Teste de coagulare - interpretare analize probleme de coagulare

Teste de coagulare - interpretare analize probleme de coagulare

Testele de coagulare sau coagulograma reprezintă o categorie de analize de sânge prin intermediul cărora se examinează funcția de coagulare a sângelui.

Se recomandă efectuarea testelor de coagulare înainte de efectuarea unei proceduri chirurgicale (precum rezecție endoscopică, puncție-biopsie, etc.), a unei intervenții chirurgicale mai laborioase cu risc crescut de sângerare, pentru monitoizarea bolnavilor aflați sub tratament anticoagulant sau pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni caracterizate prin apariția sindromului hemoragipar. [1], [2]
În continuare, vom prezenta cele mai utilizate teste de coagulare în practica medicală și semnificația lor clinică:

Timpul de protrombină (PT) sau „timpul Quick”

Timpul de protrombină (PT) sau „timpul Quick” este un test de coagulare prin intermediul căruia sunt examinați anumiți factori ai coagulării (FI-fibrinogen, FII-protrombină, FV-proaccelerină, FVII-proconvertină, FX-factorul Stuart Power), funcția ficatului de sinteză a proteinelor și implicațiile diagnosticate și terapeutice pe care acestea le au.

Prelungirea timpului de protrombină semnifică existența în organism a unui deficit de factor de coagulare.

Se recomandă determinarea timpului de protrombină în următoarele cazuri:

  • Pentru screeningul persoanelor cu deficiență congenitală sau dobândită de factori de coagulare II, V, VII, X și a fibrinogenului
  • În cazul persoanelor cu deficit de vitamină K
  • Pentru monitorizarea tratamentului cu anticoagulante orale
  • În disfibrinogenemii
  • Pentru screeningul hemostazei, înainte de efectuarea unei intervenții chirurgicale
  • Pentru examinarea funcției de sinteză proteică a ficatului.


Determinarea timpului de protrombină se realizează din proba de sângevenos recoltată dimineața pe nemâncate.

Valorile normale ale timpului de protrombină pot fi exprimate ca secunde, procente sau ca INR. Procentual, valorile normale ale timpului de protrombină se află între 70% și 100%.

Prelungirea timpului de protrombină poate apărea în următoarele circumstanțe: deficit congenital sau dobândit de FII, FV, FVII, FX, deficit de vitamină K, tratament cu anticoagulante orale, afecțiuni hepatice, diateze hemoragice la nou-născuți, diaree cronică, obstrucție biliară, boală celiacă, coagulare intravasculară diseminată, sprue, malnutriție, disfibrinogenemie, hipofibrinogenemie, sindrom Zollinger-Ellison, amiloidoză, bolnavi cu anticoagulant lupis, în urma administrării unor medicamente precum ciprofloxacin, metronidazol, eritromicină, miconazol, propafenonă, diltiazem, propanolol, clofibrat, amiodaronă, fenofibrat, piroxicam, fenilbutazonă, sertralin, cimetidină, omeprazol, zileuton, steroizi anabolizanți, în urma consumului de alcool, mango și ulei de pește. [1], [2], [3], [4], [5]

Timpul de tromboplastină parțială activată (aPTT)

Timpul de tromboplastină parțială activată (aPTT) este o analiză de sânge prin intermediul căreia este examinată calea comună de coagulare (factorii I, II, V și X ai coagulării).

Prelungirea timpului de tromboplastină parțială activată apare în cadrul deficienței sau inhibiției unor factori ai coagulării.

Se recomandă determinarea timpului de tromboplastină parțială activată în următoarele circumstanțe:

  • În caz de suspiciune a bolii von Willebrand sau a hemofiliei
  • Pentru diagnosticul deficiențelor congenitale sau dobândite a factorilor de coagulare II, V, IX, X, XII ȘI XII
  • Pentru monitorizarea bolnavilor aflați sub tratament cu heparină nefracționată sau inhibitori ai trombinei
  • Înaintea efectuării unei intervenții chirurgicale, pentru evaluarea riscului hemoragic.


Determinarea timpului de tromboplastină parțială activată se realizează din proba de sânge venos recoltată dimineața pe nemâncate. Nu se determină analiza din probe de sânge recoltate de pe acteter heparinizat. În cazul bolnavilor aflați sub tratament anticoagulant cu heparină, determinarea analizei se realizează din proba de sânge venos recoltat cu o oră înainte de administrarea dozei medicamentoase.

Valorile normale ale timpului de tromboplastină parțială activată se afă sub 40 de secunde.

Prelungirea timpului de tromboplastină parțială activată poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: boala von Willebrand, hemofilia A, hemofilia B, malnutriție, deificit de vitamină K, hipofibrinogenemie, coagulare intravasculară diseminată, diferite afecțiuni hepatice, prezența anticoagulanților ciculanți factor-specifici, prezența în ser a produșilor de degradare a fibrinei, prezența anticoagulanților lupici, în cazul bolnavilor cu lupus eritematos sistemic sau alte boli autoimune, tuberculoză, afecțiuni maligne, glomerulonefrită cronică, transfuzii multiple, în urma administrării anumitor anticoagulante, precum anticoagulante orale, urokinază, streptokinază, inhibitori trombinici. [1], [2], [3], [4], [5]

Timpul de trombină (TT)

Timpul de trombină (TT) este o analiză de sânge care examinează, alături de alte teste de coagulare, componentele majore ale sistemului hemostatic din organism, pentru identificarea unor anomalii hemostatice.

Determinarea timpului de trombină este recomandată în următoarele circumstanțe:

  • Pentru diagnosticarea coagulării intravasculare diseminate
  • În caz de hipofibrinogenemii, afibrinogenemii și disfibrinogenemii
  • Pentru identificarea cauzelor care au dus la prelungirea timpului de protrombină și de tromboplastină parțială activată
  • Pentru monitorizarea bolnavilor aflați sub tratament cu medicamente din grupa activatorilor plasminogenului (alteplază, tenecteplază, urokinază, streptokinază).


Determinarea timpului de trombină se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate.

Valoarea normală a timpului de trombină este mai mică sau egală cu 21s.

Prelungirea timpului de trombină poate apărea în cadrul rumătoarelor afecțiuni sau condiții patologice: mielom multiplu, disfibrinogenemie, hipofibrinogenemie, afibrinogenemie, coagulare intravasculară diseminată, prezența în plasma bolnavilor a anticorpilor antitrombină, uremie, afecțiuni maligne, boli hepatice severe, prezența produșilor de degradare a fibrinei sau a fibrinogenului, în urma administrării unor medicamente precum argatroban, heparină, hirudină, urokinază, streptokinază, activatorul tisular al plasminogenului, anistreplază, asparaginază.

Prelungirea timpului de trombină poate apărea în cazul bolnavilor care prezintă valori ale fibrinogenului funcțional sub 100 mg/dL.
Scurtarea timpului de trombină poate apărea în urma administrării de dextran. [1], [2], [3]

Timpul de sângerare (TS)

Timpul de sângerare (TS) este o analiză de sânge prin intermediul căreia este investigată hemostaza primară. Timpul de sângerare depinde, în mare măsură, de numărul de trombocite, de prezența proteinelor plasmatice de adeziune și de integritatea pereților vaselor de sânge.

Determinarea timpului de sângerare se realizează din probele de sânge venos recolatte dimineața pe nemâncate. Înainte de determinarea analizei se recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice și evitarea administrării aspirinei cu cel puțin 7 zile.

Valorile normale ale timpului de sângerare sunt cuprinse între 1 și 4 minute.

Creșterea timpului de sângerare poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: trombocitopenii, sindrom Wiskott-Aldrich, boala von Willebrand, sindrom Chediak-Higashi, macroglobulinemia Waldenstrom, mielom multiplu, uremie, insuficiență hepatică severă, infecții virale, sindroame mieloproliferative acute sau cronice, hemofilie, afibrinogenemie, sindrom Ehler-Danlos, deficit de factor V al coagulării, în urma administrării anumitor medicamente precum cefalosporine, aspirină, penicilină, prometazină, imipramin, teofilină, halotan, anticoagulante orale, dextrani, metoprolol, bisoprolol, nitrați, diltiazem, amiodaronă, heparină, substanțe de contrast, clorpromazină, etc.

Consumul de alcool poate duce la creșterea timpului de sângerare.

Scăderea timpului de sângerare poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni: diabet zaharat, hiperlipoproteinemie, ateroscleroză.

La nou-născuți, timpul de sângerare este în mod fiziologic mai redus. [1], [2], [3], [4], [5]

Numărul de trombocite

Numărul de trombocite este unul dintre elementele determinate în cadrul hemoleucogramei complete, cu rol în cadrul proceselor de hemostază, vasoconstricție și reparare tisulară, în urma apariției unor injuri vasculare sau a unor leziuni inflamatorii. Trombocitele participă în cadrul procesului de aderare și agregare plachetară, determinând formarea trombului plachetar.

Se recomandă determinarea numărului de trombocite în următoarele circumstanțe:

  • Pentru determinarea profilului de coagulare
  • Pentru monitorizarea bolnavilor aflați sub tratament chimioterapic, radioterapic sau imunoterapic, tratamente care pot duce la supresie medulară
  • Pentru examinarea bolnavilor cu diferite boli hemoragice, boli trombotice sau alte tipuri de sângerări inexplicabile
  • Pentru monitorizarea bolnavilor diagnosticați cu insuficiență medulară.


Valorile normale ale trombocitelor sunt cuprinse între 150.000 și 450.000/mmcub.

Creșterea numărului de trombocite peste 450.000/mmcub poartă denumirile de „trombocitoză” sau „trombocitemie” și poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: trombocitemia esențială, trombocitemia ereditară, leucemia mieloidă cronică, policitemia vera, metaplazia mieloidă cu milofibroză, deficitul de fier, postoperator, postsplenectomie, siclemie, postanemie hemolitică, bolile infecțioase, inflamatorii sau maligne, în urma administrării anumitor medicamente, precum clindamicină, cefazolin, diltiazem, fludarabină, glucocorticoizi, isotretinoin, metoprolol, miconazol, antioncepționale orale, zidovudină, penicilamină, meropenem, lansoprazol, dipiridamol, lomefloxacin, metilprednisolon, etc.

Scăderea numărului de trombocite sub 150.000/mmcub poartă denumirea de „trombocitopenie” și poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: boli vasculare de colagen, sarcină, boli tumorale, boli limfoproliferative, coagulare intravasculară diseminată, sindrom HELLP, purpura trombotică trombocitopenică, sindromul hemolitic uremic, ateroscleroză extensivă, valvulopatii, proteze vasculare, în cadrul circulației extracorporeală, în urma montării cateterelor, diferite boli infecțioase (precum boala Lyme, rubeolă, infecție cu virus citomegalic, septicemie, malarie), anemie megaloblastică, postchimioterapie, postradioterapie, deficit de trombopoietină, anemie aplastică, boli medulare infiltrative, purpura trombocitopenică amegakariocitară pură dobândită, sindrom Wiskott-Aldrich, boli ale splinei, sindromul plachetelor gri, hipotermie, macrotrombocitopenia X-linkată diseritropoieză, în urma administrării medicamentelor mielosupresive, precum antimetaboliți, agenți alkilanți, acetazolamidă, abciximab, alemtuzumab, bleomicină, anagrelid, aspirină, anticonvulsivante, barbiturice, azitromicină, cloramfenicol, danazol, ciclofosfamidă, etopozid, fludarabină, isoniazidă, levodopa, etc. [1], [2], [3], [4], [5]

Fibrinogenul sau factorul I al coagulării

Fibrinogenul sau factorul I al coagulării este o glicoproteină sintetizată la nivel hepatic, cu rol în cadrul proceselor de elaborare a două enzime din cascada coagulării: trombina și plasmina. De asemenea, fibrinogenul face parte din categoria proteinelor de fază acută, valorile lor crescând la 24-48 de ore de la apariția unui proces inflamator în organism.

Determinarea fibrinogenului este recomandată
în următoarele circumstanțe:

  • Pentru monitorizarea bolnavilor aflați sub tratament trombolitic
  • Pentru aprecierea riscului de apariție a evenimentelor trombotice cardiovasculare sau neurologice (infarct miocardic acut, accident vascular cerebral)
  • Pentru diagnosticarea deficitului congenital sau dobândit de fibrinogen (hipofibrinogenemie, afibrinogenemie, disfibrinogenemie)
  • Pentru identificarea proceselor inflamatorii în organism
  • Pentru identificarea reacțiilor consumptive din organism.


Determinarea fibrinogenului se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate.

Valorile normale ale fibrinogenului variază în funcție de vârsta persoanei în cauză:

  • La nou-născuți, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 160 și 390 mg/dL
  • La copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 140 și 360 mg/dL
  • La copiii și la adolescenții cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 160 și 390 mg/dL
  • În rândul persoanelor aflate peste vârsta de 18 ani, valorile normale ale fibrinogenului sunt cuprinse între 200 și 400 mg/dL.


Scăderea valorilor fibrinogenului sub 50 mg/dL se asociază riscului crescut de apariție a unor evenimente hemoragice în cazul bolnavilor aflați în perioada postoperatorie. Creșterea valorilor fibrinogenului peste 700 mg/dL se asociază riscului crescut de apariție a unor afecțiuni cerebrovasculare sau coronariene.

Creșterea valorilor fibrinogenului poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: infecții, inflamații, traumatisme, tumori, arsuri, postradioterapie, arsuri, postoperator, infarctul miocardic acut, mielom multiplu, sindrom nefrotic, coagulare intravasculară compensată, ciroză hepatică, diabet zaharat, obezitate, hipertensiune arterială, disfibrinogenemie dobândită, în urma administrării unor medicamente precum estrogeni, antconcepționale orale, pirazinamidă, citostatice, aspirină. La gravide și la fumători, valorile fibrinogenului sunt în mod fiziologic mai crescute.

Scăderea fibrinogenului poate apărea în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice: coagulare intravasculară diseminată, tumori maligne metastatice, leucemie acută promielocitară, ciroză hepatică, intoxicație cu ciuperci, insuficiență cardiacă dreaptă, afibrinogenemie congenitală, hipofibrinogenemie, disfibrnogenemie congenitală, consumul de alcool, tratamentul cu L-asparaginază, tratament trombolitic cu streptokinază, urokinază, activatorul tisular al fibrinogenului sau prourokinază, în urma administrării unor medicamente precum steroizi anabolizanți, acid valproic, androgeni, cefamandol, atenolol, 5-fluorouracil, preparate medicamentoase cu fier, medroxiprogesteron, pentoxifilin, danazol, ticlopidină, clofibrat, kanamicină, prednison.

La nou-născuți, valorile fibrinogenului sunt în mod fiziologic mai reduse, datorită imaturității sistemului hemostatic. [1], [2], [3], [4], [5]

Trebuie reținut faptul că, valorile de referință ale testelor de coagulare prezentate anterior, pot varia în funcție de aparatura de analize medicale utilizată. Mai sus am prezentat valorile normale ale testelor de coagulare aprobate în ghidurile de analize de laborator din țaranoastră, însă valorile de referință pot fi diferite de la un laborator la altul, în funcție de analizatorii utilizați.

Data actualizare: 06-05-2019 | creare: 06-05-2019 | Vizite: 273
Bibliografie
1. Ghidul Serviciilor Medicale al Laboratoarelor Synevo, Ediția 2007-2008
2. Ghidul explicativ al principalelor ANALIZE MEDICALE, de Iulian Neagu, Ediția 2007
3. Chapter 157Coagulation Tests, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK265/
4. Coagulation Tests A Primer on Hemostasis for Clinical Chemists, link: https://www.aacc.org/publications/cln/articles/2012/january/coagulation-tests
5. Coagulation Tests, link: https://www.healthline.com/health/coagulation-tests
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Interpretarea unei coagulograme
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.