Biopsia glandei salivare ar putea stabili diagnosticul de boală Parkinson în faza de debut
©
Autor: Airinei Camelia

Momentan nu există un test diagnostic care să indice cu acuratețe prezența bolii Parkinson, iar autorii acestui studiu sunt de părere că procedura denumită biopsie percutanată de glandă submandibulară poate oferi precizia necesară. Testul constă în introducerea unui ac în glanda salivară, pentru a extrage nucleul țesutului glandular. Cercetătorii au comparat o proteină din aceste celule extrase de la pacienții sănătoși și de la cei bolnavi de Parkinson.
„Acesta este primul studiu care demonstrează importanța testării glandei submandibulare pentru a diagnostica boala Parkinson în stadiu incipient la un subiect uman viu. Îmbunătățirea metodelor de diagnostic reprezintă un pas important în dezvoltarea unui tratament eficient”, a declarat neurologul Charles Adler, autorul studiului de față.
„Această metodă de diagnostic are un mare impact potențial asupra studiilor clinice. În prezent, unii dintre pacienții care participă la studiile clinice nu au neapărat boala Parkinson, ceea ce reprezintă un mare impediment în testarea noilor terapii”, spune neuropatologul Thomas Beach, coautorul studiului.
Studiul a implicat biopsii realizate la 25 de pacienți care aveau boala Parkinson de mai puțin de cinci ani și 10 subiecți de control, sănătoși. Proteina neobișnuită a fost prezentă la 14 din cei 19 subiecți care au avut țesut suficient pentru test. Anterior, echipa de cercetători a arătat că rezultatele biopsiei detectează proteina respectivă la 9 din 12 pacienți cu boala Parkinson în stadiu avansat.
Sursa: NewsWise
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Data actualizare: 03-02-2016 | creare: 03-02-2016 | Vizite: 3645
Bibliografie
Study Determines Saliva Gland Test Can Spot Early Parkinson's Disease, link: http://www.newswise.com/articles/study-determines-saliva-gland-test-can-spot-early-parkinson-s-disease ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Nivelurile scăzute și scăderea colesterolului în timp se asociază cu creșterea mortalității totale și prin cancer
- Analiza ADN-ului polipilor colorectali îmbunătățește diagnosticul și tratamentul
- O treime din ecografiile cardiace nu oferă un diagnostic clar - un nou studiu identifică factorii de risc și propune o soluție care ar economisi sute de mii de lire sterline
- Testele de sânge pentru boala Alzheimer: 85% dintre adulții vârstnici sunt dispuși să le facă, potrivit unui sondaj american
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Mama are Parkinson,.. o sa aiba sputa abundenta?
- Aritmii, dispnee, amroteala in bratul stang, ceafa, piept, dureri ciudate la pacient YOPD
- In urma cu 3 ani diagnosticata cu Parkinson
- Boala parkinson sau sindrom parkinsonian?
- Parkinson
- Bolnav ciroza și parkinson
- Tratament Boala Parkinson
- Sunt două proteine care distrug neuronii în boala Parkinson: alpha-synuclein și kinaza-C?