Suplimentele de vitamina D ar putea fi ineficiente și chiar dăunătoare, conform studiilor
©
Autor: Mancaș Mălina

Mai multe studii recente contrazic această teorie, sugerând că suplimentele nu prezintă eficiență, ba chiar pot crește riscul de a dezvolta cancer sau afecțiuni cardiovasculare. Conform acestor studii, niciun supliment nu a prezentat beneficii asupra persoanelor sănătoase, fără afecțiuni severe. Excepții rare au fost întâlnite în cazul luteinei pentru degenerarea maculară, o cauză principală a orbirii.
Conform cercetătorilor, doza zilnică necesară de vitamina D poate fi asigurată din expunerea moderată la soare și dintr-o alimentație corespunzătoare, în timp ce reprezentanții industriei producătoare de suplimente susțin faptul că acestea nu ar asigura o cantitate suficientă pentru prevenirea fracturilor și a căderilor.
O meta-analiză publicată în Jurnalul Medical Britanic (2014) a arătat că nu poate fi demonstrată eficiența suplimentelor cu vitamina D. Datele arată că nivelul crescut de vitamina D din organism este irelevant pentru prezența anumitor boli.
În timp ce majoritatea studiilor au prezentat ineficiența vitaminei D, un studiu publicat în JAMA Internal Medicine privind relația dintre această vitamină și riscul de fracturi osoase (2015) sugerează că suplimentele au prezentat rezultate minime comparativ cu tratamentul placebo sau exercițiile zilnice și chiar au crescut riscul de fracturi cu până la 20-30%.
Vitamina D este sintetizată cu ajutorul luminii solare sau este metabolizată din alimente. Aportul de vitamina D trebuie adus din expunerea moderată la soare și din alimente (somon, lapte, ouă, ciuperci, ton, suc de portocale etc.), fiind suficient pentru 99% dintre persoane. O cantitate adițională de vitamina D din suplimente poate cauza reacții metabolice și modificări în procesele imunologice, însă sunt necesare studii suplimentare în acest sens.
Sursa: Science Alert
Data actualizare: 10-02-2019 | creare: 08-02-2016 | Vizite: 5780
Bibliografie
Vitamin D supplements are not effective, and could be dangerous, studies find, link: https://www.sciencealert.com/vitamin-d-tablets-may-be-worse-for-you-then-nothing-at-all ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Consumul de alcool și sănătatea: o analiză amplă reevaluează relația dintre alcool, boli cronice și mortalitate
- Studiu: Jocurile video violente nu au efect asupra agresivității viitorilor adulți
- Social media și paradoxul singurătății: conexiunile cu necunoscuți, asociate cu o izolare mai mare
- Îmbătrânirea poate reduce furia și frustrarea legate de regretele din trecut
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
- Rahitismul
- Osteomalacia
- Vitamina D – Calciferol
- Necesarul de vitamina D
- Sursele de vitamina D
- Carența de vitamina D
- Hipervitaminoza D
- Vitamina D si sarcina
- Vitamina D si functia cerebrala
- Suplimentarea cu vitamina D
- Suplimente cu beneficii susținute de meta-analize
- Top 5 suplimente esențiale pentru performanță și sănătate
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Supl.alim. Jarrow Formulas in tratarea tulburarilor psihice
- Female Hormone Blend, imbunatateste si mentine echilibrul hormonal feminin
- Nu pot lua in greutate
- Suplimente alimentare si chimioterapia
- Calcein d3
- Suplimentele alimentare ?
- Vitamina D3 in homeopatie
- Supliment alimentar Extreme Cut Green
- Hipovitaminoza D