Sensibilitatea abdominală

Sensibilitatea abdominală poate fi tradusă prin apariția unui disconfort sau chiar a durerii la nivelul abdomenului. Termenul de sensibilitate abdominală definește apariția spontană sau la palparea abdomenului a unui disconfort sau a unei jene dureroase.

De cele mai multe ori, sensibilitatea abdominală rezultă în urma afectării unui organ aflat în interiorul cavității abdominale, precum stomac, intestine, pancreas, vezică biliară, apendice sau rinichi.

Din fericire, în majoritatea cazurilor, sensibilitatea abdominală este datorată unor afecțiuni benigne ale organelor cavității abdominale și este ușor de tratat. Există și în cazuri, mai rare, în care sensibilitatea abdominală este datorată unor afecțiuni severe. Din acest motiv, trebuie evitată atitudinea de ignorare a acestei simptomatologii ci, din contră, se recomandă consultarea medicului și investigarea ei. [1], [2], [3], [4]

Cauzele sensibilității abdominale

Cavitatea abdominală este zona cuprinsă între torace și pelvis, în componența căreia se află o mare parte din organele care aparțin sistemului digestiv, precum și unele organe vitale (splina, ficatul, rinichii) sau unele organe care aparțin tractului urinar (rinichi, prostată, vezica urinară).

Principalele afecțiuni care duc la apariția sensibilității abdominale sunt:

• Infecțiile urinare (cistita, pielonefrita)
• Litiaza renală
• Prostatita
• Anumite boli cu transmitere sexuală, precum gonoreea, infecția cu Chlamydia și herpesul genital
• Boala de reflux gastro-esofagian
• Boala celiacă
• Litiaza biliară
• Colita ulcerativă
• Boala Crohn
• Sindromul de intestin iritabil
• Pancreatită
• Hepatită
• Intoleanțele alimentare
• Alergiile alimentare
• Porfiria
• Febra mediteraneană familială
• Epilepsia abdominală. [1], [2], [3], [4]

Caracteristici clinice ale sensibilității abdominale

Sensibilitatea abdominală este descrisă ca o senzație de disconfort, de jenă dureroasă sau de durere, constantă sau intermitentă, cu caracter de crampă abdominală, localizată într-o anumită zonă a abddomenului sau generalizată.

Sensibilitatea abdominală poate fi instalată spontan sau progresiv, poate fi localizată într-o anumită zonă a abdomenului sau poate cuprinde toată suprafața abdominală, poate fi prezentă în permanență sau poate prezența episoade de exacerbare și remisiune.

În cazul în care sensibilitatea abdominală este tradusă printr-o durere apărută la acel nivel, aceasta poate fi localizată în zona de proiecție a organului afectat și poate prezenta o durată cuprinsă de la câteva minute la câteva zile.

În funcție de afecțiunea implicată în apariția sensibilității abdominale, aceasta poate fi însoțită de următoarele manifestări clinice:

• Febră, frisoane, grețuri, vărsături, urinări frecvente, polachiurie, disurie, emisia de urină tulbure, urât mirositoare, uneori hematurie, dureri lombare (specifice pielonefritei) și senzația de presiune sau de greutate resimțită la nivelul etajului abdominal inferior, în cazul prezenței infecțiilor urinare.
• Durere lombară cu iradiere la nivelul etajului abdominal inferior și la nivelul coapselor, hematurie, poliurie, disurie, emisia de urină tulbure, urât mirositoare, grețuri și vărsături, în contextul litiazei renale.
• Pliurie, nicturie, dificultăți la inițierea actului urinar, necesitatea imperioasă de a urina, senzația de golire imperfectă a vezicii urinare, febră, frisoane și stare generală alterată, în caz de apariție a prostatitei.
• Durere resimțită la nivelul etajului abdominal inferior, scurgere vaginală patologică, sângerare intermenstruală la femei, durere testiculară la bărbați, dispareunie, prurit anal, durere sau arsuri la urinare, febră, cefalee, ganglioni limfatici măriți, oboseală, erupție cutanată, etc., în contextul bolilor cu transmitere sexuală.
• Pirozis, regurgitație, disfagie, durere în epigastru, tuse seacă, răgușeală, durere în gât, senzație de nod în gât, etc., în cazul bolii de reflux gastro-esofagian.
• Diaree, durere abdominală colicativă, balonare, scaune cu sânge și mucus, ulcerația mucoasei intestinale cu hemoragie digestivă, anemie și scădere ponderală, în contextul prezenței vreuneia dintre bolile inflamatorii intestinale.
• Durere abdominală epigastrică intensă, cu iradiere la nivelul hipocondrului drept și stâng (durere „în bară”), febră, diaree, grețuri, vărsături, transpirații reci, tahicardie, icter sclero-tegumentar, etc., în caz de apariție a pancreatitei.
• Disconfort abdominal, diaree, edem localizat predominant la nivelul feței (al buzelor, al limbii), erupții urticariene și prurit, parestezii, grețuri, vărsături, wheezing, dificultăți respiratorii, etc., în cazul alergiilor alimentare sau a intoxicațiilor alimentare.
• Dinsconfort abdominal, erupții cutanate veziculoase, prurit tegumentar, urină intens colorată, modificări d epigmentare, etc., în contextul porfiriei.
• Durere abdominală care cedează în urma defecației, alternarea episoadelor de diaree cu cele de constipație, nevoia imperioasă de defecație, senzația de defecație incompletă, grețuri, balonare, emisia frecventă de gaze, etc., în cazul sindromului de colon iritabil. [1], [2], [3], [4]

Diagnosticarea sensibilității abdominale

Anamneza trebuie să cuprindă informații cu privire la momentul apariției sensibilității abdominale și a celorlalte manifestări clinice care o însoțesc, alte boli prezente în istoricul personal al bolnavului sau în istoricul familiei sale, informații cu privire la condițiile de viață și de muncă ale acestuia, dacă fumează sau dacă consumă alcool, medicamente administrate, etc.

La examinarea clinică a bolnavului care acuză sensibilitate abdominală, medicul poate decela prezența unor semne clinice sugestive uneia dintre afecțiunile amintite anterior.

Printre investigațiile paraclinice recomandate în cazul bolnavilor care acuză sensibilitate abdominală, se numără:

• Hemoleucograma completă și examenul biochimic al sângelui
• Examenul sumar de urină și urocultura
• Determinarea enzimelor pancreatice
• Teste serologice și bacteriologice
• Radiografie abdominală
• Ecografie abdominală
• Endoscopia digestivă superioară
• Colonoscopia
• Tomografia computerizată abdominală
• Rezonanța magnetică nucleară abdominală. [1], [2], [3], [4]

Tratamentul sensibilității abdominale

Tratamentul simptomatic vizează ameliorarea și combaterea simptomatologiei acuzate de către bolnav, prin administrarea medicamentelor antialgice, prokinetice, antiemetice, antihistaminice, etc.

Tratamentul etiologic presupune combaterea bolii de fond care a dus la apariția sensibilității abdominale și a întregului tablou clinic care o acompaniază.

• Tratamentul infecțiilor urinare este medicamentos și presupune administrarea de antibiotice (precum Cefalexin, Ciprofloxacin, Norfloxacin, etc.).
• Tratamentul prostatitelor este medicamentos și presupune administrarea de antibiotice (precum Ciprofloxacin, Norfloxacin, Eritromicin,ă etc.), antiinflamatoare (Ibuprofen, etc.) și alfa-blocante (Terazosin, Prazosin, etc.).
• Tratamentul litiazei reno-urinare poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos constă în administrarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene, antialgicelor, antispasticelor și alfa-blocantelor. Tratamentul chirurgical este reprezentat de nefrolitotomia percutanată și se adresează calculilor de dimensiuni mari sau în cazul formelor de boală fără răspuns la tratamentul medicamentos.
• Tratamentul bolii de reflux gastro-esofagian poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antiacide, alginați, blocanți ai receptorilor histaminici H2 (Ranitidină, Famotidină, etc.) și inhibitori ai pompei de protoni (Omeprazol, Esomeprazol, etc.). Tratamentul chirurgical este reprezentat de fundoplicatura Nissen.
• Tratamentul medicamentos administrat în cazul bolnavilor diagnosticați cu diferite boli inflamatorii intestinale presupune utilizarea următoarelor tipuri de medicamente: antibiotice (precum Metronidazol, Ciprofloxacină, etc.), aminosalicilați (Salazopirină, etc.), imunosupresoare (Metotrexat, Azatioprină, etc.), corticosteroizi (cortizon) și agenți biologici (precum Infliximab, Adalimumab, etc.). În cazul formelor severe de boală inflamatorie intestinală, fără răspuns la tratamentul medicamentos, se recomandă tratament chirurgical, care poate fi reprezentat de una din următoarele proceduri chirurgicale: proctocolectomia totală cu ileostomă, colectomia cu anastomoză ileo-rectală, proctocolectomia totală cu anastomoză ileoanală, rezecții intestinale limitate.
• Tratamentul litiazei biliare este chirurgical și presupune realizarea colecistectomiei (îndepărtarea chirurgicală a colecistului).
• Tratamentul hepatitelor acute este simptomatic. Tratamentul hepatitelor cronice presupune administrarea de interferon pegylat, analogi nucleozidici/nucleotidici (Entecavir, Tenofovir), agenți antivirali direcți și Ribavirină.
• Tratamentul medicamentos administrat în cazul pancreatitelor presupune administrarea de analgezice și administrarea lichidelor intravenoase pentru prevenirea deshidratării. Tratamentul administrat în cazul formelor severe de pancreatită este chirurgical și presupne efectuarea colangio-pancreatografia retrogradă edoscopică.
• Tratamentul administrat în cazul porfiriei poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de antibiotice. Tratamentul chirurgical presupune scoaterea splinei și transplant medular. [1], [2], [3], [4]