Sindromul inimii de atlet

Sindromul inimii de atlet este o asociere de modificări structurale și funcționale ce apar la nivelul cordului persoanelor ce depun efort fizic intens și regulat pentru o perioadă lungă de timp.

Sindromul inimii de atlet apare la orice vârstă și este mai des întâlnit la bărbați decât la femei. Este importantă diferențierea acestui sindrom de cardiomiopatia hipertrofică pentru că atitudinea terapeutică este complet diferită în aceste două situații.

Cauze și factori de risc

Sindromul inimii de atlet apare ca o reacție de adaptare a organismului la cerințele metabolice crescute existente în timpul antrenamentelor intense.
În timpul efortului fizic, debitul cardiac devine mai mare pe seama creșterii frecvenței cardiace și a volumului bătaie. De asemenea, și întoarcerea venoasă crescută are un rol important în acest mecanism. Rezultă o creștere a volumului și a presiunii în ventriculul stâng al cordului care, mai departe, duce la modificări la nivelul masei musculare ventriculare stângi, grosimii peretelui ventricular stâng și diametrului acestei cavități.

Exercițiile fizice pot fi dinamice (izotonice) sau statice (izometrice). În realitate însă, aceste două categorii nu pot fi separate perfect, astfel încât consecințele apar în funcție de componenta predominantă. Dacă efortul depus majoritar este de tip dinamic, cum se întâmplă în atletism, crește frecvența cardiacă, crește volumul bătaie, în consecință crește și debitul cardiac. Rezistența vasculară periferică însă scade, astfel încât presiunea arterială suferă o creștere moderată. În această situație, încărcătura volumetrică este predominantă, aceasta determinând modificările de la nivelul cordului: creșterea grosimii peretelui ventriculului stâng, creșterea diametrului cavității ventriculare stângi (hipertrofie ventriculară stângă excentrică).

Dacă efortul depus majoritar este de tip static, cum se întâmplă în bodybuilding, crește frecvența cardiacă, în consecință crește debitul cardiac, însă presiunea arterială crește și ea semnificativ, astfel încât determină o încărcătură presională crescută la nivelul cordului, ducând mai departe la modificări precum creșterea grosimii peretelui ventricular stâng fără modificarea diametrului cavității ventriculare stângi (hipertrofie ventriculară stângă concentrică). În cazul unei activități fizice ce îmbină în proporții relativ egale cele două tipuri de efort fizic, așa cum este ciclismul (efort dinamic în partea inferioară a corpului și efort static în partea superioară), apare o hipertrofie ventriculară stângă neregulată.

Modificările funcționale survenite sunt reprezentate de:

• un volum crescut de sânge la sfârșitul diastolei, în cazul hipertrofiei excentrice;
• un volum de sânge ușor crescut față de cel al unei persoane care nu depune același efort fizic, în cazul hipertrofiei concentrice. [2]

În timpul exercițiilor fizice, frecvența cardiacă poate ajunge până la 180 bătăi pe minut sau chiar mai mult. Această creștere apare ca urmare a scăderii tonusului parasimpatic, creșterii tonusului simpatic cu accentuarea scăderii celui parasimpatic, catecolaminelor circulante. Această modificare are o pondere mai importantă în modificarea debitului cardiac față de cea a creșterii volumului bătaie.

Creșterea volumului bătaie este determinată de două mecanisme: creșterea întoarcerii venoase și contracția musculară mai puternică a miocardului în timpul exercițiilor fizice.

Debitul cardiac este distribuit diferit în organism, în funcție de activitatea și cerințele sale metabolice. În ceea ce privește musculatura, în repaus, 20% din debitul cardiac ajunge la mușchi, pe când în timpul efortului fizic, 85% din debitul cardiac ajunge la musculatura striată solicitată, acest lucru fiind posibil pentru că în majoritatea teritoriilor vasculare ale organismului se produce vasoconstricție, mai puțin la nivel cerebral, coronarian și muscular. [4]

Semne și simptome

Sindromul inimii de atlet este asimptomatic, putând fi descoperit în urma unei investigații de rutină sau în cazul prezentării la medic pentru alte simptome necorelate.

Semnele pot fi:

• bradicardie;
• puls carotidian puternic;
• presiunile arterială și venoasă normale;
• șoc apexian mai amplu, perceput pe o suprafață mai mare și deplasat la stânga din cauza hipertrofiei ventriculului stâng;
• auscultația zgomotului 3;
• auscultația zgomotului 4, mai ales în bradicardia de repaus;
• auscultația unui suflu sistolic ejecțional în focarul mitral. [1]

Diagnostic

Este necesar să se facă diferențierea între sindromul inimii de atlet și alte patologii cardiace ce pot apărea cu aceeași frecvență atât la cei sedentari, cât și la cei care fac efort fizic susținut.
În afara examinării clinice bazate pe urmărirea semnelor, se mai utilizează ca explorări paraclinice: ECG, ecocardiografia, testul de efort.

ECG

Pot apărea:

• bradicardie sinusală (sub 40bătăi/minut) însoțită uneori de aritmii sinusale, focare ectopice atriale sau ventriculare, pacemaker supraventricular migrant;
• bloc atrioventricular de gradul I/II;
• modificarea morfologiei undei P cu creșterea amplitudinii;
• modificări la nivelul complexului QRS (R cel puțin egal cu 25mm; S cel puțin egal cu 20mm; indicele Sokolov-Lyon (RV5+SV1) cel puțin egal cu 35mm; ax electric cuprins între 0 și 90 de grade; bloc minor de ramură dreaptă);
• modificări ale repolarizării (modificări de fază terminală) - V1, V2: segment ST supradenivelat și undă T pozitivă; V5, V6: segment ST subdenivelat și undă T negativă ascendentă.

Nu există relație de proporționalitate între aceste modificări și nivelul de antrenament al pacientului și performanța lui cardiacă.
O mare parte dintre aceste modificări înregistrate în repaus tind să se normalizeze sau dispar în timpul efortului fizic, lucru care se întâmplă doar în cazul sportivilor cu acest sindrom. [1, 2]

Ecocardiografie

Se utilizează pentru diferențierea modificărilor fiziologice adaptative din cadrul sindromului inimii de atlet de cele patologice din cadrul cardiomiopatiei hipertrofice. Există o limită numită „zona gri” reprezentată de grosimea peretelui ventricular stâng care la bărbați are valoarea cuprinsă între 13 și 15mm, iar la femei între 11 și 13mm. În cazul în care pacientul se încadrează în acest interval de valori, se utilizează următorii indici pentru diferențierea între cele două situații:

• diametrul cavității ventriculului stâng - mai mare de 55mm în cazul sindromului inimii de atlet; mai mic de 45mm în cazul cardiomiopatiei hipertrofice;
• funcțiile sistolică și diastolică - normale în cazul sindromului inimii de atlet/anormale în cazul cardiomiopatiei hipertrofice;
• antecedente heredocolaterale de cardiomiopatie hipertrofică (orientează diagnosticul spre cardiomiopatia hipetrofică);
• oprirea antrenamentelor timp de trei luni - apare scăderea grosimii peretelui ventricular stâng în cazul sindromului inimii de atlet; nu apare nicio modificare în cazul cardiomiopatiei hipertrofice;
• consumul de oxigen - poate ajunge până la 45ml/kg/min în cazul sindromului inimii de atlet, dar are valori mai mici în cazul cardiomiopatiei hipertrofice. [2, 3, 5]

Testul la efort

Modificările apărute în cadrul acestui test sunt:

• creșterea presiunii arteriale sistolice;
• scăderea presiunii arteriale diastolice. [1]

Tratament

Nu este necesar.

Recomandări

În cazul apariției unor simptome cardiovasculare precum durerea toracică, palpitațiile etc, se recomandă prezentarea la medic pentru investigații. Având în vedere că sindromul inimii de atlet este asimptomatic, apariția de manifestări cardiovasculare poate semnifica existența unei patologii cardiace adiacentă acestor modificări fiziologice adaptative.