Tratarea dependențelor în spital, prin programul IMPACT
Autor: Teodorescu Mihai

Identificarea lacunelor de îngrijire, prin stricta și directa supraveghere a specialiștilor conduce la o scădere a numărului de reveniri în spital printre pacienții cu dependență de consum. În anul 2015, specialiști de la Oregon Health & Science University au demarat un program de intervenție pentru dependență, rezultatele fiind publicate recent în Jurnalul de Medicină Internă Generală.
Studiul acestora, denumit IMPACT, reunește medici, asistenți sociali, consilieri și furnizori medicali comunitari. Pacienții care au fost incluși în programul de tratament IMPACT au fost abordați de către un asistent social sau de un consilier, care au măsurat interesul fiecărui pacient, iar mai apoi au fost consultați de către medic, acesta oferind recomandări cu privire la medicamentele necesare pentru retragerea sau gestionarea dependenței. Această abordare se dovedește a fi una benefică pentru pacient, deoarece ratele internărilor viitoare au fost scăzute considerabil. Totodată, pacienții au conștientizat mai ușor care sunt riscurile la care se supun, implicarea lor în tratarea dependenței fiind mai mare.
Majoritatea pacienților internați cu tulburări de consum de substanțe își doreau să renunțe sau să reducă consumul, însă nivelul de încredere al acestora în actul medical și în furnizorii de servicii medicale era unul scăzut. Totodată, numărul celor care erau dispuși ca după externare să se înscrie în programe de tratament a fost unul mic, motivul ezitării cu privire la aceste programe fiind timpii îndelungați de așteptare. În cadrul studiului a fost comparat angajamentul pacienților în tratarea dependenței la o lună de la externare. Mai bine de o treime dintre pacienții din studiul IMPACT (38,9%) au continuat să își administreze medicamentele, comparabil cu 23,3%, rata celor care nu au făcut parte din studiu și care nu au renunțat la medicamentație.
Sursa: Science Daily
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Dependent de metadona (sintalgon)
- Sunt dependenta de heroina
- Dependenta picaturi de nas
- Drogat fara voie?!
- Vreau sa scap de depedenta de masturbare... Ajutati-ma!
- Dependent de droguri de 11 ani
- Centru tratament gratis
- Cum scap de depedenta de calculator?