Nou dispozitiv portabil pentru diagnosticul leziunilor cerebrale
Data publicării: 15-01-2010
Modul in care functioneaza noul produs este efectuarea unei analize rapide, pentru care este necesara doar o singura picatura de sange de la pacientul cu traumatism cerebral, dispozitivul afisand rezultatele pe un ecran electronic. Procedura consta in analiza si monitorizarea nivelurilor diferitilor biomarkeri din sange. Acesti biomarkeri semnaleaza existenta unor leziuni cerebrale, iar sistemul electronic afiseaza gradul de gravitate in care s-au produs.
Potrivit unui articol aparut in Arkansas Business, aparatul promite sa avanseze cunoasterea stiintifica si medicala a mecanismelor implicate in leziunile cerebrale traumatice, precum si a modului in care creierul reactioneaza in scurt timp de la suferirea unei astfel de leziuni. Acest aspect de colectare a datelor dezvoltat de noua tehnologie ar putea contribui la imbunatatirea protocolului de tratament si la eficientizarea reactiilor la diferitele tipuri de leziuni cerebrale.
Studiile clinice cu dispozitivul portabil de diagnosticare creat de SFC sunt programate sa inceapa in vara anului 2013. In conditiile in care, dupa efectuarea de studii aprofundate, produsul obtine autorizarea FDA (Administratiei Alimentelor si medicamentelor din SUA – n. t.), compania producatoare ar putea pregati lansarea acestuia in mai putin de cinci ani. Aparatul se adreseaza unei largi categorii de persoane cu risc de traumatisme cerebrale, incepand de la trupele trimise in Afghanistan si Iraq, pana la majorete, jucatori de fotbal si hochei, biciclisti si motociclisti. In concluzie, intrucat poate stabili cu acuratete un diagnostic in cateva minute, dispozitivul SFC permite acordarea unui tratament eficient si cat mai rapid posibil al leziunilor cerebrale.
Sursa: FarmaBlu.ro,
15-01-2010, Vizualizari 542
