Tratamentul cu heparină a fost asociat cu un diagnostic întârziat al demenței Alzheimer

Un studiu recent publicat în jurnalul Molecular Psychiatry explorează potențialul terapiei cu heparină în întârzierea diagnosticului de demență cauzată de boala Alzheimer la persoanele de peste 65 de ani. Cercetările indică faptul că terapia cu heparină a fost asociată cu o întârziere de un an în diagnosticul demenței într-un sistem de sănătate și de doi ani în altul, sugerând potențialul protector al acestui anticoagulant bine cunoscut.
Heparina, folosită clinic din anii 1930 pentru prevenirea cheagurilor de sânge în timpul procedurilor medicale, ar putea juca un rol în întârzierea debutului bolii Alzheimer prin interferența cu interacțiunile dintre ApoE și heparan sulfate proteoglycans (HSPGs), care sunt implicate în acumularea de tau, o proteină implicată în deteriorările cerebrale observate la persoanele cu Alzheimer.

Studiul a examinat datele medicale din două mari sisteme de sănătate, comparând persoanele care au primit tratament cu heparină cu cele care nu au primit, în căutarea dovezilor de întârzieri în dezvoltarea bolii Alzheimer. Analiza a implicat compararea vârstei la care pacienții au fost diagnosticați între cele două grupuri, luând în considerare factori precum afecțiunile medicale asociate, numărul de vizite la spital, sexul și vârsta.

Rezultatele au indicat că tratamentul cu heparină a fost legat de un diagnostic mai târziu al bolii Alzheimer în ambele grupuri, efectul fiind observat atât la bărbați, cât și la femei. Aceasta susține ideea că heparina ar putea acționa ca un inhibitor competitiv al legării ApoE de HSPGs, întârziind astfel diagnosticul bolii.

Cu toate acestea, utilizarea heparinei nu ar putea preveni direct boala Alzheimer, ci ar putea fi legată de o îngrijire medicală generală mai bună, care ar putea întârzia diagnosticul. Pacienții care au luat heparină tind să aibă mai multe condiții de sănătate, ceea ce ar putea complica determinarea dacă medicamentul sau alți factori au cauzat întârzierea în diagnostic. Cercetările nu au luat în considerare riscul genetic, cum ar fi statusul de purtător ApoE4, care ar putea influența rezultatele.

Studiul este un pas important către identificarea potențialelor terapii pentru Alzheimer, dar are mai multe limitări, inclusiv posibilitatea ca îngrijirea medicală îmbunătățită în grupul tratat cu heparină să explice întârzierile observate în diagnostic. Este necesară cercetare suplimentară, în special asupra interacțiunii heparinei cu ApoE și HSPGs, pentru a confirma aceste constatări și pentru a dezvolta metode de prevenire și tratament.

sursa: News Medical