Mersul pe jos regulat protejează femeile după menopauză împotriva insuficienței cardiace

©

Autor:

Mersul pe jos regulat protejează femeile după menopauză împotriva insuficienței cardiace
Mersul pe jos cel puțin 40 de minute, de minimum 2 ori pe săptămână, cu o viteză moderată sau mai alert, a fost asociat în rândul femeilor după menopauză cu o scădere a riscului de insuficiență cardiacă cu 25%. Beneficiile observate au fost consistente indiferent de greutatea corporală sau dacă femeile realizau și alte activități pe lângă mersul pe jos.

Rezultatele au fost prezentate în cadrul celei de a 67-a întâlnire anuală a Colegiului American de Cardiologie.

Circa 6.5 milioane de adulți suferă de insuficiență cardiacă,  condiție a cărui risc crește odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, se estimează că femeile între 75 și 84 ani au un risc de 3 ori mai mare decât femeile cu vârste între 65-74 ani.

Faptul că activitatea fizică realizată cu regularitate reduce riscul de insuficiență cardiacă este binecunoscut, dar era incert dacă mersul pe jos este o activitate suficientă pentru a genera un astfel de efect asupra sănătății inimii.

Studiul de față sugerează că mersul pe jos nu doar că este o metodă extrem de accesibilă de a rămâne activi fizic, dar echivalează și alte activități în ceea ce privește riscul de insuficiență cardiacă. Deoarece mersul poate fi realizat în orice moment și nu necesită echipament special, acest lucru avantajează femeile după menopauză care ezită să meargă la sală sau să își creeze o rutină de antrenamente fizice pentru susținerea sănătății.

Mai mult decât atât, poate reprezenta și o metodă prin care acestea să își mențină constantă greutatea corporală fiind consumatoare de energie asmenea altor forme de activitae fizică.

Câte calorii consumi când mergi versus când alergi? 

În cadrul studiului au fost analizate date colectate cu ocazia studiului Women's Health Initiative desfășurat între 1991-2005 și la care au luat parte femei cu vârste cuprinse între 50-79 ani. În urma interpretării statistice s-a constatat că frecvența, durata și viteza cu care se realizează mersul pe jos contribuie în egală măsură la efectele benefice asupra sănătății inimii:
  • femeile care au mers pe jos de cel puțin 2 ori pe săptămână au înregistrat o reducere a riscului de insuficiență cardiacă de 20%-25% comparativ cu cele care au practicat mersul pe jos mai puțin frecvent;
  • femeile care au mers pe jos minimum 40 de minute per sesiune de mers cu o viteză moderată sau alertă au prezentat un risc mai scăzut de insuficiență cardiacă cu 21%-25% comparativ cu cele care au practicat mersul pe jos sub 40 de minute;
  • femeile care au practicat mersul pe jos alert au înregistrat o reducere a riscului de insuficiență cardiacă între 26%-38%, comparativ cu cele care au mers ușor.

Aflați mai multe despre beneficiile mersului pe jos din articol.
Sursa: American College of Cardiology Foundation

Data actualizare: 28-04-2019 | creare: 09-03-2018 | Vizite: 538
Bibliografie
Regular walking may protect against heart failure post menopause, link: http://www.acc.org/About-ACC/Press-Releases/2018/02/27/11/53/Regular-Walking-May-Protect-Against-Heart-Failure-Post-Menopause
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Mersul cu viteză variabilă duce la arderea mai multor calorii
  • Studiu: Mersul pe jos poate reduce semnificativ riscul de mortalitate
  • Adoptarea unui stil de viață sănătos și activ – benefică pentru persoanele cu insuficiență cardiacă
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.