Pierderea unui animal de companie la copii

Moartea unui animal de companie este de cele mai multe ori o experiență dureroasă pentru un copil, sentimentele lui putând varia între tristețe, teamă, vinovăție sau furie. Pe de o parte se poate învinovăți pe sine, pe părinți ori pe medicul veterinar că nu au salvat animăluțul, pe de altă parte, dacă este prima dată când se confruntă cu o experiență în care este implicată moartea, poate dezvolta sentimente de teamă că ar putea pierde și persoanele apropiate. 

În plus, întrebări precum: „De ce a murit?”, „Ce se va întâmpla cu el după moarte?”, „Îl voi mai vedea?”, vor fi puse frecvent de micuț. Sprijinul părinților, răbdarea și tactul lor se pot dovedi de un real folos pentru depășirea cu succes a acestei perioade dificile pentru un copil.

Reacția copilului față de moartea animalului de companie

Emoțiile și comportamentul micuțului depinde foarte mult de cât de atașat era de acesta, de vârsta și personalitatea copilului. De multe ori, moartea unui animal este resimțită chiar și de adulți ca o pierdere a unui membru al familiei; în cazul copiilor, durerea nu este mai prejos, deși am putea avea tendința să o subevaluăm. Dimpotrivă, la copii, procesul de „jelire” și recuperare după pierderea cuiva drag (chiar și animal de companie) poate fi mai complicată și mai dificil de evaluat, pentru că modul în care ei înțeleg lumea și evenimentele diferă mult de cel al adulților. (1)

În funcție de vârstă, moartea este diferit percepută de copii:

• până la 2-3 ani, ei nu înțeleg ideea de moarte; temporar pot fi supărați și pot accepta ușor un alt animal de comanie, care să îl înlocuiască pe cel pierdut;
• între 3 și 5 ani, copiii percep moartea ca pe un proces reversibil și temporar;
• între 6 și 8 ani, încep să o înțeleagă mai bine, să o vadă ca pe un fenomen real, care are consecințe;
• în jurul vârstei de 9 ani copiii ajung să înțeleagă deplin moartea - un fenomen permanent și final.(2)

Chiar dacă pierderea unui animal de companie poate fi dureroasă pentru copii, exprimarea vizibilă a  sentimentelor poate să lipsească, dând falsa impresie că cei mici nu suferă. Alteori ei își exprimă tristețea sau furia prin joc și desene. Cele mai frecvente reacții la copii sunt:

• șocul – micuțul nu crede că prietenul său necuvântător nu mai există, pentru că acest gând este mult prea copleșitor;
• simptome fizice – copilul se poate plânge de dureri de cap, de stomac etc.
• furie;
• vină – copilul se consideră responsabil pentru pierderea animăluțului din cauza că nu a petrecut suficient timp cu el, că s-a gândit la un moment dat la  moartea lui etc.
• anxietate, teama de a nu pierde și pe alții apropiați;
• regresia la un comportament anterior achiziționat. (3)

Ce pot face părinții pentru a ajuta copilul să depășească această etapă?

Când se confruntă cu pierderea definitivă a cuiva drag, copiii au nevoie de consolare, de afecțiune și sprijin. Pentru a-i ajuta să treacă mai ușor peste această experiență, iată câteva recomandări:

• Dacă animăluțul este pe moarte, pregătiți-l pentru ceea ce inevitabil se va întâmpla, dându-i astfel ocazia să-și ia rămas bun de la prietenul său când acesta mai este încă în viață.
• Pierderea unui animal de companie poate fi ocazia potrivită să îi vorbiți copilului despre moarte. Mai multe informații despre cum să faceți acest lucru găsiți aici.
• Fiți deschiși și onești cu copilul după pierderea animăluțului și nu încercați să îi ascundeți ce s-a întâmplat pentru a-l proteja (refuzând să vorbiți despre moarte sau spunându-i micuțului că acesta „a fugit”, de exemplu), pentru evita să îi creați confuzie, neîncredere sau anxietate. Indiferent de vârsta copilului, nu încercați să îi explicați moartea prin faptul că animăluțul „doarme”, pentru că este posibil să dezvolte temeri față de ideea de a mai dormi.
• Nu vă ascundeți față de cel mic propriile sentimente de tristețe, dimpotrivă, împărtășiți-le cu el, astfel nu se va simți singur și va avea ocazia să învețe despre gestionarea unor astfel de sentimente.
• Asigurați-l că este normal să îi fie dor și încurajați-l să vă vorbească sau să vă pună întrebări atunci când simte nevoia, amintindu-i că sunteți alături de el.
• În schimb, dacă nu resimțiți durerea pierderii la același nivel intens precum copilul, lăsați-l liber să își exprime tristețea. Nu îl criticați/certați dacă plânge, chiar și la câteva zile după tristul eveniment și încercați să îi răspundeți onest și simplu la toate întrebările, chiar dacă le adresează în mod repetitiv.
• Organizarea unui mic ritual de îngropare a animăluțului îi poate da ocazia copilului și familiei să își ia rămas bun
• Nu modificați în această perioadă obiceiurile familiei cu care micuțul este obișnuit, pentru a menține un mediu securizant pentru el.
• Asigurați-vă copilul că nu el este vinovat de moartea animăluțului și dați-i mai multe detalii despre faptul că a avut o boală care nu a putut fi vindecată sau că accidentul pe care l-a suferit nu a putut fi evitat.
• Unele activități îl pot ajuta pe cel mic să accepte mai ușor dispariției prietenului său: realizarea de desene cu animăluțul pierdut, scrierea unei scrisori către acesta (în cazul în care copilul a deprins deja această abilitate), realizarea unui album foto cu pozele cu acesta adunate de-a lungul timpului, păstrarea unui obiect care a aparținut animăluțului (o jucărie preferată, de exemplu), citirea unor povești ale căror personaje se confruntă și ele cu pierderea cuiva drag etc.
• Nu înlocuiți imediat animăluțul pe care l-ați pierdut cu unul nou, pentru a-i lăsa timp și spațiu copilului să deplângă pierderea, în caz contrar ar putea simți că nu este loial.
• Încurajați copilul să se implice în diverse activități care îi fac plăcere. (1), (2), (4), (5)

Când este necesară consultarea unui specialist?

Chiar dacă este o perioadă dureroasă, de multe ori traumatizantă, încurajarea copilului să-și exprime liber sentimentele de pierdere, mediul securizant de acasă și sprijinul părinților și al familiei îl pot ajuta să facă față cu succes acestei etape.

Uneori, însă, când după câteva săptămâni de la eveniment, copilul nu dă semne de revenire, ar trebui luată în considerare consultarea unui psiholog.

Iată câteva semne care să vă orienteze în acest sens:

• Copilul își pierde tot mai mult interesul pentru activitățile care înainte de pierderea animăluțului îi făceau plăcere.
• Depresia se prelungește pe durata mai multor săptămâni.
• Copilul se izolează de prietenii săi.
• Regresia copilului pare să se prelungească și ea.
• Rezultatele și performanța școlară sunt afectate, copilul poate refuza chiar să mai meargă la școală. (3)