Depresia

Depresia

Depresia este o tulburare psihiatricǎ serioasǎ care se caracterizeazǎ printr-un sentiment de tristeţe intensǎ capabilǎ sǎ prejudicieze activitatea de zi cu zi a persoanei afectate. De cele mai multe ori este consecutivǎ unui eveniment neplǎcut, iar durata acestei tristeţi este adesea mai mare decât ar trebui (persistǎ mai mult de câteva sǎptǎmâni sau chiar luni).

Cum acţioneazǎ depresia

Încǎ de la bun început trebuie sǎ se facǎ diferenţa între depresie şi evenimentele temporare de tristeţe precum sunt cele cauzatoare de stres (dezastre naturale, boli grave, moartea unei rude sau a unei persoane apropiate). Aproximativ 30% dintre persoanele care se prezintǎ la medic au simptome depresive, dar numai 10% dintre acestea tind sǎ dezvolte un episod de depresie majorǎ. În privinţa substratului biologic, cu debutul depresiei au fost corelate:

  • activitatea scǎzutǎ în lobul frontal al creierului;
  • modificǎri ale somnului;
  • dezechilibre ale neurotransmiţǎtorilor: serotoninǎ, dopaminǎ şi noradrenalinǎ;
  • rǎspunsul inadecvat al hipotalamusului şi al hipofizei.


Existǎ mai multe forme de manifestare a depresiei:

  • boala depresivǎ majorǎ: simptomele sunt severe si apare, de obicei, o singurǎ datǎ în viaţa pacientului;
  • boala depresivǎ persistentǎ: simptomele persistǎ pentru aproximativ 2 ani;
  • boala disforicǎ premenstrualǎ;
  • depresia psihoticǎ: simptomelor depresive li se asociazǎ şi evenimente psihotice (delir, halucinaţii);
  • depresia postpartum (dupǎ naştere);
  • boala afectivǎ sezonierǎ;
  • tulburarea bipolarǎ: modificǎri ciclice de stare manifestate la intervale variabile: manie urmatǎ de depresie. [1], [2], [3]


Când trebuie sǎ bǎnuieşti cǎ ai putea avea aceastǎ tulburare

Cauzele depresiei nu sunt complet elucidate, însǎ existǎ anumiţi factori de risc care predispun la apariţia bolii:

  • ereditatea;
  • evenimente emoţionale stresante: singurǎtatea, pierderea suportului social, tulburǎri maritale/relaţionale, constrângeri financiare, traume ale copilǎriei;
  • sexul feminin (sunt implicate modificǎri hormonale);
  • efectele adverse ale unor medicamente;
  • anumite boli.


Depresia poate debuta la orice vârstǎ, însǎ este întâlnitǎ cel mai frecvent în intervalul 20-30 de ani. Persoanele cu tendinţǎ geneticǎ vor manifesta primele simptome devreme, uneori chiar în cursul copilǎriei.

Depresia  afecteazǎ circa 1/6 dintre persoanele vârstnice, tendinţa de apariţie a acestei afecţiuni fiind influențată de:

  • pierderea rudelor/apropiaţilor;
  • schimbarea locuinţei;
  • venitul scǎzut;
  • bolile cronice;
  • pierderea progresivǎ a independenţei;
  • izolarea socialǎ.  


Trebuie precizat cǎ depresia nu reflectǎ neapǎrat slǎbiciuni de caracter şi poate sǎ nu fie secundarǎ unor traume din copilǎrie sau unor tulburǎri de personalitate. Nici poziţia socialǎ sau rasa nu sunt factori obligatorii care sǎ predispunǎ la instalarea depresiei.

Cu toate acestea, studiile au reuşit sǎ identifice o legǎturǎ între aceastǎ afecţiune şi diverse anomalii genetice ce vizeazǎ anumiţi neurotransmiţǎtori: serotonina, dopamina şi noradrenalina. De asemenea, în cazul femeilor, depresia se asociazǎ cu modificǎrile hormonale:

  • premenstruale;
  • postpartum (dupǎ naştere);
  • generate de diferite tulburǎri tiroidiene.


De asemenea, bolile organice au fost corelate cu posibilitatea apariţiei depresiei. Astfel, în bolile tiroidiene accentul cade asupra modificǎrilor hormonale (de exemplu, hipotiroidismul poate genera stǎri depresive prin scǎderea marcatǎ a energiei şi apariţia oboselii cronice). În poliartrita reumatoidǎ sunt incriminate: durerea şi scǎderea mobilitǎţii. În SIDA, depresia se considerǎ a nu fi legatǎ numai de afectarea stǎrii generale determinate de statusul de boalǎ incurabilǎ, ci se asociazǎ şi cu afectarea viralǎ cerebralǎ.

De multǎ vreme se cunoaşte cǎ reducerea numǎrului de zile însorite predispune la instalarea depresiei. Astfel, existǎ persoane care toamna târziu şi iarna au tendinţa de a dezvolta episoade depresive.

În privinţa efectelor adverse ale unor medicamente, cele mai importante în declanşarea acestei afecţiuni sunt: beta-blocantele, terapia cu corticosteroizi, tratamentele hormonale cu estrogeni sau tratamentul cu interferon.

Mai mult, sunt cunoscute şi tulburǎri psihiatrice capabile sǎ determine depresie, dintre acestea putându-se aminti: tulburǎrile anxioase, tulburarea post-traumaticǎ de stres, boala obsesiv-compulsivǎ, alcoolismul sau abuzul de diverse substanţe şi schizofrenia.

Bolile sistemului nervos central (tumori cerebrale, demenţǎ, boala Parkinson, accidentele vasculare cerebrale), cancerele metastazate sau cancerul de pancreas, bolile de ţesut conjunctiv (lupusul eritematos sistemic) prezintǎ un grad ridicat de producere a depresiei. Alǎturi de infecţia cu HIV şi alte boli infecţioase au fost considerate responsabile de declanşarea afecţiunii: mononucleoza infecţioasǎ, tuberculoza, hepatitele virale.

Tranziţia spre menopauzǎ a fost, la rândul ei, corelatǎ cu un risc mai mare de instalare a depresiei.

Este foarte important de menţionat cǎ tratarea sau ameliorarea cauzelor conduce, implicit, la tratarea depresiei. [1], [3], [4], [5]

Când să mergi la medic

De cele mai multe ori, simptomele depresiei apar treptat. Iniţial, persoana poate fi: supǎratǎ, iritatǎ, anxioasǎ. Ulterior apar:

  • incapacitatea de a experimenta emoţii într-o manierǎ fireascǎ (viaţa pare lipsitǎ de culoare);
  • pierderea interesului pentru diverse activitǎţi;
  • acumularea de sentimente de vinovǎţie şi autodenigrare;
  • sentimente de disperare, singurǎtate, lipsǎ de sens;
  • tendinţa de a deveni: pesimişti, indecişi şi apatici sau de a dezvolta sentimente de neajutorare;
  • gânduri legate de moarte şi de sinucidere;
  • dificultăți de concentrare, de rememorare a detaliilor, de luare a deciziilor;
  • tulburǎri de somn;
  • scǎderea apetitului şi scǎderea în greutate sau, dimpotrivǎ, apariţia nevoii compulsive de a mânca, cu ulterioarǎ creştere în greutate;
  • dureri nespecifice, dureri de cap, crampe, tulburări digestive;
  • oprirea menstruaţiei;
  • neglijarea igienei personale, a copiilor sau a animalelor de companie.


La bǎrbaţi, singurele simptome pot fi: obosealǎ extremǎ, iritabilitate, pierderea interesului pentru anumite activitǎţi, tulburǎri de somn. La adolescenţi, depresia se poate caracteriza uneori numai prin irascibilitate si dureri inexplicabile.

Acestor simptome li se pot asocia şi alte manifestǎri precum:

  • anxietate: teama cǎ persoanei depresive i s-ar putea întâmpla o nenorocire;
  • alternanţa cu episoade maniacale (stare euforicǎ excesivǎ);
  • melancolie: tristeţe, dezinteres, tulburǎri de alimentaţie;
  • tulburǎri psihotice: gânduri ireale legate de comiterea unor acte monstruoase; tendinaţa bolnavului de a crede ca suferǎ de boli incurabile sau ruşinoase; sentimentul de urmǎrire şi persecuţie; halucinaţii;
  • catatonia: apatie extremǎ; încetinirea gândirii, a vorbirii şi a activitǎţilor generale; ecolalie (repetarea unor cuvinte); ecopraxie (repetarea unor mişcǎri).


Riscul crescut de suicid (aproximativ 15% dintre bolnavii diagnosticaţi) reprezintǎ poate cea mai importantǎ complicaţie a bolii depresive. Tendinţa de sinucidere are anumite particularitǎţi:

  • apare pe fondul unui episod depresiv netratat sau tratat necorespunzǎtor;
  • adeseori poate debuta la începerea tratamentului medicamentos;
  • pacientul se simte foarte trist chiar şi atunci când revine la activitǎţile cu care era obişnuit;
  • dorinţa de sinucidere apare în preajma unei aniversǎri importante;
  • poate apǎrea când pacientul alterneazǎ între depresie şi manie;
  • este asociatǎ unui episod anxios important;
  • debuteazǎ când persoana consumǎ alcool sau droguri recreaţionale.


La vârstnici, trebuie fǎcutǎ clarǎ distincţia între depresie şi demenţǎ, deoarece simptomele acestora se întrepǎtrund. Astfel, apar:

  • lentoare în gândire;
  • scǎderea capacitǎţii de concentrare;
  • tulburǎri de memorie;
  • confuzie.


Spre deosebire de demenţǎ, simptomele depresiei la vârstnic dispar dupǎ începerea tratamentului. Totodatǎ, persoana afectatǎ de depresie este conştientǎ de pierderile de memorie. [1], [3], [6], [7]

La ce medic sǎ te adresezi şi la ce sǎ te astepţi

Specialistul care se ocupǎ de diagnosticul şi tratarea depresiei este medicul psihiatru. Acesta va discuta cu pacientul si, eventual, cu familia acestuia atât despre simptomele bolii, cât şi despre istoricul familial si personal de depresie. Pentru a exclude alte afecţiuni se va efectua un examen clinic general şi se va dispune realizarea unor investigaţii de laborator sau paraclinice. [4]

Cum se pune în general diagnosticul

Diagnosticul este pus de cǎtre medicul psihiatru şi se bazeazǎ pe simptomele pacientului, pe istoricul familial şi pe posibilele antecendente depresive ale acestuia. Uneori se poate apela la completarea unor chestionare standardizate (unele conduse de medic, altele care necesitǎ completare individualǎ) care presupun întrebǎri legate de gânduri sau de planuri de a-şi face rǎu. De regulǎ, alte investigaţii care sǎ ajute la diagnosticul bolii nu se fac, însǎ existǎ o serie de teste cu ajutorul cǎrora pot fi excluse alte afecţiuni cu simptome similare celor din depresie. Dintre acestea se pot aminti:

  • testele de sânge pentru: bolile tiroidiene, deficitul de vitamine; abuzul de droguri;
  • examenul neurologic pentru boala Parkinson;
  • polisomnografia pentru tulburǎrile de somn.


Diagnosticul la vârstnic este mai dificil, deoarece:

  • simptomele sunt mai puţin evidente din cauza slabelor interacţiuni sociale;
  • vârstinicii nu doresc sǎ vorbeascǎ despre simptomele lor, pentru cǎ au tendinţa sǎ le considere slǎbiciuni;
  • rudele ar putea considera cǎ absenţa emoţiilor este de fapt indiferenţǎ;
  • membrii familiei şi prietenii ar putea vedea aceste simptome drept semne ale îmbǎtrânirii;
  • simptomele ar putea fi greşit atribuite altor boli (demenţǎ). [1], [2], [3]


Ce trebuie sǎ ştii despre tratament

Tratamentul depinde de tipul depresiei. În depresia uşoarǎ, psihoterapia poate fi suficientǎ. Pentru tratarea depresiei moderate şi severe, de cele mai multe ori, se recomandǎ o combinaţie între tratamentul medicamentos şi psihoterapie; uneori, se poate recurge şi la terapia electroconvulsivantǎ. Depresia sezonierǎ se trateazǎ cu fototerapie.

Pacientului şi familiei acestuia trebuie sǎ li se explice cǎ substratul bolii este unul organic, cǎ boala este vindecabilǎ şi cǎ existǎ anumite scheme de tratament ce trebuie respectate cu stricteţe. Pe lângǎ intervenţia medicalǎ sau psihologicǎ, nu este de neglijat menţinerea unei vieţi active: plimbǎri, exerciţii fizice regulate, cǎutarea unor grupuri de suport.

În tratarea depresiei, rolurile psihoterapiei sunt reprezentate de:

  • identificarea problemelor care au contribuit la apariţia afecţiunii şi descoperirea aspectelor care pot fi remediate;
  • identificarea gândurilor negative sau distorsionate care contribuie la apariţia sentimentelor de neajutorare;
  • explorarea altor gânduri sau comportamente care genereazǎ probleme şi contribuie la amplificarea depresiei;
  • susţinerea persoanei în demersul de a reda sens vieţii şi plǎcerea de a trǎi.


În funcţie de tipologia pacientului, se poate recurge la oricare dintre cele 3 forme importante de psihoterapie:

  • individualǎ sau de grup: readaptarea la viaţa normalǎ, anterioarǎ apariţiei episodului depresiv;
  • interpersonalǎ: centratǎ pe modificarea raportului între rolul social prezent şi trecut; tulburǎri de interacţiune cu alţi oameni; ghidarea persoanei pentru a se adapta la evenimente limitǎ nou apǎrute;
  • terapia cognitiv-comportamentalǎ: ameliorarea sentimentelor de neajutorare şi a gândurilor negative.


În privinţa medicaţiei antidepresive, acţiunea acesteia vizeazǎ restabilirea echilibrului neurotransmiţǎtorilor: serotoninǎ, dopaminǎ şi noradrenalinǎ. Sunt cunoscute mai multe clase de antidepresive care se pot administra în depresie:

  • inhibitori selectivi de recaptare ai serotoninei: citalopram, escitalopram, paroxetinǎ;
  • antidepresive heterociclice: amitriptilinǎ, imipraminǎ;
  • inhibitori de monoaminoxidazǎ: selegilinǎ, fenelzinǎ;
  • antidepresive de generaţie mai nouǎ: inhibitori de recaptare ai noradrenalinei şi dopaminei (bupropiona) ; modulatori serotoninergici (mirtazapina, trazodona) şi inhibitori de recaptare ai serotoninei şi ai noradrenalinei (venlafaxina şi duloxetina).


Se pot administra şi psihostimulante: dextroamfetamina şi metilfenidatul. Pentru a preveni recǎderile, tratamentul trebuie urmat pentru o perioadǎ de 6-12 luni, iar la persoanele care au depǎşit vârsta de 50 de ani, acesta se poate întinde pe o perioadǎ de 2 ani. Este nevoie ca tratamentul sǎ fie oprit sub strictǎ supraveghere medicalǎ, unele antidepresive necesitând diminuarea progresivǎ a dozelor. Trebuie menţionat cǎ în special la copiii şi adolescenţii aflaţi sub tratament cu antidepresive poate creşte potenţialul de suicid.

Terapia cu electroşocuri este recomandatǎ în cazurile de depresie majorǎ la care se asociazǎ evenimente psihotice, suicidale sau refuzul hranei. De asemenea, la aceasta se mai poate apela în sarcinǎ când, din cauza reacţiilor adverse, medicaţia este contraindicatǎ. Spre deosebire de metodele anterior prezentate, efectele benefice ale terapiei cu electroşocuri se instaleazǎ cel mai repede, însǎ depresia poate reveni dupǎ încetarea acestei forme de tratament. Pentru a preîntampina o astfel de situaţie, în funcţie de caz, se pot prescrie antidepresive.

În ceea ce priveste fototerapia, ea se utilizeazǎ cu precǎdere în depresia sezonierǎ şi vizeazǎ reglarea nivelului unui hormon numit melatoninǎ. Pentru eficacitate, trebuie sǎ se ţinǎ cont de momentele în care pacientul se trezeşte şi se culcǎ.

Alǎturi de aceste metode de tratare a bolii se cunosc şi câteva terapii mai noi de abordare a depresiei, dintre acestea putându-se menţiona: stimularea vagalǎ şi stimularea magneticǎ transcranianǎ repetitivǎ. [2], [3], [5], [6], [8]

Mod de viaţǎ

Existǎ câteva moduri de adaptare la situaţie la care o persoanǎ cu risc crescut de dezvoltare a depresiei sau care are o formǎ uşoarǎ de depresie poate apela:

  • sǎ cearǎ ajutorul familiei sau al apropiaţilor;
  • sǎ încerce sǎ-şi modifice viaţa într-un mod sǎnǎtos prin: cultivarea unor relaţii pozitive; efectuarea regulatǎ de exerciţii fizice şi respectarea unui program de somn; consumul de hranǎ sǎnătoasǎ; menţinerea stresului sub control; practicarea tehnicilor de relaxare; modificarea tiparelor negative de gândire;
  • metode prin care sǎ-şi exprime sau sǎ recunoascǎ emoţiile;
  • sǎ cearǎ ajutorul unui profesionist în probleme de sǎnǎtate mintalǎ;
  • sǎ se informeze cât mai mult cu privire la boalǎ şi la abordarea unei eventuale crize;
  • sǎ caute susţinere emotionalǎ la alte persoane care se confruntǎ cu depresia;
  • sǎ evite consumul de alcool şi de droguri.


Atât membri familiei, cât şi prietenii au un rol covârşitor în a depista eventualele semne de depresie la un apropiat. Astfel, ei ar trebui sǎ poatǎ:

  • identifica simptomele timpurii;
  • sǎ comunice în permanenţǎ cu persoana depresivǎ;
  • sǎ reacţioneze calm şi raţional indiferent de afirmaţiile sau acţiunile celui afectat.


În combinaţie cu tratamentul medicamentos pot fi abordate şi câteva metode alternative cu rol în ameliorarea stǎrilor depresive. În depresia uşoarǎ sunt recomandate exerciţiile fizice care, prin eliberarea de endorfine şi noradrenalinǎ, ajutǎ la crearea unei bune dispoziţii. Masajul este, la rândul sǎu, o posibilǎ variantǎ de ales în depresie datorită capacității de a stabiliza nivelurile de dopaminǎ şi serotoninǎ.

Ca dietǎ, pentru prevenirea sau reducerea simptomelor depresive se recomandǎ:

  • verdeţurile: spanac, kale (scad inflamaţia cerebralǎ responsabilǎ de apariţia depresiei, conform unor studii);
  • nucile: menţin funcţionarea normalǎ a sistemului nervos şi reduc simptomele depresiei;
  • avocado: ajutǎ prin aportul de grăsimi necesare menţinerii funcţiei şi structurii sistemului nervos;
  • coacǎzele, zmeura, căpşunile, murele: prin conţinutul bogat în antioxdanţi contribuie la repararea celularǎ;
  • alimente bogate în vitamina B9 şi B12 (spanac, ficat, carne de pui, peşte, migdale, roşii, ridichi);
  • vitamina D: cereale, pâine, sucuri, lapte;
  • seleniu (are rol în diminuarea stǎrilor depresive): carne de pui, nuci, cod;
  • ciocolata amǎruie: creşte nivelul endorfinelor contribuind la starea de bine;
  • nǎut: conţine triptofan, aminoacid precursor al serotoninei.


Sunt de evitat:

  • alcoolul care, în cantitǎţi crescute, genereazǎ: atacuri de panicǎ, anxietate, scǎderea nivelului serotoninei;
  • cofeina determinǎ scǎderea serotoninei cu facilitarea apariţiei: anxietǎţii, depresiei, tulburǎrilor de somn;
  • alimentele bogate în calorii, cu conţinut scǎzut de nutrienţi. [5], [6], [9], [10]


De reţinut

  • Depresia reprezintǎ o afecţiune psihiatricǎ serioasǎ caracterizatǎ în principal printr-o tristeţe care persistǎ pentru perioade lungi de timp, cu afectarea importantǎ a vieţii cotidiene.
  • Cauzele sunt încǎ neclar precizate, însǎ au fost identificaţi mai mulţi factori de risc resposabili de apariţia acestei boli: ereditatea, evenimentele emoţionale stresante (singurǎtate, pierderea suportului social, tulburǎri în relaţia de cuplu); modificǎrile hormonale ce apar la sexul feminin; administrarea anumitor medicamente; anumite boli (bolile tiroidiene, SIDA, boli neurologice, afecţiuni psihiatrice);
  • Principalele simptome ale bolii sunt reprezentate de: tristeţe; iritabilitate; anxietate; incapacitatea de a exprima emoţii; pierderea interesului pentru anumite activitǎţi; sentimente de disperare, singurǎtate sau lipsǎ de sens; gânduri legate de moarte sau de sinucidere; tulburǎri de somn.
  • Specialistul care se ocupǎ de diagnosticarea şi tratarea depresiei este medicul psihiatru.
  • Diagnosticul vizeazǎ discuţia cu pacientul sau cu familia acestuia şi excluderea altor boli prin: teste de sânge; examen neurologic; teste care urmǎresc tulburǎrile de somn.
  • Ca metode de tratament pot fi amintite: psihoterapia, medicaţia antidepresivǎ, terapia electroconvulsivantǎ, fototerapia şi tehnici mai noi (stimularea vagalǎ şi stimularea magneticǎ transcranianǎ repetitivǎ). 

Data actualizare: 04-08-2015 | creare: 04-08-2015 | Vizite: 5606

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Combinația între depresie și tulburări cognitive minore la vârstnici accelerează îmbătrânirea creierului
  • Stimularea magnetică îmbunătățește starea de spirit în cazul bolnavilor de depresie
  • Gazul ilariant, tratament pentru depresiile severe
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Acest site foloseste cookies. Continuand navigarea va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii OK