Rejuvenarea organelor și utilizarea donatorilor vârstnici: perspective tehnologice și terapeutice pentru reducerea deficitului de organe

Un studiu realizat într-un cadru academic de cercetare și publicat în Nature Communications în decembrie 2025 a analizat relația dintre îmbătrânirea organelor donatorilor și posibilitatea revitalizării lor prin tehnologii avansate, în vederea creșterii numărului de grefe viabile pentru transplant. Cercetarea arată că strategii emergente – de la perfuzia ex vivo la terapii senolitice și modulatoare metabolice – pot transforma organe considerate neutilizabile în grefe funcționale.

Context

Deficitul global de organe rămâne una dintre cele mai critice probleme ale medicinei moderne. În Statele Unite, peste 104.000 de pacienți se aflau pe lista de așteptare pentru transplant la finalul anului 2024, iar aproximativ 7.000 de persoane mor anual fără a primi organul necesar. Un factor major al acestei crize îl reprezintă subutilizarea organelor provenite de la donatori vârstnici, dintre care aproape 40.000 sunt respinse în fiecare an.

Cercetările anterioare au evidențiat vulnerabilități specifice ale organelor îmbătrânite: sensibilitate crescută la leziuni ischemie–reperfuzie, rezerve funcționale scăzute, acumulare de celule senescente, fibroză progresivă și un răspuns inflamator exagerat. Progresele recente din biologia îmbătrânirii, senoterapie și tehnologii de perfuzie machine-perfusion au deschis posibilitatea rejuvenării organelor înainte de transplant, sugerând că o mare parte din aceste grefe ar putea deveni utilizabile.

Despre studiu

Studiul realizat de Kayumov și colaboratorii săi analizează mecanismele celulare și moleculare care determină performanța scăzută a organelor provenite de la donatori vârstnici, precum și strategiile terapeutice ce pot inversa sau ameliora degradarea indusă de vârstă.

Lucrarea evidențiază diferențe fundamentale între organele tinere și cele îmbătrânite în contextul ischemie–reperfuzie, situație inevitabilă în transplant. În timpul ischemiei, privarea de oxigen duce la scăderea producției de adenozin trifosfat, la acidoză, acumulare de lactat și stres celular. Celulele tinere compensează prin reziliență mitocondrială, în timp ce celulele îmbătrânite prezintă pierderi masive de energie și dependență de metabolism anaerob.

Reperfuzia accentuează deteriorarea prin generarea excesivă de specii reactive de oxigen. Celulele tinere dispun de sisteme antioxidante eficiente, spre deosebire de cele vârstnice, în care producția necontrolată de specii reactive de oxigen duce la lezarea membranelor, ADN-ului și organitelor. În cadrul endoteliului vascular îmbătrânit, disfuncția pompei sodiu–potasiu generează edem celular și dezechilibre ionice ce favorizează degradarea ireversibilă.

Studiul descrie și caracteristica centrală a îmbătrânirii tisulare: acumularea celulelor senescente, marcate de SA-β-gal și p16^INK4a. Aceste celule eliberează un profil secretor proinflamator (SASP), facilitează fibrozarea țesutului și reduc capacitatea de reparare.

Din perspectiva sistemică, autorii menționează că organele îmbătrânite prezintă modificări vasculare (scăderea fluxului sanguin hepatic cu până la 50% la vârsta de 50 de ani), creșterea vâscozității sanguine și dereglări hormonale, toate contribuind la vulnerabilitatea grefei.

În plus, organele vârstnice sunt mai imunogene, din cauza eliberării crescute de modele moleculare asociate pericolului, inclusiv ADN mitocondrial circulant și citokine proinflamatorii precum interleukina-6.

În cadrul analizei, autorii descriu tehnologii avansate de conservare și perfuzie, terapii țintite împotriva senescenței, modulatori metabolici, antioxidanți mitocondriali, terapii anti-fibrotice, precum și utilizarea celulelor stem în perfuzia ex vivo. Studiul detaliează o strategie de rejuvenare în două faze:

• intervenții pre-transplant prin perfuzie cu agenți terapeutici

• suport regenerativ post-transplant, posibil cu terapii celulare.

Rezultate

Autorii sintetizează progresele actuale în șapte domenii majore:

1. Vulnerabilitatea crescută la ischemie–reperfuzie

Organele provenite de la donatori de peste 50 de ani prezintă o rată mai mare de disfuncție primară imediat după transplant. Defectele mitocondriale, rezerva antioxidantă scăzută și fragilitatea microvasculară contribuie decisiv la deteriorarea structurală și funcțională.

2. Rolul central al senescenței celulare

Celulele senescente produc SASP, care include molecule proinflamatorii, factori fibrotici și semnale catabolice. Acest profil secretor perturbă homeostazia tisulară, accelerează degenerarea și reduce capacitatea organului de a se reface.

Exemple de consecințe:

• fibroză progresivă

• scăderea elasticității vasculare

• alterarea metabolismului energetic

• creșterea riscului de respingere imună

3. Perfuzia mecanică – tehnologia-cheie în evaluare și recuperare

Normotermia și hipotermia controlată permit evaluarea viabilității organelor și administrarea directă de terapii. Perfuzia la 10°C s-a dovedit eficientă în menținerea funcției mitocondriale.

Perfuzia regională normotermă oferă posibilitatea resuscitării organelor după moarte circulatorie, cu rezultat promițător pentru donatorii vârstnici.

4. Terapii senolitice

Medicamente precum dasatinib și quercetină, fisetin sau navitoclax elimină selectiv celulele senescente. Rezultatele preclinice indică:

• reducerea nivelului circulant de ADN mitocondrial

• îmbunătățirea funcției cardiace și hepatice

• diminuarea inflamației și fibrozării

Totuși, siguranța clinică rămâne nesigură, iar autorii insistă asupra testării riguroase.

5. Senomorfice și modulatori metabolici

Acestea nu elimină celulele senescente, ci reduc efectele SASP. Exemple:

• metformin: reduce inflamația și stresul oxidativ, crește producția de energie

• rapamycin: previne acumularea celulelor senescente și conservă structura grefei

• resveratrol: îmbunătățește funcția mitocondrială

• ruxolitinib: modularea citokinelor, protecția endoteliului

Antioxidanții mitocondriali și cofactorii precum coenzima Q10 sau nicotinamida ribozidă au rezultate promițătoare în modelele preclinice.

6. Strategii anti-fibrotice și regenerative

Compuși precum losartan, blebbistatin, nattokinază sau lumbrokinază pot limita fibrozarea organelor îmbătrânite.

Administrarea de celule stromale mezenchimale în timpul perfuziei reduce inflamația, promovează regenerarea și repară disfuncția microvasculară.

Studiul prezintă și un vaccin experimental împotriva celulelor senescente țintit pe proteina GPNMB, cu potențial toxicologic scăzut.

7. Intervenții antiinflamatorii

Administrarea pre-transplant a corticosteroizilor sau a unor antiinflamatoare nesteroidiene poate reduce inflamația inițială și îmbunătăți viabilitatea organelor îmbătrânite, deși dovezile sunt încă limitate.

Concluzii

Studiul subliniază că majoritatea organelor vârstnice ar putea fi recuperate dacă tehnologiile de perfuzie, terapiile senolitice, modulatorii metabolici și strategiile regenerative ar fi combinate într-un protocol integrat.

Totuși, aceste intervenții sunt predominant preclinice și necesită studii aprofundate de siguranță. Viitorul domeniului va depinde de:

• identificarea biomarkerilor predictivi ai viabilității

• restructurarea politicilor de alocare a organelor

• validarea clinică a strategiilor de rejuvenare în două faze

Dacă aceste direcții vor fi confirmate, deficitul global de organe ar putea fi redus semnificativ.