Hipoxia

Hipoxia se referă la scăderea cantității de oxigen din organism. O scădere accentuată a oxigenului timp de câteva minute poate fi fatală.
Pentru a supraviețui oamenii au nevoie de oxigen. Toate organele necesită oxigen pentru realizarea metabolismului dar creierul și inima în special, sunt cele mai sensibile organe în lipsa oxigenului.

Hipoxiemia (cantitatea scăzută de oxigen din sânge) poate cauza hipoxie (cantitate scăzută în țesuturi), atunci când sângele nu trimite destul oxigen către țesuturi, pentru a îndeplini cerințele organismului.

Anumiți factori sunt necesari pentru a exista o continuă oxigenare a celulelor și țesuturilor:

• trebuie să existe suficient oxigen în aerul respirabil
• plămânii trebuie să dețină capacitatea de a inspira corespunzător oxigenul și a expira dioxidul de carbon
• torentul sangvin trebuie să ajungă în plămâni pentru a prelua oxigenul și a-l transporta în întreg organismul.

În anumite cazuri acești factori necesari oxigenării nu sunt îndepliniți, ca de exemplu: altitudinile mari, existența astmului sau a bolilor cardiovasculare, pot determina apariția hipoxiemiei iar în mod particular, exercițiile fizice de intensitate și starea de boală. Atunci când cantitatea de oxigen scade în sânge, sunt sesizate: scăderea ratei respiratorii, cefalee, confuzie și stare de agitație. (2)

În cazul unei hipoxii tisulare, deși nu este trimis suficient oxigen spre țesut, totuși sunt aduși nutrienții de care acesta are nevoie (de exemplu: glucoza) dar aceștia nu vor fi corect utilizați în procesele metabolice. (3)

Cauze

Dintre cauzele ce pot determina hipoxia amintim:

• afecțiuni pulmonare: boala obstructivă pulmonară cronică, emfizem, broșită, pneumonie, edem pulmonar, pneumotorax, apneea somnului, fibroză pulmonară, cancer pulmonar
• medicamente puternice ce pot încetini frecvența respiratorie: narcoticele
• afecțiuni cardiovasculare: bradicardie severă, fibrilație ventriculară
• anemie și/sau afecțiuni care distrug eritrocitele
• intoxicații chimice sau cu gaze (cianuri folosite în pesticide, monoxid de carbon)
• concentrație scăzută sau absentă de oxigen, ca de exemplu în cazuri de: altitudini mari, escaladări montane, aviație, înot la adâncimi mari, înec sau incendii
• scăderea sau încetarea circulației arteriale către un organ, ca de exemplu formarea unui tromb sau traumatisme grave.
• traumatisme (1, 2)

Un atac sever de astm de exemplu, poate cauza hipoxie atât în cazul adulților cât și la copii. În timpul unui atac, căile respiratorii se îngustează, îngreunând trecerea aerului în plămâni. Tusea reflexă ce se instalează, necesită la rândul ei o cantitate suplimentară de oxigen, agravându-se în acest mod simptomele. (1)

Hipoxia poate să intervină chiar și în contextul unei oxigenări normale a sângelui, dacă nu are loc o suficientă perfuzie tisulară sangvină. Ratele scăzute ale perfuziei tisulare pot duce la un declin în oxigenarea țesutului și apariția ischemiei. Astfel de situații sunt adesea întâlnite în stările de șoc când insuficiența cardiacă duce la scăderea circulației sângelui oxigenat. (4)

Simptome

Prezența simptomelor depinde de vârsta pacientului, existența unei afecțuni și intensitatea sau durata acesteia.

Semne incipiente de hipoxie pot fi: anxietate, confuzie, stare de agitație, dacă aceasta nu este corectată pot să apară semne de hipotensiune. Odată ce hipoxia se agravează, semnele vitale ale pacientului, toleranța la activitățile fizice și nivelul de conștiință încep să scadă.

Semne tardive ale unei hipoxii, includ: decolorarea pielii și a mucoaselor, unde vasoconstricția vaselor periferice sau scăderea cantității de hemoglobină duc la apariția cianozei. Cianoza va fi observată în mod special în zona buzelor și a mucoaselor orale.

Pacienții cu hipoxie pot prezenta nări dilatate și buze cu aspect încrețit de asemenea postura corporală este afectată, într-o manieră compensatorie pacienții tind să adopte o ținută dreaptă sau șezând în așa fel încât să favorizeze toracelui expansiunea plămânilor, de exemplu unele persoane nu pot să stea întinse pe spate.

Schimbarea statusului mental și pierderea cunoștiinței reprezintă semne ale agravării hipoxiei. (5)

În general cele mai întâlnite simptome ale hipoxiei sunt:

• schimbarea culorii pielii, de la o nuanță de albastru spre roșu
• stare de confuzie
• tuse
• tahicardie/bradicardie
• tahipnee
• hipotensiune
• transpirații
• wheezing (respirație șuierătoare) (1)

Când trebuie să se apeleze la medic

Trebuie să se apeleze la medic în cazul în care scăderea ratei respiratorii este bruscă și afectează abilitatea de a funcționa. De asemenea, dacă se efectuează exerciții fizice și brusc apare senzația de sufocare. (2)

Diagnostic

Diagnosticul de hipoxie se poate pune în urma verificării istoricului medical, determinării dacă există în prezent vreo afecțiune medicală și evaluarea performanțelor respiratorii. (4)

Cantitatea de oxigen măsurată, în mod normal este de 94%-99% saturație de oxigen (unei molecule de hemoglobină i se pot alătura până la patru molecule de oxigen, fapt ce determină saturația de oxigen), oxigenul va fi administrat atunci când această valoare este de 92% sau mai mică de această valoare. (2)

În general hipoxia și/sau hipoxiemia este/sunt diagnosticată/e printr-o metodă neinvazivă și anume, cu ajutorul puls oximetrelor, dispozitive ce monitorizează și determină pulsul alături de nivelul de oxigen din sânge.

Valoarea oxigenului se determină prin aplicarea dispozitivului la un deget (mână sau picior) ori la lobul urechii, deobicei aplicarea la lobul urechii este folosită în cazul copiilor sau la pacienții la care există un grad mare de vasoconstricție. (1)

De asemenea se pot utiliza teste ce măsoară cantitatea de gaze din sângele arterial: cu ajutorul unui ac se recoltează o probă de sânge arterial după care se măsoară nivelul de oxigen din sânge.

Testele respiratorii implică respirația prin niște tuburi conectate la diferite dispozitive ce indică capacitatea respiratorie a pacientului.

Tratament

Tratamentul constă în administrarea de oxigen pacienților cât mai repede posibil. Tehncile variază în funcție de afecțiunea pacientului și includ:

• administrarea de oxigen cu ajutorul măștilor faciale sau a canulelor nazale
• ventilație mecanică (intubație)
• camere hiperbarice
• alte dispozitive și medicamente ce au capacitatea de a destinde căile respiratorii.

Administrarea de oxigen trebuie realizată cu precauție deoarece în cantități mari, acesta poate deveni toxic pentru organism, provocând simptome precum:

• vertigo (vertij)
• schimbări comportamentale
• afectarea sistemului nervos central
• afectarea țesuturilor și apariția pneumoniei, cataractei sau a altor patologii. (2)

Prevenția

La unii pacienți, hipoxia poate fi prevenită prin evitarea unor circumstanțe care pot reduce concentrația de oxigen în mediu, sau prin administrarea de oxigen înainte ca simptomele să se instaleze.

Cea mai bună cale de a preveni hipoxia în cazul astmului, este cea de a urmări planul de tratament recomandat de către medic întocmai: administrarea medicamentelor, folosirea inhalatorului, evitarea factorilor care produc episoade astmatice. (1, 2)

Pentru a evita astfel de simptome, este bine să se evite fumatul, mai ales dacă există o afecțiune pulmonară, de asemenea să se evite fumatul pasiv, prin evitarea spațiilor unde alte persoane fumează.

Efectuarea exercițiilor fizice în mod regulat, chiar dacă la început se pot sesiza simptome respiratorii, în timp exercițiile fizice realizate într-o manieră regulată, cresc forța și anduranța organismului. (2)