Indicele de masă corporală nu reprezintă un indicator precis pentru starea de sănătate

Indicele de masă corporală, definit în funcție de greutatea și înălțimea individuală, a fost considerat în ultimii ani un indicator specific al stării de sănătate. Conform datelor recent publicate în Jurnalul Internațional de Obezitate, indicele de masă corporală peste limitele socotite a fi normale nu este echivalent cu diagnosticul de boală metabolică și/sau cardiovasculară.

Un grup de experți din cadrul Universității California (Los Angeles) au analizat relația dintre indicele de masă corporală și o serie de indicatori ai sănătății cardiometabolice, inclusiv presiunea arterială, glicemia, colesterolul și trigliceridele plasmatice, utilizând datele colectate de la 40,420 persoane pentru National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES, Studiul Național pentru Examinarea Stării de Sănătate și Nutriție) în perioada 2005 – 2012. Lotul examinat este considerat reprezentativ din punct de vedere statistic pentru întreaga populație a Statelor Unite ale Americii.

Conform rezultatelor studiului, aproximativ jumătate dintre indivizii care prezentau exces ponderal (29% prezentau obezitate gradul I, iar 16% aveau obezitate gradul II/ III) au fost considerați sănătoși din punct de vedere cardiometabolic. Mai mult decât atât, aproximativ 30% dintre persoanele normoponderale investigate sufereau de cel puțin o afecțiune cardiometabolică.

Utilizarea clasificării în funcție de indicele de masă corporală pentru aprecierea stării de sănătate poate introduce erori în privința estimării riscului cardiometabolic atât în rândul persoanelor cu surplus ponderal, dar și în rândul celor normoponderale.

Potrivit concluziilor studiului, aproximativ 74,936,678 americani au fost considerați în mod eronat fie nesănătoși, fie sănătoși din punct de vedere al statusului cardiometabolic prin utilizarea indicelui de masă corporală ca predictor pentru starea de sănătate.

Deși calcularea indicelui de masă corporală este o metodă neinvazivă și nu implică costuri financiare semnificative, aceasta nu este și eficientă, de aceea se impune perfecționarea mijloacelor de diagnostic al afecțiunilor cardiometabolice. De asemenea, evaluarea presiunii arteriale, a glicemiei și insulinemiei, a profilului lipidic și a statusului inflamator al organismului pot genera rezultate mult mai precise în privința statusului metabolic și asupra riscului cardiovascular.

Studii suplimentare ar trebui să vizeze analizarea persoanelor supraponderale și obeze care sunt sănătoase din punct de vedere cardiometabolic pentru a înțelege mecanismele prin care acestea își mențin starea de sănătate, independent de indicele de masă corporală.