Tratament și management terapeutic în boala Parkinson

Boala Parkinson face parte din categoria tulburărilor sistemului motor și este caracterizată prin mișcări neintenționate sau incontrolabile ale corpului. Principalele simptome sunt reprezentate de greutatea realizării mișcărilor voluntare (bradichinezie), rigiditate, tremurături („resting tremor”) și afectarea mersului. Este o afecțiune neurodegenerativă și are o evoluție nefavorabilă în timp. (1)

Cauze și factori de risc

Cauza bolii nu este în totalitate cunoscută, în unele cazuri este ereditară, iar în altele aceasta apare în urma interacțiunii dintre mai mulți factori.
Studiile efectuate pe un număr mare de pacienți între anii 2017 și 2020 sugerează faptul că în etiologia bolii sunt incriminați factori genetici și de mediu, căpătând astfel statulul de boală multifactorială.
Factorii ereditari prezintă o importanță deosebită în cazul în care debutul bolii apare înainte de vârsta de 50 de ani. Astfel, între 20 și 25% dintre pacienți prezintă cel puțin o rudă de gradul întâi care suferă de Boala Parkinson.
Dintre factorii de mediu fac parte expunerea la metale, toxine organice sau pacienții care au suferit leziuni la nivelul capului. De asemenea, apare un risc crescut de îmbolnăvire la persoanele care lucrează în agricultură, din cauza expunerii la pesticide. Factorii cu rol protector, care întârzie apariția bolii sunt dieta bogată în antioxidanți alături de consumul de cofeină. (2)
Acțiunea tuturor acestor factori conduce la lezarea sau moartea celulelor din creier care sunt responsabile de producerea de dopamină.
Dopamina este o substanță ce se găsește la nivelul sistemului nervos și are rol de neurotransmițător; aceasta este responsabilă de controlul mișcărilor, iar dezechilibrul chimic al acesteia cauzează simptomele specifice bolii Parkinson. (3)

Diagnosticul bolii Parkinson

În prezent nu există un test specific care pune diagnosticul de boală. Acesta se stabilește pe baza istoricului bolii și pe examenul neurologic. De asemenea, se pot efectua teste de laborator și explorări imagistice (Tomografie Computerizată-TC sau Rezonanță Magnetică Nucleară-RMN) pentru a exclude alte cauze de apariție a simptomelor. (1)

Tratament

Boala Parkinson este o afecțiune care la momentul actual, nu poate fi vindecată. Cu toate acestea tratamentul medicamentos sau chirurgical oferă îmbunătățiri semnificative, reducând simptomele pacienților.

Tratamentul medicamentos este divizat în trei categorii:

• medicamente care cresc nivelul de dopamină de la nivelul creierului; acestea fac parte din categoria precursorilor dopaminei, iar cea mai utilizată substanță poartă denumirea de Levodopa;
• medicamente care interferă cu alți neurotransmițători pentru ameliorarea simptomelor (de exemplu medicamentele anticolinergice, folosite pentru tratamentul tremorului) ;
• medicamente care ajută la controlul simptomelor non-motorii, precum depresie, modificări ale vorbirii, instabilitate emoțională, probleme urinare sau constipație. (1)

Levodopa reprezintă medicamentul de primă intenție în managementul bolii Parkinson. Acesta este folosit de celulele nervoase care o transformă în dopamină, substituind astfel carența patologică a neurotransmițătorului. Din cantitatea administrată, doar o parte din medicament ajunge la creier, restul este degradat de o enzimă numită DOPA-decarboxilaza. (4) Acest fapt este prevenit prin administrarea de Carbidopa, o substanță care inhibă DOPA-decarboxilaza, întârziind astfel transformarea Levodopa în dopamină până ajunge la nivelul creierului.

Dintre simptomele bolii, rigiditatea și bradichinezia răspund cel mai bine la tratamentul cu Levodopa, în timp ce tremorul nu este redus semnificativ. (5) Dintre efectele adverse fac parte greața, hipotensiunea, somnolența (apar la instituirea tratamentului) și halucinații, mișcări involuntare (dischinezie), psihoze (apar tardiv).

Un important efect advers după administrarea de levodopa este reprezentat de apariția de fluctuații ale efectului (poartă denumirea de „on-off effect”). În timpul perioadelor „off” pacientul constată reapariția sau înrăutățirea simptomelor înainte de administrarea următoarei doze, urmând ca acestea să se amelioreze după ce va lua medicamentul. (6) În anul 2017, FDA (eng. Food and Drug Administration) a aprobat utilizarea medicamentului Xadago (Safinamide) în cazul pacienților care prezintă fluctuații ale efectului în timpul tratamentului cu Levodopa și Carbidopa. (7)

Inhibitorii de monoaminoxidază tip B-IMAO-B (Selegiline, Rasagiline) pot fi utilizați pentru tratamentul inițial al bolii. (8) Aceștia inhibă degradarea dopaminei la nivelul creierului, determinând acumularea sa în celulele nervoase nedegradate și va reduce simptomele bolii. Rasagiline poate fi utilizat separat sau împreună cu Levodopa pentru tratamentul simptomelor motorii.

InhibitoriI de catecol-o-metil-transferază-ICOMT (Tolcapone) prelungesc timpul de acțiune pentru Levodopa. Efecte adverse: diaree, greață, dureri abdominale, hipotensiune, tulburări ale somnului. În unele cazuri poate determina afectarea ficatului, fiind necesară monitorizarea funcției hepatice în timpul tratamentului.

Agoniștii dopaminergici (Ropinirole, Pramipexole) mimează rolul dopaminei, pot fi administrați concomitent cu Levodopa și pot fi utilizați pe perioade lungi de timp. Efectele adverse ale acestora sunt numeroase și includ halucinații, coșmaruri, somnolență, confuzie și edeme (acumularea de lichid la nivelul țesuturilor).

Amantadina, un medicament antiviral poate reduce dischinezia apărută în urma administrării de Levodopa. Acesta își pierde efectul după câteva luni de administrare și prezintă efecte adverse precum insomnie, agitație, edeme, halucinații.

Anticolinergicele (Benzotropine, Trihexifenidil, Etopromazine) sunt medicamente utile în tratamentul tremorului. Efectele adverse includ retenție urinară, constipație, uscăciunea gurii, confuzie, pierderi de memorie.

Tratamentul chirurgical

Acesta reprezintă o alternativă în cazul pacienților care nu răspund la tratamentul medicamentos. Se pot utiliza proceduri care distrug anumite părți ale creierului și au ca efect reducerea tremorului, bradichineziei și rigidității. În prezent se utilizează din ce în ce mai des o tehnică numită Stimulare Cerebrală Profundă. (1)
Stimularea cerebrală profundă presupune implantarea unui electrod la nivelul creierului (asemănător unui pacemaker) care va stimula anumite regiuni cerebale și va bloca semnalele responsabile de apariția simptomelor. (9)

Recomandări

Pentru pacienții care suferă de Boala Parkinson este recomandată adoptarea unei diete bogate în antioxidanți, este încurajat consumul de fibre și lichide, alături de exercițiul fizic pentru a preveni progresia bolii și a contribui la menținerea stării de bine.