedic.ro/prod/TULBURAREA__AFECTIVA__BIPOLARA__(_Sectiunea_IV_)_022148.html

Iar pentru Adnana24, imi pare rau ca nu ai reusit sa iei legatura cu mine.
Nu-i nimic, ti-am trimis un mesaj pe "privat message" cu mai multe posibilitati de a intra in contact cu mine, online. Sunt convins ca de data asta vei reusi.
Mult succes tuturor in anul ce a venit, si bineinteles, ca de obicei,
Sincer, Adrian.
Multa sanatate.

Buna tuturor!
Imi vine foarte greu sa scriu...Logodnicul si viitorul meu sot sufera de TAB.La inceput nu am stiut ce inseamna acest lucru, insa citind acest forum am realizat ca e destul de grav.Am fost la un medic si i s-a dat Cypralex.A luat medicamentul din martie pana in iunie 2007, desi doctorita ne spusese sa ia in fiecare zi, pe o perioada nelimitata.Tot aceasta doctorita ne-a mai spus ca boala lui va trece in cativa ani.Tin sa mentionez ca in 2007, depresia l-a tinut doar 5 zile.Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca are stari de greata si vomita aproape zilnic.Nu stiu ce sa mai fac!Anul acesta am crezut amandoi ca depresia nu va mai aparea, insa de 2 zile e cu moralul la pamant si e foarte trist, ba chiar plange uneori.Indiferent de situatie, eu voi ramane alaturi de el toata viata mea, pt ca de fapt el e viata mea.Vom invinge boala asta impreuna si voi face tot ce e omeneste posibil sa se simta mai bine.
Am citit pe un alt forum ca medicamentul numit Cypralex este foarte dur, e adevarat?
Va doresc multa sanatate tuturor.Sa va dea Dumnezeu tot binele din lume!

buna ziua! as avea si eu o mare rugaminte. daca cineva dispune de o cutie in plus de carbonat de litiu sunt foarte interesat sa o cumpar. telefonul meu este 0766.433.240 multumesc!

pentru annie

si eu sufar de ceva asemanator lui annie.ce pot sa ti zic e sa l linistesti sa nu mai planga.spune i ca n are de ce, ca esti alaturi de el.spune i sa nu fie deznadajduit ca Dumnezeu stie cel mai bine ce avem noi nevoie si sa nu se sperie ca nu e ceva atat de grav.Frica e doar mare in rest daca reuseste sa si invinga teama o sa i fie mult mai usor sa treaca peste.mergi cu el la biserica, rugati va amandoi.Pe mine Dumnezeu m a ajutat foarte mult.Cei din jur nici nu si dau seama ca am ceva si asa ma simt si eu uneori si chiar acum cand iti scriu.Cat des[pre Cypralex am luat si eu.nu stiu daca e atat de puternic.stiu doar ca e un antidepresiv si cred ca sunt medicamente mult mai puternice.

vreau sa ti scriu si tie ce am scris acum cateva minute in jurnalul meu:
Aatazi Dumnezeu mi a dat crucea ce a iubita pe care trebuie sa o port in fericire si nadejde.Nu exista lucru mai minunat decat sa te asemeni ceor sfinti care au suferit din dragoste pentru Hristos.Desigur suferinta mea e departe de a lor si nemasurat de departe de cea a Lui Hristos care nu numai ca a indurat cu umilinta suferinta ci a primit o pentru noi.Noi am acceptat aceasta suferinta ca sa ridicam suferinta altora?

Domnul Iisus Hrisots cu noi!Amin!

Buna.Incep prin a va spune ca am citit absolut toate topicurile si e dureros sa vezi câti suntem...Un singur lucru benefic, nu suntem singuri..Sufar de aceste tulburari de la vârsta de 6 ani!!!!!!!!! E groaznic de mult. Acum am 37 de ani, o viata de om m-am luptat cu ele.Nu am de gând sa va povestesc problemele si manifestarile mele, dar va pot spune un singur lucru.Psihiatrii au misiunea de a tine pacientul departe de societate prin sedative, etc, intr-un cuvânt el protejeaza societatea de cei ca noi..Pe când psihologul trateaza individul nu protejeaza societatea.Indiferent ce medicamentatie urmati multi dintre noi ne putem mentine pe linia de plutire cu psihoterapie la un psiholog avizat..Eu una nu am mai avut "caderi" serioase de 12 ani de când merg la terapie.Costul unei sedinte incepe de la 25 Ron.Eu merg la 2 psihologi in paralel ptr ca imi face mult bine.Va las alaturat nr de tel.0721.878.394/0768735024. Va doresc sanatate maxima si multa putere

Buna Michelle,

Ma bucur ca te ajuta psihologia, dar consider ca e cel putin eronata, ca sa nu spun denigratoare, afirmatia ca psihiatrii "au misiunea de a tine pacientul departe de societate". Oricum sfatul meu este sa te feresti de generalizari in orice afirmatii. Daca ai avut ghinionul sa nimeresti psihiatrii care ti-au lasat impresia asta, nu e valabil pentru altii. Sotia mea e bolnava din anul 2000... si a intalnit numerosi psihiatrii, unii care lasau de dorit, altii mai buni... de fapt si asta e relativ, deoarece in domeniul psihicului, ce e bun pentru unul nu e neaparat bun pentru altul si viceversa. Dar a afirma ca psihiatrii au un scop ascuns... de parca ar face parte din nu stiu ce secta masonica... asta eu unul nu accept. Pe de alta parte iti spun ca am intalnit psihologi care nu sunt altceva decat frectie la piciorul de lemn, dar nu am tras din asta o concluzie asupra tuturor psihologilor. Apropos. stii ce usor se face azi la particular o facultate de psihologie? Maine ma duc si ma fac si eu psiholog... Stii ce greu se termina o facultate de psihiatrie? E de fapt medicina pana in anul 3... Macar si numai pentru asta si nu m-as grabi sa arunc cu noroi in psihiatrii si sa ridic in slavi pe psihologi. Imi cer scuze pentru ton, dar nu am rezistat...

pentru toti cei care...sunt dopati cu medicamente si tot sufera si nu numai, sa incerce infuzie ceai sunatoare 2litri pe zi.
Stiinta spune ca inima trimite sangele la creier necorespunzator precum cere creierul inimii.Este o scindare solitara a creierului fata de inima.Drept urmare sunt tulburarile bipolare.
eu am fost diagnosticat cu inceput de schizofrenie, dar m-am vindecat complet cu megadoze de vitamine in 2 ani de zile.Uneori dozele imi provocau arsuri pe fata.

Hypericum alias Sunatoare... asta e buna pt oamenii normali care au tulburari psihice minore... inceput de depresie... cam asa ceva... daca e mai grav nu are efect...

Buna ziua,
am si eu o intrebare: tulburarea afectiva bipolara e acelasi lucru cu tulburarea schizo-afectiva? Ca din titlu asa reiese. Poate sa-mi raspunda cineva?

Multumesc

In legatura cu ceaiul de sunatoare pot sa recunosc ca nu e indicat la inceputul tratamentului ci doar spre sfarsit ceea ce am constatat eu.
ceai sunatoare + 3gr vit B3 + 3gr vit C. Apoi trebuie urmata o alimentatie saraca in grasimi si bogata in proteine care am aflat-o de la dr.ing.Victor Bogdan.Am sa enumar cateva din alimente:lapte de capra rosie, 100gr polen cu miere crud pe zi, apilarnil, laptisor de matca, fructe si seminte, si suc in grame din diferite legume speciale pe sezon.
Masaj dimin. si seara, alergare sau (si ) ridicari pe varf ul degetelor
Se urmareste micsorarea sub 10 la suta a dozei de tratament in decursul a catorva ani si o interactionare mai buna cu societatea datorita vit B3 care este vitamina sufletului.
Dar, nu se poate combina vit B3 cu rivotril sau depakine si altele de acest gen pentru ca poate provoca epilepsie.

pentru psiho 1 :tulburarea schizo-afectiva este mai grava ca poate include o noua cadere, de tip psihoza care afecteaza schizofrenia sau acea tulburarea bipolara de care spuneti.

psiho1, din cate stiu eu tulburarea afectiva bipolara este diferita de tulburarea scizo-afectica.
Tulburarea schizo afectiva este o tulburare care are elemente din schizofrenie si tulburare afectiva bipolara.

Salutare tuturor.ma numesc romeo si diagnosticul meu este proces schizoafectiv si ca urmare iau tratament cu Seroquel.
M-am imbolnavit in 2003, debutul fiind insomnie si agitatie dupa care am inceput sa slabesc.
Am avut mai multe diagnostice si am incercat mai multe medicamente cum ar fi Zy prexa, Seroxat, Zoloft, etc.
Cert este ca in primii doi, trei ani, m-am simit foarte rau si am vrut sa renunt la munca dupa care luand Seroquel am inceput sa imi revin treptat.Primele nopti cand am inceput sa dorm au fost mana cereasca pentru mine.Am incredere in acest medicamennt precum si in medicul care ma trateaza (acest ultim lucru fiind foerte important).
Problema mea este aceea ca de la inceputul tratamentului ma tot ingras.
Am avut 78 de kg la o inaltime de 1m, 87 cm iar acum am 115 kg, foarte mult.
Ma gandesc sa ii cer medicului schimbarea medicamentului desi ma simt bine.
Mai amintesc ca pe langa acest medicament, Seroquel mai iau si Rivotril cand sunt mai anxios si pentru somn la nevoie Stilnox sau Imovane.
Desi cum spuneam mai sus sunt bucuros ca pot munci in loc sa fiu in pensie de boala ca alti bolnavi as dori schimbarea tratamentului pentru ca am 115 kg si ma ingras in continuu.
Inafara de ingrasare mai am si unele tulburari sexuale dar sunt constient ca din aceste boli nenorocite de nervi nu ai cum sa te recuperezi 100 la suta de aceea transmit si celorlati bolnavi ca daca in primii ani de tratament nu simt nimic sa nu se lase si sa aiba icredere in medicamentele de ultima generatie, Zyprexa, Seroquel sau Abilify.
Tratamentul unei boli psihice este poate pentru toata viata.dar asta e.si noi bolnavii trebuie sa mergem mai departe si sa traim pe lange ceilalti.
Mai adaug un lucru:fac autotratament cu magneziu care este foarte bun pentru sistemul nervos ceea ce recomand si celorlalti bolnavi.
Astept comentarii si raspunsuri -
Curaj, curaj si perseverenta!!!!

Draga Romeo,
Avand in vedere ca te-ai chinuit destul de mult timp pana cand ai gasit tratamentul care sa iti ajute, nu ti-as recomanda sa-l schimbi. Mai bine fa putin sport daca doresti sa mai slabesti. Sau nu mai manca seara.
Si eu incepusem sa ma ingras de la Zyprexa dar am inceput sa mananc mai putin seara si sa consum cat mai putina paine. Nu am ajuns insa la greutatea pe care am avut-o inainte de a incepe tratamentul, dar m-am stabilizat oarecum.
Mai bine putin mai plinut si sanatos.
Multa sanatate.

Sa inteleg ca Dl Dr.ing.Victor Bogdan NU ESTE DOCTOR IN MEDICINA... si vinde produse miraculoase care bineinteles vindeca orice nu vindeca medicina alopata. Cunoastem marfa... dar nimeni nu face o statistica asupra a cati se vindeca cu lapte de capra rosie si daca altii bea lapte de capra alba sau neagra sau pestrita ce diferenta reala este. Asta imi aduce aminte de mamaie care prescrie pt febra sa pui pe cap o carpa cu apa rece, carpa sa fie neaparat rosie... si de vaca rosie fara de cusur care se sacrifica la templu ca vaca sfanta pe vremea lui Moise... Oricum nu strica nimanui masaj si sa manance miere si vitamine si sa tina regim... ceea ce ma supara este ca unii fac bani frumosi din asa ceva, easy money... si isi aloca titluri si diplome... pt metode si practici a caror verificare stiintifica riguroasa hmmm... pe mine ma face sa am unele grave indoieli asupra obiectivitatii... dar nu-i asa... avem nevoie sa credem in minuni.
Faza cu vit B3 plus Rivotril sau Depakine egal epilepsie e de-a dreptul geniala...

Buna Glady.Inainte sa dau de acel "doctor" am urmat tratament cu rivotril si depakine in Ungaria, deoarece acesti doctori psihiatri de la noi sunt chiar de moda veche, caci ca anxiolitic mi-au dat 5 ani madazepam si diazepam!!!.Apoi am inteles ca nutritia este foatre importanta(in engleza de pe Wikipedia):

"Alternative medical treatments:
Orthomolecular psychiatry considers schizophrenia to be a group of disorders, some of which can be treated with megadoses of nutrients, [162] such as Niacin (vitamin B-3).[163] Proponents of orthomolecular psychiatry claim that an adverse reaction to gluten is involved in the etiology of some cases. This theory"”discussed by one author in three British journals in the 1970s[164]"”is unproven. A 2006 literature review suggests that gluten may be a factor for patients with celiac disease and for a subset of patients afflicted with schizophrenia, but that further study is needed to conclusively confirm such a link.[165] In a 2004 Israeli study, anti-gluten antibodies were measured in 50 patients with schizophrenia and a matched control group. All antibody tests in both groups were negative leading to the conclusion that "it is unlikely that there is an association between gluten sensitivity and schizophrenia".[166] Some researchers suggest that dietary and nutritional treatments may hold promise in the treatment of schizophrenia.[167]"

Si tot cei din ungaria au facut minuni cu creierul meu, dar mi-a spus ca sa nu i-au nicicum in acea perioada:
vitamina B3!!! gingo biloba!!! si rasina Munie!!!(ultima agita creierul).
Daca nu stiati va spun ca in anii 50 schizofrenia era ameliorata total cu 3gr vit B3 /zi!!
As vrea sa stiu de ce nu se mai discuta de aceste lucruri prin spitale de exemplu?

Buna, numele meu este Tiberiu, prietena mea asuferit de curand o mare pierdere, nepotul ei de 11 ani a murit in accident de masina, iar Ea a fost diagnosticata cu psihoza bipolara. Este in spital de cateva zile, are cateodata crize de nervi... i se administreaza: propavan, stesolid si zyprexa (este internata in strainatate)... deci, ea a acceptat-o doar pe sora ei, o striga pe nume, iar pe mine, ma vede si nu-si aminteste de mine absolut deloc, iar inainte, eram cel mai indragostit cuplu de pe Pamant. Intrebarile mele sunt: daca medicamentatia administrata de medici este buna si daca isi va mai aduce vreodata aminte de mine si cam in cat timp?
Va multumesc din suflet, astept cu nerabdare un raspuns de la un specialist!

buna evergreen,

In ceea ce priveste medicatia, asta doar medici pot decide daca este adecvata sau nu.

Prietena ta (ma risc sa presupun) probabil ca este intr-un plin episod maniacal si de aceea nu-si mai aminteste. Dupa ce va iesi din perioada de manie isi va aminti nu doar de tine ci, din pacate, si de comportamentul din aceasta perioada. Depasirea perioadei de manie nu poate avea loc decat strict sub supraveghere medicala. La mine, de exemplu a durat ceva mai bine de 2 luni. Dar asta nu este o regula. Depinde de mai multi factori, si in primul rand si de prietena ta, de medicatia corecta si mai ales de terapie.

Iti doresc sa depasiti cu bine aceasta perioada si sa ai multa rabdare daca o iubesti cu adevarat. Are nevoie de tine, nu acum, cand nu constientizeaza prezenta ta, ci dupa ce va depasi episodul maniacal. Eu, din pacate, sau de ce nu din fericire, nu am avut si nu am pe nimeni alaturi.

Numai bine!

buna adnana24,

spuneai acolo: " Eu, din pacate, sau de ce nu din fericire, nu am avut si nu am pe nimeni alaturi".
... nu inteleg de ce, daca mai bine este sa fie cineva care sa te iubeasca si care sa te ajute sa depasesti aceasta stare. Apoi, poate imi poti spune ce medicatie ai avut Tu, si daca iti face placere, sa-mi vorbesti despre ce ai simtit in acele clipe, cum este acea stare, ce simti, ce vezi?
Eu o iubesc, dupa cum ti-am spus, enorm, orice faza din starea ei este si starea mea... deci Eu pot fi acolo mereu sa o tin de mana!
Si tie Adnana, numai bine si o viata fara stress si suferinta!
Iti multumesc!

evergreen,

Cand am spus ca din pacate sau din fericire nu am avut si nu am pe nimeni alaturi m-am referit la faptul ca desi cei din jurul meu au incercat sa imi fie aproape ( ma refer in special la parintii mei) si incearca in continuare( intre timp avem o relatie foarte buna), nu au reusit si nu reusesc sa inteleaga ceea ce implica aceasta afectiune. Pentru ei este ceva similar unei afectiuni organice. Nici macar nu indraznesc sa le sugerez ca tratamentul meu s-ar putea sa dureze o viata intreaga. Asta pt partea cu "din pacate".

In ceea ce priveste partea cu " din fericire" ma refer la faptul ca sunt tratata ca o persoana absolut normala ( stii, chestia asta cu normalitatea e ceva atat de relativ.) de toti cei care ma inconjoara si cu care interactionez. Nu cred ca as suporta sa fiu mereu compatimita sau exclusa sau sa fiu mereu nevoita sa-mi detaliez, sa-mi disec starile psihice in fata tuturor. Plus ca de cele mai multe ori ai de a face cu o multime de prejudecati si ti se pun etichete de care cu greu scapi(eu stiu asta poate mai bine decat oricine).Iar faptul ca in afara de familie si cativa prieteni nu stie nimeni de afectiunea mea ma ajuta cu atat mai mult sa ma integrez in societate si sa functionez de multe ori chiar mai bine decat asa-zisii oameni "normali". Disectia psihica o fac doar o data pe luna la psihiatru si seara, inainte sa adorm, mai desfac un pic firul gandurilor in 4, in 8, si mai departe in progresie aritmetica pt a depista orice anormalitate, orice schimbare de stare. Si mai spun " din fericire" pt ca e foarte greu pt cei din jurul tau in momentul in care esti in plin episod maniacal, asa cum am fost eu exact acum 5 ani cand m-am internat pt prima si se pare pana acum ca si pt ultima data :) (sper si fac totul in privinta asta).

Ca si medicatie, in plin episod maniacal (adica la internare) am luat un amalgam de medicamente, inclusiv diazepam intramuscular. Din ce imi amintesc:levomepromazina ( care am mai luat-o si vreo 2-3 luni dupa externare si in urma careia am ramas cu un usor tremor care s-a atenuat in timp), zyprexa (olanzapina), depakine si cred ca cam atat, numai ca in doza de cal :))). Intre timp (au trecut 5 ani de zile fara nici o recurenta de depresie sau manie, nici macar hipomanie) sunt doar pe doza de intretinere cu 5 mg de zyprexa si 300 mg depakine seara doar.

Ceea ce am simtit atunci e greu de descris (si asta in mare parte pt ca am pus in functiune mecanismul de refulare). Ideea e ca aveam excesiv de multa energie, eram foarte extrovertita, dormeam maxim 2 ore pe noapte, idei de grandomanie, aveam impresia ca toata lumea e a mea, total dezinhibata sexual si asa mai departe. Ideea este ca fiecare dintre noi simte altfel in aceasta afectiune, de aceea nici nu exista un panaceu universal. In orice caz, din punct de vedere al felului in care te simti, in manie ai o stare "buna" pe cand in depresie ( am avut mai multe episoade depresive, inclusiv delir paranoid) esti ca o leguma.

Parerea mea este ca nu e bine sa preiei starile ei afective. Cel mai bine este sa ramai mereu obiectiv (oricat de mult ai iubi-o) atat cat poti, pt a lua deciziile cele mai bune, decizii pe care ea nu le poate lua pt simplul fapt ca ii lipseste discernamantul in aceste momente.

Nu ai pt ce sa imi multumesti :).
Iar in ceea ce priveste stress-ul si suferinta, ele sunt inevitabile in viata fiecarui om, ideea e sa stii si sa resuesti sa le depasesti.

Multa putere iti doresc si mult bine!

Buna ziua ! Ma numesc Madalina...locuiesc in Spania si acum 5 luni...am avut o problema cu sotul meu (26 de ani ) totul a inceput de la o cearta cu tatal meu.(locuiam cu el la momentul respectiv de vreo 7 luni )..ii intrase in cap ca a pus la cale o intreaga teorie sa ne desparta.ne-am mutat de acolo la parinti lui urmand sa ne gasim o casa cu chirie...unde sa stam singuri cu cei 3 copii ai nostri ( 5 ani, 3 ani jumate si un bebe care doar ce se nascuse avea in jur de o luna) in momentul acela...i s-a parut ca a descoperit ‘planul ‘ tatalui meu datorita lui dumnezeu...care il iubeste si a vrut sa-l fereasca de acest rau...(el in trecut...trecuse la cultul de penticostali...s-a botezat...intre timp a intrat la puscarie si a incetat sa mai fie sigur ca exista dumnezeu cu adevarat pentru ca spera sa-l scape de la puscarie si nu a fost asa...a stat un an jumatate, mentionez ca in puscarie..a inceput sa fumeze tigari normale...apoi marijuana..poate are vreo relevanta ) a venit de la puscarie...toate bune, se schimbase, ne intelegeam foarte bine, am ramas gravida cu un baietel avand deja 2 fetite...bucuros ca in sfarsit are si el un baietel si ca are sansa sa stea langa el sa il vada crescand pentru ca, cu fetitele nu prea a avut aceasta sansa...toate bune aceste 10 luni pana s-a intamplat ce v-am zis mai sus.deci cand ne-am mutat la parintii lui (ei fiind de religie penticostali ) au fost de acord in totalitate cu el...l-au crezut ca are tata un plan malefic pus la cale tot timpul asta (pentru ca ei parintii mei..nu prea au de acord cu relatia mea cu el de la inceput )incercau sa ma convinga si pe mine de treaba asta..ca au intrat in tatal meu duhuri necurate si etc...dup care a inceput toata nebunia...a incetat sa mai doarma si sa manance timp de o saptamana...zice in prezent a ‘avea sete sa citesca biblia ‘ si numai avea nevoie de nimic altceva...si noi il deranjeam (eu si parintii lui ) ca insistam sa manance si sa doarma.isi stinges tigarile in palma sa arate ca pe el nu il afecteaza viciul...si era total impotriva noastra...ne zicea ca suntem falsi ca nu vede nimic in ochii nostri, ca ne-am schimbat ca ce se intampla cu noi...i se parea ca ii ascundem ceva..ca punem ceva la cale impotriva lui...am sunat salvarea la un moment dat pentru ca era fosrte agresiv..vroia sa se bata cu tatal lui...dar nu i-au facut nimic...au zis fara analize fara nimic ca este din cauza marijuanei..ca sunt efectele ei...dupa vreo luna de zile in care am fost de 2/3 ori la urgente si fara sa-l vada un psihiatru...deabea am reusit sa-l conving sa mergem la o programare facuta de mine la o psihiatra privata...femeia aceasta mi-a zis ca ea crede ca are : tulburare bipolara (maniaco depresiva ) si sa merg la un psihiatru in zona noastra...( noi deja ne mutasem de la parintii lui...care practic ne-au dat afara ca numi puteau...inapoi in casa unde locuiam cu tatal meu pentru ca tatal meu urma sa plece in romania si ramaneam singuri timp de cateva luni.) sa-mi dea doctora de familie trimitere..sa poata mergem mereu la acelasi...am reusit sa mergem si acolo dar cu greu..el insistand pana in ziua de azi ca nu are absolut nimic..ca poate noi ceilalti care zicem asta..avem o problema...! I-au retetat olanzapina...am reusit sa i-a pastilele vreo 11 zile dupa care a refuzat sa le ia...si de atunci eu am clacat...eram foarte stresaa cu tot ce se intamplase./.cu un bebe mic si 2 copii care aveau nevoie in permanenta de mine...imi era frica de el pentru ca devenise foarte agresiv...si mi se parea ca in orice moment poate sa ma omoare sau sa le faca ceva copiilor...( poate erau doar ideile mele )...dar in concluzie..imi era foarte frica pentru ca se supara foarte rau din orice motiv si numai stiam ce sa ii zic sau ce sa fac sa nu se supere pentru ca isi amintea de toate probleme noastre vechi ( el era gelos din fire si avea indoieli ca eu l-as fi inselat in timpul cat a stat la inchisoare ) si insista pe treburile astea...se uita pe facebookul meu mereu...se uita pe cine am blocat...sa ma intrebe de ce...si multe altele am fugit de acasa de frica cu copiii.ba pe la mami...( mama munceste cu o batrana in acelasi sat...acolo aveam si noi casa in care locuiam cu tatal meu si tot in acelasi sat locuiesc si parintii lui )...ba pe la o matusa la vreo 40 km...fapt care zice el ca ii confirma banuielile cum ca l-as fi inselat ca altfel el nu vedea motive ca eu sa fug sau ca mie sa imi fie frica...S-au intamplat foarte multe...pana la urma am fost nevoita sa ii fac plangere la politie dupa ce m-a amenintat de nenumarate ori ca ma omoara si pe mine si pe copii...ca eu nu o sa ma despart niciodata de el dupa ce l-am facut sa sufere atat...m-a prins de multe ori de gat gen sa ma omoare...sau imi sucea mainile..m-a zgariat pe fata...mi-a dat cu biblia in cap in mijlocul strazi..m-a dus pe un camp zicand ca urmeaza sa ma omoare... a spart telefoanele si pe al meu si pe al lui...tableta...ceasurile amandurora...in fine...nu am mai putut si i-am facut plangere la politie...(stiam ca o sa il lase liber a doua zi...dar am vrut prin chestia asta ca eu sa plec de acolo pentru ca numai puteam si doar asa stiam ca o pot face pentru ca am intrat la o casa de urgenta unde eram inchisa si nu stia nimeni unde sunt...si dupa la o alta casa in alt oras mai departe ca el sa nu ma gaseasca...unde urma sa stau cateva luni...sa-mi gasesc de munca si sa-mi refac viata, sa-mi pot creste copii singura...dar eu i-am zis unde sunt si am acceptat sa ma vad cu el pentru ca am vorbit ceva timp si mi se parea ca isi revenise si am vrut sa vada copii si ei pe el.si ne-am intalnit...dupa el a vazut ca numai are sanse sa ne impacam.si s plecat in romania.dupa un timp el a sunat acolo la centru (casa ) unde eram spunand ca el stie unde sunt..ca defapt mie nu imi e frica de el si ca ne-am intalnit...dupa asta logic ca numai puteam sa raman acolo...vroiau sa ma mute in alt oras dar eu am ales sa plec ‘acasa ‘ adica in satul in care am locuit mereu.problema este ca el nu a luat pastilele mai deloc (doar 11 zile cum v-am zis mai sus )...si de cand am plecat eu la casele astea pentru femeile maltratate...am tor vorbit cu el si chiar zici ca e el cum a fost intotdeauna.pe mine ma deruta mult faptul ca eu din cate am vazut nu a avut deloc episoade de depresie...sdica nu l-am vazut trist fara un motiv anume...fara chef de viata sau cu ganduri suicide nici atat !!! Si de ce citesc mai mult pe forumuri si tot felul...observ ca toti pomenesc depresia ! Eu as vrea sa plec in romania sa vad cum este ca tot nu ma conving ca el are ‘ aceasta boala ‘ in conditiile in care nu am vazut deloc depresia si de vreo doua luni din cate stiu eu nu am auzit sa mai fi facut vreo ‘ criza ‘...as vrea sa stiu daca ar putea sa imi faca cu adevarat ceva...daca tot mai incerc sa-l ajut...eu chiar il iubesc si stiu ca si el ma iubeste si a suferit si sufera pentru ca este departe de copiii...sa-i mai dau o sansa sau imi risc siguranta mea si a copiilor...traind cu el in casa ??

Bolile acestea psihice nu se fac bine de la sine, fara tratament.