Principalele tulburări de vedere și ce pot indica ele

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin două miliarde de persoane au tulburări de vedere, dintre care jumătate ar fi putut fi prevenite dacă ar fi fost consultate mai devreme. Așadar, în vederea reducerii pe viitor a numărului de pacienți ce ajung în stadii avansate ale acestor tulburări, în continuare sunt prezentate principalele tulburări de vedere și cum să ne dăm seama dacă le avem. (1)

Viciile de refracție

Viciile de refracție se află printre cele mai comune tulburări de vedere întâlnite la om. Acestea au etiologii și mecanisme de producere variate, însă toate prezintă drept element comun cauza anatomică ce le determină: forma anormală a globului ocular. În condiții fiziologice, la un ochi sănătos, imaginea rezultată de pătrunderea razelor luminoase prin pupilă se proiectează într-un singur punct, situat la nivelul retinei.

Afecțiunile cuprinse în clasa viciilor de refracție nu se tratează propriu-zis, dar pot fi corectate prin intermediul lentilelor (ochelari sau lentile de contact) sau pe cale chirurgicală. (2, 3)

Miopia este cel mai răspândit viciu de refracție, aproximativ o treime din populația lumii fiind afectată de această afecțiune. Miopia este tradusă clinic prin dificultatea vederii obiectelor la distanță, în condițiile unei vederi normale la apropiere. Ochiul miop este alungit, astfel că imaginea se formează în fața retinei, iar tratarea acestei afecțiuni se face cu ajutorul ochelarilor cu lentile divergente, având dioptrii negative. (4)

Viciul de refracție care concurează cu miopia pentru primul loc ca prevalență este astigmatismul, afecțiune ce presupune prezența unei cornee neregulate, proiecția razelor luminoase ce trec prin ea nefiind punctiformă, ci răsfirată pe suprafața retinei. Corectarea astigmatismului se poate face prin intermediul lentilelor cilindrice. (5, 6)

Hipermetropia, la fel ca miopia, este un defect ce ține de localizarea proiecției retiniene a imaginii. Însă, spre deosebire de cazul miopiei, ochiul hipermetrop are diametrul antero-posterior redus, imaginea formându-se în spatele retinei. Corectarea acestui viciu de refracție se face cu lentile cu dioptrii pozitive, necesare pacientului hipermetrop întreaga viață.

O afecțiune considerată viciu de refracție este și prezbiopia, dar aceasta se deosebește de celelalte afecțiuni de această natură prin etiologia apariției ei. Prezbiopia apare după vârsta de 45 de ani în urma scăderii gradului de elasticitate al cristalinului, astfel că acesta își pierde capacitatea de a își modifica grosimea pentru a permite focalizarea corectă a luminii pe retină. Corectarea prezbiopiei presupune folosirea ochelarilor pentru activitățile la care vederea este îngreunată (citit, scris etc. ). (2)

Afecțiunile corneene

Corneea face parte din stratul superficial al globului ocular, astfel că orice traumatism la acest nivel, oricât de minor ar fi, o interesează direct. Există numeroase patologii ale corneei produse prin mecanisme variate, însă cele mai frecvente afecțiuni ale acestui strat apar prin traumatisme mecanice ale globului ocular.

Keratita reprezintă inflamația corneei. Aceasta poate fi neinfecțioasă sau infecțioasă, clasificarea în cauză depinzând de prezența sau absența microorganismelor în leziunea corneeană. În general, factorul declanșator al keratitelor este o leziune oculară provocată de purtarea lentilelor de contact.

Simptomele acestei afecțiuni includ:

• înroșirea ochilor;
• dureri oculare;
• încețoșarea vederii;
• fotofobie (sensibilitate la lumină).

Keratitele se tratează prin folosirea de picături artificiale pentru umectarea suprafeței oculare și prin administrarea de antibiotice în cazul în care este de etiologie infecțioasă. (7)

Prezența unor corpi străini corneeni este un motiv des întâlnit de prezentare la un consult oftalmologic, aceștia provocând pacienților o un simptom special, denumit senzație de corp străin. Aceasta poate apărea în urma unor accidente casnice sau profesionale (în cadrul prelucrării lemnului, sau în oțelărie). Corpii străini se pot atașa suprafeței externe a corneei, provocând pacientului o senzație de disconfort sau durere.

Prima intenție de tratament al prezenței corpilor străini este extragerea lor sub anestezie topică. În caz contrar, dacă aceștia sunt lăsați la suprafața globului ocular, există riscul ca ei să treacă prin cornee în interiorul ochiului, astfel producându-se complicații suplimentare.

Ulterior extragerii corpului străin, tratamentul constă în:

• aplicarea unui cicloplegic (dilatator pupilar, în general atropină);
• antibiotic local pentru prevenirea infecțiilor;
• unguent ce facilitează vindecarea corneei. (8)

cataracta

Tradusă clinic prin opacifierea cristalinului, cataracta este o boală frecventă. Factorul etiologic principal al acestei afecțiuni este înaintarea în vârstă, în special apărând în decadele cinci și șase de viață.

De asemenea, aceasta poate surveni și din cauza altor factori, precum:

• urmare a unor keratite;
• diabet zaharat;
• hipoparatiroidism;
• dermatită atopică;
• traumatism, precum un corp străin ocular sau plăgi corneene.

Cataracta se tratează chirurgical, prin extracția cristalinului afectat al pacientului și implantarea unui cristalin artificial. (9)

glaucomul

Fiziologic, lichidul conținut de globul ocular (umoarea apoasă) este eliminat în sistemul venos central. Afectarea acestei căi de eliminare conduce la creșterea tensiunii intraoculare, fenomen ce împinge nervul optic posterior, compresându-l. În cele din urmă, din cauza presiunii continue cauzate de lipsa instalării timpurie a tratamentului glaucomului, vederea va avea de suferit, începând cu cea periferică și ducând spre orbire.

Glaucomul nu se poate vindeca în întregime, însă tensiunea crescută produsă de umoarea apoasă nedrenată poate fi controlată prin medicație colinergică (pilocarpină) și prostaglandine. Alternativ, se poate opta pentru tratament cu laser sau chirurgical. Pacienții cu glaucom trebuie să aibă grijă la medicația anticolinergică (atropina), deoarece aceasta crește presiunea intraoculară și poate agrava glaucomul, apărând riscul de orbire. (10, 11)

Patologia retiniană

Retina reprezintă tunica internă a globului ocular, la nivelul ei realizându-se captarea razelor luminoase ce parcurg restul structurilor anterioare ei. Rolul important al retinei face ca patologia de la acest nivel să aibă mare importanță clinică, cel mai frecvent afecțiunile retinei putând să ducă la orbire.

Retinopatia diabetică este o afecțiune ce interesează vasele sanguine care irigă retina, pe fondul unor mici anevrisme sau hemoragii apărute la acest strat al ochiului. În general, simptomatologia retinopatiei diabetice este ștearsă, aceasta neafectând intens pacientul. De aceea, persoanele ce suferă de diabet trebuie să efectueze controale de rutină anuale pentru a preveni această boală.

În cazul în care această afecțiune nu este tratată, la nivel retinian pot apărea vase de neoformație, ce au rolul de a suplini aportul sangvin al retinei. În acest stadiu, retinopatia se numește proliferativă. Tratamentul contă în ținerea sub control al diabetului și a tensiunii arteriale sau terapie cu laser. (12)

Dezlipirea de retină se produce în urma umplerii spațiului retroretinian cu lichid. Acest fenomen apare atunci când corpul vitros, masa ce umple globul ocular, agață retina în cursul mișcării ochiului. De asemenea, în acest caz retina se poate rupe.

Dezlipirea retiniană se corectează chirurgical, medicul oftalmolog îndepărtând porțiunea corpului vitros atașată de retină, în locul ei fiind introdus aer sau ulei special, ce are rolul de a menține retina la locul ei. O altă opțiune de tratament este aplicarea unei benzi elastice în jurul globului ocular, prin care acesta este ușor presat, iar corpul vitros va împinge retina înapoi. (13)

Concluzie

În general, cu toate că afecțiunile oftalmologice sunt nenumărate și variate, ar trebui să consultați medicul oftalmolog dacă aveți unul dintre simptomele:

• încețoșare a vederii;
• dureri oculare;
• senzație de corp străin în ochi;
• câmp vizual diminuat.