Fragilitatea fizică poate contribui la dezvoltarea demenței, sugerează un studiu de cohortă extins

Un nou studiu publicat în revista Neurology®, jurnalul oficial al American Academy of Neurology, indică faptul că fragilitatea fizică ar putea avea un rol cauzal în apariția demenței. Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători condusă de dr. Yacong Bo de la Zhengzhou University, China, și aduce noi dovezi privind interacțiunea dintre factori fizici, genetici și neurologici în etiologia tulburărilor cognitive.
Fragilitatea fizică este o stare caracterizată prin prezența a cel puțin trei din următoarele cinci simptome:

• oboseală frecventă,
• activitate fizică redusă sau inexistentă,
• mers încetinit,
• forță de prindere scăzută,
• pierdere involuntară în greutate.

Deși asocierea dintre fragilitate și demență a fost deja observată anterior, rămânea incert dacă fragilitatea este doar un marker al riscului sau un factor cauzal activ.

Despre studiu

Studiul s-a bazat pe o cohortă de 489.573 de persoane din UK Biobank, fără diagnostic de demență la momentul înscrierii (2006–2010). Vârsta medie a participanților a fost de 57 de ani, iar 54,4% erau femei. Aceștia au fost urmăriți pe o perioadă mediană de 13,6 ani.

Participanții au fost clasificați astfel:

• Fragili (4,6%) – având ≥3 simptome;
• Pre-fragili (43,9%) – având 1-2 simptome;
• Ne-fagili (51,5%) – fără simptome.

Cazurile de demență au fost identificate prin registre spitalicești și deces, utilizând codificarea ICD-10. Pe parcursul studiului, 8.900 de persoane au dezvoltat demență.

Rezultate

Incidența demenței a fost direct proporțională cu gradul de fragilitate:

• 4,6% dintre persoanele fragile au dezvoltat demență;
• 2,2% dintre cele pre-fragile au dezvoltat demență;
• 1,3% dintre cele ne-fragile au dezvoltat demență.

După ajustarea pentru factori precum vârsta, nivelul de educație și activitatea fizică, analiza a evidențiat o asociere semnificativă:

• Riscul de demență a fost cu 182% mai mare la cei fragili (raport de risc: 2,82; interval de încredere 95%: 2,61–3,04);
• Cu 50% mai mare la cei pre-fragili (raport de risc: 1,50; interval de încredere 95%: 1,44–1,57), comparativ cu cei ne-fragili.

Mai mult, participanții fragili care prezentau risc genetic crescut pentru demență au avut un risc de:

• 3,87 ori mai mare în cazul scorului poligenic ridicat (interval de încredere 95%: 3,30–4,55);
• 8,45 ori mai mare la purtătorii alelei APOE-ε4 (interval de încredere 95%: 7,51–9,51), comparativ cu cei fără fragilitate și cu risc genetic scăzut.

Pentru a evalua relația cauzală, cercetătorii au aplicat analize de tip randomizare mendeliană (MR) bidirecțional:

• Analiza directă a sugerat o posibilă relație cauzală între fragilitate și demență (raport de șanse: 1,79; interval de încredere 95%: 1,03–3,12);
• Analiza inversă nu a indicat o relație cauzală între demență și apariția fragilității (raport de șanse: 1,00; interval de încredere 95%: 0,98–1,01).

Modelele de ecuații structurale au arătat că relația dintre fragilitate și demență ar putea fi mediată de profilul genetic și de disfuncții neurologice și imunometabolice.

Descoperiri suplimentare

Analiza biomarkerilor biologici și a imaginilor cerebrale a relevat că persoanele fragile prezentau mai frecvent modificări structurale cerebrale specifice demenței. Acestea ar putea reprezenta mecanisme biologice intermediare pe traiectoria dintre fragilitate și boala neurodegenerativă.

De asemenea, datele au sugerat că demența nu contribuie la apariția fragilității, sprijinind ideea că fragilitatea precede tulburările cognitive.

Concluzii

Rezultatele susțin ipoteza că fragilitatea fizică nu este doar un indicator al vulnerabilității la demență, ci poate fi chiar un factor cauzal. Această legătură pare a fi susținută de componente genetice și mecanisme biologice complexe, inclusiv neuroinflamația și modificările structurale cerebrale.

Identificarea și intervenția timpurie asupra fragilității fizice ar putea reprezenta o strategie preventivă valoroasă împotriva demenței. Cu toate acestea, autorii subliniază că, deși rezultatele sunt robuste, nu pot exclude complet posibilitatea ca fragilitatea să fie doar un marker timpuriu al procesului patologic.

Limitări

O limitare importantă a studiului este reprezentată de faptul că patru dintre cele cinci criterii de fragilitate au fost auto-raportate de participanți, ceea ce poate introduce erori legate de memoria sau percepția personală.