Protocol pentru creşterea accesului la tratament farmaceutic al pacienţilor, încheiat de MS şi producătorii de medicamente
Data publicării: 03-04-2013
Protocolul între MS şi APMGR va fi semnat în aproximativ două săptămâni, informează un comunicat emis marţi de Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, printre subiectele abordate la întâlnirea de luni s-au numărat lista de medicamente compensate, taxa clawback şi Directiva 2011/7/UE privind termenele de plată.
Ministrul Sănătăţii le-a transmis reprezentanţilor APMGR că îşi doreşte îmbunătăţirea cadrului legislativ care să permită eficientizarea cheltuielilor publice, dar în acelaşi timp să asigure accesul la tratament medical pentru un număr mai mare de pacienţi.
Nicolăescu i-a asigurat pe reprezentanţii producătorilor de medicamente de întreaga sa colaborare, subliniind faptul că îşi doreşte coerenţă în politicile publice şi predictibilitate, se mai arată în comunicatul MS.
Sursa: Agerpres,
03-04-2013, Vizualizari 177