Un studiu prezintă efectele fumatului asupra reducerii aportului caloric
Autor: Mancaș Mălina

Un nou studiu prezentat la Congresul Internațional al Societății Europene de Boli Respiratorii arată că fumatul poate reduce aportul caloric, posibil datorită efectelor sale asupra nivelului de hormoni, mai precis asupra grelinei (hormonul care controlează senzația de foame).
Obiceiul de a fuma a fost asociat dintotdeauna cu modificarea greutății corporale. Astfel, se consideră că renunțarea la fumat duce la creșterea în greutate, în timp ce fumătorii prezintă un risc mai scăzut de obezitate decât nefumătorii, în special adolescenții.
Studiul s-a axat în special pe efectele acute ale fumatului asupra reducerii conștiente a aportului nutrițional și asupra nivelului hormonilor asociați apetitului. Cercetările au fost realizate pe un grup de 14 adulți sănătoși de gen masculin pentru care s-a analizat legătura dintre abstinența de nicotină și consumul alimentar pe durata nopții.
Participanții au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup a fost grupul C-cig în care participanții au putut fuma două țigări, iar al doilea a fost grupul S-sham (grupul de control) în care participanților le-a fost interzis să își aprindă țigara pe durata testului. Testul a durat 15 minute, urmat fiind de o pauză de 45 minute, după care aceștia au consumat la libera alegere o varietate de gustări.
A fost monitorizat timpul de consum alimentar, momentul în care au simțit nevoia de a consuma alimente, intensitatea apetitului (foame, sațietate, dorința de a mânca) și dorința de a fuma. Au fost prelevate probe de sânge și au fost analizați o serie de hormoni, printre care obestatina, grelina, GLP-1, CCK și insulina.
Rezultatele cercetării au arătat că fumatul are un efect acut asupra aportului nutritiv, reducându-l cu aproximativ 152 calorii, un rezultat satisfăcător, conform oamenilor de știință. Nu a fost observată nicio influență asupra preferinței pentru un anumit gust (dulce sau sărat) sau aportului de micronutrienți specifici.
Studiul indică faptul că fumatul are efect acut asupra aportului energetic ce poate fi mediat prin alterarea nivelului de grelină. Sunt necesare însă cercetări amănunțite pe eșantioane mai mari de populație pentru a putea corela cu certitudine aceste două comportamente.
Aflați din articolele noastre care este metoda cea mai potrivită pentru a vă lăsa de fumat și care sunt beneficiile renunțării la acest viciu.
Sursa: Science Daily
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Obezitate
- Sindromul Pickwick
- Manifestari cutanate ale fumatului
- Sevrajul nicotinic
- Obezitatea juvenilă
- Bronșiolita respiratorie asociată pneumopatiei interstițiale difuze
- Indulcitorii artificiali - o alternativa sigura pentru zahar?
- Obezitatea
- Dieta pentru fumatori - alimentele care reduc din efectele negative ale fumatului
- Pastilele de slăbit
- Principii terapeutice ale obezității
- Vreau sa slabesc!!!!Am 16 ani si am 72 kg!!!!
- Vreau sa ma las de fumat dar nu stiu cum
- Fumatul... cam de 10 ani, acum fumez mai mult
- Yasmin sau Microgynon - sunt foarte nehotarata
- Fumatul - viciul asta il am si eu ca multii altii de altfel si nu pot renunta la el
- Confuzii mentale pot fi provocate de bolile renale?
- Dureri in piept... sunt fumator
- E periculos sa te lasi deodata de fumat?
- H pylori, fumat si antibiotice
- Fumat peste hepatita A