Studiu: medicamentele antihipertensive cresc speranța de viață, chiar şi la adulții cu mai multe condiții medicale
©
Autor: Teodorescu Mihai
Medicamentele antihipertensive îi pot ajuta pe pacienții cu vârsta de peste 65 de ani să trăiască mai mult, indiferent de starea lor de sănătate, se arată într-un studiu amplu publicat în Hypertension, o revistă coordonată de Asociația Americană a Inimii. Beneficiile observate sunt mai evidente la persoanele fără alte afecțiuni prezente înainte de începerea administrării medicamentelor.
„Știam că medicamentele pentru hipertensiune arterială au rol de protecție, în general, în rândul persoanelor în vârstă. Cu toate acestea, ne-am concentrat să identificăm dacă factorul protector există şi la pacienții fragili cu multe alte afecțiuni medicale, care sunt de obicei excluse din studiile randomizate”, a declarat profesorul Giuseppe Mancia, autor al studiului.
În cadrul cercetărilor randomizate, oamenii de știință au analizat datele obținute între anii 2010 şi 2011 de la peste un milion de persoane cu vârsta de minimum 65 de ani din regiunea Lombardiei. Examinând baza de date de îngrijire a sănătății publice, cercetătorii au calculat procentul de timp în următorii șapte ani în care fiecare persoană a continuat să primească medicamentele.
Cercetătorii au comparat datele de la aproximativ 255.000 de oameni care au murit în timpul urmăririi de șapte ani cu datele obținute în urma controalelor adaptate la vârstă, sex și starea de sănătate a celor care au supraviețuit. Pentru a privi separat rezultatele în rândul persoanelor în vârstă, cu diferite afecțiuni medicale sau fără boli suplimentare, cercetătorii au utilizat un scor dezvoltat anterior, care are o relație strânsă cu mortalitatea.
Probabilitatea decesului peste şapte ani a fost de 16% pentru persoanele cu o stare de sănătate bună la începutul studiului. Probabilitatea mortalității a crescut progresiv până la 64% pentru cei cu o sănătate foarte slabă. În comparație cu persoanele care şi-au administrat foarte rar medicamentele pentru presiune arterială (în mai puțin de o pătrime din zile), persoanele cu aderare ridicată la medicamentele antihipertensive (mai mult de 75% din perioada de timp acoperită) au avut o probabilitate de deces diminuată cu 33%-44%, în funcție de starea lor de sănătate inițială.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 18-06-2020 | creare: 18-06-2020 | Vizite: 800
Bibliografie
Blood pressure medications help even the frailest elderly people live longer, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2020/06/200608092947.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Tensiune mare, tratamentul nu are efect
- Prestarium administrare!
- Am nevoie de un sfat avizat va rog.
- Durere la frunte dupa inceperea tratamentului de hipertensiune cu Noliprel Arg Forte 5mg
- Tratament hipertensiv cu EXFORGE HCT.
- Hipertensiune
- Hipertensiune si prediabet/diabet
- Nelămurire mare - tratament hipertensiune arteriala și pulsul mare