Greșeli în educația școlarului

©

Autor:

Greșeli în educația școlarului

Ce ințelegem prin educație?

În accepţiunea generală, educaţia reprezintă o formă de învăţare prin intermediul căreia abilităţile, cunoştinţele şi obiceiurile unui grup de oameni se transmit de la o generaţie la alta prin metode de predare, instruire şi studiere, toate având ca scop formarea şi dezvoltarea personalităţii în vederea unei cât mai bune integrări în societate. Cuvântul „educaţie” derivă din latinescul „educatio” şi înseamnă „creştere”, „instruire.” [1]

Există trei forme de educaţie: educaţia formală, educaţia non-formală şi educaţia informală.

Educaţia formală corespunde unui tipar educaţional organizat şi sistematizat ce conţine anumite norme şi legi şi se desfăşoară în instituţii specializate: grădiniţe, şcoli, universităţi, având ca scop dezvoltarea personalităţii din punct de vedere intelectual, fizic, estetic şi moral, folosind un set de instrumente oficiale precum manuale, programe şcolare, planuri de învăţământ şi cursuri. [1, 2]

Educaţia non-formală, spre deosebire de cea formală, permite desfăşurarea activităţilor educaţionale într-un cadru extraşcolar, în afara clasei sau în afara şcolii, prin organizarea de olimpiade şcolare, excursii, concursuri, tabere, cluburi sau expoziţii, cursuri de perfecţionare, cu scopul de a satisface la un nivel cât mai înalt cerinţele educaţionale ale elevilor, preocupându-se îndeaproape de nevoile emoţionale, intelectuale şi de integrare ale acestora. [2]

Educaţia informală este un proces care se desfăşoară pe toată durata vieţii şi constituie mai degrabă o completare, o întregire la educaţia formală şi non-formală şi nu urmează în mod obligatoriu obiectivele şi normele impuse de curriculum tradiţional. Educaţia informală nu urmăreşte în mod neapărat realizarea unor scopuri pedagogice, ci propune activităţi educative care să întregească personalitatea în toate dimensiunile ei. Aceste activităţi sunt variate, de la vizitarea unor muzee sau expoziţii cu temă ştiinţifică, participarea la conferinţe, concursuri sau expoziţii pe anumite teme, urmărirea unor emisiuni cu tentă educaţională sau ştiinţifică. [2]

Pentru copil, educaţia este aşadar temelia pe care acesta îşi va construi şi desăvârşi atât personalitatea în toate dimensiunile ei, morală, intelectuală, emoţională etc., cât şi modul în care acesta se va integra în societate. O educaţie bună presupune un început bun și aici vorbim chiar de primele etape: creșă, grădiniță, apoi școala primară și gimnazială.

Evoluţia copilului în aceste prime etape educaţionale depinde foarte mult de gradul de implicare şi profesionalism al pedagogilor, dar nu este deloc de neglijat implicarea şi atenţia de care părinţii trebuie să dea dovadă în mod constant în ceea ce priveşte educaţia copilului, menţinând o strânsă colaborare cu pedagogii, urmărind permanent evoluţia propriului copil şi depunând toate eforturile pentru a-l sprijini, asista şi încuraja în toate activităţile educaţionale.

Se întâmplă uneori ca din diverse motive (lipsa de timp, un program de lucru foarte încărcat sau, în cazurile extreme, ignoranţa sau neglijenţa), părinţii să facă unele greşeli în ceea ce priveşte educaţia copilului. Este vorba despre comunicarea cu acesta, motivarea lui pentru obţinerea unor rezultate bune la şcoală și efectuarea temelor, banii de buzunar.

Greșeli privind comunicarea cu copilul și realizarea temelor

A fi părinte reprezintă lucrul cel mai minunat şi aducător de satisfacţii, însă constituie, în acelaşi timp o sarcină dificilă şi de multe ori provocatoare. Creşterea şi educarea unui copil implică un cumul de abilităţi de comunicare, ascultare şi aplicare a unor metode eficiente de educare. În cazul pedagogilor, aceste abilităţi se dobândesc în timpul studiilor de profil, iar în cazul părinţilor, este nevoie de foarte multă atenţie, răbdare şi implicare în tot ceea ce înseamnă relaţionarea cu propriul copil şi educarea acestuia. Scolarii care se află în primele etape educaţionale (grădiniţa şi clasele I-VIII), au nevoie de o comunicare deschisă, iar părinţii trebuie să ştie să păstreze un echilibru între propriile dorinţe şi aşteptări legate de performanţele educaţionale ale copilului şi nevoile şi aşteptările pe care copilul le are de la părinţi în ceea ce priveşte sprijinul şi atenţia pe care aceştia trebuie să i le acorde pe tot parcursul etapelor educaţionale, şi a vieţii, în general. [3]

Greşelile fac parte din natura umană şi în „meseria” de părinte nu eşti scutit de comiterea acestora. Important este însă ca aceste greşeli să fie recunoscute din timp, să nu mai fie repetate şi să fie înlocuite cu metode care să asigure succesul comunicării dintre părinte şi copilul şcolar. [4]

Unii părinţi au tendinţa de a aplica unele idei preconcepute în ceea ce priveşte educarea şi comunicarea cu şcolarul, ghidându-se în mod eronat după clişee de tipul „şi eu am fost educat cu autoritate şi acest lucru nu mi-a prins deloc rău, am ajuns cineva în viaţă şi am ştiut să fac diferenţa între bine şi rău”, ignorând faptul că aplicând exact acelaşi stil în comunicarea cu propriul copil, pot aduce deservicii majore dezvoltării emoţionale şi comportamentale ale acestuia, diminuându-i stima de sine şi spiritul de independenţă. Alţi părinţi aplică, din contră, un stil mult prea permisiv de educare şi de comunicare cu copilul, îngăduindu-i acestuia să se manifeste fără nici un fel de limită sau autocontrol. Ambele variante sunt caracterizate de către psihologi ca fiind greşite deoarece îl pot abate pe copil de la un curs corect al dezvoltării educaţionale şi îi pot afecta capacitatea de a se adapta în colectivitate şi de a forma relaţii sănătoase. [3]

În comunicarea cu copilul, părintele trebuie să ştie să menţină un anumit grad de fermitate, pentru a evita perpetuarea comportamentelor exagerate sau a neascultării totale, însă chiar şi această fermitate trebuie să se bazeze pe comunicare, copilului explicându-i-se în mod clar şi pe înţelesul său motivele pentru care aceste comportamente nu pot fi acceptate, spre binele său. Astfel, comunicarea părinte-copil va fi una eficientă, bazată pe încredere, respect, corectitudine şi preţuirea reciprocă a personalităţii. [3]

Reproşurile permanente sau tendinţa de a învinovăţi copilul pentru anumite fapte sau comportamente (de exemplu „Ți-am spus de aseară să îţi faci tema la engleză. Mai sunt câteva minute până să pleci la şcoală şi tema este doar pe jumătate făcută. O să primeşti o notă proastă. Cât de iresponsabil poţi să fii? Ştii doar că nu am timp să stau după tine, am foarte mult de lucru pentru serviciu!”) reprezintă o modalitate complet greşită de a aborda o situaţie de acest gen. Chiar dacă mai există momente în care programul încărcat de lucru nu îi permite părintelui să supravegheze îndeaproape lecţiile copilului şcolar, a arunca vina asupra copilului invocând lipsa de responsabilitate a acestuia, constituie o greşeală foarte mare deoarece reproşurile pot genera frustrări, anxietate, pierderea încrederii şi abordarea unui comportament pasiv-agresiv. La copil, simţul responsabilităţii se educă în timp şi părintele trebuie să comunice cu acesta într-o manieră calmă, explicându-i clar şi fără reproşuri ce consecinţe pot apărea în urma unei situaţii de genul celei descrise mai sus. Astfel, copilul conştientizează mult mai uşor unde a greşit şi îşi poate corecta această greşeală, fără a manifesta o atitudine negativă faţă de procesul de învăţare şi făcutul temelor. [3]

Copleşiţi de multitudinea de sarcinii pe care trebuie să le rezolve, atât la locul de muncă, cât şi în cadrul familiei, părinţii au de multe ori tendinţa de a uita că, la fel ca şi în cazul responsabilităţii, empatia şi înţelegerea copilului faţă de nevoile părinţilor se educă în timp, pe măsură ce părintele, la rândul său demonstrează empatie şi înţelegere pentru nevoile copilului. A crea o atmosferă negativă, plină de acuzaţii şi lipsă de respect la adresa copilului (de exemplu „Te rog de patru zile să îţi faci ordine în cameră. Arată de parcă a trecut furtuna. Ştii cât sunt de obosită şi ce mult contează pentru mine, la câtă treabă am de făcut, să îţi strângi lucrurile. Nu îţi pasă deloc de asta. De ce nu te gândeşti puţin şi la mine? Eşti complet lipsit de înţelegere”), reprezintă o altă greşeală pe care părinţii o fac în comunicarea cu copilul. Nu trebuie uitat faptul că un copil are propriul său univers, este mai mult preocupat de joacă şi alte activităţi distractive şi acest lucru nu înseamnă că nu îi pasă sau că este egoist. Atragerea sentimentului de vină şi ruşine asupra copilului îi poate afecta foarte mult dezvoltarea comportamentală şi emoţională, pentru că acesta se va simţi frustrat, neînţeles la rândul său şi poate dezvolta o serie de atitudini negative care vor fi mai greu de gestionat de către părinţi. Ei trebuie să discute cu copilul despre propriile aşteptări şi nevoi, într-o atmosferă calmă şi echilibrată şi să găsească împreună o rezolvare, oferindu-i posibilitatea şi ajutându-l să procedeze în mod corect data viitoare. [3]

În comunicarea cu copilul, părintele trebuie să manifeste mult calm şi echilibru precum şi abilităţi de ascultare atentă, demonstrând interes şi entuziasm pentru rezultatele pozitive obţinute de copil la şcoală, explicând foarte mult şi aplicând gesturi non-verbale: aprobarea din cap, menţinerea permanentă a contactului vizual cu copilul, compunerea unei mimici care să arate înţelegere şi aprobare. Astfel, copilul îşi va dezvolta încrederea în sine şi îşi va putea controla emoţiile şi comportamentele mult mai bine. [3]

Greșeli privind motivarea pentru obținerea unor rezultate școlare bune

Motivarea copilului pentru obţinerea unor rezultate bune la şcoală reprezintă o sarcină foarte importantă pentru părinţi. Dorinţa ca propriul copil să obţină performanţe notabile la şcoală, având posibilitatea ca prin aceste performanţe să îşi asigure oportunităţi mai multe şi mai bune în ceea ce priveşte cariera viitoare, îi face pe părinţi, deşi bine intenţionaţi, să abordeze tema motivaţiei dintr-o perspectivă greşită, punând prea multă presiune asupra copilului, suprasolicitându-l sau condiţionându-i anumite lucruri de obţinerea unor rezultate bune. În anumite cazuri, părinţii consideră că dacă copilul nu obţine rezultate bune la şcoală, acest lucru se va reflecta în mod negativ şi asupra lor, punându-i într-o lumină proastă faţă de cadrele didactice, ceilalţi părinţi sau familie. [4]

O altă abordare greşită este motivarea copilului prin promisiuni de recompensare a acestuia cu anumite cadouri scumpe, spre exemplu, telefoane mobile, tablete sau laptopuri de ultimul tip, excursii costisitoare, părinţii obţinând în acest caz o performanţă superficială şi de scurtă durată, bazată strict pe principiul „învăţ dacă primesc ceva consistent în schimb”, fapt care îl îndepărtează pe copil de la adevăratul scop al obţinerii unor rezultate bune la şcoală.
Spiritul concurenţial al ultimilor ani îi face pe unii părinţi să suprasolicite capacitatea de asimilare a copilului, impunându-i un program de studiu foarte încărcat, cu meditaţii, ore suplimentare, diferite cursuri în alegerea cărora aceştia nu ţin cont de dorinţa copilului, ci de propriile preferinţe. Efectul însă nu este cel dorit, dimpotrivă, copilul devine din ce în ce mai obosit, nervos, pierzându-şi, din cauza oboselii şi a suprasolicitării, puterea de concentrare şi interesul.

Stabilirea efectuării temelor chiar înainte de ora de culcare, în speranţa că acele cunoştinţe obţinute în urma acestor teme, vor rămâne pentru mai mult timp în memoria copilului, ducând astfel la performanţe bune, reprezintă o altă greşeală în motivarea copilului. Fără a avea prilejul de a se juca sau de a urmări o emisiune preferată, trecând de la teme direct la somn, copilul nu se va simţi motivat să performeze şi va considera făcutul temelor ca fiind o activitate plictisitoare şi o obligaţie nedorită. Este foarte important să se menţină un echilibru în acest sens, deoarece copilului trebuie să aibă prilejul de a se relaxa cu o activitate amuzantă, care poate constitui o motivaţie foarte bună ca aceste teme să fie efectuate pe mai departe cu interes şi cu plăcere. [4]

Un alt exemplu de greşeală gravă privind motivarea copilului să obţină rezultate bune la şcoală este aplicarea unor pedepse severe atunci când acesta înregistrează unele performanţe mai slabe. Privarea de jucăria preferată sau interzicerea pentru o perioadă de timp de a se mai juca cu prietenul cel mai bun, nu constituie metode care îl vor motiva pe copil să performeze, dimpotrivă, îi vor exacerba spiritul de revoltă, îl vor îndepărta de la o comunicare eficientă cu părinţii şi îl vor determina să adopte o atitudine negativă şi dezinteresată faţă de şcoală şi obţinerea unor rezultate bune. [4]

Părintele trebuie să stabilească împreună cu copilul, care sunt punctele forte şi punctele slabe ale acestuia, încurajându-l să îşi dezvolte abilităţile şi sprijinindu-l acolo unde are nevoie de ajutor şi asistenţă. Fiecare copil are propriul ritm de asimilare a cunoştinţelor, de înţelegere şi de interpretare a acestora. Stabilirea unor obiective clare, demonstrarea permanentă a faptului că părintele are încredere în capacităţile copilului, crearea unui mediu echilibrat în cadrul familiei, bazat pe o comunicare continuă şi menţinerea unei strânse legături cu profesorii, urmărindu-se în mod constant evoluţia copilului pe plan educaţional, reprezintă cele mai sigure şi eficiente metode de motivare a copilului în a obţine rezultate satisfăcătoare la şcoală. [5]

Banii de buzunar - unde greșesc părinții

Banii de buzunar daţi copilului reprezintă un subiect foarte sensibil şi mult discutat. Există foarte multe păreri pro şi contra în privinţa acestui subiect şi majoritatea gravitează în jurul motivaţiei pentru care părintele oferă copilului bani de buzunar.
Acordarea banilor de buzunar nu constituie un lucru greşit atunci când părintele are grijă să îl înveţe pe copil despre valoarea banului, sfătuindu-l să îşi strângă banii primiţi şi învăţându-l să îşi achiziţioneze lucruri folositoare. Unii părinţi acordă bani de buzunar copilului în schimbul efectuării unor treburi prin casă şi nu vorbim aici despre făcutul patului sau spălarea farfuriei, lucruri ce trebuie făcute fără a se negocia primirea banilor, ci despre activităţi mai meticuloase care solicită participarea copilului pentru o perioadă mai lungă de timp: spălatul maşinii, curăţarea băii sau stropirea plantelor şi a florilor din grădină. Şi aici opiniile sunt împărţite, considerându-se că nu este necesar să se ofere bani de buzunar copilului pentru efectuarea unor activităţi domestice la care în mod normal, participă toată familia. [6]

Părinţii trebuie să fie atenţi însă să nu acorde copiilor bani de buzunar din motive greşite. Condiţionarea obţinerii unor rezultate bune la şcoală de oferirea unei sume constituie o greşeală pe care unii părinţi o fac în speranţa că astfel, copilul va performa cu succes pe termen lung. Aceasta este o metodă destul de riscantă, deoarece copilul se va obişnui cu ideea că învaţă motivat strict de recompensa în bani pe care o primeşte, depunând astfel un efort superficial, acumulând cunoştinţe în mod automat, lipsindu-i interesul şi dedicarea.

În ceea ce priveşte banii de buzunar părinţii trebuie să fie atenţi la suma pe care o acordă copiilor, la frecvenţa cu care fac acest lucru şi, mai ales la întrebuinţarea ulterioară a acestei sume.
Există unele situaţii în care părinţii divorţaţi încearcă să îşi amăgească sentimentul de vină pentru situaţia existentă, oferind copilului mai mulţi bani decât ar fi necesar sau cedând unor dorinţe ale copilului de a-şi achiziţiona lucruri foarte scumpe şi de multe ori nepotrivite pentru vârsta pe care o are. Aici părinţii greşesc foarte mult, transmiţându-i copilului în mod eronat convingerea că banii pot cumpăra nu numai lucrurile pe care acesta şi le doreşte, dar şi afecţiunea şi acceptarea. [6]

În primii ani, pentru copil, şcoala reprezintă o provocare şi este foarte important ca atât pedagogii cât şi părinţii să monitorizeze cu foarte mare atenţie evoluţia acestuia, oferindu-i constant sprijin, gestionând cu calm şi înţelegere situaţiile conflictuale, participând la activităţile extra-şcolare şi comunicând foarte mult cu acesta. Părintele trebuie să înveţe, la rândul său, să îşi cunoască foarte bine copilul, să îl ajute în momentele în care acesta se simte copleşit sau descurajat şi să nu uite că, atunci când el însuşi simte că nu ştie sau nu poate gestiona la un moment dat în mod eficient relaţia cu propriul copil, poate apela cu încredere la ajutorul şi sfaturile competente ale unor psihologi specializaţi în educaţia şi nevoile emoţionale ale copilului.

Data actualizare: 10-02-2020 | creare: 31-07-2013 | Vizite: 3435
Bibliografie
1. Education - link: http://en.wikipedia.org/wiki/Education
2. Formal, Non-Formal and Informal Education: Concepts/Applicability - link: http://www.techne-dib.com.br/downloads/6.pdf
3. The Mindful Self-Express. Worst Mistakes Parents Make When Talking to Kids - link: http://www.psychologytoday.com/blog/the-mindful-self-express/201209/worst-mistakes-parents-make-when-talking-kids
4. Helping Children Succeed in School: Top Ten Mistakes Parents Make - link: http://www.brainy-child.com/article/succeed-in-school.shtml
5. 7 Proven Ways To Motivate Children Do Better In School - link: http://www.iowanationalguard.com/Family%20and%20Services/Youth%20Programs/Documents/Youth_Documents/7%20Ways%20to%20Motivate%20Children%20in%20School.pdf
6. Pocket Money - Making it Work for Your Family - link: http://www.netmums.com/lifestyle/money-and-debt/pocket-money-making-it-work-for-your-family
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.