Stimularea nervului vag sporește efectele antrenamentului de meditație prin compasiune

Un studiu publicat recent în Psychological Medicine și realizat de cercetători de la Colegiul Universitar din Londra (UCL) a evaluat dacă stimularea nervului vag prin metode neinvazive poate potența efectele unui antrenament de autocompasiune ghidat prin imaginație mentală. Studiul a fost conceput ca un trial randomizat controlat, complet factorial, și a fost aprobat de comitetul de etică al UCL în mai 2021.
Nervul vag joacă un rol esențial în reglarea stărilor afective și a comportamentelor prosociale prin conexiuni cu structuri limbice și prefrontale. Disfuncțiile vagale sunt asociate cu tulburări psihiatrice, iar stimularea acestui nerv s-a dovedit benefică în tulburarea depresivă și stresul post-traumatic. Antrenamentele contemplative precum cele bazate pe mindfulness și autocompasiune sunt frecvent utilizate în psihoterapie, însă eficiența acestora poate fi limitată de factori precum teama de autocompasiune. Stimularea vagală transcutanată ar putea crea condiții neurofiziologice favorabile învățării și consolidării autocompasiunii.

Despre studiu

Obiective

Studiul a urmărit dacă stimularea transcutanată a nervului vag (tVNS) poate amplifica efectele unui antrenament scurt de imaginație mentală axat pe autocompasiune (SC-MIT). S-au comparat patru condiții:

• tVNS + SC-MIT
• tVNS + Control-MIT
• Simulare + SC-MIT
• Simulare + Control-MIT

Au fost urmărite modificările în autocompasiune de stat, auto-critică, variabilitatea ritmului cardiac (HRV) și mindfulness. Exploratoriu, s-au evaluat și reacțiile oculomotorii la fețe compasive și modificări ale trăsăturilor de personalitate după opt sesiuni.

Metodologie

Au fost incluși 120 de voluntari sănătoși (18–35 ani), distribuiți aleatoriu în cele patru grupuri (n = 30/grup). Studiul a avut opt sesiuni consecutive (6 acasă, 2 în laborator). Sesiunile de laborator (ziua 1 și 8) au inclus măsurători la trei momente:

• T1: înainte de stimulare
• T2: după 30 min de stimulare pasivă
• T3: după antrenamentul de imaginație mentală (SC-MIT sau Control-MIT)

Stimularea tVNS a fost aplicată pe tragusul urechii stângi (active) sau pe lobul urechii (simulare), cu parametri de 20 Hz, 200 µs, intensitate ajustată individual. În Control-MIT, participanții au imaginat pictarea unei fețe neutre, iar în SC-MIT au fost ghidați să imagineze o entitate compasivă, evocând căldură și grijă față de sine.

Rezultate

Autocompasiunea de stat

tVNS combinat cu SC-MIT a generat o creștere semnificativă și puternică a autocompasiunii încă din prima sesiune (T1→T3, d = 1,05). Stimularea activă singură (tVNS fără SC-MIT) sau SC-MIT fără stimulare activă au avut efecte mai mici. După opt sesiuni, efectul diferențial nu s-a menținut clar, dar grupul tVNS a prezentat o creștere semnificativă a autocompasiunii ca trăsătură, indiferent de MIT (p = 0,042).

Auto-critica

SC-MIT, indiferent de stimulare, a condus la reduceri semnificative ale auto-criticii, observate atât acut, cât și cumulativ (p = 0,001). Stimularea tVNS nu a influențat semnificativ acest efect.

Mindfulness

Mindfulness-ul de stat a crescut semnificativ doar în condiția tVNS + SC-MIT, atât acut (d = 0,68), cât și cumulativ (d = 0,54), ceea ce sugerează o eficiență sporită a combinației electroceutice în cultivarea atenției conștiente.

Răspunsuri fiziologice

HRV (RMSSD și HF-power) a crescut în toate condițiile, dar nu au fost diferențe semnificative între grupuri. În schimb, ritmul cardiac a scăzut mai mult în SC-MIT, sugerând o răspuns parasimpatic mai puternic, dar nespecific pentru tVNS. Lipsa unui marker fiziologic robust pentru activarea vagală rămâne o provocare în acest domeniu.

Răspunsuri oculomotorii

După opt sesiuni, participanții care au urmat SC-MIT (indiferent de stimulare) au prezentat o atenție crescută și reacții pupillare mai mari la fețele care exprimă compasiune (d = 0,60). În plus, în grupul tVNS, creșterea dilatației pupilei a corelat semnificativ cu creșterea autocompasiunii (r = 0,35), sugerând un mecanism comun.

Concluzii

Studiul demonstrează că stimularea vagală transcutanată poate amplifica efectele unui antrenament scurt de autocompasiune, în special asupra stărilor de autocompasiune și mindfulness. Efectele nu au fost mediate de modificări clare în HRV, dar s-au corelat cu răspunsuri oculomotorii implicate în procesarea compasiunii. Aceste rezultate susțin ipoteza unui „nerv vagal compasiv” și oferă o bază promițătoare pentru explorarea intervențiilor electroceutice în psihoterapie.

Confirmarea acestor rezultate în studii clinice mai ample ar putea susține utilizarea tVNS în tratamente psihoterapeutice pentru tulburări afective și ca instrument de cultivare a trăsăturilor prosociale – o direcție emergentă în neuroetică sub denumirea de „inginerie a virtuților”.