Terapia cancerului pulmonar ar putea afecta sănătatea inimii
©
Autor: Mușătoiu Diana

Radioterapia joacă un rol important în tratamentul curativ al cancerului pulmonar, iar progresul în ceea ce privește tehnologia radiațiilor permite ca acestea să poată fi folosite pentru un număr mai mare de pacienți. Cu toate acestea, în ultimii doi ani, au ieșit la iveală dovezi care arată că radioactivitatea primită de inimă în urma radioterapiei crește rata de mortalitate.
Studiul, publicat în European Journal of Cancer, spune că efectul radiațiilor asupra inimii pacienților tratați prin radioterapie este departe de a fi înțeles, din acest motiv a fost inițiată o cercetare mai amănunțită. S-a descoperit faptul că radiațiile pot fi cauza unei sarcini excesive asupra cordului și chiar cantități mici de radiații pot avea consecințe negative. S-a identificat o regiune a inimii sensibilă în special la cantitatea de radiație primită și anume porțiunea superioară, unde doze excesive au avut ca rezultat supraviețuirea scăzută a pacienților.
Pacienții care primesc o doză mai mare de radioterapie în această regiune a inimii au un risc cu 20% mai crescut să sufere o moarte timpurie, față de cei care primesc doze mai scăzute. Unul dintre motivele cheie pentru care pacienții ce suferă de cancer pulmonar sunt mai susceptibili la această afectare este acela că tumorile lor pot fi adesea situate mult mai apropape de inimă decât în cazul altor forme de cancer. Prin urmare, o parte dintre radiații vor afecta inevitabil cordul și vor conduce la efecte adverse.
În plus, acest lucru este în special valabil în comparație cu alte grupuri de pacienți, spre exemplu cei cu cancer de sân sau limfom, care sunt în mod obișnuit mai tineri și mai sănătoși decât pacienții care suferă de cancer pulmonar. Aceștia din urmă pot avea probleme cardiace care, împreună cu radiațiile, contribuie la suferința inimii.
Cercetătorii de la Universitatea din Manchester au analizat 1.100 pacienți, observând ce regiune a inimii urma a fi iradiată și cât au supraviețuit pacienții. S-a identificat regiunea superioară a cordului ca fiind cea mai susceptibilă la acțiunea nocivă a radiațiilor, în comparație cu restul masei cardiace. Testarea a arătat, de asemenea, o regiune semnificativă de-a lungul bazei inimii, unde doze crescute au fost asociate cu cea mai scăzută perioadă de supraviețuire a pacienților.
Pentru a realiza acest studiu, a fost făcută o analiză dozimetrică de înaltă rezoluție a țesutului normal. Acest lucru a ajutat la identificarea regiunilor din inimă care au fost corelate cu rate de supraviețuire mai scăzute. Cu toate acestea, cercetarea și analiza făcută de echipă evidențiază doar zona superioară a inimii ca fiind importantă. Următorul pas va fi să ducă la bun sfârșit această cercetare și să realizeze studii clinice pentru a investiga cauzele și pentru a găsi o rezolvare a problemei.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 16-10-2017 | creare: 16-10-2017 | Vizite: 2642
Bibliografie
Lung cancer treatment could be having negative health effect on hearts, link: https://medicalxpress.com/news/2017-09-lung-cancer-treatment-negative-health.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Eficiența itraconazolului în tratamentul cancerelor este dependentă de doză
- Rolul pe care factorii de mediu și genele îl au în dezvoltarea cancerului
- Cercetătorii identifică modificările ADN-ului, căile biologice asociate cu riscul de cancer moștenit
- Cancerul pancreatic va fi al treilea cel mai mortal tip de cancer în anul 2017 în Uniunea Europeana
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Apa la plamani, cancer
- Dieta cancer pulmonar
- Cancer pulmonar - ce trebuie facut?
- Cancer la plamani
- Varsaturi continue, cancer pulmonar
- Fumez de mai bine de un an.. e posibil sa am cancer?
- Cancer pulmonar
- Concluzie: 1 tumora pulmonara dreapta, 2 atelectazie pulmonara dreapta, 3 adenopatii mediastinal
- Cancer pulmonar
- Unde pot face o scintigrafie ok in Bucuresti?