Visez cum ma sinucid.

Acum 4 ani (14 febr), a murit tatal meu...neavand o relatie foarte buna cu mama si sora mea, am cazut intr-o depresie.umblam pe strazi plangeam, stateam in cimitir, vroiam sa mor, m-am taiat singura.am facut un tratament cu distonocalm si extraveral (2 pe zi), tratament recomandat de mama...cand luam acele pastile eram ca o leguma, se vb cu mine degeaba.si pe langa asta crizele nu au disparut.am trecut peste faza aia 1 jumate am fost bine, dar acum o iau de la capat.barb cu care traiesc nu imi da voie sa iau medicamente.stau foarte rau cu nervii.ma supar repede.am impresia ca traiesc degeaba...am alta solutie in afara de medicamente?

draga mea, este normal sa fii socata de moartea tatalui.
Dar scoate-ti din cap ideea sinuciderii, este cea mai mare greseala pe care o poate face un om.
Am trecut si eu prin astea.
De ce nu te lasa iubitul tau sa iei un tratament care sa te ajute? Sunt situatii cand avem nevoie de ajutor.
Te cred ca te simti rau, dar o sa vezi ca cu timpul o sa iti treaca. Iti vorbasete o persoana patita.
Viata este un dar de pret, cand te imbolnavesti iti dai seama ca viata este cea mai mare comoara din lume.
Incearca sa fii mai senina, gandeste-te ca tatal tau s-a dus la Dumnezeu.
sinucigasii nu se stie unde se duc, ai rabdare ca oricum murim toti dar merita sa traim viata pana la capat, cu bune si cu rele, cele bune compenseaza suferintele indurate.
daca iti este foarte rau, mergi si cere ajutorul unei persoane de meserie, avizate, roi psihiatru sau macar psiholog.
Doamne ajuta!

Multumesc pt sfat.o data am trecut si eu peste.dar acum nu cred...m-as inkide intro cutie sa ma lase toata lumea in pace.imi trec numa ganduri negative prin cap...am creierul bolnav de prea multa vreme.pun prea mult suflet la rautati.sunt prea sensibila... nu ma pot intelege cu nimeni si am impresia ca ei sunt devina ca nu ma inteleg...pana la urma e numai vina mea...am 28 de ani si nu am realizat nimic.am dat dintr-o depresie in alta si am ramas in urma.nu imi plac oamenii nu imi place sa mai ies din casa...mananc nu ca mi-e foame ci pt ca imi aduc aminte si, haios..., nu vreau sa ma doara stomacu sau sa ma imbolnavesc...atunci sunt "lucida"...dar kiar nu imi pasa.daca exista intr-adevar ceva dupa moarte as muri doar sa ii spun la tata ce mult il iubesc.am avut de atatea ori ocazia...si nu i-am spus-o, dar asa e omu, nu apreciaza ce are decat atunci cand nu mai e.mi se spunea ca din cauza mea a murit ca ii faceam nervi, . mai sti.posibil.am avut un prieten cand aveam vreo 18 ani.am stat 3 ani impreuna, i sa descoperit ca are tumoare pe creier, intr-un an jumate a murit...si pt al am fost vinovata...ca de ce l-am suparat, tumoarea se declanseaza de la o suparare, zicea doct lui.nu am avut voie sa il vad cat a fost in tratament, ne vedeam pe ascuns.maica-sa era convinsa ca eu i-am facut vraji...si l-am omorat.nu m-am dus la inmormantare, cica nu avea ce sa caut acolo.eu daca mor din cauza cui mor? A MEA...normal...

tatal tau de acolo de unde este stie ca il iubesti!
Prietenul tau nu a murit din cauza ta, tumorile se fac fie din lovitura fie din predispozitie.
Si el stie ca il iubesti. Nu ai nici o vina ca esti bolnava de nervi.
Si eu sunt, nu port face nimic, nu lucrez de ani de zile si immebunesc in casa ca nu am rabdare de un film sau de o carte, desi in scoala invatam bine.
Ce sa facem? Soarta nu ne-o alegem noi.
Totul este sa nu disperam, sa acceptam ceea ce ne-a dat Dumnezeu, cu bune si rele.
Stiu ca este greu, dar nu imposibil.
Vorbeste cu un psihiatru bun din orasul tau, ai nevoie de sprijin! Nu neaparat medicamentos ci si un sfat bun
Numai bine, nu dispera niciodata, nu stii de unde iti va veni vindecarea.
Numai bine

lu, am citit povestea ta si mi-ar placea sa te ajut. cum pot lua legatura cu tine?