Modul prin care creierul își concentrează atenția asupra unui singur vorbitor, descris de cercetători
©
Autor: Domșa Dariana

Cu toate acestea, există o distincție clară între ceea ce se întâmplă în continuare în creier. Înțelegerea modului în care creierul procesează stimuli precum vorbirea, limbajul și muzica a fost punctul central al unei noi cercetări, conduse de Edmund Lalor, profesor asociat la Universitatea din Rochester.
Pentru studiu, participanții au ascultat simultan două povești, dar au fost rugați să-și concentreze atenția doar asupra uneia. Folosind înregistrările EEG ale undelor cerebrale, cercetătorii au descoperit că povestea căreia participanții au fost instruiți să-i acorde atenție a fost convertită în unități lingvistice cunoscute sub numele de foneme, în timp ce cealaltă poveste nu a fost. „Sunetele trebuie să fie recunoscute ca fiind corespunzătoare unor categorii lingvistice specifice, cum ar fi foneme și silabe, astfel încât să putem determina în cele din urmă ce cuvinte sunt rostite, de exemplu, de persoane cu accente diferite sau cu tonuri diferite ale vocii”, a spus Lalor.
Lucrarea actuală este o continuare a unui studiu condus de Edmund Lalor în 2015, care a fost publicat în revista Cerebral Cortex. Cercetarea a primit recent premiul Misha Mahowald 2021 pentru impactul său asupra tehnologiei menite să ajute oamenii cu dizabilități să îmbunătățească interacțiunea senzorială și motrică cu lumea.
Cercetarea a luat naștere la Atelierul de Cogniție de Inginerie Neuromorfică Telluride și a condus la proiectul instituției multipartenere pentru aparate auditive controlate cognitiv, finanțat de Uniunea Europeană, care a demonstrat cu succes un sistem de decodare a atenției auditive în timp real.
sursa: Science Daily
Data actualizare: 01-01-2022 | creare: 01-01-2022 | Vizite: 527
Bibliografie
How the brain understands one voice in a noisy crowd, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/12/211217113242.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Terapia genică pentru boala Alzheimer ar putea proteja creierul și păstra funcția cognitivă
- Tiparele activității cerebrale ar putea fi un indicator pentru riscul de apariție a schizofreniei
- Factori de rejuvenare cerebrală la adulții cu boli neurodegenerative genetice și sporadice
- Cercetătorii au găsit o cauză a bolii Parkinson
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Lipsa de concentrare sau concentrare prea mare?
- Nu mă pot concentra
- Cum pot sa rezolv problema?:( E deranjant si suparator:(
- Probleme grave de atentie
- Medicamente pentru concentrare/atentie/memorie bune?
- Cum pot sa imi cresc capacitatea de concentrare si invatare ?
- Cebrium sau Acutil?