Noi concluzii pe subiectul: Banii aduc fericirea

©

Autor:

Noi concluzii pe subiectul: Banii aduc fericirea

Un nou studiul abordează legătura dintre venituri și fericirea zilnică. În trecut, cercetările s-au întors cu concluzii contradictorii, lăsând incertitudine cu privire la răspuns.

În 2010, un studiu de la Universitatea Princeton condus de Daniel Kahneman și Angus Deaton a arătat că fericirea zilnică crește odată cu creșterea venitului anual, dar după 75.000 de dolari se stabilizează și nivelul de fericire rămâne la același nivel.

În contrast, studiul din 2021 al Universității Pennsylvania condus de Matthew Killingsworth a arătat că fericirea crește constant odată cu venitul și nu există niciun platou după 75.000 de dolari.

Pentru a reconcilia aceste diferențe, cei trei cercetători au făcut un efort de colaborare, aducând împreună două perspective diferite pentru a ajunge la un consens. Într-un nou studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences în 2023, ei au descoperit că, în medie, veniturile mai mari sunt asociate cu niveluri din ce în ce mai mari de fericire. Însă relația devine mai complexă dacă se ia în considerare o cohortă nefericită în cadrul fiecărui grup de venituri.

 

Astfel, nou studiu arată că, în general, veniturile mai mari sunt asociate cu niveluri mai mari de fericire pentru majoritatea oamenilor, dar aceasta nu este o regulă universală. Cei care sunt bogați și nefericiți nu vor fi mai fericiți cu mai mulți bani.
  • Pentru grupul cel mai puțin fericit, fericirea crește odată cu venitul până la 100.000 de dolari, după care nu mai există o creștere semnificativă.
  • Pentru grupul din mijlocul scalei emoționale, fericirea crește liniar cu venitul, iar
  • Pentru grupul cel mai fericit, asocierea se accelerează odată ce venitul depășește 100.000 de dolari.


Data actualizare: 08-03-2023 | creare: 08-03-2023 | Vizite: 200
Bibliografie
Matthew A. Killingsworth, Daniel Kahneman, Barbara Mellers.
Income and emotional well-being: A conflict resolved.
Proceedings of the National Academy of Sciences, 2023;
https://www.pnas.org/doi/10.1073/pnas.2208661120
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să fim mai fericiți? (Ghid practic)
  • Fericirea indusă de consumul de substanțe
  • Râsul și fericirea
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum