Tulburarea Afectiva Bipolara (Schizo-afectiva) Partea a III-a
Dupa ce o sa reusesc sa citesc si aceasta a 3-a parte a forumului.poate ma indur si dau un copy/paste.dar pana atunci lecturez
De unde sa incep sau cu ce anume...e greu de spus.Am 24 de ani si acum aproximativ 3 ani si jumatate am fost diagnosticata cu psihoza afectiva bipolara.Debutul bolii a fost undeva pe la 18 ani daca nu chiar mai devreme.dar atunci s-a exprimat printr-o tentativa de suicid.care de fapt cum am constatat mai tarziu a fost de fapt un parasuicid.A urmat o perioada scurta de depresie din care mi-am revenit destul de repede fara medicatie si fara terapie pt ca nu aveam incotro...mai erau aprox 3 luni pana la bac.Am reusit sa iau examenul de admitere la stomatologie fara nici un fel de ajutor iar de aici incolo a inceput "distractia".Am facut o usoara forma de manie manifestata in primul rand printr-un apetit sexual extrem de crescut, nivel energetic crescut, si bineinteles rebeliune impotriva parintilor care incercau sa ma tina sub control...de fapt tentativa de suicid a fost oarecum declansata de atitudinea lor agrsiva si iresponsabila fata de mine.Ei au o varsta mai inaintata si au anumite prejudecati, anumite idei fixe si invechite...nu ca i-as invinovati pe ei pt ce mi s-a intamplat mie sau pt ce mi se intampla, dar la randul lor au avut si ei o pondere in evolutia bolii.Nu vreau sa fiu inteleasa gresit: tin la ei asa cum sunt mai mult ca la oricine altcineva.Sa revin insa la istoricul bolii.Dupa perioada de manie s-a intamplat sa fiu nevoita sa fac o intrerupere de sarcina(nu sunt tocmai mandra de asta...mi-e chiar jena..daca nu chiar rusine.dar asta e realitatea) dupa care am cazut in cea mai neagra, intunecata si urata perioada din viata mea:o depresie cu delir paranoid...tocmai in perioada sesiunii(examenele au agravat-o pt ca nu eram pregatita intelectual pt a le face fata iar ideea de restante ma teroriza pt ca tot timpul am avut rezultate foarte bune la scoala).cu chiu cu vai mi-am luat examenele in sesiunea de toamna...dupa care a inceput anul 2 de facultate cu o remisie a tuturor simptomelor.Dar nu a durat mult timp fericirea asta pt ca am intrat din nou in manie, as putea spune ca dusa la extrem din punctul meu de vedere.Acesta a fost momentul in care au intervenit ai mei si am consultat un psihiatru care m-a internat de urgenta dupa ce i-am povestit foarte clar si lucid toate prin cate trecusem.Am stat doua luni in spital.Acele doua luni sunt pt mine o nebuloasa totala din care imi amintesc franturi.poate si pt ca am vrut sa refulez acea experienta.In timpul spitalizarii medicatia mea a constat in diazepam(doar eram maniaca ce naiba!), levomepromazina, olanzapina si valproat de sodiu(depakine) si cine mai tine minte ce cocktail de medicamente aveam de fapt!Acestea le-am retinut pt ca au constat in medicatia de dupa externare...pe parcurs au disparut diazepamul si levomepromazina.asa ca la ora actuala...dupa 3 ani 1/2 de medicatie ma intretin cu 5 mg de olanzapina si 300 de depakine doar seara...sa fiu o fericita oare?!
Autor: adnana24 Data: 07-11-2008
O sa postez mai multe comentarii de teama de a nu fi prea lungi...pt ca o data ce am inceput sa povestesc vreau sa merg pana la capat..nu-mi plac jumatatile de masura!Prostia mea in timpul spitalizarii a fost ca luam si nu prea luam medicatia, dar faceam si psihoterapie ceea ce oarecum m-a ajutat.Avand in vedere ca am stat 2 luni in spital, iar dupa externare cand am inecput cu adevarat sa respect medicatia nu puteam ridica nici un deget dar sa mai continui anul universitar respectiv, asa ca l-am inghetat si am ramas acasa, asta fiind prin mai pt a-mi relua studiile(a o lua de la capat cu anul 2 de faculta) din toamna.Intre timp traiam din inertie asa ca am facut ceea ce eu o consider printre cele mai mari greseli ale vietii mele:am acceptat in viata mea un barbat al carui loc era in alta parte, doar pt ca aveam un avantaj financiar din aceasta situatie de compromis.Poate ca atunci pe moment nu am realizat la ce ma inham, de fapt sigur nu am realizat, dar mai tarziu am platit si poate ca inca platesc pt acest lucru.Am uitat sa mentionez ca situatia mea financiara, de fapt cea a familiei mele nu e grozava, dar nici nu pot spune ca imi lipseste ceva.In fine, am reluat cursurile la faculta, ceea ce a insemnat colegi noi la care trebuia sa ma adaptez.plus ca din cauza medicatiei.a levomepromazinei in special, la inceput nici macar nu puteam sa tin pixul drept pe foaie din cauza tremorului.Nu-i nimic! mi-am zis ca pot sa o iau de la capat si m-am autoeducat, am exercitat un autocontrol maxim asupra fiecarei miscari, fiecarei idei pt a fi considerata si pt a ma simti din nou, pt a-mi induce mai degraba, o stare de normalitate aparenta.a mers atat de bine incat am trecut de sesiunea de iarna cu brio.chiar cu note mai mari decat avusesem inainte, cand ma consideram eu sanatoasa.Sper ca nu sunt plictisitoare, dar la urma urmei chiar nu-mi pasa!Pt mine scrisul e o modalitate de terapie...asa ca...ghinion pt cei care vor gasi inutile atatea deatlii relatate de mine!Dar sa revin la ceea ce ma doare.In acelasi timp cu scoala evolua si relatia cu barbatul respectiv pe care intre timp nici macar nu-l mai urasc cum faceam intr-o vreme, mi-e pur si simplu egal!Dar in acelasi timp aveam un prieten din copilarie caruia ii pvestisem situatia mea, care de fapt stia totul despre mine...si fusese la un moment dat mai mult decat doar un prieten, care a devenit prietenul, iubitu...cum vreti voi sa-i spuneti...si de care m-am indragostit, mai bine zis am ajuns sa il iubesc.Greseala mea a fost ca am incercat sa impac si capra si varza cum s-ar zice si am continuat sa ma vad cu acel barbat detestabil.De ce am facut asta, cand ar fi trebuit sa-mi vad de relatia cu cel pe care-l iubeam si sa renunt la ceea ce ma injosea...nu stiu sa va spun, sincer!Dupa un an de zile, care sincer vorbind a fost cel mai frumos an din viata mea, poate pt ca aveam dintr-o parte situatia financiara "aranjata" si de cealalta parte iubeam, s-a terminat!Mi-a spus la telefon ca s-a plictisit.Normal ca am suferit pt ca pierdusem pe cel pe care il iubeam, dar ce e cel mai important e ca nu am intrat in depresie.A fost o suferinta normala, in limitele normalulului, spun eu si terapeutul meu, pe care il vizitam si il vizitez inca in fiecare luna.De ce dau detalii din viata mea?simplu:pt ca sunt legate de evolutia bolii pe care o am si pt ca vreau sa ajung la momentul actual cu relatarea mea din cauza ca si acum am tot o "problema de suflet" care ma preocupa.Dar in uramtorul post!
Autor: adnana24 Data: 07-11-2008
O sa postez mai multe comentarii de teama de a nu fi prea lungi...pt ca o data ce am inceput sa povestesc vreau sa merg pana la capat..nu-mi plac jumatatile de masura!Prostia mea in timpul spitalizarii a fost ca luam si nu prea luam medicatia, dar faceam si psihoterapie ceea ce oarecum m-a ajutat.Avand in vedere ca am stat 2 luni in spital, iar dupa externare cand am inecput cu adevarat sa respect medicatia nu puteam ridica nici un deget dar sa mai continui anul universitar respectiv, asa ca l-am inghetat si am ramas acasa, asta fiind prin mai pt a-mi relua studiile(a o lua de la capat cu anul 2 de faculta) din toamna.Intre timp traiam din inertie asa ca am facut ceea ce eu o consider printre cele mai mari greseli ale vietii mele:am acceptat in viata mea un barbat al carui loc era in alta parte, doar pt ca aveam un avantaj financiar din aceasta situatie de compromis.Poate ca atunci pe moment nu am realizat la ce ma inham, de fapt sigur nu am realizat, dar mai tarziu am platit si poate ca inca platesc pt acest lucru.Am uitat sa mentionez ca situatia mea financiara, de fapt cea a familiei mele nu e grozava, dar nici nu pot spune ca imi lipseste ceva.In fine, am reluat cursurile la faculta, ceea ce a insemnat colegi noi la care trebuia sa ma adaptez.plus ca din cauza medicatiei.a levomepromazinei in special, la inceput nici macar nu puteam sa tin pixul drept pe foaie din cauza tremorului.Nu-i nimic! mi-am zis ca pot sa o iau de la capat si m-am autoeducat, am exercitat un autocontrol maxim asupra fiecarei miscari, fiecarei idei pt a fi considerata si pt a ma simti din nou, pt a-mi induce mai degraba, o stare de normalitate aparenta.a mers atat de bine incat am trecut de sesiunea de iarna cu brio.chiar cu note mai mari decat avusesem inainte, cand ma consideram eu sanatoasa.Sper ca nu sunt plictisitoare, dar la urma urmei chiar nu-mi pasa!Pt mine scrisul e o modalitate de terapie...asa ca...ghinion pt cei care vor gasi inutile atatea deatlii relatate de mine!Dar sa revin la ceea ce ma doare.In acelasi timp cu scoala evolua si relatia cu barbatul respectiv pe care intre timp nici macar nu-l mai urasc cum faceam intr-o vreme, mi-e pur si simplu egal!Dar in acelasi timp aveam un prieten din copilarie caruia ii pvestisem situatia mea, care de fapt stia totul despre mine...si fusese la un moment dat mai mult decat doar un prieten, care a devenit prietenul, iubitu...cum vreti voi sa-i spuneti...si de care m-am indragostit, mai bine zis am ajuns sa il iubesc.Greseala mea a fost ca am incercat sa impac si capra si varza cum s-ar zice si am continuat sa ma vad cu acel barbat detestabil.De ce am facut asta, cand ar fi trebuit sa-mi vad de relatia cu cel pe care-l iubeam si sa renunt la ceea ce ma injosea...nu stiu sa va spun, sincer!Dupa un an de zile, care sincer vorbind a fost cel mai frumos an din viata mea, poate pt ca aveam dintr-o parte situatia financiara "aranjata" si de cealalta parte iubeam, s-a terminat!Mi-a spus la telefon ca s-a plictisit.Normal ca am suferit pt ca pierdusem pe cel pe care il iubeam, dar ce e cel mai important e ca nu am intrat in depresie.A fost o suferinta normala, in limitele normalulului, spun eu si terapeutul meu, pe care il vizitam si il vizitez inca in fiecare luna.De ce dau detalii din viata mea?simplu:pt ca sunt legate de evolutia bolii pe care o am si pt ca vreau sa ajung la momentul actual cu relatarea mea din cauza ca si acum am tot o "problema de suflet" care ma preocupa.Dar in uramtorul post!
Si cum spuneam...iata-ma proaspat parasita de cel pe care il iubeam.la acel moment nu am mai vazut necesitatea intreruperii celeilalte relatii asa ca am continuat.sicer?si acum am un vag regret ca poate daca as fi renuntat la momentul oportun la comoditatea financiara pe care mi-o oferea acel om, ar fi fost altfel...in fine...6 luni dupa despartire eu inca mai speram ca o sa se intoarca inapoi iar el mi-a dat motive pt aceasta naivitate a mea astfel incat dupa 6 luni, mi-a rupt sufletul in 2 inca o data de parca nu ar fi fost suficient o singura data.Nu am putut si nu pot inca sa-i inteleg cruzimea...doar stia de afectiunea mea.In fine.am mai suferit un pic dar din nou fara a intra in depresie(pt ca depresia o constientizezi, mai ales cand ii cunosti simptomele).Asa ca viata mea a continuat in felul urmator:mi-am facut cercul meu de prieteni printre colegi, mi-am luat toate examenele cu note mari astfel incat am obtinut si bursa, a inceput sa ma preocupe din ce in ce mai mult viitoarea mea meserie si am reusit sa imi pun ordine in ganduri, in viata, sa-mi stabilesc o lista de prioritati in care primul loc il ocupau studiile mele dar am continuat relatia cu acel barbat pt ca era foarte comod sa nu porti grija banilor din buzunar si foarte placut sa stii ca iti poti permite aproape orice.Iti da un sentiment de siguranta.Asta e realitatea!Am mai avut o tentativa de a avea o relatie cu altcineva dar s-a dovedit a fi o persoana nepotrivita pt ceea ce imi doream eu de fapt, asa ca am renuntat si am continuat ca pana atunci.Si toate astea pana in momentul in care a intrat EL(asa o sa-l numesc pt ca e sugestiv pt rolul pe care il are momentan in viata mea)in peisaj.Totul a inceput ca o relatie bazata strict pe sex si atractie fizica, nimic mai mult.De ce?pur si simplu pt ca EL avea deja prietena de 3 ani, o relatie la distanta de care mi-a spus de la prima intalnire (lucru pe care il stiam inainte de a mi-l spune).In continuare eu nu pot decat sa presupun.Presupun ca mi-a spus-o de la bun inceput pt ca eu sa stiu la ce sa ma astept.Dar...in decembrie va fi un an de cand avem o "relatie"(o pun intre "" pt ca inca nu sunt sigura daca chiar e asa).Spuneam ca a inceput, dar nu stiam la vremea respectiva daca va avea o continuare, nici acum nu stiu inca, dar sper...atat imi ramane!Dupa o vreme in care ne inatlneam in fiecare saptamana si era nebunie curata am realizat ca de fapt il iubesc si nu am mai suportat ideea de a continua sa fiu cu celalalt barbat gandindu-ma la EL asa ca am gasit puterea de a ma desprinde defintiv si irevocabil de cel pe care ajunsesesm sa-l detest.Sincer...mi-a facut bine, desi e greu sa fii studenta cu buzunarele goale!Din fericire ii am pe ai mei alaturi si asta conteaza.
Am continuat sa ma vad cu EL dar fara a-i spune ce simt.Am incercat sa-i dau de inteles.Nu am putut si inca nu pot sa-i spun ca il iubesc si sa il determin sa ia o hotarare care pt mine ar fi o usurare:eu sau ea.De ce nu pot face lucrul asta?pe de o parte pt ca mi-e teama ca o sa pierd si putinul pe care il am momentan iar pe de alta parte pt ca nu i-am cerut niciodata nimic si nici nu o sa fac asta vreodata.Nu sunt in masura sa-i cer sa renunte la cealalta persoana, "normala" cu care ar putea intemeia o familie, pt a fi cu mine.Nu stie nimic de afectiunea mea si nici nu o sa-i spun prea curand tot din teama de a-l pierde.Plus ca stau si ma gandesc:ok, renunta la ea dar ce garantie am eu ca dupa o anumita perioada de timp nu mi se va intampla si mie acelasi lucru ca si ei?pt ca sunt diferita?hai sa fim seriosi...ar insemna sa fiu naiva rau de tot si din pacate aceasta trasatura am pierdut-o undeva pe drum.
Am continuat sa ma vad cu EL dar fara a-i spune ce simt.Am incercat sa-i dau de inteles.Nu am putut si inca nu pot sa-i spun ca il iubesc si sa il determin sa ia o hotarare care pt mine ar fi o usurare:eu sau ea.De ce nu pot face lucrul asta?pe de o parte pt ca mi-e teama ca o sa pierd si putinul pe care il am momentan iar pe de alta parte pt ca nu i-am cerut niciodata nimic si nici nu o sa fac asta vreodata.Nu sunt in masura sa-i cer sa renunte la cealalta persoana, "normala" cu care ar putea intemeia o familie, pt a fi cu mine.Nu stie nimic de afectiunea mea si nici nu o sa-i spun prea curand tot din teama de a-l pierde.Plus ca stau si ma gandesc:ok, renunta la ea dar ce garantie am eu ca dupa o anumita perioada de timp nu mi se va intampla si mie acelasi lucru ca si ei?pt ca sunt diferita?hai sa fim seriosi...ar insemna sa fiu naiva rau de tot si din pacate aceasta trasatura am pierdut-o undeva pe drum.
Sa revin la felul in care evolueaza boala mea:sunt fericita?cateodata.sunt nefericita?cateodata.sufar din cauza ca nu il pot avea doar pt mine(ceea ce e o utopie in cazul sexului masculin)?cateodata.Momentan dar si pe parcursul celor 3 ani jumate mi-am pastrat echilibrul, precar cateodata, dar l-am pastrat.Cum?prin foarte mult autocontrol.Acum e mai greu pt ca ma cam napadesc realitatile astea din care orice om normal si-ar dori sa evadeze macar o secunda.Dar stiu ca a evada ar insemna a ma pierde.Asa ca raman ancorata in realitate desi nu e in concordanta cu ceea ce imi doresc.Dar la urma urmei cine are tot ce isi doreste?probabil ca si acela e un plictisit si un sictirit.Am uitat sa adaug ca la mine predispozitia genetica isi spune cuvantul major.Ca antecedente heredo-colaterale:inca 2 cazuri diagnosticate de boli pshice(ce-i drept e vorba de nevroza anxioasa care cica o dobandesti in urma unui eveniment marcant din viata si nu se transmite genetic, si tulburare afectiva monopolara depresiva)pe linie materna.Inca nu am certitudinea ca si mama sufera de o afectiune de felul acesta, dar mie mi se pare foarte labila psihic.O iubesc enorm de mult si sincer imi doresc sa o am langa mine cat mai mult timp posibil, dar la toate afectiunile generale pe care le are adaugate la o varsta destul de inaintata, prognosticul e rezervat.Si totusi continua sa munceasca pt mine!Eu in schimb am o prioritate majora:profesia pe care o sa o practic in viitor.Iubesc ceea ce fac si ma implic foarte mult in pregatirea mea ca viitor medic dentist.Legat de asta ma bucur mult ca am reusit sa combat tremorul provocat de medicatie si ca am un control perfect al miscarilor pe care le fac atunci cand lucrez pe pacienti(fac asta din anul 3 de facultate) si ca incet incet incep sa am o anumita experienta.
Un alt efect secundar al medicatiei a fost bineinteles greutatea in plus.dupa 2 luni de spitalizare m-am trezit cu 20 de kg in plus.Intr-un am reusit sa dau 10 jos si in urmatorul an inca 10 kg.Iar de vreo 6 luni am
aceeasi greutate de 55kg.Cum am reusit?foarte simplu:mi-am impus un regim alimentar echilibrat constand in toate principiile nutritive necesare organismului(chiar si lipide dar in cantitati reduse) in care toate glucidele le-am luat din fructe si legume, am renuntat la tot ceea ce inseamna E-uri(mai putin la iaurt :)) )si fac multa miscare(in sensul ca in loc de a lua tramvaiul merg pe jos :)) ).Asta am spus-o pt toti cei care sufera de aceasta boala si au probleme cu greutatea.Nu medicatia e cea care ingrasa, ci faptul ca iti creste apetitul.Dar cu putin autocontrol si echilibru se rezolva acest efect secundar.
Am citit toate comentariile de pe acest forum.Asa ca acum pot comenta la randul meu.
Legat de credinta in Dumnezeu:da, cred.De ce?pt ca orice om, si mai ales eu, are nevoie de un sistem de referinta, de un punct de referinta.E mult mai usor sa distingi nuantele de negru si alb din viata ta(spun nuante pt ca azi nu mai exista culori bine definite)raportandu-te la Divinitate.Nu ma refer la biserica(sincer merg in biserica atunci cand nu se oficiaza slujbe)ca institutie care are defectele ei, ca tot ceea ce e uman, ci la ideea de entitate spirituala suprema.Nu stiu nici o alta rugaciune in afara de Tatal Nostru, dar cred!Iar crezul meu e "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele"(Marcu, 9, 24).Nu l-am luat din Biblie ci din Jurnalul Fericirii de N. Steinhardt.E o carte interesanta care merita citita.
Un alt efect secundar al medicatiei a fost bineinteles greutatea in plus.dupa 2 luni de spitalizare m-am trezit cu 20 de kg in plus.Intr-un am reusit sa dau 10 jos si in urmatorul an inca 10 kg.Iar de vreo 6 luni am
aceeasi greutate de 55kg.Cum am reusit?foarte simplu:mi-am impus un regim alimentar echilibrat constand in toate principiile nutritive necesare organismului(chiar si lipide dar in cantitati reduse) in care toate glucidele le-am luat din fructe si legume, am renuntat la tot ceea ce inseamna E-uri(mai putin la iaurt :)) )si fac multa miscare(in sensul ca in loc de a lua tramvaiul merg pe jos :)) ).Asta am spus-o pt toti cei care sufera de aceasta boala si au probleme cu greutatea.Nu medicatia e cea care ingrasa, ci faptul ca iti creste apetitul.Dar cu putin autocontrol si echilibru se rezolva acest efect secundar.
Am citit toate comentariile de pe acest forum.Asa ca acum pot comenta la randul meu.
Legat de credinta in Dumnezeu:da, cred.De ce?pt ca orice om, si mai ales eu, are nevoie de un sistem de referinta, de un punct de referinta.E mult mai usor sa distingi nuantele de negru si alb din viata ta(spun nuante pt ca azi nu mai exista culori bine definite)raportandu-te la Divinitate.Nu ma refer la biserica(sincer merg in biserica atunci cand nu se oficiaza slujbe)ca institutie care are defectele ei, ca tot ceea ce e uman, ci la ideea de entitate spirituala suprema.Nu stiu nici o alta rugaciune in afara de Tatal Nostru, dar cred!Iar crezul meu e "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele"(Marcu, 9, 24).Nu l-am luat din Biblie ci din Jurnalul Fericirii de N. Steinhardt.E o carte interesanta care merita citita.
Am dat copy/paste pt ca dupa ce am citit si aceasta a 3-a parte a forumului m-am gandit ca poate ajuta sa se stie ca exista si cazuri "fericite" (cum ma consider eu)in care boala poate fi tinuta sub control.Dupa cum am mentionat, de 3 ani 1/2 (de cand am fost internata-pt prima si sper ca pt singura data.nah...speranta moare ultima)nu am avut absolut nici o recadere, in ciuda stresului emotional, afectiv, intelectual la care am fost supusa.
Nu e tocmai usor sa pleci la cursuri si la stagii dim la 7 si sa te intorci seara.Nu e tocmai usor sa stii ca fiinta cea mai draga:mama, poate in curand nu va mai fi langa tine.Nu e tocmai usor sa iubesti pe cineva din tot sufletul si sa stii ca poate nu va fi niciodata cu alaturi de tine.Nu e tocmai usor sa constientizezi ca poate nu vei avea niciodata o familie proprie.
Dar daca ai suficient de multa vointa poti trece peste toate astea, nu e nevoie decat sa iei ceea ce e pozitiv in viata de zi cu zi, sa nu iti irosesti energia pt lucruri care nu merita, sa te bucuri de fiecare clipa frumoasa fara a te gandi la ce e negativ si sa incerci sa fii constant in ceea ce faci, in ceea ce gandesti si in ceea ce simti.
Nu e tocmai usor sa pleci la cursuri si la stagii dim la 7 si sa te intorci seara.Nu e tocmai usor sa stii ca fiinta cea mai draga:mama, poate in curand nu va mai fi langa tine.Nu e tocmai usor sa iubesti pe cineva din tot sufletul si sa stii ca poate nu va fi niciodata cu alaturi de tine.Nu e tocmai usor sa constientizezi ca poate nu vei avea niciodata o familie proprie.
Dar daca ai suficient de multa vointa poti trece peste toate astea, nu e nevoie decat sa iei ceea ce e pozitiv in viata de zi cu zi, sa nu iti irosesti energia pt lucruri care nu merita, sa te bucuri de fiecare clipa frumoasa fara a te gandi la ce e negativ si sa incerci sa fii constant in ceea ce faci, in ceea ce gandesti si in ceea ce simti.
adnana,
Ai o viziune destul de superficiala asupra relatiilor umane sau mai degraba ai intalnit in viata ta numai masculi si nu barbati. Oferi intr-o relatie la fel de putin pe cat te astepti sa primesti si nu ma refer la latura financiara... ma gandesc ca nici nu ai cautat vreodata in afara cercului tau de prieteni care au idei comune cu ale tale si atunci ai extrapolat o concluzie referitoare la intreaga specie umana. Sincer, imi este greu din povestea ta sa inteleg un singur lucru... daca ai fost cu adevarat vreodata deprimata. Mai degraba cred ca ai avut crize de nervi peste care ai fi putut sa treci si fara medicamente. Scuze daca te supara parerea mea, daca ai postat ce ai postat, stii ca exista si riscul sa te judece negativ cineva cu idei invechite ca mine, care inca mai crede in dragoste curata si nu accepta relatii de genul eu stiu ca aia e cu ala, dar si eu sunt in acelasi timp cu aia si totul e bine cat exista alti fraieri care sa creada ca ii iubim si in acelasi timp noi inselam, dar avem interese etc... Cum am spus, oamenii ca tine nu au nevoie de doctor, ci numai de altii care sa ii laude pentru ca sa se simta bine... nu ai nevoie de vointa... esti perfect adaptata vremurilor pe care le traim si o sa ai o cariera stralucita si multi bani... si atunci se va gasi si un barbat care sa te iubeasca pt asta... sau mai multi... in nici un caz actualul EL pentru ca relatia este deja compromisa iremediabil mai devreme sau mai tarziu...
Ai o viziune destul de superficiala asupra relatiilor umane sau mai degraba ai intalnit in viata ta numai masculi si nu barbati. Oferi intr-o relatie la fel de putin pe cat te astepti sa primesti si nu ma refer la latura financiara... ma gandesc ca nici nu ai cautat vreodata in afara cercului tau de prieteni care au idei comune cu ale tale si atunci ai extrapolat o concluzie referitoare la intreaga specie umana. Sincer, imi este greu din povestea ta sa inteleg un singur lucru... daca ai fost cu adevarat vreodata deprimata. Mai degraba cred ca ai avut crize de nervi peste care ai fi putut sa treci si fara medicamente. Scuze daca te supara parerea mea, daca ai postat ce ai postat, stii ca exista si riscul sa te judece negativ cineva cu idei invechite ca mine, care inca mai crede in dragoste curata si nu accepta relatii de genul eu stiu ca aia e cu ala, dar si eu sunt in acelasi timp cu aia si totul e bine cat exista alti fraieri care sa creada ca ii iubim si in acelasi timp noi inselam, dar avem interese etc... Cum am spus, oamenii ca tine nu au nevoie de doctor, ci numai de altii care sa ii laude pentru ca sa se simta bine... nu ai nevoie de vointa... esti perfect adaptata vremurilor pe care le traim si o sa ai o cariera stralucita si multi bani... si atunci se va gasi si un barbat care sa te iubeasca pt asta... sau mai multi... in nici un caz actualul EL pentru ca relatia este deja compromisa iremediabil mai devreme sau mai tarziu...
Glady,
Accept orice fel de critica pt ca e constructiva(chiar eu imi fac autocritica) dar nu accept sa fiu judecata gresit.Spune-i orgoliu sau cum vrei tu, chiar nu are nici o importanta.
Sigur ai citit tot ce am postat?Poate ar fi fost bine sa incerci sa citesti si printre randuri desi mi se pare ca am fost destul de clara in afirmatii.
Boala mea e o realitate.Nu e vorba de crize de nervi, crede-ma.Tu stii de cate ori am fost pe punctul de a cadea?De ce te deranjeaza faptul ca am o capacitate atat de mare de adaptare?Fara aceasta capacitate nu as fi fost in stare sa cad in picioare de fiecare data cand am mai primit cate o lovitura din partea vietii.
Tu ai impresia ca eu nu cred in dragoste curata?Te inseli amarnic.Pt ca ceea ce simt eu asta e.De cand sunt cu EL, nu am facut decat in asa fel incat sa-i fie LUI bine, uitand de multe ori de mine, si asta fara a avea cel mai mic avantaj de orice natura.Da, e adevarat, am sperat ca punandu-l pe El pe primul loc poate va realiza ce mult inseamna pt mine(asa ca vezi...poate totusi ai dreptate :) ).De ce crezi ca ma incapatanez sa am o relatie ca vai de ea cu EL?Simplu.pt ca il iubesc si singurul lucru pe care mi-l doresc e sa fiu alaturi de EL, indiferent de circumstante, cu riscul de a ma pierde pe mine si respectul fata de mine.
Gresesc generalizand pornind de la cazuri particulare?Posibil.la urma urmei nu e decat o metoda matematica.
Accept orice fel de critica pt ca e constructiva(chiar eu imi fac autocritica) dar nu accept sa fiu judecata gresit.Spune-i orgoliu sau cum vrei tu, chiar nu are nici o importanta.
Sigur ai citit tot ce am postat?Poate ar fi fost bine sa incerci sa citesti si printre randuri desi mi se pare ca am fost destul de clara in afirmatii.
Boala mea e o realitate.Nu e vorba de crize de nervi, crede-ma.Tu stii de cate ori am fost pe punctul de a cadea?De ce te deranjeaza faptul ca am o capacitate atat de mare de adaptare?Fara aceasta capacitate nu as fi fost in stare sa cad in picioare de fiecare data cand am mai primit cate o lovitura din partea vietii.
Tu ai impresia ca eu nu cred in dragoste curata?Te inseli amarnic.Pt ca ceea ce simt eu asta e.De cand sunt cu EL, nu am facut decat in asa fel incat sa-i fie LUI bine, uitand de multe ori de mine, si asta fara a avea cel mai mic avantaj de orice natura.Da, e adevarat, am sperat ca punandu-l pe El pe primul loc poate va realiza ce mult inseamna pt mine(asa ca vezi...poate totusi ai dreptate :) ).De ce crezi ca ma incapatanez sa am o relatie ca vai de ea cu EL?Simplu.pt ca il iubesc si singurul lucru pe care mi-l doresc e sa fiu alaturi de EL, indiferent de circumstante, cu riscul de a ma pierde pe mine si respectul fata de mine.
Gresesc generalizand pornind de la cazuri particulare?Posibil.la urma urmei nu e decat o metoda matematica.
Glady
Revin pt a mai clarifica unele lucruri(si asta nu din dorinta de a ma justifica).Boala mea e reala(ma repet).De ce afirm asta?Pt ca nu cred ca depresia insotita de delir paranoid a fost doar o "criza de nervi".Sentimentul de culpabilitate, halucinatiile vizuale(aveam impresia ca toti oamenii de pe strada se uita intr-un anume fel la mine, ca stiu ceea ce am facut, ca ma judeca pt asta), imposibilitatea de a reactiona la orice fel de stimul extern(starea de leguma), ideea fixa si obsesiva ca nu sunt in stare de nimic bun, toate astea au fost foarte reale.Apoi fuga mea de acasa in plina manie.Intr-o saptamana am dormit nu mai mult de 7 ore per total, am colindat strazile, mi-am facut "cunostinte" noi cu care saream si in pat, bineinteles, toate astea au fost si ma bucura ideea ca nu vor mai reveni cu putin noroc niciodata.Dar tot "norocul" asta depinde de mine.Sunt cinica, fara scrupule si egoista?Probabil, dar e singura metoda care da rezultate si ma ajuta sa-mi pastrez echilibrul.Am invatat sa disimulez in relatiile umane, sa ma cenzurez si sa ascund si ultima farama de sensibilitate(care totusi exista in mine.uneori prea multa) pt a putea duce o viata"normala".
Eu nu am alaturi pe nimeni care sa imi inregistreze starea de spirit(asa ca sotia ta chiar e o norocoasa si eu am tot respectul fata de tine) asa ca nu-mi ramane decat sa fiu eu propria mea "busola".Da, am o familie alaturi, dar care nu intelege implicatiile bolii.Sa mai spun ca am o sora care a terminat psihologia dar degeaba pt ca nu stie cu ce se mananca?!Ca are un temperament coleric si ca nu o intereseaza decat aspectul material al vietii de zi cu zi?!Ca nu am cu cine discuta?La ce bun.oricum sunt introvertita prin definitie si ma impac bine cu asta.De aceea scrisul e o forma de terapie pt mine.
Numai bine!
Revin pt a mai clarifica unele lucruri(si asta nu din dorinta de a ma justifica).Boala mea e reala(ma repet).De ce afirm asta?Pt ca nu cred ca depresia insotita de delir paranoid a fost doar o "criza de nervi".Sentimentul de culpabilitate, halucinatiile vizuale(aveam impresia ca toti oamenii de pe strada se uita intr-un anume fel la mine, ca stiu ceea ce am facut, ca ma judeca pt asta), imposibilitatea de a reactiona la orice fel de stimul extern(starea de leguma), ideea fixa si obsesiva ca nu sunt in stare de nimic bun, toate astea au fost foarte reale.Apoi fuga mea de acasa in plina manie.Intr-o saptamana am dormit nu mai mult de 7 ore per total, am colindat strazile, mi-am facut "cunostinte" noi cu care saream si in pat, bineinteles, toate astea au fost si ma bucura ideea ca nu vor mai reveni cu putin noroc niciodata.Dar tot "norocul" asta depinde de mine.Sunt cinica, fara scrupule si egoista?Probabil, dar e singura metoda care da rezultate si ma ajuta sa-mi pastrez echilibrul.Am invatat sa disimulez in relatiile umane, sa ma cenzurez si sa ascund si ultima farama de sensibilitate(care totusi exista in mine.uneori prea multa) pt a putea duce o viata"normala".
Eu nu am alaturi pe nimeni care sa imi inregistreze starea de spirit(asa ca sotia ta chiar e o norocoasa si eu am tot respectul fata de tine) asa ca nu-mi ramane decat sa fiu eu propria mea "busola".Da, am o familie alaturi, dar care nu intelege implicatiile bolii.Sa mai spun ca am o sora care a terminat psihologia dar degeaba pt ca nu stie cu ce se mananca?!Ca are un temperament coleric si ca nu o intereseaza decat aspectul material al vietii de zi cu zi?!Ca nu am cu cine discuta?La ce bun.oricum sunt introvertita prin definitie si ma impac bine cu asta.De aceea scrisul e o forma de terapie pt mine.
Numai bine!
In ceea ce priveste ideile tale nu le consider deloc "invechite".numai ca sunt foarte putini oameni care mai gandesc asa sau care au principii.
numai bine!
numai bine!
adnana,
Ceea ce ai descris tu concorda intradevar cu o tulburare afectiva bipolara sau schizo-afectiva... deci m-ai convins ca diagnosticul tau medical este intemeiat... dar dincolo de crizele de manie si depresie, atunci cand nu esti in ele, ceea ce ramane esti TU, adica personalitatea ta care te defineste. Atunci esti constienta de ceea ce faci si deviza ta in viata este din pacate: "scopul scuza mijloacele". Consideri ca omul acela de care te-ai folosit dpdv financiar era detestabil, dar ai stat cu el cat ai "rezistat", deoarece era interesul tau. Mai mult, il inselai cu alt barbat. Iar in zilele noastre traiesti cu un barbat care ti-a spus ca are o relatie la distanta, de 3 ani de zile. Nu mai are sens sa iti spun parerea mea despre acel barbat. Spui ca il iubesti... eu iti spun ca nu merita efortul. Eu in locul tau nu as fi sigur nici ca nu exista o a treia "prietena" de care nu stii nici tu... sau daca el se va decide pentru tine, atunci cand se va plictisi de prietena de la distanta, va fi probabil doar o perioada trecatoare pana va gasi ceva mai interesant. Mai cred ca profesia de dentist vrei sa o faci din considerente materiale in primul rand. De altfel multi fac asta si in Romania asa e la moda. Apoi ne plangem ca doctorii vor cadouri, ca profesorii vor cadouri, ca politistii primesc mita si totul se rezuma in final la banii cu care ne vindem si ne cumparam unii pe altii constiinta, daca se mai poate vorbi de asa ceva. Si atunci nu ma mira sa crezi ca toti sunt la fel si asa e NORMAL.
Am fost destul de rau cu tine... dar la ce te astepti atunci cand postezi pe un forum? Sa stii ca niciodata "satulul nu intelege pe flamand". Daca as fi crescut in familia ta, parintii tai, sora ta si as fi avut anturajul tau si lipsa de bani frustranta tocmai cand ai avut mai multa nevoie de ei, as fi procedat la fel ca tine... nu stiu... Fiecare om are povestile lui mai putin luminoase in viata, secretele lui, greselile lui pentru care multi te judeca pentru ca nu au trait ceea ce ai trait tu... Iti spun din propria experienta ca pe forumuri intotdeauna vei gasi pe cineva care sa te raneasca... si am ajuns la concluzia ca e mai bine sa nu spun ceea ce nu e obisnuita lumea sa auda... asta se face numai cu un prieten bun, dar si asta se poate intoarce impotriva ta pentru ca e foarte greu sa gasesti un prieten adevarat.
Eu tot mai sper ca pe undeva cuvintele mele sa schimbe ceva in modul tau de a vedea lumea... sa iti mai dau o speranta ca exista si altfel de oameni si iti doresc sa intalnesti in viata ta ceva mai bun decat ceea ce te-ai obisnuit sa intalnesti si atunci sa te schimbi si tu si sa nu mai accepti compromisuri si jumatati de masura.
Numai bine!
G.
Ceea ce ai descris tu concorda intradevar cu o tulburare afectiva bipolara sau schizo-afectiva... deci m-ai convins ca diagnosticul tau medical este intemeiat... dar dincolo de crizele de manie si depresie, atunci cand nu esti in ele, ceea ce ramane esti TU, adica personalitatea ta care te defineste. Atunci esti constienta de ceea ce faci si deviza ta in viata este din pacate: "scopul scuza mijloacele". Consideri ca omul acela de care te-ai folosit dpdv financiar era detestabil, dar ai stat cu el cat ai "rezistat", deoarece era interesul tau. Mai mult, il inselai cu alt barbat. Iar in zilele noastre traiesti cu un barbat care ti-a spus ca are o relatie la distanta, de 3 ani de zile. Nu mai are sens sa iti spun parerea mea despre acel barbat. Spui ca il iubesti... eu iti spun ca nu merita efortul. Eu in locul tau nu as fi sigur nici ca nu exista o a treia "prietena" de care nu stii nici tu... sau daca el se va decide pentru tine, atunci cand se va plictisi de prietena de la distanta, va fi probabil doar o perioada trecatoare pana va gasi ceva mai interesant. Mai cred ca profesia de dentist vrei sa o faci din considerente materiale in primul rand. De altfel multi fac asta si in Romania asa e la moda. Apoi ne plangem ca doctorii vor cadouri, ca profesorii vor cadouri, ca politistii primesc mita si totul se rezuma in final la banii cu care ne vindem si ne cumparam unii pe altii constiinta, daca se mai poate vorbi de asa ceva. Si atunci nu ma mira sa crezi ca toti sunt la fel si asa e NORMAL.
Am fost destul de rau cu tine... dar la ce te astepti atunci cand postezi pe un forum? Sa stii ca niciodata "satulul nu intelege pe flamand". Daca as fi crescut in familia ta, parintii tai, sora ta si as fi avut anturajul tau si lipsa de bani frustranta tocmai cand ai avut mai multa nevoie de ei, as fi procedat la fel ca tine... nu stiu... Fiecare om are povestile lui mai putin luminoase in viata, secretele lui, greselile lui pentru care multi te judeca pentru ca nu au trait ceea ce ai trait tu... Iti spun din propria experienta ca pe forumuri intotdeauna vei gasi pe cineva care sa te raneasca... si am ajuns la concluzia ca e mai bine sa nu spun ceea ce nu e obisnuita lumea sa auda... asta se face numai cu un prieten bun, dar si asta se poate intoarce impotriva ta pentru ca e foarte greu sa gasesti un prieten adevarat.
Eu tot mai sper ca pe undeva cuvintele mele sa schimbe ceva in modul tau de a vedea lumea... sa iti mai dau o speranta ca exista si altfel de oameni si iti doresc sa intalnesti in viata ta ceva mai bun decat ceea ce te-ai obisnuit sa intalnesti si atunci sa te schimbi si tu si sa nu mai accepti compromisuri si jumatati de masura.
Numai bine!
G.
NU SUNT MANDRA DE MINE.de felul in care am procedat, de compromisurile pe care le-am facut, de faptul ca mi-am pierdut de multe ori demnitatea mea de om, inclusiv respectul fata de mine.si stiu ca am gresit alegand calea de minima rezistenta...dar(exista mereu si un dar in tot ceea ce fac si spun)... am reusit astfel sa ma mentin la suprafata din mai multe puncte de vedere(inclusiv in ceea ce priveste afectiunea mea).
O parte din demnitate mi-am recapatat-o in momentul in care am hotarat sa-mi urmez in exclusivitate sufletul(sa nu mai fur clipe fericite...de fapt sa fiu libera de a fura in continuare) si am pus punct la acea relatie bazata strict pe interes si care ma injosea ca fiinta umana.Pe tot parcursul acelei relatii am stiut si am regretat in fiecare moment alegerea mea.De aceea simteam nevoia sa evadez afectiv si fizic.ca asta se cheama inselat.pt mine a fost o metoda de a evada, de a uita de ceea apasa pe umerii mei.
In ceea ce-l priveste pe EL.vreau(si subliniez cuvantul VREAU) sa cred ca totusi are ceva(oricat de infim)bun in EL.Refuz sa cred(desi stiu asta in sufletul meu)ca nu merita efortul.Iar pe de alta parte...chiar nu pot stopa ceea ce simt pt EL.mi-e rau si sufar cu EL.dar am constatat ca e un rau necesar.mi-a mai rau fara EL.iar la urma urmei...ce alternativa am?S-o iau de la capat!?De unde atata putere?Am obosit sa o pornesc mereu de la zero.Plus ca nu vreau sa am regrete mai tarziu...sa ma gandesc la ceea ce ar fi putut fi, daca nu as fi renuntat.Asa ca voi merge pana la capatul capatului pe drumul pe care in deplina cunostinta de cauza mi l-am ales.Ce pot pierde?echilibrul meu psihic?posibil...respectul fata de mine?!pe mine insami?!sunt riscuri pe care mai devreme sau mai tarziu tot ar fi trebuit sa mi le asum...ca s-ar putea sa nu fie EL persoana care sa merite asta?posibil...dar...eu pe EL l-am ales!
In ceea ce priveste viitoarea mea profesie...da banii sunt un avantaj in plus, dar nu sunt motivul pt care am ales-o.Sincer iubesc ceea ce fac si nu ma pot imagina facand altceva.Vreau sa fac bine ceea ce fac si asta nu pt ca as avea vreun avantaj financiar(care va veni pe parcurs si nu de la bun inceput) ci pt ca ma pasioneaza cu adevarat si ma entuziasmez la fiecare caz clinic pe care reusesc sa-l rezolv adecvat.E prioritatea nr.1 pt mine.
Iar jumatatile de masura..greu de spus cand voi avea parte de un "intreg"...deocamdata ma multumesc si cu atat.Am invatat ca noi oamenii avem nevoie de foarte putin pt a fi fericiti.
Iti multumesc pt faptul ca mi-ai raspuns...chiar nu luasem in nume de rau primul tau raspuns :)
Numai bine!
O parte din demnitate mi-am recapatat-o in momentul in care am hotarat sa-mi urmez in exclusivitate sufletul(sa nu mai fur clipe fericite...de fapt sa fiu libera de a fura in continuare) si am pus punct la acea relatie bazata strict pe interes si care ma injosea ca fiinta umana.Pe tot parcursul acelei relatii am stiut si am regretat in fiecare moment alegerea mea.De aceea simteam nevoia sa evadez afectiv si fizic.ca asta se cheama inselat.pt mine a fost o metoda de a evada, de a uita de ceea apasa pe umerii mei.
In ceea ce-l priveste pe EL.vreau(si subliniez cuvantul VREAU) sa cred ca totusi are ceva(oricat de infim)bun in EL.Refuz sa cred(desi stiu asta in sufletul meu)ca nu merita efortul.Iar pe de alta parte...chiar nu pot stopa ceea ce simt pt EL.mi-e rau si sufar cu EL.dar am constatat ca e un rau necesar.mi-a mai rau fara EL.iar la urma urmei...ce alternativa am?S-o iau de la capat!?De unde atata putere?Am obosit sa o pornesc mereu de la zero.Plus ca nu vreau sa am regrete mai tarziu...sa ma gandesc la ceea ce ar fi putut fi, daca nu as fi renuntat.Asa ca voi merge pana la capatul capatului pe drumul pe care in deplina cunostinta de cauza mi l-am ales.Ce pot pierde?echilibrul meu psihic?posibil...respectul fata de mine?!pe mine insami?!sunt riscuri pe care mai devreme sau mai tarziu tot ar fi trebuit sa mi le asum...ca s-ar putea sa nu fie EL persoana care sa merite asta?posibil...dar...eu pe EL l-am ales!
In ceea ce priveste viitoarea mea profesie...da banii sunt un avantaj in plus, dar nu sunt motivul pt care am ales-o.Sincer iubesc ceea ce fac si nu ma pot imagina facand altceva.Vreau sa fac bine ceea ce fac si asta nu pt ca as avea vreun avantaj financiar(care va veni pe parcurs si nu de la bun inceput) ci pt ca ma pasioneaza cu adevarat si ma entuziasmez la fiecare caz clinic pe care reusesc sa-l rezolv adecvat.E prioritatea nr.1 pt mine.
Iar jumatatile de masura..greu de spus cand voi avea parte de un "intreg"...deocamdata ma multumesc si cu atat.Am invatat ca noi oamenii avem nevoie de foarte putin pt a fi fericiti.
Iti multumesc pt faptul ca mi-ai raspuns...chiar nu luasem in nume de rau primul tau raspuns :)
Numai bine!
Primesti sugestie de la mine, Adnana24?
Iubeste ! Iubeste mult. Chiar daca exista si reversul mai taziu, adica sa urasti, crede-ma ca merita.
Am increderea ca tu ai nevoie de multa dragoste, de protectia sau siguranta pe care ti-o poate oferi un barbat matur si implicit echilibrul si stabilitatea emotionala ce decurg din ele. Este adevarat ca pot aparea certuri, din gelozie sau din orice..
Este adevarat ca daca sentimentele sunt prea puternice si nu sunt impartasite, te pot consuma intr-un final. Dar viata insasi este un risc. Daca nu risti, nu poti pierde nimic, este adevarat. Dar nu mai evoluezi.
Si stagnarea nu e o solutie.
Totusi ti-as recomnada un pic de rezerve in a lua decizii majore in viata. Pot deveni regretabile mai tarziu si ma refer strict la sanatatea fizica.
Ma rog, cum se spune, solutie general valabila pentru boala sau reteta mentinerii sanatatii mentale nu exista.
Dar o putem cauta si cine stie? Poate o vom gasi.
Inca un lucru, legat de ce s-a petrecut in manie, niciodata sa nu te simti rusinata. I se intampla OBLIGATORIU oricariu maniac. 100%. Am spus-o ori de cate ori am avut ocazia oricui : Nu trebuie sa te simti rusinat cand ajungi din nou in remisie. Trebuie doar sa nu repeti ispravile.
Ideea e ca daca nu ar fi fost boala de la bun inceput, nu s-ar fi intamplat nici episoadele pline de apetit de orice fel.
Multa sanatate iti doresc, claritate si putere sa treci peste tot.
Adrian --
Iubeste ! Iubeste mult. Chiar daca exista si reversul mai taziu, adica sa urasti, crede-ma ca merita.
Am increderea ca tu ai nevoie de multa dragoste, de protectia sau siguranta pe care ti-o poate oferi un barbat matur si implicit echilibrul si stabilitatea emotionala ce decurg din ele. Este adevarat ca pot aparea certuri, din gelozie sau din orice..
Este adevarat ca daca sentimentele sunt prea puternice si nu sunt impartasite, te pot consuma intr-un final. Dar viata insasi este un risc. Daca nu risti, nu poti pierde nimic, este adevarat. Dar nu mai evoluezi.
Si stagnarea nu e o solutie.
Totusi ti-as recomnada un pic de rezerve in a lua decizii majore in viata. Pot deveni regretabile mai tarziu si ma refer strict la sanatatea fizica.
Ma rog, cum se spune, solutie general valabila pentru boala sau reteta mentinerii sanatatii mentale nu exista.
Dar o putem cauta si cine stie? Poate o vom gasi.
Inca un lucru, legat de ce s-a petrecut in manie, niciodata sa nu te simti rusinata. I se intampla OBLIGATORIU oricariu maniac. 100%. Am spus-o ori de cate ori am avut ocazia oricui : Nu trebuie sa te simti rusinat cand ajungi din nou in remisie. Trebuie doar sa nu repeti ispravile.
Ideea e ca daca nu ar fi fost boala de la bun inceput, nu s-ar fi intamplat nici episoadele pline de apetit de orice fel.
Multa sanatate iti doresc, claritate si putere sa treci peste tot.
Adrian --
Am aruncat un ochi la ce-am scris mai sus si nu ma mai recunosc.
Poate am ajuns la un stadiu in care compatimesc aceasta situatie, poate m-am impacat cu destinul sau poate e doar un inceput de depresie. Nu stiu.
Ideea e ca un copil urmeaza sa vina pe lume si nu stiu cum sa fac faca situatiei viitoare. DA, voi avea un copil !
Nu stiu cat de mult va conta predispozitia catre vreo boala transmisa de genele mele.
Sunt ingrijorat, dar sunt in acelasi timp fericit.
Fericit si implinit ca logodnica mea ma iubeste si o iubesc si eu. Ingrijorat ca nu pot sti ce ne rezerva viitorul.
Ne doream de mult acest copil si pana la urma am acceptat riscul sa-l aducem pe lume.
In acest moment nu imi doresc decat sa fie sanatos si imi mai doresc ca ursita sa-i harazeasca o viata lipsita de griji.
Ce pot sa mai spun?
Sa dea Domnul sa fie sanatos !
Numai bine va doresc.
Adrian.
Poate am ajuns la un stadiu in care compatimesc aceasta situatie, poate m-am impacat cu destinul sau poate e doar un inceput de depresie. Nu stiu.
Ideea e ca un copil urmeaza sa vina pe lume si nu stiu cum sa fac faca situatiei viitoare. DA, voi avea un copil !
Nu stiu cat de mult va conta predispozitia catre vreo boala transmisa de genele mele.
Sunt ingrijorat, dar sunt in acelasi timp fericit.
Fericit si implinit ca logodnica mea ma iubeste si o iubesc si eu. Ingrijorat ca nu pot sti ce ne rezerva viitorul.
Ne doream de mult acest copil si pana la urma am acceptat riscul sa-l aducem pe lume.
In acest moment nu imi doresc decat sa fie sanatos si imi mai doresc ca ursita sa-i harazeasca o viata lipsita de griji.
Ce pot sa mai spun?
Sa dea Domnul sa fie sanatos !
Numai bine va doresc.
Adrian.
pt Adnana,
Exista 4 categorii de oameni... cei care invata din greselile lor, cei care invata din greselile altora, cei care invata din amandoua si cei care nu invata niciodata sau prea tarziu. La urma urmei cine sunt eu sa iti dau sfaturi...
Numai bine si iti urez sa gasesti pe cineva pt care sa te schimbi, sa stii sa ceri si sa oferi fidelitate, pentru ca nu se cladeste dragoste bazata pe inselaciune... aceea este o iluzie si astazi tu inseli, maine tu esti cea inselata...
pt Adrian (noris),
Felicitari pt copil! E sansa mai mica sa se transmita boala de la tata... iti urez sa ai un copil sanatos! Adevarul e ca atata timp cat nu exista o metoda de diagnosticare printr-o analiza de sange spre exemplu sau un MRI, bolile psihice se pot manifesta abia pe la varste peste 20-30 de ani. Si nici atunci nu e sigur ca e din cauza genetica. E primul copil inteleg... ai sa vezi ca e emotionant... si merita, ca sunt foarte haiosi cat sunt mici... mai tarziu ai sa iubesti linistea... :)
Exista 4 categorii de oameni... cei care invata din greselile lor, cei care invata din greselile altora, cei care invata din amandoua si cei care nu invata niciodata sau prea tarziu. La urma urmei cine sunt eu sa iti dau sfaturi...
Numai bine si iti urez sa gasesti pe cineva pt care sa te schimbi, sa stii sa ceri si sa oferi fidelitate, pentru ca nu se cladeste dragoste bazata pe inselaciune... aceea este o iluzie si astazi tu inseli, maine tu esti cea inselata...
pt Adrian (noris),
Felicitari pt copil! E sansa mai mica sa se transmita boala de la tata... iti urez sa ai un copil sanatos! Adevarul e ca atata timp cat nu exista o metoda de diagnosticare printr-o analiza de sange spre exemplu sau un MRI, bolile psihice se pot manifesta abia pe la varste peste 20-30 de ani. Si nici atunci nu e sigur ca e din cauza genetica. E primul copil inteleg... ai sa vezi ca e emotionant... si merita, ca sunt foarte haiosi cat sunt mici... mai tarziu ai sa iubesti linistea... :)
Un copil! Ce frumos! Sa va traiasca si sa va bucurati de el!
Adrian(noris)
Felicitari!Un copil e tot ceea ce se poate intampla mai frumos si mai bun in viata unui om asa ca iti doresc sa ai puterea de a te bucura din plin de el alaturi de cea pe care o iubesti si care te iubeste!
E adevarat ca iti asumi un risc, dar parerea mea e ca merita sa risti pt a castiga.
Plus ca la urma urmei factorii de mediu au cuvantul pregnant in aceasta afectiune, nu predispozitia genetica!Iar tu, in plina cunostinta de cauza vei fi cel mai in masura sa iti ocrotesti copilul de tot ceea ce l-ar putea influenta negativ pe aceasta latura a sanatatii mintale.E adevarat ca nu vei putea fi alaturi de el pe parcusul intregii lui vieti, dar exista anumite momente "cheie" in viata oricarui copil, adolescent sau tanar adult, cand, daca are o asa-zisa "baza" pe care sa se poata sprijini, le va depasi cu succes si fara orice fel de repercusiuni.Si prin "baza" ma refer la afectiunea cu care te inconjoara familia, sentimentul de siguranta(de orice fel) pe care parintii ar trebui sa ti-l ofere, dar mai ales posibilitatea de comunicare(si ma refer la una reala).
Sincer sper ca acest copil sa iti ofere echilibrul definitiv pe care il cauti de atata vreme!
Iar in ceea ce ma priveste...intr-adevar iubesc si traiesc din a iubi...stii ce se spune: prostii iubesc intotdeauna, nebunii cateodata iar inteleptii nicicand!Acum, sarcastic si exagerand eu as spune ca noi, cei care avem aceasta afectiune psihica si suntem inacadrati la sectiunea "nebuni" de catre cei obtuzi(lumea de rand) suntem cei fericiti in aceasta privinta pt ca iubim doar "cateodata" si prin asta ma refer la faptul ca nu ne risipim sentimentele inutil.
Inca o data felicitari si tot respectul pt curajul tau(eu nu cred ca o sa-l am vreodata) si multa putere iti doresc!
Glady,
Eu fac parte din prima categorie pe care ai enumerat-o:cea a celora care invata din propriile greseli.Sincer pana nu ma izbesc eu de zid nu vreau sa accept ca e acolo.Si de ce spun asta?pt ca niciodata nu am facut
aceeasi greseala de 2 ori(sau cel putin mie asa imi place sa cred).De ce nu urmez sfaturile altora?!...pt ca desi stiu ca asa ar fi intelept...eu sunt o nesabuita!...si vreau sa merg pana la capat cu ceea ce incep chiar daca stiu de multe ori ca ceea ce ma asteapta e un esec lamentabil!
Numai bine!
Felicitari!Un copil e tot ceea ce se poate intampla mai frumos si mai bun in viata unui om asa ca iti doresc sa ai puterea de a te bucura din plin de el alaturi de cea pe care o iubesti si care te iubeste!
E adevarat ca iti asumi un risc, dar parerea mea e ca merita sa risti pt a castiga.
Plus ca la urma urmei factorii de mediu au cuvantul pregnant in aceasta afectiune, nu predispozitia genetica!Iar tu, in plina cunostinta de cauza vei fi cel mai in masura sa iti ocrotesti copilul de tot ceea ce l-ar putea influenta negativ pe aceasta latura a sanatatii mintale.E adevarat ca nu vei putea fi alaturi de el pe parcusul intregii lui vieti, dar exista anumite momente "cheie" in viata oricarui copil, adolescent sau tanar adult, cand, daca are o asa-zisa "baza" pe care sa se poata sprijini, le va depasi cu succes si fara orice fel de repercusiuni.Si prin "baza" ma refer la afectiunea cu care te inconjoara familia, sentimentul de siguranta(de orice fel) pe care parintii ar trebui sa ti-l ofere, dar mai ales posibilitatea de comunicare(si ma refer la una reala).
Sincer sper ca acest copil sa iti ofere echilibrul definitiv pe care il cauti de atata vreme!
Iar in ceea ce ma priveste...intr-adevar iubesc si traiesc din a iubi...stii ce se spune: prostii iubesc intotdeauna, nebunii cateodata iar inteleptii nicicand!Acum, sarcastic si exagerand eu as spune ca noi, cei care avem aceasta afectiune psihica si suntem inacadrati la sectiunea "nebuni" de catre cei obtuzi(lumea de rand) suntem cei fericiti in aceasta privinta pt ca iubim doar "cateodata" si prin asta ma refer la faptul ca nu ne risipim sentimentele inutil.
Inca o data felicitari si tot respectul pt curajul tau(eu nu cred ca o sa-l am vreodata) si multa putere iti doresc!
Glady,
Eu fac parte din prima categorie pe care ai enumerat-o:cea a celora care invata din propriile greseli.Sincer pana nu ma izbesc eu de zid nu vreau sa accept ca e acolo.Si de ce spun asta?pt ca niciodata nu am facut
aceeasi greseala de 2 ori(sau cel putin mie asa imi place sa cred).De ce nu urmez sfaturile altora?!...pt ca desi stiu ca asa ar fi intelept...eu sunt o nesabuita!...si vreau sa merg pana la capat cu ceea ce incep chiar daca stiu de multe ori ca ceea ce ma asteapta e un esec lamentabil!
Numai bine!
Multumesc frumos pentru urarile voastre sincere.
Este adevarat, entuziasmul mi-e mare cand imi vad parintii, doctorul, prietenii si voi, cei de pe forum ca ma sustineti si ma incurajati. Inca o data va multumesc.
Totusi, ma doare in strafundul inimii stiind ca baiatul sau fata mea poate avea o manie, poate va fi judecat aspru si pe nedrept de cei ce nu stiu de aceste boli si catalogat ca fiind "cu capul". In zona mea asta inseamna nebun, razna, debil, retardat, bolnav cu nervii, aiurit pe aratura, psichopat, sinucigas sau alte asemenea atribute.
Ma doare ca stiu ca nu pot face nimic. Odata boala declansata, odata cu prima decompensare, incepe numaratoarea inversa, porneste cronometrul cu boala. Cei care ati avut cel putin o manie cu episod psihotic stiti de ce vorbesc.
Stiti sau ati azuzit de la altii de vocile care "le aud" in cap, stiti de "oragnizatia" cea mare la care ajung toate informatiile si toti banii, de rudele sau cunostintele care fac farmece impotriva noastra, de o persoana de care ne-am indragostit, de acel delir religios in care ne credeam ingeri sau demoni (uneori chiar si Iisus), de planurile si de investitiile financiare gaunoase, de cunostintele "amoroase" intanite si facute ad-hoc.
Sunt atatea si atattea exemple. Mi-e groaza ca ar putea sa se intample si in cazul meu.
Dar, avand totusi un pic de speranta, vreau sa cred ca voi reusi sa-mi feresc copilul cat pot de mult de factorii sociali sau de mediu cum bine spunea Adnana care se pot potenta cu cei genetici.
Inca odata multumiri si pe cei care mai au incredere in puterea credintei, ii rog sa nu ma uite in rugile lor.
Este adevarat, entuziasmul mi-e mare cand imi vad parintii, doctorul, prietenii si voi, cei de pe forum ca ma sustineti si ma incurajati. Inca o data va multumesc.
Totusi, ma doare in strafundul inimii stiind ca baiatul sau fata mea poate avea o manie, poate va fi judecat aspru si pe nedrept de cei ce nu stiu de aceste boli si catalogat ca fiind "cu capul". In zona mea asta inseamna nebun, razna, debil, retardat, bolnav cu nervii, aiurit pe aratura, psichopat, sinucigas sau alte asemenea atribute.
Ma doare ca stiu ca nu pot face nimic. Odata boala declansata, odata cu prima decompensare, incepe numaratoarea inversa, porneste cronometrul cu boala. Cei care ati avut cel putin o manie cu episod psihotic stiti de ce vorbesc.
Stiti sau ati azuzit de la altii de vocile care "le aud" in cap, stiti de "oragnizatia" cea mare la care ajung toate informatiile si toti banii, de rudele sau cunostintele care fac farmece impotriva noastra, de o persoana de care ne-am indragostit, de acel delir religios in care ne credeam ingeri sau demoni (uneori chiar si Iisus), de planurile si de investitiile financiare gaunoase, de cunostintele "amoroase" intanite si facute ad-hoc.
Sunt atatea si atattea exemple. Mi-e groaza ca ar putea sa se intample si in cazul meu.
Dar, avand totusi un pic de speranta, vreau sa cred ca voi reusi sa-mi feresc copilul cat pot de mult de factorii sociali sau de mediu cum bine spunea Adnana care se pot potenta cu cei genetici.
Inca odata multumiri si pe cei care mai au incredere in puterea credintei, ii rog sa nu ma uite in rugile lor.
Noris,
Nu iti va fi usor sa traiesti cu teama permanenta ca acest copil poate va suferi de aceeasi boala, asa ca trebuie sa cauti in tine insuti puterea de care ai atata nevoie(ceea ce inseamna implicit evitarea oricarui dezechilibru) pt a putea sa te bucuri de ceea ce e mai frumos si mai bun in viata ta.Incearca sa vezi partea plina a paharului fara a o pierde din vedere pe cea goala.Si, cel mai important, nu uita niciodata sa speri si sa lupti pt ceea ce e important pt tine.Pe mine una, m-a tinut pana acum pe linia de plutire speranta ca totusi lumea asta, viata asta asa cum e ea, se bazeaza pe principiul echitatii, in sensul ca ti se ia dintr-o parte pt a ti se oferi pe de alta parte, si ca nimic nu se intampla fara un scop anume, chiar daca nu ti se pare nici corect, nici drept la momentul respectiv.Totul se desfasoara intr-un ciclu infinit de decompensare si compensare(ca si afectiunea noastra, de altfel).
Inca o data, multa putere iti doresc!
Nu iti va fi usor sa traiesti cu teama permanenta ca acest copil poate va suferi de aceeasi boala, asa ca trebuie sa cauti in tine insuti puterea de care ai atata nevoie(ceea ce inseamna implicit evitarea oricarui dezechilibru) pt a putea sa te bucuri de ceea ce e mai frumos si mai bun in viata ta.Incearca sa vezi partea plina a paharului fara a o pierde din vedere pe cea goala.Si, cel mai important, nu uita niciodata sa speri si sa lupti pt ceea ce e important pt tine.Pe mine una, m-a tinut pana acum pe linia de plutire speranta ca totusi lumea asta, viata asta asa cum e ea, se bazeaza pe principiul echitatii, in sensul ca ti se ia dintr-o parte pt a ti se oferi pe de alta parte, si ca nimic nu se intampla fara un scop anume, chiar daca nu ti se pare nici corect, nici drept la momentul respectiv.Totul se desfasoara intr-un ciclu infinit de decompensare si compensare(ca si afectiunea noastra, de altfel).
Inca o data, multa putere iti doresc!
Salut si multumesc de urari.
De cand am deschis pentru prima data pe forum subiectul Sindromului Bipolar Type I, asa cum suna in engleza, nu prea m-am lansat in convorbiri pe net sau telefonice decat cu mama unei fete ce sufera de acest sindrom. Aceasta stimata doamna a avut puterea sa dea examen de admitere la facultatea de medicina, sectia farmacologie (sau farmacie, cum s-o numi) tocmai spre a intelege si a lupta cu aceasta boala.
Totusi, oricat de bine ar studia problema, un om sanatos care nu stie si nu poate intelege o halucinatie (vizuala, auditiva sau olfactiva) nu are cum sa ne inteleaga..Cel putin in depresie, se mira si nu pot sa inteleaga de ce ne vine atat de greu sa ne bucuram la micile placeri ale vietii, de ce preferam sa nu mai existam, de ce ni se pare ca toata greutatea care ne apasa pe umeri nu poate fi curmata decat odata cu viata. Vorbesc de depresiile severe nedescoperite si netratate la timp, care au urmari tragice.
Lasand tristetea la oparte, mi-as dori sa vorbesc un pic mai mult cu adnana24.
Pe mine m-au fascinat intotdeauna oamenii care nu se conformeaza cu regulile rigide de orice natura.
In ei ma regasesc mereu si ma bucur ca nu sunt singurul care mai face greseli cu buna stiinta in dragoste si nu numai.
De aceea, daca are chef, timp, interes si crede ca ne putem starni curiozitatea unul altuia despre boala in special si viata in general o rog sa imi lase un mesaj aici -
Multumesc anticipat.
Referitor la viitorul bebe, totul este in parametrii normali.
Nu pot evita, insa, certurile care apar intre noi doi, situatia materiala fiind principala cauza a acestora.
Mi-e groza sa ma gandesc ca am ajuns sa ma cert din cauza banilor.
Oare criza asta ne-a afectat pe toti?
Pana proxima oara, va doresc multa sanatate.
Sincer, Adrian.
De cand am deschis pentru prima data pe forum subiectul Sindromului Bipolar Type I, asa cum suna in engleza, nu prea m-am lansat in convorbiri pe net sau telefonice decat cu mama unei fete ce sufera de acest sindrom. Aceasta stimata doamna a avut puterea sa dea examen de admitere la facultatea de medicina, sectia farmacologie (sau farmacie, cum s-o numi) tocmai spre a intelege si a lupta cu aceasta boala.
Totusi, oricat de bine ar studia problema, un om sanatos care nu stie si nu poate intelege o halucinatie (vizuala, auditiva sau olfactiva) nu are cum sa ne inteleaga..Cel putin in depresie, se mira si nu pot sa inteleaga de ce ne vine atat de greu sa ne bucuram la micile placeri ale vietii, de ce preferam sa nu mai existam, de ce ni se pare ca toata greutatea care ne apasa pe umeri nu poate fi curmata decat odata cu viata. Vorbesc de depresiile severe nedescoperite si netratate la timp, care au urmari tragice.
Lasand tristetea la oparte, mi-as dori sa vorbesc un pic mai mult cu adnana24.
Pe mine m-au fascinat intotdeauna oamenii care nu se conformeaza cu regulile rigide de orice natura.
In ei ma regasesc mereu si ma bucur ca nu sunt singurul care mai face greseli cu buna stiinta in dragoste si nu numai.
De aceea, daca are chef, timp, interes si crede ca ne putem starni curiozitatea unul altuia despre boala in special si viata in general o rog sa imi lase un mesaj aici -
Multumesc anticipat.
Referitor la viitorul bebe, totul este in parametrii normali.
Nu pot evita, insa, certurile care apar intre noi doi, situatia materiala fiind principala cauza a acestora.
Mi-e groza sa ma gandesc ca am ajuns sa ma cert din cauza banilor.
Oare criza asta ne-a afectat pe toti?
Pana proxima oara, va doresc multa sanatate.
Sincer, Adrian.
Dupa cum se poate vedea cu ochiul liber, iar vorbesc fara coerenta.
Cauzele sunt multiple si efectele vizibile de la o posta.
E pacat sa ma plang, cand am o casa, un job si o masina noua.
Asta nu inseamna ca o duc rau cu banii, ci ca nu ajung pentru proiectele de viitor. Dar banii nu sunt indeajuns nici macar miliardarilor, daramite mie. Oricati ar fi, ei tot nu ajung.
Asa ca sa nu ne plangem ca de bine, de rau avem tot ce ne trebuie.
Daca as fi avut si o sanatate de fier.
Nu ma luati in seama cand ma repet sau cand vorbesc fara noima.
Mi se intampla si mie, uneori.
Va urez un Sfant Nicolae fericit, bogat si cu mare dare de mana.
La revedere.
Cauzele sunt multiple si efectele vizibile de la o posta.
E pacat sa ma plang, cand am o casa, un job si o masina noua.
Asta nu inseamna ca o duc rau cu banii, ci ca nu ajung pentru proiectele de viitor. Dar banii nu sunt indeajuns nici macar miliardarilor, daramite mie. Oricati ar fi, ei tot nu ajung.
Asa ca sa nu ne plangem ca de bine, de rau avem tot ce ne trebuie.
Daca as fi avut si o sanatate de fier.
Nu ma luati in seama cand ma repet sau cand vorbesc fara noima.
Mi se intampla si mie, uneori.
Va urez un Sfant Nicolae fericit, bogat si cu mare dare de mana.
La revedere.
Sunt cam trista in seara aceasta. Am mai scris pe site si mi-a aparut mesajul sub user-ul: ealina. Nu e al meu ! Mi-am refacut contul abia acum.
Ma bucur ca unii vor avea copii. Poate si eu voi avea.
Nu sunt in masura sa ma expun acum prea mult, ci am sa o fac intr-o alta zi, poate... Va rog sa ne mai incurajam unii pe altii, caci suntem mereu - parca - expusi unei noi crize. Un amanunt oricat de mic o poate declansa, cred eu.
O zi frumoasa !
M.
Ma bucur ca unii vor avea copii. Poate si eu voi avea.
Nu sunt in masura sa ma expun acum prea mult, ci am sa o fac intr-o alta zi, poate... Va rog sa ne mai incurajam unii pe altii, caci suntem mereu - parca - expusi unei noi crize. Un amanunt oricat de mic o poate declansa, cred eu.
O zi frumoasa !
M.
buna albaserena :) imi dai si mie id ul tau de mess?inceraca sa scri(i) CRED CA AI SCRIE FRUMOS NU STIU DE CE.si eu sunt fericit ca am o problema la fel ca a voastra.mi am dat seama ca ar trebuii sa ne bucuram orioce am avea si ca suntem unici si ca ceea ce avem ne face speciali.eu visez, sper si cred din tot sufletul ca intr o zi am sa ma fac bine.pentru mine nu conteaza ce zic doctorii sau alti oameni.eu stiu ca ne putem face bine.stiu ca intr o zi se poate inventa un medicament si pentru cei bolnavi de sida si se vor face si ei bine.stiu ca nimic nu e imposibil.eu am trait o viata fericita si m am bucurat de coipilarie care e cea mai frumoasa perioada a vietii si nu mi pare rau de nimic si orice ar fi o sa fiu fericit si multumit ca am trait o viata fericita pana acum.am facut ce mi a placut in viata.am terminat facultatea de teatru si film actorie si a fost cea mai frumoasa scoala pe care o puteam face.acum imi petrec timpul scriind, cantand la chitara, cautandu mi sa joc.acum sper sa reusesc sa predau actorie la mine la liceu.directoarea mi a zis ca e de acord si sunt foarte fericit.La multi ani, Craciun fericit!
Claudiuionutz,
Noi cei care suferim de aceasta afectiune nu suntem speciali datorita ei.Noi ne nastem si crestem intr-un mod mai special...in sensul ca in creierul nostru exista un dezechilibru al mediatorilor chimici(deci avem o structura mai "speciala" a creierului), predispozitia genetica ce isi are rolul ei mai mic sau mai mare, o structura mai aparte, mai sensibila a personalitatii peste care se grefeaza factorii de mediu(toate lucrurile negative din viata noastra au un anumit impact mai mare decat ar trebui in mod normal).
M-a surprins felul in care privesti tu lucrurile: chiar ti se pare ceva bun, de care sa te bucuri, in a nu avea controlul asupra starii(starilor) tale mentale, asupra a ceea ce simti, a ceea ce faci, a ceea ce esti, chiar?inseamna ca nu ai avut niciodata un episod psihotic, ca nu cunosti afectiunea in toata plenitudinea ei.ceea ce nici nu ti-as dori vreodata.E mai simplu si mai frumos si mai optimist sa crezi ca esti deosebit.Poate se impaca bine cu latura ta artistica, creativa.Ei bine, nu stiu daca ai observat sau nu, dar noi cei de pe forum, sau cel putin eu, m-am saturat sa fiu "unica", eu tind spre normalitate...banala si triviala normalitate, pt care trebuie sa ma ascund, sa mint, sa insel, sa disimulez si sa exercit un autocontrol maxim.
In fine, e bine ca ai atata putere de a spera, de a te amagi intr-un mod perfect ca totul va fi bine si frumos, si ca lumea nu e cum e!As vrea sa mai am si eu macar o farama din idealismul tau, sincer.
As vrea, daca nu te deranjeaza, sa spui mai multe despre tine, pt ca nu inteleg, din moment ce in viata ta totul a fost roz, de unde si pana unde aceasta afectiune?
Numai bine
Adrian(noris),
Am incercat sa iau legatura cu tine pe adresa de email.Inca mai astept un raspuns.Sper ca esti bine.
Sarbatori fericite tuturor!
Noi cei care suferim de aceasta afectiune nu suntem speciali datorita ei.Noi ne nastem si crestem intr-un mod mai special...in sensul ca in creierul nostru exista un dezechilibru al mediatorilor chimici(deci avem o structura mai "speciala" a creierului), predispozitia genetica ce isi are rolul ei mai mic sau mai mare, o structura mai aparte, mai sensibila a personalitatii peste care se grefeaza factorii de mediu(toate lucrurile negative din viata noastra au un anumit impact mai mare decat ar trebui in mod normal).
M-a surprins felul in care privesti tu lucrurile: chiar ti se pare ceva bun, de care sa te bucuri, in a nu avea controlul asupra starii(starilor) tale mentale, asupra a ceea ce simti, a ceea ce faci, a ceea ce esti, chiar?inseamna ca nu ai avut niciodata un episod psihotic, ca nu cunosti afectiunea in toata plenitudinea ei.ceea ce nici nu ti-as dori vreodata.E mai simplu si mai frumos si mai optimist sa crezi ca esti deosebit.Poate se impaca bine cu latura ta artistica, creativa.Ei bine, nu stiu daca ai observat sau nu, dar noi cei de pe forum, sau cel putin eu, m-am saturat sa fiu "unica", eu tind spre normalitate...banala si triviala normalitate, pt care trebuie sa ma ascund, sa mint, sa insel, sa disimulez si sa exercit un autocontrol maxim.
In fine, e bine ca ai atata putere de a spera, de a te amagi intr-un mod perfect ca totul va fi bine si frumos, si ca lumea nu e cum e!As vrea sa mai am si eu macar o farama din idealismul tau, sincer.
As vrea, daca nu te deranjeaza, sa spui mai multe despre tine, pt ca nu inteleg, din moment ce in viata ta totul a fost roz, de unde si pana unde aceasta afectiune?
Numai bine
Adrian(noris),
Am incercat sa iau legatura cu tine pe adresa de email.Inca mai astept un raspuns.Sper ca esti bine.
Sarbatori fericite tuturor!
ca si voi am avut si eu episoade psihotice, ani intregi de depresie de care nu am scapat nici acum, atacuri foarte mari de panica, momente cand am simtit ca mor si nu ma refer la atacurile de panica.boala e destul de grea desi unii spun ca n ai nimic dar numai tu stii cata suferinta aduni in tine si ca pentru tine nu e o bucurie sa traiesti si ca parca te chinui mereu.asta simt dar incerc sa ma lupt cu toate astea sa spun ca va fi bine si orice ar fi nu vreau sa renunt la lupta.eu sunt fericit pentru ca am avut o copilarie de care m am bucurat ca cei mai frumosi ani ai vietii i am trait sanatos.asa cred cel putin desi nu mi mai aduc bine aminte.ar fi multe de spus.daca vrea cineva sa mai stie ceva am sa i zic cu cea mai mare placere.ma bucur ca totusi boala nu ti afecteaza intelectul si ca la scoala colegii mei radeau de cate ori jucam si ii bucuram.
Claudiuionutz,
Acum, citind ce ai postat realizez ca tu de fapt, disimulezi optimismul(ma refer la cel din primul comentariu).Poate e modul tau de a lupta cu ceea ce inseamna a suferi de aceasta afectiune(spun a suferi pt ca nu cred ca exista termen mai potrivit).In acelasi timp, insa, ai ramas cu nostalgia a ceea ce se poate numi "viata normala"(desi, sincer nu cred ca poate vreo fiinta afirma ca are asa ceva;mi se pare asa o notiune relativa, normalitatea asta)din timpul copilariei.Uite sfatul meu:nu mai tanji dupa ceea ce a fost, incearca sa iei in piept prezentul.Daca nu te ancorezi puternic in prezent, nu poti vorbi despre viitor!Iar acest viitor exista si pt noi, dar depinde de cat de multa vointa dai dovada!
In ceea ce priveste suferinta, nu ai incotro, va fi mereu o parte din tine.Dar poti sa o compensezi, poti sa o faci uitata!Cum?foarte simplu:facand ceea ce intr-adevar iti face placere, stabilindu-ti prioritatile si urmand un tel.Si, cel mai important: sa nu-ti pierzi nicodata visurile, sau puterea de a visa.Din toate acestea deriva energia necesara pt a-ti mentine echilibrul atat de necesar.
Sincer, eu am fost un copil izolat, care prefera sa citeasca in loc sa se joace, care se retragea intr-o lume fantastica a cartilor si a basmelor iar mai tarziu am fost o adolescenta complexata si introvertita.Asa ca mi-e greu sa spun daca am avut o copilarie fericita sau nu.Eu am fost fericita totusi.Ce a urmat mai apoi.poti citi cu cateva comentarii mai sus.
Important e ca am reusit sa ma impac destul de bine cu viata, desi uneori ii mai reprosez ca nu e dreapta cu mine, ca poate meritam mai mult.dar.poate nici eu nu am stiut cum sa cer si nici acum inca nu am ceea ce imi doresc cu adevarat.Nu-i nimic, imi spun ca voi lupta atata timp cat va fi nevoie si voi fi in stare, pt tot ceea ce imi doresc, indiferent de pretul pe care va trebui sa-l platesc.Important e sa ai teluri si dorinte in care sa investesti pt a le vedea indeplinite!
Crede-ma, viata chiar merita traita!E cel mai mare dar pe care-l primesti si ar fi pacat sa-l irosesti!Nu e tot timpul o bucurie sa traiesti?!fa ceva in privinta asta si poarta-ti propria cruce cu demnitate!Dumnezeu nu iti da niciodata mai mult decat poti duce.Gandeste in felul asta:astfel poti sa-ti cunosti limitele, iar a le cunoaste inseamna a fi dincolo de ele!
Imi cer scuze pt toata dizertatia asta.Se apropie sarbatorile si tind spre oleaca de melancolie:)!
Numai bine!
PS: daca vrei sa mai povestesti, nu o sa fiu eu cea care sa te opreasca:)
Sarbatori fericite!
Acum, citind ce ai postat realizez ca tu de fapt, disimulezi optimismul(ma refer la cel din primul comentariu).Poate e modul tau de a lupta cu ceea ce inseamna a suferi de aceasta afectiune(spun a suferi pt ca nu cred ca exista termen mai potrivit).In acelasi timp, insa, ai ramas cu nostalgia a ceea ce se poate numi "viata normala"(desi, sincer nu cred ca poate vreo fiinta afirma ca are asa ceva;mi se pare asa o notiune relativa, normalitatea asta)din timpul copilariei.Uite sfatul meu:nu mai tanji dupa ceea ce a fost, incearca sa iei in piept prezentul.Daca nu te ancorezi puternic in prezent, nu poti vorbi despre viitor!Iar acest viitor exista si pt noi, dar depinde de cat de multa vointa dai dovada!
In ceea ce priveste suferinta, nu ai incotro, va fi mereu o parte din tine.Dar poti sa o compensezi, poti sa o faci uitata!Cum?foarte simplu:facand ceea ce intr-adevar iti face placere, stabilindu-ti prioritatile si urmand un tel.Si, cel mai important: sa nu-ti pierzi nicodata visurile, sau puterea de a visa.Din toate acestea deriva energia necesara pt a-ti mentine echilibrul atat de necesar.
Sincer, eu am fost un copil izolat, care prefera sa citeasca in loc sa se joace, care se retragea intr-o lume fantastica a cartilor si a basmelor iar mai tarziu am fost o adolescenta complexata si introvertita.Asa ca mi-e greu sa spun daca am avut o copilarie fericita sau nu.Eu am fost fericita totusi.Ce a urmat mai apoi.poti citi cu cateva comentarii mai sus.
Important e ca am reusit sa ma impac destul de bine cu viata, desi uneori ii mai reprosez ca nu e dreapta cu mine, ca poate meritam mai mult.dar.poate nici eu nu am stiut cum sa cer si nici acum inca nu am ceea ce imi doresc cu adevarat.Nu-i nimic, imi spun ca voi lupta atata timp cat va fi nevoie si voi fi in stare, pt tot ceea ce imi doresc, indiferent de pretul pe care va trebui sa-l platesc.Important e sa ai teluri si dorinte in care sa investesti pt a le vedea indeplinite!
Crede-ma, viata chiar merita traita!E cel mai mare dar pe care-l primesti si ar fi pacat sa-l irosesti!Nu e tot timpul o bucurie sa traiesti?!fa ceva in privinta asta si poarta-ti propria cruce cu demnitate!Dumnezeu nu iti da niciodata mai mult decat poti duce.Gandeste in felul asta:astfel poti sa-ti cunosti limitele, iar a le cunoaste inseamna a fi dincolo de ele!
Imi cer scuze pt toata dizertatia asta.Se apropie sarbatorile si tind spre oleaca de melancolie:)!
Numai bine!
PS: daca vrei sa mai povestesti, nu o sa fiu eu cea care sa te opreasca:)
Sarbatori fericite!
Si eu as fi interesat sa aud mai multe din "povestea" ta. Apropo, unde ai terminat facultatea? Ai putea sa ne spui mai multe despre asta, despre clipele frumoase petrecute la teatru, despre proiecte de viitor... sunt convins ca toti cei care citesc acest forum ar fi interesati, mai ales acum, in preajma sarbatorilor, sa auda povesti frumoase, optimiste despre viata ta. Poate cream chiar un lant si fiecare dintre noi va scrie cate ceva despre el. Sarbatori fericite tuturor, dragilor!
adnana,
Citind ce ai scris in 20.12 am crezut ca este altcineva care scrie aici... parca ar fi 2 persoane diferite... cea de acum care este echilibrata, care stie ce vrea de la viata si raspunde cu diplomatie si inteligenta la baietii de pe forum (care toti se pare ca au descoperit-o si vor sa discute cu ea private)... si cea nebunatica, "ilogica", pe care am criticat-o "la sange", asa... de parca eram taica-su... Sincer, a trebuit sa ma uit mai sus pe pagina sa vad daca e vorba despre aceeasi Adnana... ceea ce ma face sa cred ca atunci erai un pic expansiva... si acuma nu... Eu sper si iti urez sa ramai asa ca acum... e mult mai bine, crede-ma, si sa gasesti resursele sa iti faci ordine in viata in anul care vine. La multi ani!
pt toti,
Sarbatori fericite si implinirea dorintelor! La multi ani!
Citind ce ai scris in 20.12 am crezut ca este altcineva care scrie aici... parca ar fi 2 persoane diferite... cea de acum care este echilibrata, care stie ce vrea de la viata si raspunde cu diplomatie si inteligenta la baietii de pe forum (care toti se pare ca au descoperit-o si vor sa discute cu ea private)... si cea nebunatica, "ilogica", pe care am criticat-o "la sange", asa... de parca eram taica-su... Sincer, a trebuit sa ma uit mai sus pe pagina sa vad daca e vorba despre aceeasi Adnana... ceea ce ma face sa cred ca atunci erai un pic expansiva... si acuma nu... Eu sper si iti urez sa ramai asa ca acum... e mult mai bine, crede-ma, si sa gasesti resursele sa iti faci ordine in viata in anul care vine. La multi ani!
pt toti,
Sarbatori fericite si implinirea dorintelor! La multi ani!
in primul rand ma bucur ca e cineva care vrea sa cunoasca lucruri frumoase despre altii.:).intradevar mi s au intamplat foarte multe lucruri frumoase in viata mea.totul a inceput cu insasi viata pe care am primit o apoi copilaria de care m am bucurat foarte mult.cel mai frumos lucru care mi s a intamplat in ultimii ani a fost faptul ca am intrat la teatru.am terminat universitatea de teatru si film(unatc )din liceu am avut primul contact cu acest fenomen si cand mergeam acolo parca intram intr o alta lume.ma simteam in largul meu si cand se termina abia asteptam sa vina ziua cand voi merge iar.mereu mi au placut activitatile artistice.m au facut fericit si atunci cand mergeam la facultate uitam de probleme si nu mi venea nici mie sa cred caci ma simteam atat de bine ca si cand n as fi avut nimic.eram un copil normal ca toti de acolo si colegii tineau la mine foarte mult pentru ca ii faceam mereu sa rada.am avut foart5e multi colegi talentati:)si ma bucur ca am fost printre ei.la scoala stateam de dimineata de la 9 pana seara la 8 9 si nu mi se parea obositor pentru ca eram acolo unde imi doream, faceam ceea ce imi placea.aveam tot felul de cursuri atat de diferite si atat de frumoase.invatam sa dansam, sa cantam, sa vorbim, sa jucam.de asta zic ca e cea mai frumoasa scoala din lume.la cursul de actorie ne jucam mereu.in primul an numai jocuri faceam.ne jucam diferite jocuri ca niste copii.jocuri de concentrare, de viteza de reactie, jocuri de improvizatie.seara dupa examene dateam petreceri in scoala si aveam unde caci la noi salile erau mari si fara mese si scaune.erau goale pentru ca erau niste laboratoare unde aveai nevoie de spatiu ca sa te exprimi ca sa faci ce vrei.marius colegul nostru venea cu boxele si combina.el era dj ul nostru.ceilalti veneau ca bautaura si mancarea unii aduceau reflectoarele colorate ca sa ne simtitm ca in disco:)si dansam pana dimineata, vorbeam cantam la chitara.la o peterecere a venit tudor chirila si a cantat cu noi.n a venit ca la un concert ci asa ca intre prieteni caci si el a terminat tot universitatea si am cantat cu totii.daca vrea cineva sa vada ce faceam la scoala eu am filmari si ii pot da.trebuie doar sa mi zica.pana atunci am sa va dau un link de pe youtube.sper ca am voie.suntem noi la o repetitie http://www.youtube.com/watch?v=6dURIA0XxPU pentru cei care vor sa stie mai multe despre scoala asta va dau link ul de la forumul scolii http://193.203.205.239/forum/index.php?sid=33bddd10da2a77b4f10c457e44850937
in rest sunt bine sanatos, incerc sa ma bucur de viata in fiecare zi si atunci cand imi amintesc de momentele astea reusesc.mie imi place sa scriu si vreau sa va arat si voua ceva:
24 Decembrie 1988
Mergem la culcare.E ora 8 seara.Suntem mici si eu si fratimiu.Mama ne duce in brate pe amandoi.Eu am 5 ani si fratimiu 4.Cel mai frumos e sa ai un frate cu care sa dormi.La noi in camera e foarte frumos.Acum e semiintuneric pentru ca noi dormim cu becul de la baie aprins.Asa nu ne mai e frica.Noapte buna, somn usor, vise placute, legamosti si lasa ma n pace.Asa ii zicem mamei.Legamosti vine de la leca noci(ne mai uitam pe bulgari seara din cand in cand la desene animate:)
Ramaneti cu bine!
in rest sunt bine sanatos, incerc sa ma bucur de viata in fiecare zi si atunci cand imi amintesc de momentele astea reusesc.mie imi place sa scriu si vreau sa va arat si voua ceva:
24 Decembrie 1988
Mergem la culcare.E ora 8 seara.Suntem mici si eu si fratimiu.Mama ne duce in brate pe amandoi.Eu am 5 ani si fratimiu 4.Cel mai frumos e sa ai un frate cu care sa dormi.La noi in camera e foarte frumos.Acum e semiintuneric pentru ca noi dormim cu becul de la baie aprins.Asa nu ne mai e frica.Noapte buna, somn usor, vise placute, legamosti si lasa ma n pace.Asa ii zicem mamei.Legamosti vine de la leca noci(ne mai uitam pe bulgari seara din cand in cand la desene animate:)
Ramaneti cu bine!
Glady,
Multumesc!De obicei asa sunt eu, un pic mai rationala din fire.numai ca mai apare din cand in cand si cate un conflict cu partea afectiva si atunci...s-a vazut :).Inca mai incerc sa fac ordine in mine si in jurul meu si sper din tot sufletul ca intr-o buna zi voi reusi, si mai sper ca nu e foarte indepartata ziua respectiva!
Mi-a priit critica ta :).
Iti doresc ca Sfintele Sarbatori sa iti aduca tot ce e mai bun si mai frumos alaturi de cei dragi tie!
Claudiuionutz,
Daca tie iti place sa scrii, nu ai decat sa continui.Eu am mai spus asta, scrisul pt mine e o forma de terapie asa ca nu vad de ce nu ar functiona si in cazul tau!Prin scris putem exprima ceea ce gandim si, cel mai important, ne putem elibera de ceea ce ne apasa, are valenta de 'catharsis'.
Numai bine!
Multumesc!De obicei asa sunt eu, un pic mai rationala din fire.numai ca mai apare din cand in cand si cate un conflict cu partea afectiva si atunci...s-a vazut :).Inca mai incerc sa fac ordine in mine si in jurul meu si sper din tot sufletul ca intr-o buna zi voi reusi, si mai sper ca nu e foarte indepartata ziua respectiva!
Mi-a priit critica ta :).
Iti doresc ca Sfintele Sarbatori sa iti aduca tot ce e mai bun si mai frumos alaturi de cei dragi tie!
Claudiuionutz,
Daca tie iti place sa scrii, nu ai decat sa continui.Eu am mai spus asta, scrisul pt mine e o forma de terapie asa ca nu vad de ce nu ar functiona si in cazul tau!Prin scris putem exprima ceea ce gandim si, cel mai important, ne putem elibera de ceea ce ne apasa, are valenta de 'catharsis'.
Numai bine!
Claudiuionutz,
Ai dreptate, facultatea de teatru este probabil cea mai frumoasa pentru ca nu simti nici macar pentru o clipa ca ai fi intro facultate. Sa inteleg deci ca ai terminat UNATC-ul. Felicitari! Dragut si clipul. Observ ca facultatea si copilaria si-au pus amprenta asupra ta intrun mod foarte placut. E bine ca ai amntiri frumoase din care te poti hrani oricand. Iti doresc un Craciun ca-n povesti sau asa cum aveai pe cand aveai 5 ani. Sarbatori fericite!
Ai dreptate, facultatea de teatru este probabil cea mai frumoasa pentru ca nu simti nici macar pentru o clipa ca ai fi intro facultate. Sa inteleg deci ca ai terminat UNATC-ul. Felicitari! Dragut si clipul. Observ ca facultatea si copilaria si-au pus amprenta asupra ta intrun mod foarte placut. E bine ca ai amntiri frumoase din care te poti hrani oricand. Iti doresc un Craciun ca-n povesti sau asa cum aveai pe cand aveai 5 ani. Sarbatori fericite!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 485Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)
- 2Insomnii - Tulburare schizoafectiva
- 5Sa fie oare fobie?
- 8tulburare schizoafectiva se poate vindeca?
- 33Despre schizofrenie afectiva. Urgent!
- 369Depresie, Anxietate, TOC, TAB, Schizofrenie:Gestionare, Terapii, Suplimente-Solutii ajutatoare
- 1ciclotimie sau tab?
- 6paranoia si tab de mai bine de 8 luni
- 11Persoana fara emotii si sentimente
- 7Serdolect, Solian, Rispolept
- 8Adeverinta medic de familie - in evidenta tulburare bipolara/schizoafectiva
- 6TAB? Sau e altceva ?
- 1Tulburare schizo afectiva bipolara
- 1Tulburare schizo-afectiva caut prietenii
- 6Tulburare schizoafectiva
- 4Tulburare bipolara viata normala
- 28Tratament depresie Tulburare bipolara
- 14Tulburare bipolara la vârstnici
- 1Trecerea in faza maniacala se face brusc sau treptat (tulburarea afectivă bipolară)?
Mai multe informații despre: Tulburare schizoafectiva tulburarea afectiva bipolara
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: